marți, 4 august 2020

Implantul dentar

Implantul dentar

Ce este implantul dentar? Implantul așa cum îl cunoaștem astăzi a fost inventat în 1952 de către un chirurg ortoped suedez pe nume Per-Ingvar Brånemark. Astăzi implantul dentar este considerat standardul de îngrijire pentru înlocuirea protetică a dinților lipsă în stomatologie. Dar ca să răspund la întrebarea din deschidere, implantul dentar este un aparat chirurgical plasat în maxilar și lăsat să fuzioneze cu osul pe o perioadă de câteva luni. Implantul acționează ca un înlocuitor pentru rădăcina unui dinte lipsă. La rândul său, această „rădăcină artificială” servește pentru a ține un dinte sau o punte.

A avea un implant fuzionat cu maxilarul imită un dinte natural, deoarece acesta stă pe cont propriu, fără a afecta dinții din apropiere și are o stabilitate mare. Procesul de fuziune dintre implant și maxilarul se numește osteointegrare. Majoritatea implanturilor dentare sunt realizate din titan, ceea ce le permite să se integreze în os, fără a fi recunoscute ca obiect străin în corp. De-a lungul timpului, tehnologia și știința au progresat pentru a îmbunătăți rezultatele plasării unui implant dentar. Astăzi, rata de succes a acestora este de aproape 98%.

De ce ai avea nevoie de un implant dentar?


Implantul este utilizat pentru a înlocui un singur dinte, mai mulți dinți sau toți dinții. Scopul înlocuirii dinților în stomatologie este de a restabili funcția de masticație la normal, precum și estetica.
În cazul înlocuirii dinților, în general, există trei opțiuni:

  • aparat dentar mobil (proteză completă sau proteză parțială),
  • punte dentară fixă ​​(cimentată) și
  • implant dentar.


Proteza dentară este opțiunea cea mai accesibilă, dar este cea mai puțin dorită din cauza inconvenientelor unui astfel de aparat. Mai mult, protezele pot afecta gustul și experiența senzorială cu alimentele. Lucrările cu punte dentară au fost opțiunea de restaurare mai frecventă înainte de trecerea relativ recentă la tratamentul cu implant dentar. Principalul dezavantaj al lucrărilor de punte este dependența de dinții naturali existenți pentru sprijin. Implanturile sunt susținute doar de os și nu afectează dinții naturali din jur.

Care sunt factorii de care depinde montarea unui implant dentar?



  • localizarea dinților lipsă,
  • cantitatea și calitatea osului maxilar în care trebuie amplasat implantul dentar,
  • starea de sănătate a pacientului,
  • preț
  • preferința pacientului


Un chirurg stomatolog examinează zona care trebuie luată în considerare pentru implantul dentar și face o evaluare clinică dacă pacientul este un candidat bun pentru implant.

Există avantaje mari în alegerea unui implant dentar pentru înlocuirea dinților față de celelalte opțiuni. Implanturile dentare nu afectează sau a modifică dinții adiacenți. Mai mult, deoarece implanturile dentare se integrează în structura osoasă, acestea sunt foarte stabile și au aspectul dinților naturali, minus marele defect al acestora de a se caria. Așadar, singura opțiune foarte sigură în ceea ce privește apariția cariilor ulterioare, este implantul.

Care sunt tipurile de implanturi dentare?


Există două tipuri diferite de implanturi dentare:

  • endostal, se referă la un implant care este „în os”
  • subperiostal, se referă la un implant care se sprijină pe vârful maxilarului sub gingie. Implanturile subperiostale nu mai sunt folosite astăzi din cauza rezultatelor lor slabe pe termen lung, în comparație cu implanturile dentare endostale.


Datorită stabilității lor, implanturile dentare pot fi folosite pentru a sprijini o proteză mobilă, sau, pentru procedurile de ortodonție, mini-implanturile dentare pot acționa ca dispozitive de ancorare temporare (TAD) pentru a ajuta mișcarea dinților în poziția dorită. Aceste mini-implanturi sunt mici și sunt fixate temporar pe os, ajutând la ancorare pentru mișcarea dinților. Acestea sunt îndepărtate ulterior după ce funcția lor a fost îndeplinită.

Pentru pacienții care și-au pierdut toți dinții din cauza afectării cariilor sau a gingiei, este disponibilă o proteză foarte stabilă și confortabilă folosind un număr minim de implanturi. Un astfel de exemplu este tehnica „All-On-4”. Această tehnică își ia numele de la ideea că patru implanturi pot fi folosite pentru a înlocui toți dinții dintr-un singur arc (superior sau inferior). Implanturile sunt plasate strategic în zone cu oase puternice și pe ele se montează proteza. Tehnica All-On-4 asigură stabilitatea și se simte ca dinții naturali în comparație cu metoda mai veche de proteze tradiționale (mobile). Fără îndoială, stomatologia cu implanturi a permis mai multe opțiuni de tratament pentru a înlocui dinții lipsiți și multipli dinți cu stabilitate pe termen lung și contribuie la îmbunătățirea sănătății orale.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








duminică, 2 august 2020

Prelucrarea mierii, de la descăpăcire la filtrare

Prelucrarea mierii, de la descăpăcire la filtrare

Mierea se mai numește și „nectarul zeilor” datorită bogatei sale istorii și mai ales datorită proprietăților sale antibacteriene, calmante și revitalizante. Mierea, un aliment complet, se consumă în lume de mai bine de 8.000 de ani, după cum spun istoricii, iar dacă ne raportăm la consumatori, se pare că persoanele în vârstă consumă cea mai mare cantitate de miere, în detrimentul persoanelor tinere. Pe continente, asiaticii sunt cei mai mari consumatori de miere, iar ca țări, populația din Republica Centrafricană deține recordul la consum, apoi Noua Zeelandă și pe locul 3 vine Slovenia.

Proprietățile mierii


Mierea este compusă în principal din fructoză (aproximativ 38%) și glucoză (aproximativ 31%). Mierea are o aromă distinctă și gust dulce, ceea ce o face un aliment preferat de toată lumea, cu excepția celor care sunt alergici sau a persoanelor cu diabet zaharat. Alte componente din miere includ vitamine, minerale, acizi, polen și enzime, care îl fac un ingredient unic.

Una dintre proprietățile importante ale mierii este stabilitatea acesteia, nu se strică pe perioade foarte lungi. Acest lucru se datorează în parte unei enzime care se găsește în stomacul albinelor. Clasificarea tipurilor de miere se face în mod obișnuit în funcție de sursa florală, dar și în funcție de culoarea și densitatea optică a acesteia, ori a proprietăților beneficie sănătății.

Prelucrarea mierii


• Albinele stau în stupi care conțin câte 8-10 rame de lemn, fiecare având o pojghiță subțire de ceară. Albinele își construiesc fagurele pe această fundație. Mierea este depozitată în părțile superioare ale stupilor, iar o colonie de albine poate produce între 120 și 200 de kilograme de miere anual. Procesul de transformare a polenului în miere durează până la 30 de minute, iar albinele colaborează regurgitând și digerând și apoi depunând mierea în celulele fagurelui. După aceea, albinele bat din aripi cu o viteză uimitoare de 11.000 de ori pe minut deasupra fagurelui pentru a evapora apa din miere până când ajunge la un conținut de umiditate de aproximativ 18%. Această creștere a conținutului de zahăr este importantă pentru a preveni fermentarea în miere. Albinele apoi acoperă celulele fagurelui cu ceară pentru a le căpăci.

• Colectarea mierii.


Înainte de colectarea mierii din rame, albinele din stup sunt alungate cu fum, pentru că le scade agresivitatea.

Prelucrarea mierii, de la descăpăcire la filtrare

• Descăpăcirea.


Presupune eliminarea capacelor de ceară din celulele fagurelui. Acest lucru se face cu ajutorul unor procesoare de descăpăcire rame manuale sau automate. Dintre ustensilele necesare descăpăcirii se pot achiziționa de pe site-ul apis-blaj.ro un banc de descăpăcit din inox, sau un dispozitiv manual de descăpăcire cu abur, ca și alte unelte utilizate la extragerea mierii din fagure.

• Extragere și stocare.


În continuare, mierea trebuie scoasă din celulele fagurelui folosind un extractor. Ramele sunt plasate în mod obișnuit într-o centrifugă care prin rotație forțează mierea să curgă pe lateralele extractorului și de acolo este colectată într-un vas de colectare. Ceara rămasă poate fi dată la presă pentru a scoate toată mierea.

• Încălzirea.


Deoarece mierea crudă este vâscoasă și lipicioasă, filtrarea poate fi dificilă. Mierea este adesea încălzită la cca 70° C pentru a-i reduce vâscozitatea înainte de filtrare. O parte din miere este pasteurizată, ceea ce necesită temperaturi de 72° C sau mai mari. Procesul de încălzire reduce, de asemenea, conținutul de umiditate, întârzie cristalizarea și sporește perioada de valabilitate. În plus, încălzirea duce la o accentuare a culorii maro a mierii.

Prelucrarea mierii, de la descăpăcire la filtrare

• Filtrarea.


Principalele scopuri ale filtrării sunt întârzierea cristalizării și obținerea unui produs clar. Pentru a produce diferite tipuri de miere sunt utilizate diferite tipuri de filtrare. Filtrele cu membrană sunt cel mai des utilizate. Membrana permite unor compuși să treacă și alții să rămână în urmă în funcție de dimensiunea și distribuția porilor. Macrofiltrarea este utilizată pentru a îndepărta bule, praf, părți ale insectelor și cristale folosind pânză sau filtre metalice ori din nailon. Dacă se folosește acest proces și nu se aplică și căldură, mierea este clasificată ca miere crudă. Microfiltrarea impuritățile mici. Mierea este încălzită de obicei înainte de microfiltrare și este clasificată ca miere filtrată.

Producători de echipamente de procesare


Există numeroși producători și vânzători de echipamente de prelucrare a mierii, iar eu vă recomand magazinul online de echipamente apicole apis-blaj.ro (Blaj, jud Alba, str. Gh Baritiu, nr 32, tel.0745-582.990 / 0758-083.784) unde găsiți o gamă largă de produse necesare obținerii mierii, procesării și îmbutelierii ei. Producția de miere a devenit de înaltă tehnologie pe măsură ce se fac noi inovații. Stupii moderni au sisteme de monitorizare la distanță, care permit apicultorilor să urmărească și să optimizeze producția de miere. Aceste și altele care vor fi disponibile pe piață deschid calea către o industrie înfloritoare a mierii în anii următori.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet