În 2008, de sărbătorile de iarnă, mergeam pentru prima oară într-o excursie în Turcia. Datorită unor factori diverși și mulți foarte personali, care au intervenit în perioada respectivă, excursia aceea a fost mai mult amară decât dulce.
Cum factorii personali nu-și au locul în cârcoteala mea de azi, și oricum nu aveau legătură cu locurile vizitate, rămâne să trec în revistă de ce anume nu mi-a plăcut Turcia, și nu mi-aș mai dori să revin acolo.
Mai întâi am fost țepuită în bazar, de unde am cumpărat câteva semne de carte să duc și eu oarece suveniruri la cei apropiați. Un negustor mi-a cerut 5 dolari bucata, m-am tocmit "la sânge" cu el și abia am scos la jumătate de preț. După câteva minute aveam să descopăr exact aceleași semne de carte într-o librărie, la 50 de cenți bucata, și nu la 2,5 dolari cât îmi luase mie individul din bazar.
A doua țeapă, la taximetrist. Mă rătăcisem (ca de obicei :))) ) și neștiind cum să găsesc hotelul, am apelat la un taxi. Care m-a jecmănit fără milă de 15 dolari pentru vreo 3 minute de drum. Aici furtul a fost cu voia mea, cu știința mea, pentru că eram conștientă că dacă nu-i dădeam cât cerea, acolo rămâneam, adică în stradă.
A treia țeapă, am descoperit-o după câțiva ani de la excursia aceea. Undeva, sus pe un munte, la Pergam, mi se pare, erau niște tarabe cu suveniruri dar și cu bijuterii de tot felul, nu foarte pretențioase, șimi-a picat cu tronc un inel de argint sub formă de dragon. Dom'ne, da' nu-mi puteam lua ochii de la el. Negustorul sigur că a speculat momentul și m-a convins să-l cumpăr. Țin minte că am dat ceva de genul 39 de dolari. În orice caz, în 2008 când se întâmpla tărășenia, suma era mai mult de un milion vechi. Mi s-a părut foarte scump, și undeva în sufletul meu ceva îmi spunea că am fost fraierită, pentru că inelul nu merita atât de mult. Știu că mă tot uitam la el, că-l tot suceam, că parcă-parcă nu mi se părea a fi argint, nu arăta ca niciuna din bijuteriile de argint pe care le aveam acasă și simțeam că îmi părea rău după bani, dar îmi plăcea dragonelul acela încolăcit pe degetul meu.
L-am purtat scurtă vreme, apoi l-am abandonat într-o cutiuță, pentru că îmi agăța mânecile hainelor cu coada și cu urechile. După vreo 3-4 ani am dat de el, și era înnegrit foarte. Dar nu ca argintul, ci ca nichelul. :)
Așa că pe mine turcii nu mă mai prind niciodată să las bani în țara lor. Slavă Domnului că există și țări civilizate, în care lucruri de genul ăsta sunt extrem de rare, asta în cazul în care ar putea exista, totuși, așa o batjocură față de client.
(... asta scriam eu prin 2012.....Update astăzi, joi, 10 august, în anul 2023 - în vara lui 2019 am fost din nou în Turcia vreo două săptămâni, am văzut jumătate de țară, până la Ankara și înapoi spre Egee, și iar am cumpărat argint, și cred că iar am fost țepuită, deși am luat bijuteria dintr-un magazin de bijuterii al hotelului din Cappadocia, unde am fost cazați. De data asta țeapa era că inelul acela de câteva grame a costat mult mai mult decât o brățară de argint sterling (925) de 17 grame cumpărată de la o fabrică de bijuterii vizitată în Turcia, la Ankara. Asta e, se pare că nu mă lecuiesc :))))
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
