sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 6 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 6 rezumat

Lunile trec. Züleyha se mai obișnuiește cu ideea și începe să se poarte mai normal cu Demir, deși în inima ei figura lui Yilmaz nu s-a șters. Și, pe măsură ce Hunkar și Demir au tot mai multă grijă de ea, la bucătărie invidia și ura se întețesc. Atât Saniye cât și Fadik o bârfesc și o urăsc pe noua lor stăpână. Într-o seară când toată familia Yaman merge  la o cină de afaceri, la întoarcerea acasă Züleyha ascultă la ușă și aude ce vorbe urâte se spun despre ea. Atunci se înfurie și le ceartă foarte tare pe amândouă amenințându-le că le dă afară de la conac. Saniye se încăpățânează să creadă că Hunkar va fi de partea ei, dar are surpriza să vadă că se înșeală. Hunkar le spune verde-n față că îi dă afară pe toți dacă Saniye nu-și cere scuze și nu jură pe Coran că va tăcea acum înainte.

Gaffur află toată tărășenia și o ceartă pe Saniye amenințând-o cu divorțul dacă nu face întocmai ceea ce este de făcut, ca să nu-și piardă serviciul câțiva oameni nevinovați. Saniye refuză și se trezește dată afară din casă cu tot cu lucruri, de către un Gaffur extrem de furios și de hotărât. Când se vede singură și nesusținută de nimeni, nu are încotro, merge în conac, se pune în genunchi în fața Zuleyhăi cerând iertare și jurând cu mâna pe Coran că n-o să mai zică așa ceva. Cu toate acestea este plină de ură și de ciudă că a fost nevoită să facă asemenea gesturi și promite răzbunare, ceea ce va putea să ducă la îndeplinire cu ajutorul lui Sermin.

Acum, Sebahattin care a văzut ce minte diabolică și inimă neagră are nevastă-sa, este și mai decis să divorțeze, dar ei nu-i pasă, ci se gândește la o altă cale de a o determina pe Zuleyha să avorteze, deși sarcina este destul de aproape de termen. Între timp, Betul, fiica lor care învață la Paris pe banii lui Demir, sună că nu i-a fost trimisă suma lunară. Sermin, care este o femeie foarte cheltuitoare, a făcut o sumedenie de datorii, dar are încă tupeul să meargă la Demir să-i amintească de banii pentru Betul. Demir o pune la punct și îi spune că ea și-a cheltuit venitul anual în câteva luni și nu are ce-i face, acum el are propria familie de care trebuie să aibă grijă și nu-i mai dă bani, dar este dispus să-i cumpere conacul, dacă  vrea să-l vândă. Sermin auzind asemenea refuz și oferta de cumpărare, se înfurie și mai tare și se hotărăște s-o omoare pe Züleyha cu totul.

Într-o zi Demir este anunțat că Yilmaz s-a însănătoșit de la arsurile suferite (rezultă că a fost mașinațiunea lui Demir ca în lista celor morți în închisoare să se afle Yilmaz și numele lor să fie citite la radio), dar Züleyha nu va afla că iubitul ei este în viață. Yilmaz e cu alți colegi de celulă unde se împrietenește cu un mare șef mafiot, Fekeli aga. Într-o zi se dă un decret de amnistie generală pentru 23.000 de deținuți și toată lumea este bucuroasă că scapă de pușcărie. Demir simte că planurile lui se năruie și îl sună pe directorul închisorii cerându-i să-l elimine pe Yilmaz de pe lista celor care vor fi eliberați, dar așa ceva nu se putea face, din moment ce absolut toți deținuții trebuiau să iasă. Directorul nu-i spune lui Demir nimic, când vede că insistă la o asemenea ilegalitate, dar în ziua eliberării pleacă în concediu. Demir ia primul avion spre Istanbul ca să împiedice ieșirea lui Yilmaz din incinta închisorii, dar ajunge prea târziu și oricum locțiitorul directorului nu poate face nimic. Yilmaz, ieșit deja din incinta pușcăriei, ia o mașină de ocazie și se îndreaptă către Adana.

Ma numesc Zuleyha episodul 6 rezumat

La conac, Sermin se aliază cu Saniye și o convinge să bage un coș cu o viperă cu corn în dormitorul femeii, chiar sub pat. Dimineață, Züleyha vede vipera și începe să strige, alertând toată casa (Demir rămăsese peste noapte la Istanbul pentru că nu avea avion). Speriată, coboară scările, dar se împiedică și cade până la parter rămânând inconștientă. Hunkar este foarte îngrijorată, servitoarele sunt și ele speriate că nu știu ce s-a întâmplat, iar Saniye e speriată că a făcut un rău cu mult mai mare decât bănuia. Zuleyha își revine, spune că nu a fost mușcată, dar imediat i se rupe apa și se declanșează nașterea. Sermin, care a venit, chipurile, să ajute cu ceva, e cu ochii pe Züleyha, dezamăgită că nici planul acesta nu i-a reușit, dar trage nădejde ca bebelușul să se nască mort.

Acum toate femeile sunt în jurul Zuleyhăi care stă să nască, în timp ce Yilmaz a ajuns la conac și își strigă iubita pe la ferestre și uși, dar nu-i răspunde nimeni. După câteva minute, copilul este scos la lumină, însă Hunkar are o privire foarte îngrijorată...

Dacă bebelușul este viu, ori e fată sau băiat și dacă Yilmaz reușește s-o vadă pe Zuleyha înainte să vină Demir acasă veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 5 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 7 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











vineri, 10 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 5 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 5 rezumat

Cu toate că Sebahattin face tot posibilul să-l mai întârzie pe Demir, inclusiv punându-și pistolul la tâmplă în caz că divorțul lui de Sermin nu este acceptat de familie, dar până la urmă ei ajung acasă (au conacele învecinate). Demir se enervează când aude că Züleyha a fugit și imediat conchide că cineva din conac a ajutat-o. Pleacă la Istanbul, știind că pe Yilmaz vrea să-l vadă. Însă acesta este deja la spital în stare critică. În acest timp Hünkar încearcă să scoată adevărul de la Hanimme, dar bătrâna, cu problemele ei grave de memorie, nu mai știe cine i-a dat biletul de tren Zuleyhăi și văzându-se presată de Hunkar, spune că Gulten este cea care a adus biletul de tren. Bineînțeles că răspunsul nu este luat foarte în serios dar nici ignorat, deoarece Gulten este cea mai apropiată dintre servitoare de Züleyha. Hunkar începe să investigheze dacă într-adevăr Gulten a ajutat-o pe nora ei să fugă, însă în cele din urmă își dă seama că nu putea să fie ea.

La Istanbul Demir a ajuns înaintea soției sale și o așteaptă în biroul directorului închisorii. Acum ni se arată că la prima întrevedere cu Yilmaz, cu ceva timp în urmă, acesta i-a spus că Züleyha este soția și nu sora lui, așadar Demir știe prea bine ce a făcut, probabil având același plan ca al mamei sale de a obține un moștenitor, indiferent cum. Zuleyha este surprinsă să-l vadă pe Demir în cabinetul respectiv, ioar acesta încearcă să lămurească lucrurile, fără să-i spună că știe adevărul despre ea și Yilmaz. Deși biata femeie insistă, nu i se permite să-l vadă pe iubitul ei, care oricum nu se mai afla în incintă.

Ca să o pună la punct, Demir o umilește și o jignește spunându-i că este mai prejos ca el și că nu are altceva de făcut decât să-l asculte orbește pentru că a luat-o de soție și a făcut-o o doamnă, și că trebuie să-l uite definitiv pe Yilmaz, că soția lui Demir Yaman nu poate să aibă un frate criminal. Îi promite din nou că-l va scăpa pe Yilmaz de execuție (deși ulterior îi spune maică-sii că i-a retras avocatul și că nu-l interesează ce se întâmplă cu fostul iubit al Zuleyhăi). În continuare Demir ar deveni și mai posesiv și agresiv, dar se oprește gândindu-se la copilul din pântecele ei. După ce ajung acasă cu multe cumpărături făcute de Demir, Sanyie, care este extrem de invidioasă pe norocul fostei slujnice și crede că toate rochiile, hainele și alte lucruri sunt cumpărate de Züleyha, își arată dezaprobarea pe față și începe s-o bârfească așa cum îi este obiceiul. La un moment dat Zuleyha aude ce vorbește Saniye și o amenință că o dă afară dacă va continua, însă bucătăreasa se ține tare și clonțoasă, crezând că dacă este de ani de zile la conac, va avea câștig de cauză în final.

Yilmaz își revine după două zile de inconștiență iar gardienii spun că a doua zi îl externează și îl aduc iar la închisoare, deși ar mai trebui supravegheat medical. Auzind așa ceva, se cere la toaletă și acolo pregătește un geam pe care să-l deschidă ușor și să evadeze la următoarea ocazie. Planul îi reușește și după ce evadează din spital, deși rănit, pleacă spre Adana s-o vadă pe iubita lui. Gulten, știind că stăpâna este cu ochii pe ea, scoate toate scrisorile menite lui Yilmaz (scrise de Zuleyha, dar ele nu fuseseră niciodată trimise) de sub saltea și le aruncă pe foc, dar tocmai atunci vine Gaffur și vede hârtiile arzând, ia una dintre ele mai din margine și vede despre ce era vorba. O ceartă bine pe Gulten, apoi păstrează bucata de scrisoare pentru vreun șantaj, dacă va fi nevoie.

Demir este informat că Yilmaz a evadat și întărește securitatea fermei apelând la poliție știind că acesta va veni la Adana după iubita sa. În aceeași zi, Sebahattin mănâncă o otravă adusă de Sermin de la o femeie care se pricepe la tot felul de ierburi, ea cumpărând otrava pentru ca Zuleyha să avorteze. Bineînțeles că lui Sebahattin i se face rău și este dus la spital, după ce el află de la vicleana de Sermin ce a mâncat și cui îi era menit. Demir trebuie să meargă la spital, dar o ia și pe soția sa cu el, în caz că Yilmaz ar ajunge la fermă.

Yilmaz într-adevăr ajunge acolo, dar se duce la grajduri și o atacă pe Hunkar. Gaffur apare întâmplător, îl lasă inconștient, apoi îl leagă și îl duce în drum. Între timp Yilmaz se trezește iar Gaffur se preface că vrea să-l împuște (de fapt el a chemat poliția) și îi spune despre Züleyha că acum e proprietatea tuturor, insinuând că femeia ar fi ajuns prostituată din cauza lui. După aceea îl preiau polițiștii și îl duc din nou în carceră, unde va veni Demir și îl va bate crunt. Hunkar îl răsplătește financiar pe Gaffur pentru că a salvat-o. Când revine acasă, Demir recunoaște față de maică-sa că știa despre cei doi că sunt iubiți și nu frați. Hunkar se preface foarte surprinsă și după ce se încheie discuția lor, ea se gândește că se juca cu fiul ei fără să știe că și el avea ceva de ascuns, deși totuși crede că copilul este al lui.

Züleyha găsește un moment când Demir și Hunkar pleacă de acasă și se repede la telefon să obțină legătura cu închisoarea din Istanbul unde Yilmaz a fost din nou transferat. Spre surprinderea ei, răspunde directorul închisorii, care crede că este sunat de Hunkar și începe să-i dea raportul despre ultimele evenimente legate de deținut. Între timp, mașina lui Demir se defectează și Hunkar revine acasă imediat, prinzând-o pe Zuleyha cu telefonul la ureche. După ce închide apelul, amândouă se ceartă, Zuleyha îi reproșează că doar copilul ei o interesează, ia un foarfece și amenință că se sinucide. Hunkar nu se lasă intimidată iar Zuleyha este înfrântă, renunțând la a-și duce gestul până la capăt.

Yilmaz ajunge iarăși în vechea lui celulă și după câteva zile este adus un nou deținut în persoana lui Veli. Yilmaz mai întâi îl bate dar acesta îi spune că Zuleyha este soția legitimă a lui Demir. Yilmaz se înfurie și mai tare și, pentru a opri bătaia care ia amploare, colegii de cameră se implică, dar din greșeală, în hărmălaia generală se varsă un bidon cu alcool (cred!) care ia foc și rapid incendiul face victime. Familia Yaman aude la radio știrea despre incendiu și că 4 deținuți au murit în flăcări. Crainicul anunță numele celor 4, ultimul fiind Yilmaz Akkaya... Züleyha leșină....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 4 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 6 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet