vineri, 21 august 2020

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus
sursă foto Farmec.ro


În luna iulie am fost selectată să testez produse Farmec - Gerovital din gama H3 Derma Plus prin amabilitatea Buzzstore.

Testare - emulsia hidratantă matifiantă Gerovital H3 Derma+ (se poate cumpăra de aici: emulsie matifiantă Gerovital)

Emulsia vine într-un flacon introdus în cutie de carton țiplată. Are o textură fină, este semi-lichidă, albă, fără vreun miros puternic (mie nu mi se pare că miroase în vreun fel, dar e posibil ca eu să am simțul olfactiv afectat de o răceală puternică de acum 3 ani în urma căreia mi-am pierdut temporar atât mirosul cât și gustul).

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

Ziua 1 - am dat un strat subțire de emulsie pe pielea curățată cu loțiune tonică, numai pe zonele cu probleme: frunte, nas, bărbie. După 5-6 ore pielea era ușor grasă (în zona T am un exces de sebum accentuat). Am șters cu un șervețel și a rămas mată, la fel ca după prima aplicare. Seara am repetat curățarea cu loțiune și aplicarea emulsiei matifiante. Zilnic aplic emulsia de 2 ori - dimineața și seara, după ce curăț tenul cu loțiune sau cu apă micelară.

După 5 zile sebumul nu mai reapare între cele două aplicări, decât dacă ies în soare și este foarte cald și transpir. Ce am observat: secreția de sebum în mod evident este redusă, iar tenul rămâne catifelat și mat, așa cum trebuie să fie. Eu voi cumpăra în continuare această emulsie matifiantă Gerovital H3 Derma+, pentru că mi se potrivește perfect și nu am avut niciun fel de neajuns folosind-o.

După o folosire zilnică de câteva săptămâni, emulsia își face efectul pe tot parcursul zilei și uneori nu mai simt nevoia să o aplic și seara. Tenul meu în mod evident nu mai are zona T afectată de sebum așa ca înainte de utilizarea emulsiei hidratante matifiantă Gerovital H3 Derma+. Din cele 3 produse testate, această emulsie matifiantă este preferata mea și o voi cumpăra în continuare.

Testare - șamponul detoxifiant cu cărbune Gerovital H3 Derma+ (se gaseste aici: sampon-detoxifiant-cu-carbune)

Șamponul acesta vine într-un flacon cu staniol aplicat pe gura tubului. Este cremos, fin, mai consistent decât alte tipuri de șampon, și de culoare neagră. La fel ca la emulsia de mai sus, nu mi s-a părut a avea vreun miros anume.

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

În primul rând, nu știu de ce, vreau să spun că nu mă așteptam ca șamponul să fie negru :) dar era logic că având cărbune, culoarea era neobișnuită. Însă acest lucru nu mă deranjează deloc. Șamponul curăță foarte bine, iar după spălare părul rămâne suplu și moale ca și cum aș fi dat cu puțin balsam pe el. Eu prima oară când m-am spălat cu acest șampon detoxifiant cu cărbune am aplicat după clătire și balsamul meu obișnuit, dar după aceea, la spălările ulterioare, am văzut că nu este necesar decât, poate, o mască de păr, pentru că mă vopsesc lunar și am părul deteriorat și de la soluția de permanent.

Testare - lapte de protecție solară SUN SPF 30 Gerovital H3 Derma+ (se găsește aici: lapte de protectie solara)

Laptele de protecție solară vine într-un flacon cu cap special, cu dozator care se folosește prin apăsare. Este alb, textură fină, seamănă cu o smântână grosuță și are un miros foarte plăcut de vanilie și cocos.

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

Pentru mine este un produs foarte bun, eu nu am voie să fac plajă din motive medicale și pentru că am multe alunițe pe piele (persoanele cu acest marcaj al pielii este bine să se ferească de a sta la plajă sau de a merge la solar - razele UV le sunt mai dăunătoare decât acelora care au pielea normală, fără alunițe sau pistrui). Așadar, fiind vară port tricouri și bluze fără mâneci sau cu mâneci scurte când ies în oraș, iar laptele de protecție solară SUN SPF 30 Gerovital H3 Derma+ îl aplic înainte de a ieși din casă, pe brațe, decolteu și pe față, ca să fiu sigură că pot merge prin soare cât și unde am nevoie fără să îmi fac griji că mi se va înroși pielea.

Laptele acesta protejează pielea nu doar de eventualele arsuri solare ci și de îmbătrânirea prematură a pielii datorate soarelui (fotoîmbătrânire), împiedică distrugerea colagenului, este recomandat persoanelor cu intoleranță solară și care fac dermatoze când se expun la soare.

Laptele de protecție solară SUN SPF 30 Gerovital H3 Derma+ se întinde uniform pe piele cu 15 minute înainte de a sta expuși razelor soarelui și are o formulă specială, rezistentă la apă. Din păcate ingredientele nu sunt menționate pe spatele flaconului, mi-ar fi plăcut să știu ce conține.

Am dat mostrele primite de la farmec la 3 prietene și am discutat despre experiența mea de testare. Oricum, asta am făcut-o și pe rețelele de socializare unde părerile mele au ajuns la un număr mult mai mare de persoane.

Prin soarele verii cu Farmec - Gerovital gama H3 Derma Plus

#buzzdermaplus   #buzzgerovital2020

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








miercuri, 19 august 2020

Leapșă fără cap și coadă

Leapșă fără cap și coadă

Nu mi-a dat-o nimeni, leapșa asta, ci am găsit-o prima dată acum câteva zile pe blogul lui Marius Sescu. Am preluat-o și o dau oricui o vrea. Mie îmi plac lepșele, dar nu știu cum se face că de ani de zile nu am mai primit nici una :) Așadar, leapșa fără cap și coadă e cam așa:

1. Ai tăi îți citesc blogul?

Ai mei zic eu că ar însemna părinții mei, care nu mai sunt pe Pământ, sau familia mea proprie și personală, adică soț și copii, ceea ce nu există. Deci, nu, ai mei nu-mi citesc blogul, dar elevii mei - unii dintre ei - o fac, prietenii mei, rudele mele.

2. Dacă te simți superior față de omul cu care porți o conversație, îi arăți acest lucru?

Nu înțeleg întrebarea. Sunt om, arăt ca toți oamenii, facem cu toții parte din aceeași specie. Ce înseamnă să te simți superior? Fiecare e în felul lui, așa cum i s-a dat să fie, și acționează/gândește în funcție de ceea ce a învățat de la evenimentele de viață prin care a trecut. Nu văd de ce cineva s-ar simți superior față de altul, întrebarea asta mi se pare lipsită de sens.

Aa, că sunt persoane care cred că privesc lumea de la înălțimea unui piedestal, asta e altceva. Abia aștept să dea viața cu ei de pământ, e interesant să vezi cum percep ei impactul cu realitatea. Am văzut așa ceva cândva, o frumușică plină de sine pentru că era măritată cu un afacerist deștept și bogat. Ea nu știu dacă avea vreun merit în bunăstarea și prea-plinul familiei, poate avea, poate nu, dar când viața i-a dat un șut prin faptul că afaceristul a divorțat și a luat alta mai tânără, frumușica aia a fost lovită mai mult decât în plex. Dar de atunci a devenit normală, umilă oarecum, și nu mai privește lumea de sus.

3. Polul Nord sau Ecuator?

Pe bune??? Ecuatooooooor! Ce poli, frate, eu mi-s friguroasă! La Ecuator, la plajă, cu un suc la pai într-o mână și un ciorchine de banane coapte lângă mine, la malul unui ocean bleu verzui, limpede ca smaraldul, sub o umbrelă de bambus.

4. Ce carte te-a impresionat cel mai mult?

Sunt multe cărți care m-au impresionat mult, iar una dintre ele, mai recent citită este În spatele ușilor închise, de B.A. Paris. M-a impresionat atât de mult încât cred că este singura carte citită vreodată de mine pe nerăsuflate, într-o zi, o bucată de noapte și o dimineață. M-a impresionat povestea, care poate fi foarte reală, a abuzului psihic al unei femei de către un soț psihopat care disimula totul atât de bine încât în exterior nimeni nu observa nimic. Însă o carte de căpătâi, ca să zic așa, care cred că mi-a schimbat cu adevărat viața, a fost Tată bogat, tată sărac, de Robert Kiyosaki și mai apoi încă vreo 3-4 cărți de același autor. Am învățat să gândesc altfel despre finanțe și să pot fi cât de cât stabilă financiar.
În rest, pur și simplu ador cărțile lui Dan Brown.

5. Ai multi prieteni sau ești genul care alege puțini, dar buni?

Nu am mulți prieteni pentru că sunt o fire introvertită, mă rog, nu eram, am devenit - viața te schimbă, uneori la 180 de grade față de cine erai în trecut. Iar un/o prieten-ă așa cum îmi doresc, în care să pot avea încredere totală, să ne fim alături oricând și în orice condiții, nu am avut și nu mai visez că există așa ceva.

6. Când ai râs ultima dată până ți-au dat lacrimile?

Chiar nu-mi amintesc, probabil la un clip cu Ionuț Rusu.

7. Te simți bine în corpul tău?

Cum să te simți bine într-o formă fizică de vreo sută dooj' de kile?!??? 😁🙏 Încerc să mă împac cu mine însămi, să mă îngrijesc de sănătate și să mă împac cu ideea că asta mi-e gena. Chit că e clar că nu m-am împăcat cu ideea asta niciodată, din moment ce tot mai sper la un regim care să nu mă facă să depun la loc ce pierd.

8. Care este principalul tău defect?

Uhăăăăă, păi, fizicul. Una la mână. Apoi, faptul că nu îmi place să socializez și prefer singurătatea. Ceilalți văd asta ca pe un defect, deși eu cel mai bine mă simt când sunt singură în spațiul meu personal, lăsată în pace să fac ce am chef. Apoi neîncrederea în ceilalți. Ăsta îmi dau seama că este un defect major, dar așa-mi vine mereu, nu există persoană cunoscută pe care să n-o fi bănuit la un moment dat că-mi vrea răul, că mă fură, că mă minte sau că face mișto de mine prea subtil ca să mă prind. Aș vrea să-mi modelez latura asta, că n-o aveam, s-a dezvoltat în timp, însă nu prea știu cum.

9. Dai bani cerșetorilor?

Da, când intru în starea de a dărui. Însă nu dau oricui, prefer să dau cui știu că are cu adevărat nevoie. Dar se întâmplă relativ rar să dau. Poate aș da mai des, dar știu că dacă vine un copil murdar și rupt să ceară și îi dai, apar de nicăieri încă vreo câțiva care sar pe tine să le dai și lor... modul ăsta de a te manipula nu-mi place, de aceea uneori îmi inhib pornirile miloase.

10. Ești de acord să trădezi un mic secret despre tine?

Nu știu, să mă gândesc... deși cred că meritați asta, voi cititorii blogului meu 😀 când eram puștoaică eram îndrăgostită de profesorul de engleză al grupei de începători din clasă. Stăteam de multe ori la orele lor, cu colega mea de bancă (ea era începătoare), ca să mă pierd în privirile lui albastre 😅😄 și să mă delectez cu accentul de Oxford - așa se zvonea, că făcuse o specializare la Oxford și de acolo avea un accent britanic, ca de la mama lui... poate și de asta am ales aceeași profesie....



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet