luni, 23 noiembrie 2020

Crioflowers - magazinul online cu flori și plante criogenate cu care poți crea un decor de poveste!

flori criogenate

Crioflowers este locul în care vei descoperi o mulțime de flori criogenate. Sunt produse de impact, la mare căutare, produse prin care poți crea ornamente senzaționale. Având în vedere cum se desfășoară lucrurile în moment de față, că nu poți desfășura prea multe activități în exterior, ce ai spune dacă ți-ai exersa abilitățile practice?

Creează ornamente încântătoare din flori criogenate și flori de săpun. Poți face o mulțime de combinații cu produsele găsite pe crioflowers.ro. Știi de ce ai nevoie? De timp liber și imaginație. Având în vedere că pandemia iți oferă timp liber din belșug, nu mai rămâne decât să iți pui imaginația la treabă.

Flori de săpun - parfum încântător și aspect inegalabil!


Ornamentele din flori de săpun sunt la mare căutare în ultimul timp. Nu-i de mirare acest lucru, având în vede că au un aspect super, dar și un parfum puternic. Pe crioflowers.ro găsești o mulțime de flori din săpun. Poți opta pentru bujori, cale, flori de cireș, gerbere, hortensii, dar și trandafiri de tot felul. Paleta de culori aferentă acestor produse este una vastă. De la alb, la roșu, lila, somon, și până la roz, fucsia, galben, verde deschis și nu doar atât.

Pe crioflowers.ro ai la dispoziție toate informațiile de interes cu privire la produsele disponibile. Este vorba despre dimensiune, diametru, lungime tulpină și alte asemenea.

Cu ajutorul trandafirilor criogenati poți crea aranjamente diverse!


Știi deja cât de căutate sunt aranjamentele din trandafiri criogenati. De acum le poți crea chiar tu, grație stocului impresionant pe care Crioflowers îl are pregătit în cadrul magazinului oficial. Am o idee pentru tine: creează anul acesta aranjamente impresionante din trandafiri criogenați și oferă-le pe post de cadou de Crăciun celor dragi ție.

De pe crioflowers.ro poți achiziționa capete cu tijă, mini trandafiri cu diametrul cuprins între 2 și 4 cm, capetele XL de trandafiri (5-8cm), capete XXL(9-10cm) și chiar inimi create din trandafiri. Din nou vorbim de o diversitate parcă ieșită din comun. Alege în funcție de culoarea de interes pentru tine, în funcție de dimensiuni sau model - la Crioflowers stocul este suficient de vast pentru a acoperi toate preferințele tale.

Poți achiziționa tot de aici licheni stabilizați, tije și petale, cutii de cadou, ursuleți de spumă, role panglică, ambalaje, plante și flori uscate și nu numai.

Pe cei de la Criflowers îi găsești atât în mediul online, cât și pe strada Interioară 3, nr. 1, Constanța. Contactează-i prin apel telefonic la numărul 0730 301 234 sau prin e-mail: contact@crioflowers.ro.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin tweet









duminică, 22 noiembrie 2020

Cum alegi și folosești corect un glucometru

Cum alegi și folosești corect un glucometru

În zilele noastre auzi tot mai des despre persoane de vârste medii care au probleme cu glicemia crescută. Se pare că una dintre cele mai răspândire afecțiuni, datorată unui stil de viață sedentar dar mai ales rezistenței organismului la insulină, este sindromul metabolic. Pe scurt, asta înseamnă că insulina secretată de pancreas nu-și mai îndeplinește bine rolul și în loc să stocheze glucidele rezultate din hrană în celule, acest proces se desfășoară anevoios. Astfel, de aici rezultă un cerc vicios - apare obezitatea, glicemia, altă dată în limitele normale, crește, și la un moment dat se instalează diabetul, cu atât mai mult dacă sunteți o persoană care are probleme endocrine sau de greutate corporală. 

Ca să nu ajungeți aici, sau, dacă este imposibil de evitat această evoluție, să puteți să îi încetiniți cât mai mult ritmul, controlați-vă regulat glicemia cu un aparat numit glucometru, și duceți o viață echilibrată, un regim alimentar sănătos, faceți mișcare zilnic și mențineți-vă o greutate stabilă.

Glucometrele sunt de mai multe tipuri, dar principiul este același: după ce ați recoltat o picătură de sânge din degetul curat și uscat, o bandă de test pe care se află picătura de sânge se introduce în glucometru și imediat acesta afișează pe un display valoarea glicemiei din acel moment.

kit glucometru sd


Ce caracteristici de bază trebuie să aibă un glucometru? 


- să fie mic, să poată încape într-o borsetă sau poșetă atunci când te deplasezi, eventual pentru mai multe zile.
- să aibă un ecran și un contor ușor de citit.
- să aibă posibilitatea de a fi citit pe timp de noapte sau în condiții de luminozitate scăzută (există modele cu iluminare pe spate).
- să aibă memorie unde să se poată stoca valorile citite, în așa fel încât după o perioadă de timp să puteți trage unele concluzii cu privire la glicemia dv.
- dacă este necesar, să aibă contor și pentru indicarea nivelurilor de cetoză din sânge, însă chiar mai important, să arate câtă insulină are nevoie în acel moment un pacient cu diabet insulino-dependent.

Factori care pot afecta citirile pe glucometru


glucometru Accu-Chek active


Acuratețea rezultatelor testelor depinde de o serie de probleme, inclusiv de calitatea contorului și a benzilor de testare și de cât de bine ați fost instruit pentru a utiliza dispozitivul. Iată alți factori care vă pot afecta citirile de glucoză:

Tehnica utilizatorului
Eroarea utilizatorului este motivul numărul unu pentru erori în citirile la glucometru. Asigurați-vă că folosiți cât se poate de corect contorul.

Site de testare murdar
Resturile de alimente, băuturi sau loțiuni de pe mâini vă pot afecta citirea glicemiei. Asigurați-vă că vă spălați și vă uscați mâinile înainte de a vă testa. Dacă utilizați un tampon cu alcool, asigurați-vă că lăsați locul să se usuce complet înainte de testare și utilizați a doua picătură de sânge, nu prima.

Mediul înconjurător
Altitudinea, umiditatea și temperatura camerei pot afecta citirile glicemiei modificând acuratețea benzilor. Unele glucometre vin cu instrucțiuni despre cum să obțineți citiri adecvate în anumite situații.

Benzi de test incompatibile
Benzile originale de testare pot fi scumpe, deci este posibil să fiți tentați să încercați alte benzi pentru a economisi bani. Cu toate acestea, dacă glucometrul dvs. nu este conceput pentru a utiliza aceste benzi, citirile pot fi afectate. Asigurați-vă că testele pe care le achiziționați ulterior cumpărării unui set sunt compatibile cu glucometrul dv. De asemenea, asigurați-vă că verificați data de expirare pe benzile dvs., deoarece testele vechi oferă rezultate incorecte.

În consecință, alegerea unui glucometru conform cu nevoile dv. este un lucru ușor, dar deoarece la farmaciile fizice de obicei găsiți unul sau două tipuri, cele mai vândute, recomandarea mea este să căutați într-o farmacie online aparatul dorit, pentru că acolo gama de produse este în mod clar mai largă.

În finalul articolului, vă doresc să ne auzim sănătoși cu toții!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin tweet








vineri, 20 noiembrie 2020

Acum poți retrăi Crăciunul de altădată dacă alegi decorațiunile potrivite de la Decodepot!

Acum poți retrăi Crăciunul de altădată dacă alegi decorațiunile potrivite de la Decodepot!

Nimic nu se compară cu Crăciunul de altădată, cu Crăciunul copilăriei. Destul de greu să îl retrăiești acum, nu? Mai ales dacă ești adult, iar Crăciunul copilăriei este trăit acum de copiii tăi. Totuși, bucură-te împreună cu ei de toate aceste clipe frumoase - mai târziu, știi prea bine, farmecul Crăciunului se schimbă. Cu toate că sărbătorile copilăriei, Crăciunul în special, au rămas doar o dulce amintire pentru fiecare dintre noi, există altenative prin care te mai poți întoarce în timp, măcar pentru câteva zile. Astăzi vreau să vorbim despre Decodepot.

Decodepot - reperul tău la capitolul decorațiuni și ornamente de Crăciun


Decodepot este un magazin online pe care ți-l recomand atunci când îți dorești să retrăiești Crăciunul de altădată. Găsești aici o mulțime de decorațiuni și ornamente specifice. Prin intermediul lor, cred eu, te vei teleporta în toiul Crăciunului de altădată. Să știi că vorbim de diversitate, deci cu siguranță și gusturile tale vor fi satisfăcute.

Decoratiuni interesante pentru Craciun de la Decodepot - rețeta Crăciunului în care trăirile vor fi la superlativ. Știi prea bine că farmecul Crăciunului derivă în mare parte din ornamentele și decorațiunile pe care le alegi pentru a-ți orna casa. Fără acestea, această sărbătoare ar fi una banală, ai trăi-o ca pe o oricare altă zi.

Globuri și decorațiuni pentru brad - cu ce să îl mai împodobești anul acesta


De la an la an parcă îți dorești cu totul ceva diferit pentru bradul tău. Ornamentele fie se deteriorează, fie nu mai sunt la modă și ai neapărată nevoie de ceva nou. Anul acesta alege să investești în calitate dacă nu ai mai făcut-o până acum. Pe www.decodepot.ro găsești o colecție impresionantă de globuri și decorațiuni pentru brad. Anul acesta optează pentru un altfel de stil de ornare.

Uite, la Decodepot găsești globuri din sticlă, globuri din catifea și chiar globuri cu pene. Vezi pe decodepot.ro ce model se pliază mai bine pe exigențele tale. Să știi că găsești tot aici și o mulțime de figurine cu agățătoare pentru brad. Pentru copii, decorațiunile de acest gen sunt o încântare - vor fi extrem de încântați dacă anul acesta ornați bradul cu figurine unicorn, șoricica prăjitură, bulgări de zăpadă și nu doar atât. Ornamentele cizmulițe s-ar putea să le stârnească de asemenea interesul.

Decodepot vine cu recomandări pentru tine și în ceea ce privește decorul exterior de Crăciun al locuinței tale. Sania decorativă, crengile artificiale de brad, brazii artificiali cu led, figurina ren cu coroniță sunt doar o mică parte din recomandările venite din partea experților în decorațiuni interioare și exterioare. Cutia poștală metalică, roșie, ar putea fi de asemenea un element ce îți poate introduce locuința în totalitate în sfera sărbătorilor de iarnă.

Decodepot îți propune să arunci o privire și peste ornamentele cu clips. Acestea sunt extrem de sigure în sensul în care le poți prinde ușor de anumite obiecte din locuința ta.

Pe cei de la Decodepot îi găsești atât în mediul online pe decodepot.ro, cât și pe strada Poienilor, nr. 8, Brașov. Pentru mai multe detalii contactează-i prin apel telefonic la numărul 0771 079 952 sau prin e-mail comenzi@decodepot.ro.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin tweet








marți, 17 noiembrie 2020

Bringo aduce hypermarketul la ușa ta

Bringo aduce hypermarketul la ușa ta


În vara asta, din cauza pandemiei, am căutat pe cât posibil să nu ies în oraș la cumpărături decât în cartierul unde locuiesc. Altfel, am comandat de pe net, și găsisem un market extraordinar, cu prețuri pe care orașul meu n-o să le vadă niciodată. Vorbesc despre Nevila market din județul Bacău care până în această toamnă livra comenzile la domiciliu în aceeași zi în localitățile din județ, însă și la Piatra Neamț. Vă amintiți de câte ori postam pe facebook despre prețul absolut incredibil la pieptul de pui dezosat, de nici 12 lei kg, în timp ce în orașul meu pieptul de pui se vinde la un preț mediu de 18 lei kg, dar poate atinge și 24 de lei, și nu mă refer la pui de casă, bio sau mai știu eu ce fonfeuri din astea cu iz de gourmet și de răsfăț organic. Nu. Puiul acela îndopat cu hormoni și cu antibiotice, crescut la lumina neoanelor, la noi are preț nesimțit. Asta este.

Dar de vreo două luni ori poate mai bine, Nevila nu mai aduce la domiciliu produse alimentare. Sunt mâhnită din cauza asta, iar a merge cu cineva cu o mașină la Bacău, periodic, ca să-mi umplu frigiderul cu produsele lor, nu mi se pare o soluție.

Așa că am cautat mai departe pe net după marketuri care să aducă marfa la domiciliu. (Nu vă mai întrebați de ce prefer varianta asta, nu am mașină, și nici să ies zilnic la cumpărături, adică să car sacoșe și sacoșele de să-mi rup spatele și-așa problematic, nu vreau.) Și în felul ăsta am descoperit că Bringo îmi aduce Carrefour-ul la ușa mea.

Acum, ca experiență de shoppping, e plăcut. Faci comanda la ora la care vrei tu și în două ore ai marfa la ușă.
Deci, plusuri:
- comanzi ce-ți place direct din confortul casei tale.
- imediat ce ai plasat comanda ți se asignează un livrator (nu închide pagina după ce ai plasat comanda, e posibil ca livratorul să-ți dea vreun mesaj pe chat - unele produse nu mai sunt sau sunt în cantitate mică, etc)
- livratorul te anunță, pe chat sau telefonic, când ceva nu mai este, ori e în cantitate mai mică decât ai comandat, ori când data expirării este foarte apropiată.
- poți plăti cu cardul, este mai indicat în caz că diferă prețul total de pe comandă cu bonul de la casă.
- marfa vine la ușă în mai puțin de două ore (dar eu locuiesc la 5 minute de mers cu mașina de Carrefour, poate că și ăsta e un avantaj, am primit mereu marfa în cca 90 de minute).

Minusuri. Probabil că nu de fiecare dată există, dar e bine să le știi pe acelea întâmpinate de mine:
- la prima comandă am comandat Pulpe de pui cu spate Bravis casoleta per kg, cel puțin așa scria în produs. Am primit pulpe ambalate separat. Prețul a fost același, doar că acele pulpe ambalate separat au mult os, oasele sunt groase și late, iar carnea nu este tocmai gustoasă. Mă rog, gusturile nu se discută, așa că de atunci încolo am decis să comand carnea de pasăre de la firmele pe care le știu prea bine (Agricola Bacău și Fermador, acestea le prefer)
- la a doua comandă am dorit 5 pliculețe de piper alb măcinat Cosmin. Am primit 4 plicuri de piper și unul de zahar vanilat Galeo. Cred că a fost o greșeală, cineva, în market, a pus pliculețul de zahăr vanilat la piper iar livratorul a luat 5 plicuri fără să verifice. Nici eu nu am văzut decât după 2 săptămâni, când voiam să umplu solnița pentru piper (dacă are altă denumire, spuneți-mi, pipărelniță?), și am dat peste plicul de zahăr vanilat. Nu m-am supărat, chiar mi s-a părut amuzant. Dar totuși e o scăpare :)
- tot la a doua comandă am vrut 500 g de salată de vinete vrac. Imediat după ce a venit marfa acasă, am desfăcut caserola și am cântărit conținutul. Erau 463 g, nu 502 cât scria pe etichetă. Bun, o mică țeapă, a doua oară nu mai comand pe net nimic vrac, totul doar ambalat și precântărit. Nu am făcut caz de asta, nu am zis nimic, doar învăț din propriile greșeli.

Dar atenție! Dacă nu specificați, livratorul vă pune marfa în sacoșe așa cum o ia de la raft: șosetele peste carne, ketchup, mâncare de pisici, etc. Adică trebuie spus ceea ce vreți ambalat la pungă și cum să fie marfa organizată pe sacoșe: carnea la carne, pâinea și produsele de patiserie/cofetărie într-o altă sacoșă, produsele non-alimentare într-o pungă separată, și așa mai departe. Dar cred că asta depinde și de livrator. Uneori e femeie, care știe ce și cum cu shoppingăreala, alteori este un bărbat, de la care nu ai prea mari așteptări în materie de organizare a mărfii (nu aruncați cu roșii ! :D așa v-a lăsat Creatorul, n-avem ce face!)

La a treia comandă a fost totul perfect. Per total 4,5 stele din 5 aș da livrării Bringo la domiciliu, din punctul meu de vedere și pentru că sunt mulțumită de ei, dau vestea mai departe.

Tu ai auzit de Bringo? Dacă da, lasă un comentariu cu experiența ta despre ei. Mulțumesc!


Imagine de Alexas_Fotos de la Pixabay


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin tweet











luni, 16 noiembrie 2020

Cum să audă perfect elevii când partajezi un fișier video sau audio pe meet

Cum să audă perfect elevii când partajezi un fișier video sau audio pe meet

Ca orice profesor, și eu predau online și mă confrunt cu problemele pe care le are platforma Google Classroom. Care, în paranteză fie spus, nu-mi place deloc, și de o mie de ori preferam să rămânem pe Zoom, dar așa a stabilit direcțiunea, să ne mutăm cu toții pe platformă, așa că mi-am dat un reset și un upgrade ca să o iau de la capăt pe Classroom. Între noi fie vorba, mai mulți nervi și mai multă tevatură nu am avut niciodată cu nimic asemănător, dar despre asta și despre de ce urăsc Google Classroom vă voi spune cu o proximă ocazie.

Azi mi-am propus să vă spun cum să partajați cu succes un fișier video sau audio, fie el din calculatorul dv., fie din Youtube. Nu știu dacă de pe telefon sunt aceleași setări, eu mă refer la orele online de pe laptop, eu nu folosesc telefonul decât extrem de puțin pe internet. Dacă și tu ești profesor, ai cont pe G-Suite și te confrunți cu probleme când vrei să faci un exercițiu de listening pe meet sau să partajezi un clip youtube, iată o metodă care funcționează și pe care am învățat-o de la un elev de-a 12-a, de la o clasă de mate-info.

Pasul 1. Pe iconița pentru sunet, din bara de jos a ecranului (laptop/calculator, mă refer) dați click dreapta și alegeți din meniu să deschideți setările pentru sunet. Ar trebui să arate aproximativ ca în poza de mai jos (cu Windows 10). 

Cum să audă perfect elevii când partajezi un fișier video sau audio pe meet


Pasul 2. În acele setări, la secțiunea intrare, alegeți din meniu Stereo Mix. Apoi închideți setările. Aici nu veți mai reveni. 

Cum să audă perfect elevii când partajezi un fișier video sau audio pe meet


Pasul 3. Acum deschideți un link meet de la orice clasă doriți. Jos în dreapta ecranului sunt 3 puncte verticale, dați click pe ele și alegeți setări. Din setări audio, schimbați microfonul pe stereo mix. Acum dv. nu veți mai fi auzit-ă de elevi, dar fișierul video sau audio partajat se va auzi perfect. Când se termină fișierul respectiv, reveniți la setările audio de pe meet și schimbați înapoi pe setarea Microphone ca să fiți iarăși auzit-ă de elevii dv. Atenție, nu schimbați pe setările implicite, ci doar pe Microphone .... (plus numele tehnic al microfonului încorporat în laptopul dv.). 

Cum să audă perfect elevii când partajezi un fișier video sau audio pe meet


Acum, eu am observat că de fiecare dată când intru în classroom, la prima accesare a meet din ziua respectivă, elevii nu mă aud, pentru că rămâne setat automat acel stereo mix (probabil datorită pasului 1, la care nu mai revenim). Dacă așa vi se întâmplă și dv., mergeți pe setările audio de pe meet, și schimbați stereo mix cu microphone.... Veți reveni la stereo mix ori de câte ori aveți de partajat un fișier video sau audio.

Asta a fost! Spor!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin tweet