joi, 8 ianuarie 2015

Tradarea episodul 59, rezumat




Tradarea episodul 59, rezumat
Până la urmă Cemile este obligată să vândă toate acțiunile pentru a plăti creanțele holdingului. Acestea vor intra în posesia lui Nermin, mama lui Kenan. La sfârșitul ședinței Cemile își dă demisia în murmurul celor prezenți, apoi același gest îl face și Hakan. Ceilalți se uită la Ali să vadă dacă și el va demisiona. Ies toți din sală și rămân doar Nermin cu Kenan care se bucură foarte tare de răul făcut pe nedrept lui Cemile. Acum Kenan mai are un singur mare obstacol în a deține controlul total asupra firmei: pe Selma, căreia îi dă medicamente și somnifere ca s-o țină într-o stare de permanentă somnolență.

miercuri, 7 ianuarie 2015

Tradarea episodul 58, rezumat





Tradarea episodul 58, rezumat Kenan o aduce în sala de consiliu pe mama lui, adică pe fosta iubită a lui Hikmet Karcî, rezultând că el este copilul nelegitim al pescarului. Bătrâna aduce și un certificat că are acțiuni ale companiei. Cemile nu vrea să vândă din acțiunile ei pentru a acoperi datoria sesizată de cei de la controlul financiar. Hakan promite s-o ajute cu un avocat bun  pe care i-l prezintă a doua zi.

marți, 6 ianuarie 2015

Yaman episodul 38 rezumat - sfarsitul sezonului 1







Yaman episodul 38 rezumat - sfarsitul sezonului 1Kenan si Yaman primesc un telefon de la Turan în care acesta explică de ce a stat departe de familie atâta vreme: pentru că faptele lui din trecut au dus la moartea soției și copilului lui Turunc Nadir, în fața acestuia, printr-o bombă miniaturală pusă sub mașină care s-a declanșat la câteva secunde după ce a pornit. Cei doi au murit nevinovați iar Turan nu avea de unde să știe că urmările faptelor lui vor fi atât de nedrepte. De aceea a preferat să se ascundă și să-și lase familia să-și urmeze drumul, ca să nu fie ajunși de răzbunarea lui Nadir. Dar acum Turan este în mâinile acestuia, legat și bătut de chiar Nadir Portocale-Amare, care le pune ambilor băieți înregistrarea acestei confesiuni a tatălui lor la telefon ...

luni, 5 ianuarie 2015

Tradarea episodul 57, rezumat




Tradarea episodul 57, rezumat
Ali și Cemile se năpustesc în cameră, dar cel care a tras era Suleyman, care împușcase pistolul lui Aylin. Soner ia mașina și pleacă într-o cursă nebună urmărit de Suleyman care îi tot cere să oprească. La un moment dat, din cauza vitezei mașinii și a faptului că Soner se tot uita în spate, mașina iese de pe carosabil și se rostogolește în prăpastie. Suleyman este disperat, crezând că Soner a murit. Mai târziu îl vedem pe acesta la spital, în operație.

duminică, 4 ianuarie 2015

Statistici 2014




Pe luna decembrie blogger dă așa: peste 500.000 de afișări de pagină în decembrie 2014.