vineri, 6 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Asiye îl mustră pe Mustafa pentru că l-a dat pe Yigit lui Vedat și îl întreabă ce ar face dacă fiica lor ar păți așa ceva și ar fi dată pe mâna unui tiran? Mustafa are mustrări de conștiință, și, după ce află că Yigit a dispărut, anunță pe toată lumea că musafirul său trebuie găsit. Începe o amplă căutare prin pădure care debutează cu o bătaie generală între cei din Trabzon și Vedat cu oamenii săi până vine poliția. Yigit cade într-o groapă și, pentru că nu mâncase nimic în ultimele 3 zile, leșină. Este găsit abia dimineață iar în ambulanță i se pune o perfuzie. Acest lucru este prilej de amintiri pentru Nefes, care, de câte ori voia să fugă, era pusă de Vedat într-o cameră cu un pat de spital, de care era legată cu cătușe și hrănită cu perfuzii.

A doua zi Asiye dă de mâncare la toți vecinii care au ajutat la găsirea lui Yigit și le spune despre viața lui Nefes alături de Vedat. Acum i-a asmuțit pe toți împotriva psihopatului, și când el cu oamenii lui vine să-și ia nevasta și copilul este alungat de toată lumea, apoi Tahir îl bate măr. Ajunși din nou acasă la familia Kaleli, Nefes are parte de aceleași cuvinte jignitoare rostite de Saniye.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Tahir, după ce află că Cemil i-a luat inelul de pe mâna lui Mercan se duce la ei acasă să lămurească problema și să-i spună logodnicei lui că decizia de a continua sau de a se despărți trebuie să fie a lor, nu a familiei. Mercan nu poate, însă, să treacă peste cuvântul tatălui ei, și peste câteva zile va accepta că Tahir n-o iubește. De fapt, Cemil o convinge de asta povestindu-i că îi vede mereu împreună (pe Tahir cu Nefes). Totuși Cemil are acum și un alt motiv să-și convingă fiica să renunțe la Tahir - el s-a aliat cu Vedat în afaceri și va colabora cu acesta ca să-l falimenteze pe Mustafa, care și așa are datorii.

În urma unei discuții dintre Saniye și Nefes, pe care Tahir o aude întâmplător, el decide să plece împreună cu tânăra și copilul acasă la Osman. Odată cu ei, pleacă și Asiye cu Mustafa. Doar gemenii rămân acasă, deși și ei ajută la păzirea casei imamului, ca să nu vină Vedat. Tahir nu mai poartă inelul de logodnă, deși devenise conștient că iubirea lui pentru o femeie cu copil nu este ceva ce societatea în care trăiește ar aproba cu ușurință. Însă acum toți cei din jur văd cât este de îndrăgostit și încearcă să-l ajute să treacă peste prejudecățile celorlalți.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Mercan nu poate suporta adevărul despre Tahir și își taie venele. Cemil o găsește inconștientă în pat și o duce la spital. Nazar, care era la Vedat să-i îngrijească rănile, este sunată și pleacă spre spital împreună cu Vedat și Eyșan. Mercan trăiește și își revine, dar vrea să vorbească cu Nefes să-i spună că ea îl iubește mai mult pe Tahir. Nefes izbucnește și îi arată destul de dur adevărul, strigând la ea că iubirea e aceea care aduce bucurie și dă viață, nu aceea care te face să te sinucizi. Scandalul stă să izbucnească, iar Tahir o ia pe Nefes de după umeri s-o scoată din spital.

Nazar ia pistolul de la brâul lui Murat și iese după ei, apoi trage către Tahir și Nefes înainte să intre cei doi în mașină ...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 5 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Mustafa se rănise în umăr ca să-l mintă pe Tahir că a avut loc o luptă și că l-a pierdut pe Yigit. În realitate, el l-a tranzacționat pe copil în schimbul mărturisirii crimei de către Vedat. Acum, Nefes a rămas cu Tahir care o aduce înapoi la el acasă, la Trabzon, unde iarăși femeia are parte de vorbe grele din partea lui Saniye. De acum încolo, Nefes va spune mereu că nu are cum să fie interesată de Tahir, ci că totul face pentru fiul ei. Vedat o contactează și încearcă s-o șantajeze că va avea parte de Yigit dacă acceptă să se căsătorească legal cu el.

Yigit, ținut într-o casă de către Necip, un om de-al lui Vedat (care l-a împușcat mortal pe Bulent când a aflat că el o informa pe Eyșan), îl păcălește pe acesta și îl pune să se îndepărteze ca să dea un telefon la 112 (155, în Turcia), așa cum îl învățase mama lui. Copilul nu apucă să spună prea multe, dar poliția îl localizează. Din nefericire, Necip vede ce a făcut și pleacă din casa respectivă cu puțin timp înainte ca Tahir să ajungă acolo.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Cemil Dagdeviren află despre tot ceea ce face Tahir pentru Nefes și consideră că nu are rost să continue șarada cu logodna, deși Mercan nu vrea să renunțe la această legătură. Dar într-o zi îl vede pe Tahir cu Asiye și cu frații lui stând de vorbă cu Nefes în fața moscheei, sub privirile aprobatoare ale imamului Osman. Atunci Cemil consideră că asta a fost picătura care a umplut paharul și îi pune pe servitori și pe Nazar să ducă înapoi familiei Kaleli cadourile aduse cu câteva zile în urmă, împreună cu inelul, ceea ce echivalează cu ruperea logodnei. Degeaba se duce Mustafa să discute cu Cemil, că acesta nu-i dă drumul la ușă.

Nazar este chemată să-i îngrijească rana lui Vedat și îi câștigă încrederea arătându-se de partea lui, spunând că vrea să-l vadă cât mai repede plecat din zonă, cu tot cu nevastă și copil. După ce Nazar pleacă, Vedat pune un om să se intereseze cine este ea și află că e viitoarea cumnată.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Tahir și ceilalți se gândesc la un alt plan de găsire a lui Yigit și Nefes le spune despre teama de întuneric a lui Eyșan propunând s-o sperie și s-o facă astfel să vorbească. Metoda funcționează și Tahir află locația. Asiye, în același timp, găsește mărturisirea lui Vedat pe telefonul lui Mustafa și își dă seama că el a mințit (a spus că n-o are) și că l-a dat pe Yigit în schimbul înregistrării.

Tahir cu Nefes merg la locul unde este Yigit și Necip, dar copilul ieșise prin spatele casei și pleacase în pădure, prin noapte, urlând la lună...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin