Pulbere de stele...

Un spectacol fascinant pe care imi doresc sa-l vad live candva, in viata asta.

Santaj emotional

Bani prea multi, nu am. Insa pisicile mele nu inteleg asta. Ele vor de mancare. Si nu orice. Ele vor pliculetele Whiskas si conservele Schesir. Dar nu de oricare. Whiskas supreme de vita, de pui, de ton, Schesir albastru, rosu si uneori roz - le mai amagesc eu si cu cate un plic de altceva, de exemplu raţă cu mazare, dar nu-mi merge. Se uita la mine de parca mi-ar spune "Băh!! Tu-ţi baţi joc de noi?!??! Hăăă?!?!?!"  

Nu va imaginati cat repros poate fi in privirea lui Miţi care dupa ce mi-a dat in avans mangaierea de multumire, isi baga boticul si vede ce are in farfurie. Wiskasu' se uita urat, isi micsoreaza ochii si mai-mai ca si-ar scoate si limba sa ma scuipe ca un om, nu ca o pisica. Michiuleţ e ironica. Se uita asa, din lateral, nu se misca de langa farfuria ei - ca fiecare are farfurie separata - parca mi-ar zice: "Hai! Astept... pana nu pui ce-mi place, nu ma misc de aici!"

Si eu nu le rezist. Si ele stiu asta. Si uite asa, zi de zi ma santajeaza emtional mâţele astea.

Daca eu sunt la locuinta de serviciu, ronţăie la granule de le sar dintii, ca taica'meu le da un singur pliculet de ce-o fi la toate trei. Ei, dar nu vin ele si zilele alea cand imi iau bagajele si plec iar la camin? :) Nu ma bucur cand stiu ca imi vor duce dorul, insa ma bucur cand stiu ca vin acasa in weekend si ai mei isi dau seama ca urmeaza sa sosesc in 2 minute daca toate trei se indreapta agale spre usa, unde se pun in sezut cu coada semiluna in jurul labutelor sa ma astepte cuminti.

Poza: Wiskas mancand, si fie'sa, Mica.

Cum sa scapi de tantari

Am primit-o forward și voi face proba, poate va mai fi cald în toamna asta.

ȚÂNȚARII NU SUPORTĂ MIROSUL DE VANILIE.
PUNEȚI ÎN FIECARE CAMERĂ UN PLICULEȚ CU ZAHĂR VANILAT ȘI ATI SCĂPAT DE ȚÂNȚARI.
SĂ VĂ FIE DE FOLOS!

Altfel, eu am încercat diverse metode, mai băbești sau mai moderne, ba cu aparatul cu pastilă anti-țânțari, ba cu alifii mentolate sau eucalipto-aromate, ba cu spirt sau chiar cu alcool iodat. Nu, nu ca să omor țânțarii, ci ca să scap de mâncărimea provocată de veninul pe care-l injectează pe sub piele când înțeapă. Cine-l injectează? Ele, afurisitele de țânțăroaice, pt că ele sug sângele omului și îl prelucrează în hrană pt ele și masculi, care din câte se poate vedea sunt la fel de leneși și de evazioniști la mai toate speciile sexuate, fie ele insecte sau hominide.

Am auzit că ar exista și un spray împotriva lor, dar din ăsta nu am încercat.

Însă vanilia este foarte la îndemână, de ce să nu recunosc? Acum urmează să văd dacă vanilina, sintetică, are vreun efect asupra țânțarilor, sau ar trebui un baton de vanilie naturală?

Efecte foto

Aceasta poza a fost desemnata poza anului in 2005 de catre revista National Geographic. Nu vi se pare nimic deosebit la ea? :) ceea ce vedeti cu negru sunt umbrele camilelor, iar camilele sunt mogâldețele acelea albe. Poza a fost făcută înainte de apus.

Imaginea este un printsceen dupa o cautare a imaginii originale pe google.

Pentru ce le iubesc...

Pentru ca au blanita fina si curata mereu, pentru ca torc, pentru ca mai intai mangaie cu capsorul mana care le pune farfuria cu mancare, si apoi baga boticul in amestecul cu carnita, pentru ca se suie in liliac, sa-mi atraga atentia ca vor in casa, pentru ca dorm la picioarele mele, pentru ca nu mint si nu tradeaza, pentru ca ma iubesc neconditionat, chiar si atunci cand le cert, pentru ca apar la usa inainte sa apuc sa ma descalt, de fiecare data cand vin din oras, dupa care mi se incurca printre picioare si asteapta sa le dau pliculetul de Schesir, pentru ca imi vorbesc pe limba lor pisiceasca, sau cu ochisorii verzi si sclipitori, pentru ca ma asteapta sa le scot de sub pat ghemotocul zvârlit in joaca, pentru ca sunt mai sincere decat adevaratii vorbitori si ganditori, pentru ca au un suflet de copil, pentru ca se ridica in doua lăbuţe şi aşteaptă sa le iau in brate, pentru ca uneori imi ling usurel picioarele, pentru ca daca plec mai multe zile, nu se dezlipesc de pe hainele mele uitate pe pat, pentru ca imi aduc ca pe un trofeu cu dedicatie, soarecele prins in cine stie ce subsol, pentru ca ma urmeaza la fel ca niste câini credinciosi cand ies la plimbare in jurul blocului, ca o trena de subrete tacticoase si tacute, pentru ca adorm cu capsorul in palma mea.

Sa ma ierte semenii mei, dar in afara de mama, nu cred ca stie altcineva decat ele, animalele de casă, să iubeasca in felul asta oamenii impreuna cu care vietuiesc.