vineri, 27 ianuarie 2017

Kosem episodul 12 rezumat




Kosem episodul 12 rezumat Acum toată familia lui Ahmet este în panică. Safiye se teme că fata ei va fi executată, Derviş consideră că şi el va avea de suferit, iar Fahriye este cea mai nenorocită dintre toţi pentru că asupra ei stă sabia morţii. Ahmet se duce la Safiye să o întrebe unde este Fahriye, care a dispărut pentru că vrea să scape de execuţie fugind. Murat paşa o avertizează pe Kosem că Safiye se va răzbuna cu orice preţ şi în cel mai cumplit mod, apoi îl introduce la ea pe Gurbuz paşa, despre care spune că-i va fi loial şi că va avea nevoie de el în războiul împotriva sultanei Safiye. Dar cel mai important, îi dezvăluie că sultana are averi nebănuite şi secrete şi că dacă va reuşi să i le descopere, atunci cu adevărat o va distruge. De la Haci, Kosem află că Ahmet s-a întors la TopKapî şi e foarte supărat. Într-adevăr, la una din vizitele lui în harem, doar trece pe lângă uşa unde stau aliniate kadînele şi nu se opreşte asupra niciuneia, deşi acolo stă Kosem cu burtica foarte proeminentă deja.

Ahmet stă de vorbă cu Kosem şi o întreabă când au apărut minciunile între ei şi de ce iubirea aceea pură care exista la început a devenit altceva? O întreabă de unde are scrisoarea, de unde şi până unde s-a găsit ea să-şi aroge dreptul de a investiga o sultană, de când a început să joace murdar... Apoi Ahmet recunoaşte că îl doare mai mult noua ei atitudine decât faptul că un membru al familiei imperiale a încercat să-l omoare. În consecinţă, dacă viaţa la palat a schimbat-o atât de mult, el nu vrea s-o mai vadă. Iar în zilele următoare Ahmet își pedepsește favorita prin tăceri.

Kosem episodul 12 rezumat Mai târziu Ahmet are o întrevedere cu Fahriye, care cere îndurare stând în genunchi, dar sultanul nu poate să se înduplece, mai ales că mătuşa sa voia să scape cu viaţă fugind. Fahriye îi dezvăluie că Şahin Giray i-a dat sticluţa cu substanţa care l-a îmbolnăvit de variolă, minţind-o că doar aşa Mehmet putea ieşi din închisoare. În acest timp Safiye este informată că un anume Selahetin a văzut la un ienicer tânăr (Iskender) o cămaşă care cândva aparţinuse unui fiu de-al ei considerat dispărut, iar Bulbul îi spune că se poate afla dacă fiul ei trăieşte pentru că avea un semn din naştere. Atunci, Safiye decide să se ducă personal, deghizată, la Selahetin ca să-l interogheze personal cu privire la cămaşa băiatului ei.

Când vine sorocul, Kosem naşte un băiat pe care sultanul îl botează Mehmet. Bulbul împarte dulciuri în harem cu această ocazie. Ahmet se preface tot supărat pe Kosem deşi îl doare şi pe el această atitudine pe care s-a decis să o arate. Când se mai întremează, Kosem se întâlneşte cu Rasha pe holurile palatului iar aceasta, într-un schimb de replici acide, menţionează despre faptul că Ahmet de luni bune nici nu s-a mai uitat la Kosem. La un moment dat Ahmet o primeşte pe favorita sa la el şi ea i se plânge că Safiye a ucis-o pe acea Kosem inocentă. Sultanul se supără şi-i spune că n-a înţeles nimic şi că n-are decât să se întoarcă la copilul ei. Atunci Kosem îi povesteşte cum Safiye i-a omorât tatăl cu propriile ei (ale lui Kosem) mâini şi că atunci s-a folosit de secretul în privinţa sultanei Fahriye ca s-o pedepsească pentru ce i-a făcut. Ahmet o iartă pe Kosem apoi o caută pe bunica lui şi o dojeneşte pentru faptele sale, deşi vicleana sultană nu recunoaşte că l-a ucis pe Enzo.

Mehmet, bine camufalt în haine obişnuite şi cu o pelerină groasă cu glugă, se întâlneşte cu Fahriye şi îi propune să fugă, pentru că încă mai e timp să se salveze. Fahriye nu acceptă iar Mehmet pleacă, dar când iese din curtea unde se aflase mai înainte, din nou dă peste Şahin care-l urmărise şi îl avertizează că oamenii sultanului îl caută peste tot pentru că s-a folosit de Fahriye ca să atenteze la viaţa monarhului. Zulfikar îl va întreba pe Mehmet despre fratele său dar el afirmă că nu ştie unde se află. În acest timp Ahmet pune averea sultanei Safiye sub sechestru şi o anunţă că nu va putea cheltui nici o leţcaie fără aprobare oficială. Ulterior, Handan se va întoarce la palat, iar Safiye îşi va pregăti armele în războiul ei personal cu cei pe care-i consideră duşmani.

Kosem episodul 12 rezumat
Zulfikar suspectează că Mehmet ştie unde este Şahin dar nu vrea să-l trădeze. Mehmet îi direcţionează atenţia către Derviş numindu-l pe acesta un trădător. La palat există speranţa că Ahmet o va ierta pe Fahriye. Handan preia camerele sultanei Safiye apoi este chemată de Halime. Bulbul începe să fie precaut cu Derviş, considerând că el şi Kosem s-au aliat şi l-au lucrat pe la spate. Informaţia ajunge la Safiye care unelteşte să-l distrugă pe Derviş, mai ales că aflat despre scrisoarea pe care el i-a dat-o lui Kosem. Pentru această intrigă, Safiye şi-o face aliată pe Halime, care s-a simţit ameninţată de prezenţa sultanei Handan.

Safiye o vizitează pe fiica ei şi o anunţă că îi va veni de hac lui Derviş pentru îndrăzneala de a o informa pe Kosem despre chestiunea variolei. Fahriye însă, nu ştia de implicarea soţului ei. Nasuh îi dă o sticluţă cu otravă şi o pungă cu bani unui servitor. Acesta otrăveşte cupa cu băutură a Marelui Vizir exact înainte să-l primească în audienţă pe Derviş. După câteva schimburi de replici, Marele Vizir se crispează, i se face rău şi aruncă acuzaţia de otrăvire asupra lui Derviş înainte de a-și da duhul. Deşi Derviş nici nu l-a atins, este suspectat de crimă şi dus la subsol în închisoare.

Între timp Kosem observă că micul Mehmet al ei a dispărut din pătuţ şi alertează pe toată lsumea din harem, disperată. Aleargă peste tot şi la un moment dat îl aude plângând. Fuge către locul de unde se aude scâncetul şi o vede pe Safiye cu copilul în braţe, stând la marginea unui balcon, ca şi cum ar fi vrut să-l arunce în gol pe micuţ ...



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem ep. 11                                     urmează: Kosem ep. 13

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








Yaman episodul 57 turcesc rezumat




Yaman episodul 57 turcesc rezumat Acum toată lumea a intrat în panică pentru că Mert a fost răpit. Se anunţă poliţia, lumea e agitată, Eylul leşină. Mert este ţinut legat la mâini şi la picioare într-o cameră, pe o saltea, şi speră din tot sufletul să-l salveze taică-său ori să-i vină o idee din multele filme şi seriale vizionate. Sedef o surprinde pe Sude vorbind cu Kenan la telefon despre camionul cu CD-urile despre ea. Sedef o repede şi îi spune că acum, când Mert e la mila lui Turunc Nadir, nimic nu e mai important decât el.

În acest timp Nadir se află în casă la Orkun, ameninţându-i, pe el şi pe maică-sa cu pistolul. Orkun e nevoit să schimbe nişte bani în diamante şi apoi Nadir va pleca din țară cu un avionul particular al lui Selim. Iar dacă nu, amândoi vor fi ucişi de mafiot. Orkun, văzându-se la ananghie, acceptă să facă se i se spune. Aşadar, se duce acasă la familia Serez, dar are un microfon pe el şi Nadir ascultă şi înregistrează totul. Orkun ştie şi nu se poate deconspira. Timpul trece şi, cu toate că Hasan este la poliţie, nu se înaintează în investigaţie. Doar îl recunoaşte pe tipul care a adus pizza cu mesajul pentru Leyla dintr-un şir de posibili suspecţi. Selim plânge şi ţipă la un adversar imaginar, Mert vorbeşte singur - cu Yaman, Eylul şi Mira din imaginaţia lui - iar tipii de la uşă îl cred nebun, Nadir îl ţine în tensiune pe Orkun ameninţând-o pe maică-sa şi punându-i telefonul pe apel video. (aici se termină episodul 57 Kanal D)

Orkun ajunge acasă la el unde se află Nadir cu câteva diamante mari, apoi e trimis înapoi la Selim în casă, pentru a şti tot ceea ce se întâmplă. Astfel, Nadir află că unul din păzitorii lui Mert a fost descoperit, după un anumit tatuaj, şi îl anunţă să plece imediat de acolo. În vilă se bea nişte ceai iar unul dintre băieţi dă din greşeală cu paharul peste Orkun şi îi udă microfonul. Atunci el pleacă până acasă să se schimbe, dar pentru că se enervase foarte tare, ridicând suspiciuni celor de faţă, prietenul lui Elif, care era acolo şi cu care Orkun se întâlnise înainte să între în casa lui, le povesteşte celorlalţi despre faptul că Orkun era foarte nervos când s-au văzut. Deja Orkun devine suspect pentru cei din casa lui Selim, ori cel puțin bănuiesc că Nadir îl va folosi, așa cum s-a folosit de toți de care a avut nevoie la un moment dat în jocurile lui.

Yaman şi Mira se duc la vila lui Orkun dar Nadir îi vede şi se pregăteşte să plece din casă cu tot cu Yasemin şi cu Orkun. Paznicul lui Mert îi dă acestuia telefonul să vorbească cu Selim, dar Mert, care-l trimisese pe paznic după apă mai devreme şi văzuse de unde provenea sacoşa, le dă prin ceea ce spune indicii despre locul unde se află sechestrat. Kenan o sună pe Sude pentru că era într-un autobuz şi vede maşina lui Orkun. Deja poliţia înconjoară suburbia, celălalt paznic dispare lăsându-l pe Mert în casă, Nadir îl somează pe Selim să meargă la aeroport şi să-i dea un avion cu care să plece. Yaman îl găseşte pe Mert, cu ajutorul dronei, şi când îl dezleagă şi se îmbrăţişează, apare Nadir cu un pistol îndreptat către ei ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman-ep. 55-56 tr                      urmează: Yaman ep. 58-60 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.