Se afișează postările cu eticheta statistici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta statistici. Afișați toate postările

joi, 10 decembrie 2015

Statistici, trimestrul 3 2015






Deși printscreenurile cu statisticile lunilor iulie-august-septembrie erau de mult făcute, abia acum am reușit să pun articolul pe blog. După cum se poate vedea, ca în fiecare an cele două luni de vacanță, iulie și august înseamnă o scădere importantă a traficului.

De altfel, s-a remarcat în toată lumea o scădere drastică a traficului începând cu sfârșitul lunii aprilie, și implicit a veniturilor AdSense, tot din acea perioadă. Cunosc persoane care au scăzut dramatic la venituri, de la o medie de 15 euro pe zi, la 1-2 euro sau chiar la câteva zeci de cenți. Nu am aflat cărui fapt se datorează aceste modificări, dar știu că ele au avut loc în toată lumea, conform discuțiilor de pe forumurile SEO străine. Am bănuit o reactivare a algoritmilor google, dar adevărul este că deocamdată facem doar presupuneri. Google nu a anunțat nimic nici după acea dată și nici acum. Unii aud că vorbesc despre o reactualizare a rankingului în 2016. Ei, vom trăi și vom vedea dacă gigantul Google dorește să readucă la viață celebrul cândva, PageRank.


Statistici, trimestrul 3 2015






duminică, 5 iulie 2015

Statistici trimestrul 2, 2015





In trimestrul doi al anului acestuia luna mai a venit cu o scadere majora de trafic. De regula am avut scaderi de trafic pe luna mai, fiind dupa sarbatorile de Paste, si in anii anteriori am avut la fel - si mai vine un minim de "potential" in iulie-august, ca luni de vacanta. Insa un mai asa cum a fost anul asta, niciodata n-am avut. De la 30-35.000 de afisari pe zi, si chiar peste 40.000 in unele zile, am scazut sub 10.000 foarte rapid. De fapt, scaderea a survenit cam pe 26 aprilie, nu stiu de ce. Eram dată înapoi cu vreo doi ani. Am suspectat vreo updatare de algoritm google, vreo penalizare de care nu stiam (Google nu te anunta cand esti penalizat, tu trebuie sa-ti dai singur seama de asta). Am cautat, am scormonit, nu eram penalizata in nici un fel, nici nu erau motive sa fiu, dar am luat in calcul absolut orice posibilitate.

vineri, 3 aprilie 2015

Statistici 2015, I





Statisticile blogger (de la o vreme coincid cu cele date de Google Analytics)
pe lunile ianuarie, februarie si martie 2015. Numarul de afisari s-a dublat fata de media afisarilor pe 2014, cu toate ca numarul vizitatorilor unici nu a crescut in acelasi ritm.



Statistici 2015, I


si acum sa ma laud :)) de fapt, laudele le meritati. Nu as fi pe acest loc intai pe site-ul international ShinyStat, daca nu ati intra zilnic sa vedeti ce-am mai scris, ce mai fac eroii serialelor dv. preferate....

Statistici 2015, I





duminică, 4 ianuarie 2015

Statistici 2014




Pe luna decembrie blogger dă așa: peste 500.000 de afișări de pagină în decembrie 2014.

duminică, 7 decembrie 2014

Statistici noiembrie 2014




Ca de obicei, statisticile lunii precedente. Se pare că noiembrie a fost cea mai bună lună din an, ca număr de afișări.

marți, 11 noiembrie 2014

Statistici blog octombrie 2014




Anul acesta rubrica este încă lunară. De la anul va deveni trimestrială.
Așadar statisticile pe octombrie indică așa: 
- conform Google Analytics - 56.128 vizitatori unici, 259.899 afișări

Blogger dă întotdeauna un număr mai mare pt că ei contorizează toate vizitele, adică inclusiv cele ale roboților motoarelor de căutare.





miercuri, 22 octombrie 2014

Statistici septembrie 2014










marți, 9 septembrie 2014

Statistici august 2014






Situatia blogului pe august, anul curent. După cum se vede, lunile de vacanță sunt cele mai puțin productive pentru un blog, ca și pentru orice alt site - cred eu.

Statistici august 2014 Statistici august 2014












După Google analytics, care dă situația reală, fără accesările crawlerelor: 52.063 unici, 143.841 afișări.
http://www.t5.ro/trafic/73352039/lunar/





sâmbătă, 6 septembrie 2014

Statistici iulie 2014






Ca de obicei, public situația statisticilor blogului. Cu întârziere, însă printscreen-urile le-am făcut la timp :)
Deci, conform blogger, în iulie au fost cca 300.000 de afișări. Scădeți cam o jumătate ca fiind accesări cu crawlere.



Conform Google analytics, în iulie am avut peste 52.000 de unici și 170.000 de afișări. Lunile de vară sunt cele mai slabe din punctul de vedere al vizitelor pe blog.

http://www.t5.ro/trafic/73352039/lunar/





vineri, 11 iulie 2014

Statistici iunie 2014




Statisticile conform blogger - le prefer pentru ca-mi arata si sursele de trafic, chiar daca numarul de afisari este cu tot cu boti.


Statistici iunie 2014


Statistici iunie 2014


marți, 3 iunie 2014

Statistici lunare - mai 2014





E ceva vreme de când mă gândeam să am o astfel de rubrică pe blogul meu. Sigur, contoarele de vizitatori și statisticile Google Analytics sunt disponibile pe coloana din dreapta, dar cum unii, mai de mult sau mai recent, cârcotesc cum că aș avea trafic din site-uri de trafic exchange sau plătit, prefer să lămuresc situația.

În primul rând am reclame pe acest blog (și pe altele), deci acuzația de trafic prin softuri specializate e nefondată. (Pentru cei care nu știau, site-urile care plătesc pentru reclame - Adsense, Etarget, etc - nu accepta trafic automat). Mai jos sunt și câteva printscreen-uri ceva mai vechi folosite tocmai ca sa demonstrez unora că reportul făcut la adresa site-ului meu înscris pe directorul respectiv era falsă.

Dincolo de orice, mulțumesc cititorilor mei care mențin acest blog în topul blogurilor de divertisment de pe trafic.ro

După cum se poate vedea în a patra poză, pe contorul gri din dreapta, într-o seară aveam peste 1200 de vizitatori simultan ... 

Statistici lunare - mai 2014 Statistici lunare - mai 2014












Statistici lunare - mai 2014 Statistici lunare - mai 2014












Statistici lunare - mai 2014 Statistici lunare - mai 2014 Statistici lunare - mai 2014