miercuri, 2 iunie 2021

Bani din blogging cu advertoriale.eu

Bani din blogging cu advertoriale.eu

Acum mai mulți ani, dar nu de la începuturile mele în blogging, am aflat că se pot scrie articole sponsorizate, plătite, adică. La vremea aceea erau mai multe genuri de platforme, unele cu concursuri pentru bloggeri, care cred că mai sunt și azi viabile, altele erau platforme unde advertiserii puteau să-și vadă produsele sau serviciile făcute cunoscute prin intermediul bloggerilor.

Pe atunci, era înainte de 2015, mă înscrisesem și eu pe o platformă de concursuri pentru bloggeri și am câștigat doar o singură dată din multele campanii acceptate. Într-un final mi-am dat seama că făceam publicitate gratis unor firme și persoane fizice și am încetat să mai scriu advertoriale doar de dragul de a le scrie. Într-un fel, n-a fost rău, că am învățat să scriu astfel de articole și să respect cerințele impuse.

Dar mai apoi mi-am zis că nu are rost să-mi ocup din timpul meu așa, mai ales că scrisul despre filme și seriale, adică zona de divertisment și apoi cea de lifestyle, este poate nișa care necesită foarte mult timp liber la dispoziție, pentru că trebuie să vizionezi despre ceea ce vei scrie ulterior. Așa am început să caut platformele mixte, unde advertiserii lasă un job pentru publisheri și după ce ți-ai făcut treaba ești plătit pentru asta.

Unul din aceste site-uri este advertoriale.eu în care m-am înscris cel puțin din 2016, dacă nu cumva și mai devreme, dar din 2016 am început să scriu pentru ei. Dar să vă spun despre experiența mea și cum poți face bani pe net din blog.

Cum îți înscrii blogul pe advertoriale.eu ?


Ca blogger trebuie să îndeplinești anumite condiții ca să te înscrii acolo și să-ți fie blogul acceptat. Să aibă nume propriu de domeniu, de preferință pe punct ro, deși nu este obligatoriu, să aibă oarece vechime, să nu fie un blog menit numai articolelor publicitare, să aibă un minim de trafic și să fie vizibil constant pe rețelele de socializare. Înregistrarea contului și înscrierea unui blog se face de pe aceasta pagina dar trebuie să-ți spun că nu toate blogurile sunt acceptate. Ca blogger trebuie să scrii corect gramatical și să ai un minim talent la scris, blogul tău să aibă un anume grad de page authority și domain authority, adică să știi de ceva vreme ce înseamnă bloggingul și ce vrea el. Eu am înscris inițial 3 bloguri, dar numai două sunt acceptate, acesta de față și cel culinar, pe care e limpede că nu pot scrie despre piese auto, de exemplu :)

Cum alegi o campanie?


Pe site există o rubrică de joburi de unde îți alegi despre ce vrei să scrii. Sunt acolo înscrise multe astfel de joburi, uneori și câteva zeci, dar niciodată până acum nu aș putea spune că au fost prea puține. Găsești la fiecare dintre ele cerințele minime, numărul minim de cuvinte dorit de advertiser, data limită a campaniei respective, ce tag-uri, ancore și linkuri să folosești, ce poze să folosești, etc. Bineînțeles, găsești și cât costă fiecare articol în funcție de cerințe și de advertiser. Alegi de acolo ce îți place și despre ce poți scrie fără probleme. De exemplu, eu nu mă simt familiară cu temele tehnice, deși mă mai bag și acolo, dar de regulă le evit, chiar dacă jobul este bine remunerat, în schimb scriu cu plăcere pe teme de fashion, medicale, farma, educație, călătorii, etc.

După ce ai scris și publicat articolul, cu cerințele respective, trimiți linkul către verificare - este o rubrică specială pentru asta la fiecare job. Apoi, în 2-3 zile maximum, primești confirmarea pe email-ul cu care ți-ai făcut contul. Dacă nu primești acel email, mai verifică odată, poate ai scăpat vreo cerință neîndeplinită, sau poate vreun link este greșit. Iar dacă totul e în regulă, contactează pe admin pe pagina lor de facebook sau pe email și vezi ce s-a întâmplat. Însă eu pot să-ți spun că niciodată nu am avut probleme din acest punct de vedere. Doar dacă am uitat vreo cerință, dar altfel, confirmarea că articolul meu este ok a venit rapid.

Când ești plătit?


După ce ți se dă ok-ul, dacă nu mai scrii nimic altceva, vei primi plata în contul de PayPal, în luna următoare celei în care ai scris articolul. Eu scriu câteva articole într-o perioadă de timp, apoi aștept plata. Nu s-a întâmplat niciodată să nu fiu plătită pentru vreun job! Și ca să demonstrez asta, pun mai jos print-screen-uri de la joburile preluate de mine și pentru care contul mi-a fost alimentat.

 
Bani din blogging cu advertoriale.eu

balanța mea, totalul din 2016 încoace

Bani din blogging cu advertoriale.eu

plățile se fac mereu în luna următoare postării/postărilor de pe blog

Acum, referitor la costul unui articol, fiecare știe cât timp investește în blogging și are o idee despre cât vrea să câștige din munca asta. Unora poate li se par bani puțini, iar dacă te aștepți ca un articol să coste mult mai mult decât vezi deja, mai gândește-te. Sunt mii de bloguri astăzi, foarte mulți tineri la fel ca tine câștigă din blogging și chiar dacă eu nu fac mulți bani din asta, pentru că am deja un serviciu în offline, îți garantez că sunt bloggeri care din asta trăiesc. Acest deziderat îl atingi în special dacă ai mai multe bloguri pe diverse nișe și ai timpul necesar pentru a te ocupa de ele.

Ce-mi place la advertoriale.eu?

 
Că sunt de mult în online, cel puțin din 2013, că nu a avut pauze în oferta de joburi, că sunt serioși în ceea ce privește plata, că pot alege despre și pentru cine scriu, și nu sunt obligată să scriu despre un subiect care nu-mi este familiar.

Ce aș îmbunătăți?


Numărul de joburi ar putea fi mai mare, zic eu, iar plata unora dintre ele ceva mai actualizată, pentru că sunt încă joburi care au rămas la aceleași prețuri ca acum câțiva ani.

Altfel, din punctul meu de vedere este o platformă foarte prietenoasă cu bloggerii și de încredere. Repet, de încredere. Iar asta e ceea ce contează cel mai mult!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






miercuri, 26 mai 2021

Reamenajarea casei cu ajutorul Unic Spot

Reamenajarea casei cu ajutorul Unic Spot


Sezonul cald a venit, deci curățenia de primăvară - vară bate la ușă. Ce ai spune dacă odată cu această curățenie schimbi puțin și elementele de prin casă? Viața este prea scurtă să trăiești într-un loc care arată mereu la fel. Dacă te încântă ideea poți afla că sunt anumite elemente minore care pot schimba complet o cameră. Nu este nevoie să renunți la toată mobila și la toate decorațiunile pentru asta, pentru că ar fi un proces destul de costisitor.

Pentru a schimba totuși câteva aspecte ale casei, pentru că vine vara și parcă totul prinde viață, Unic Spot te poate ajuta să găsești cele necesare, care pot fi chiar elemente utile la casa omului în diferite situații.

Elemente din casă care necesită schimbate


Pentru camera copilului, toate elementele trebuie să fie cât mai colorate și vesele. Totuși, alături de fiecare jucărie și joc din cameră sunt și anumite elemente de mobilier care îmbogățesc aspectul complet al camerei. Printre acestea se enumeră și scaunul pentru birou.

Acesta trebuie să fie cât mai comod pentru ca celui mic să îi facă plăcere să își petreacă timp la birou când desenează sau scrie temele și să nu îl incomodeze. Poți alege de la Unic Spot diverse tipuri de scaune. Dacă ai o fetiță și totul în jur este roz, poți comanda pentru aceasta un set birou pentru copii, de aceeași culoare. Cu siguranță va deveni locul ei preferat din casă.

Totuși, alături de camera copilului poți aduce elemente noi și în celelalte încăperi. Poți opta, spre exemplu, pentru un tablou din plută pentru bucătărie pe care poți agăța în fiecare sezon detalii specifice sărbătorii care vine, precum și mesaje drăguțe pentru soț sau copii, alături de poze cu voi. Acesta nu va fi niciodată plictisitor pentru că poți schimba mereu ce se află pe el.

Dacă ai mai mereu musafiri care rămân peste noapte precum rude sau prieteni, dar apartamentul sau casa nu sunt suficient de mari, Unic Spot are soluția pentru tine. Optează pentru un pat pliant care este varianta ideală. Acesta poate fi strâns și deschis foarte ușor și îl scoți doar atunci când ai nevoie, fără prea mare deranj.

Grădina nu trebuie lăsată la o parte


De fiecare dată când este cald, majoritatea preferă să petreacă timpul în grădină. Dacă ai poate un gard inestetic sau perete care strică mereu decorul grădinii tale și nu ești încă pregătit să îl repari, poți opta oricând pentru un gard artificial. Acesta poate aduce chiar un plus de culoare și cu siguranță va fi mai frumos din punct de vedere estetic.

Pentru mai multe produse de acest gen accesează oricând site-ul, de unde poți chiar plasa o comandă.

Contact:
comenzi@unicspot.com



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin