miercuri, 15 aprilie 2015

Tradarea episodul 113 rezumat





Tradarea episodul 113 rezumat
Mete găsește o altă cale de a se răzbuna pe Tugrul. Când îl vede în mulțime, scoate pistolul, îi sperie pe toți trăgând un glonte în aer și amenințând, apoi îi aliniază pe el și pe cei de lângă el, și pe fiecare îl controlează la ceas, apoi îi dă drumul să plece. Înainte de a ajunge la Tugrul, vine o mașină cu o patrulă de militari și Mete e nevoit să fugă. După aceea toată familia îl caută și nu-l găsește nicăieri. El se află la casa din cartier, cu Ayca, loc în care Cemile și Osman se gândesc într-un sfârșit să-l caute. Ulterior, pentru că Mete se poartă la fel de rece cu ea, Ayca îl va urmări și va vedea că se întâlnește cu Gozde, fata care trebuia să fie prietena lui Aydîn și care fusese și ea torturată de Tugrul (acesta o punea mereu să cânte). Mai târziu, pentru a afla cât mai multe informații despre Tugrul și anturajul său, Mete se va angaja ca ospătar la un restaurant frecventat de torționar.

Tradarea episodul 113 rezumat
Ekrem este adus acasă la Hakan unde vine Berrin și îi cere explicații privind moartea lui Ahmet. Ekrem recunoaște că i-a urât pe amândoi pentru că din cauza lui Ahmet ea l-a părăsit pe Hakan, cu care era căsătorită și avea un copil. Berrin se enervează și sare la gâtul lui Ekrem care se afla în pat și căruia i se face din nou rău. Hakan abia reușește s-o scoată din dormitor și s-o potolească.

Bahar și Soner petrec o zi împreună, vorbind și plimbându-se. El îi povestește despre Aylin când pe malul mării fiind, găsește pe nisip o stea de mare. Apoi o roagă pe Bahar să revină în casa lor pentru că o iubește. Soner o cere de soție pe Bahar și îi dăruiește inelul de logodnă.

Tradarea episodul 113 rezumat

Carolin și Ibo se întâlnesc într-o altă ambianță decât în sediul băncii lui, iar el îi oferă o sumă de bani. Cei doi ciocnesc în cinstea înțelegerii asupra căreia cad de acord, apoi se despart. Ibo, ajuns la bancă, este mirosit la propriu de către Mesude și de Neriman ca să vadă ele dacă nu cumva hainele lui miros a parfum de femeie. Ibo și Kemal își fac semne din priviri, dar încetează acest dialog mut când cele două, mamă și fiică, le observă jocul.

Tradarea episodul 113 rezumat

Arif reușește la un moment dat să anihileze un paznic și să-i ia hainele, după care iese din celulă prefăcându-se că îl duce pe acela afară din casa de tortură, dar în același timp un alt ostatic este dus de doi torționari, iar ostaticul îl vede pe Arif care, deși e îmbrăcat la costum, este plin de sânge pe față, și îl pârăște celor doi. Astfel, Arif nu mai poate evada și este dus la Tugrul în birou. Acesta vrea să-l pună să-i dea un telefon lui Cemile. Arif se preface că ridică receptorul, dar din buzunar scoate cu cealaltă mână un box metalic și îl lovește puternic pe Tugrul în moalele capului ... 


sursă foto: capturi video de pe netd.com

 episodul următor: Trădarea ep.114

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




marți, 14 aprilie 2015

Tradarea episodul 112 rezumat





Tradarea episodul 112 rezumat
Planul lui Hakan reușește. Îi spune lui Ekrem totul, îi dovedește că nu minte arătându-i negativele pozelor trimise și îi spune despre felul în care Carolin dorea să-i ia averea și cum îi asculta conversațiile telefonice, astfel că a aflat despre uciderea lui Ahmet. Carolin, înțelegând că a picat cu totul în capcana lui Hakan face o criză de nervi. Ekrem, în fața adevărului la care nu se aștepta, face o nouă criză de inimă și Hakan cheamă salvarea. După aceea Carolin va mai juca o ultimă carte și va merge la Hakan acasă să-i spună că-l iubește, dar el o va da pe ușă afară. Într-o seară când el va fi împreună cu Berrin, îi va povesti totul și ei, pentru a o lămuri cum au stat lucrurile. Mai departe, Carolin își va încerca norocul cu următorul bărbat pe care l-ar putea fraieri: Ibo.

Tradarea episodul 112 rezumat
Mete, care plecase de acasă fără să spună unde merge, ajunge la un bijutier și îi arată diamantul lui Tugrul, dar acesta nu-l acceptă dacă nu i se dau referințe despre proveniența lui. Noaptea, ca de obicei, Mete are coșmaruri și Ayca îl liniștește apoi rămâne în pat lângă el până dimineața. Când Mete o vede acolo, o alungă iar ea, confuză și dezamăgită, va decide că este mai bine să plece din casa lor. Într-o altă zi Mete îl vede pe Tugrul la un bijutier punându-și diamantul lipsă la ceas și îl urmărește când iese de acolo. Pe o stradă lăturalnică îi pune pistolul la spate și îl forțează să se întoarcă spre el cu mâinile sus. Din nefericire, este o altă persoană ...

Tugrul îl torturează din ce în ce mai mult pe Arif care este plin de hematoame în special în jurul ochilor. Cum oamenii lui Tugrul îl țin cu capul sub apă, el este aproape să se înece și se vede împreună cu Cemile îmbrăcați în alb pe o pajiște nefiresc luminată. O vreme, Cemile nu mai primește vești despre Arif. Soner încearcă și el să dea de Tugrul dar firele se opresc înainte de a-l putea găsi.

Tradarea episodul 112 rezumat
Soner, după ce discutase îndelung cu Cemile despre viața lui și avusese acceptul ei de a o lua de la capăt alături de Bahar, îi pregătește o frumoasă surpriză acesteia cumpărându-i o rochie de seară și invitând-o la un restaurant. Apoi Soner rămâne împreună cu Bahar într-o cameră a hotelului unde a avut loc cina. Dimineața Soner îi aduce micul dejun iubitei sale. În aceeași dimineață Cemile descoperă că lipsește pistolul din cutia lui și găsește un glonte căzut pe parchet. Speriată se duce și-l găsește pe Mete care stătea în stradă lângă magazinul bijutierului. Când tocmai Cemile încerca să-l ia pe Mete acasă, îl văd amândoi pe Tugrul printre oamenii care vin din fața lor ...

Tradarea episodul 112 rezumat Tradarea episodul 112 rezumat


sursă foto: capturi video de pe netd.com

 episodul următor: Trădarea ep.113

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








Tradarea episodul 111 rezumat





Tradarea episodul 111 rezumat
Mete are coșmaruri noaptea și încă nu-și revine din starea de indiferență față de ceea ce se petrece în jurul său. Ayca suferă că el nu mai este omul care era cândva. Cemile primește acasă un colet cu o cămașă de-a lui Arif plină de sânge, iar mai târziu poze cu Arif bătut și torturat. Se îngrozește și astfel se va decide să divorțeze de Arif, dar va fi împiedicată de Mete chiar când dorea să depună actele. Tugrul, înfuriat, pune să-l bată pe Arif cu un par apoi se apropie el însuși să-i aplice niște lovituri vărului său. Mete încă păstrează diamantul de la ceasul lui Tugrul în gură, așa cum făcea când era închis în casa cu ostatici. Într-o zi pleacă din casă fără să spună unde, iar Cemile și Osman îl văd într-un taxi.

Tradarea episodul 111 rezumat

Bahar se reîntâlnește cu Deniz la ziua unui copil unde ea este plătită să facă pe zâna cea bună. Deniz o convinge să rămână cu ea peste noapte fără știrea lui Soner, dar acesta bănuiește ceva și o vede când iese noaptea la baie, apoi se duce și se culcă în pat lângă ele. Dimineața, Deniz se trezește prima și îi lasă pe amândoi unul lângă celălalt. Când Bahar deschide ochii și îl vede pe Soner în loc de Deniz alături de ea, sare afară din plapumă și reîncep tachinările între cei doi.

Tradarea episodul 111 rezumat

Ekrem mai face o criză de inimă și acasă, apoi Carolin îl duce la spital pentru investigații și pentru a fi ținut sub observație medicală. În acest timp ea și Hakan merg la un restaurant și discută despre căsătoria lor, pe care Hakan o acceptă și ca să-i demonstreze lui Berrin că el nu a fost implicat în uciderea lui Ahmet. După ce Ekrem revine acasă, Carolin și Hakan vor merge la un hotel dar Hakan aranjează ca tatăl său să primească niște poze compromițătoare și un bilet cu adresa hotelului și numărul camerei, ca să vină acolo. Ekrem se hotărăște și merge la hotel exact când cei doi se aflau în pat. Ușa camerei este lăsată deschisă, intenționat. Ekrem intră și toți trei rămân uluiți ...

Tradarea episodul 111 rezumat

sursă foto: capturi video de pe netd.com

 episodul următor: Trădarea ep.112

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




luni, 13 aprilie 2015

Tradarea episodul 110 rezumat





Tradarea episodul 110 rezumat
Arif este preluat de soldați apoi de către oamenii lui Tugrul și dus la vila-închisoare unde fusese ținut și Mete. Din acel loc fără de întoarcere Arif va încerca să evadeze dar va fi împușcat. Cemile primește vestea că Arif este mort și va trebui să-l recunoască la morgă, deși el nu se află printre cei decedați. În aceste condiții, după un timp în care cu toții cred că Arif a murit, Cemile primește un telefon de la Tugrul care se folosește de orice ocazie să obțină ce-și dorește. El îi va spune că Arif este viu, dar condiționează lăsarea lui în viață de acceptul ei de a-i fi soție.

Tradarea episodul 110 rezumat
Între Soner și Bahar izbucnesc neînțelegeri iar el va merge inclusiv la ora de gimnastică aerobică pentru a rezolva problemele dintre ei, iar Bahar îl pune să stea la curs și să exerseze la fel cu toată lumea. Până la urmă Bahar va merge din nou în casa lui și va rămâne acolo pentru Deniz.

Tradarea episodul 110 rezumat
Familia Akarsu merge în vizită la Mete, la închisoare, dar el nu mai este cel pe care-l știau cu toții. Halit își mărturisește fapta iar Mete va fi eliberat, însă chiar și așa, starea lui nu se schimbă și atitudinea lui față de Ayca și Osman este la fel de rece. Ba chiar preferă să rămână în casa din cartier și la un moment dat când ațipise și vine Cemile, el se sperie și reacționează ca și cum ar fi fost încă sub tortură, atât de puternic marcat este de ceea ce i s-a întâmplat în casa cu ostatici a lui Tugrul.

Tradarea episodul 110 rezumat
Berrin îl vede pe Hakan când se întâlnește cu Carolin să-i dea lănțișorul scăpat în magazinul de muzică în seara în care au petrecut împreună și devine geloasă. Ekrem o vede și el pe Carolin mergând la Hakan și într-o zi face o criză de inimă pe stradă Din cauza banilor depuși de Carolin la banca lui Ibo, are loc o confruntare întrer ea și Neriman în stradă, cu martori, care degenerează în violență. Neriman își înfige mâinile în părul lui Carolin, Kemal încearcă să le potolească, dar totul e în zadar.

Tradarea episodul 110 rezumat Tradarea episodul 110 rezumat


sursă foto: capturi video de pe netd.com

 episodul următor: Trădarea ep.111

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




duminică, 12 aprilie 2015

Legea Pamantului episodul 4 (9, 10, 11 de la Euforia TV)





Legea Pamantului episodul 4 (8, 9, 10 de la Euforia TV)
La spitalul din Mardin Dicle este îngrijită chiar de Leyla, iar de când a cunoscut-o, Halil s-a îndrăgostit de ea. După ce ea iese din rezerva fetei, Omer vine s-o viziteze din politețe, după aceea apărând Halil și Fidan. Emin Ali o sună pe Dicle din închisoare. Omer se duce la mormântul tatălui său iar Kadîr speriat că i s-ar putea întâmpla ceva, ajunge imediat acolo. Omer îl liniștește și îi spune că Halil nu este chiar atât de lipsit de onoare încât să nu respecte o înțelegere și îi dezvăluie că s-a hotărât să accepte mâna lui Dicle.

Legea Pamantului episodul 4 (8, 9, 10 de la Euforia TV)

După ce se reculege, el reconsideră toată situația și vine s-o anunțe pe mama lui, Kureyșa că acceptă mezalianța. Seara, Omer merge să stea la hotel, ca să nu le facă probleme alor săi. Întâmplător, camera lui este perete în perete cu camera Leylei care își amintește de ziua în care el i-a pus inelul de logodnă pe deget și plânge. Dimineața, stând de vorbă cu Kadîr în holul hotelului, Omer o zărește pe Leyla ieșind, dar încă nu e sigur că ea era.

Leyla merge acasă la Dicle să-i scoată pansamentul de la mână și acolo Halil se oferă s-o conducă la spital. În acest timp soția lui Kadîr, Zilan, și mama ei merg la închisoare la Mahmut, tatăl respectiv soțul acestora, cel care preluase vina uciderii băiatului celui mare al Pehlivanilor când Omer era copil. Lor nu le convine că Omer preia conducerea familiei, iar Kadîr care a fost omul bun la toate în tot acest timp, să fie pe locul al doilea. Mai mult, acum văd că stăpânii care erau dușmani fac pace căsătorindu-și copiii, iar el, Mahmut, plătește în continuare oalele sparte de alții. Se pare că această aparentă împăcare a celor două familii creează probleme celor din jur, care mai înainte nu existau. Ca să facă tot posibilul să le strice viața, într-un moment prielnic, cumnata lui Omer îi strecoară acestuia sub pat un obiect descântat.

Legea Pamantului episodul 4 (8, 9, 10 de la Euforia TV)

La conacul Bozbeylor încep pregătirile pentru nuntă. Emin Ali scapă de închisoare pentru că Binnaz, ca să se răzbune pe Dicle pentru că s-a debarasat de ea după ce a ajutat-o atât de mult, merge la poliție și își retrage plângerea împotriva lui. Acesta află de la ea că Dicle a pus-o să inventeze povestea cu violul pentru care el a fost închis, și așa își dă seama că Dicle îl iubește pe Omer, nu pe el, deși au fost prieteni. Atunci Emin Ali, la rândul său, dorește răzbunare și vrea să transforme nunta lui Dicle într-o baie de sânge.

Kureyșa îi dăruiește lui Omer inelul de agă al clanului Bozbeylor. O neînțelegere neașteptată survine între Dicle și servitoarea ei, Binnaz, care știe despre povestea cu Emin Ali și o amenință că dacă vrea să se mai debaraseze de ea, să se mai gândească, pentru că ar putea să îmbrace haine de înmormântare nu de mireasă. Dicle este îmbrăcată în rochia tradițională de mireasă, în curtea conacului Bozbeylor se aranjează masa. Omer se duce iarăși la mormântul tatălui său, iar familia lui se impacientează că nu știe unde se află. Deși se gândește la Leyla, Omer scoate din buzunar inelul de agă și îl pune pe deget.

Alaiurile de nuntă se întâlnesc, Dicle îi sărută mâna Kureyșei, dar Omer nu a venit încă. Într-un târziu, când Kureyșei aproape că i se făcuse rău, apare și Omer. Halil îi întinde mâna să i-o sărute, dar el dă noroc, ca între bărbați. Începe petrecerea. Dincolo, pe terasa goală, soția lui Kadîr face o criză de nervi că nu i-au ieșit socotelile și că Omer poartă inelul de agă. Emin Ali scoate pistolul și se pregătește să-și pună în aplicare planul.

Legea Pamantului episodul 4 (8, 9, 10 de la Euforia TV)

Leyla, care fusese sunată de Halil în ziua aceea și invitată la nunta lui Dicle, iese cu o amică din hotel și se îndreaptă către locul petrecerii. Halil o așteaptă nerăbdător. Când o vede, o aduce prin cordoanele formate de nuntași ca pe o persoană importantă la locul din dreapta lui, special reținut pentru ea. Leyla îi face un cadou miresei, se formalizează și conversează cu nuntașii mesei principale dar nu se simte în largul ei. Omer este ceva mai încolo, pe terasă, să stea de vorbă cu Kadîr, ca între frați.

Legea Pamantului episodul 4 (8, 9, 10 de la Euforia TV)
Emin Ali șovăie, Kadîr se duce cu amica Leylei, Ceylan, să-i fie îngrijită mica rană provocată la gât de o capsă (nuntașii trag în aer cu pistoalele), Leyla se pregătește să plece iar Halil o conduce și acum apare Omer. Emin Ali îndreaptă pistolul către el. Dicle vede totul, fuge speriată spre Omer, îl strigă pe nume și îl îmbrățișează iar Emin Ali trage. Leyla, auzind numele lui Omer și apoi împușcătura, se întoarce...


Note: stop cadrele din rezumate sunt preluate de pe showtv.com.tr. Dimensionarea episoadelor este aceea originală, a televiziunii turce, de 2 ore pe episod.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv