marți, 18 iunie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 68 (69, dupa Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 68

În care Hurrem își dă seama că nu Nadia era favorita sultanului și în care Iskander Celebi este executat.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3ep. 69 


Hatice este mirată de apariția lui Nigar pe care o credea departe și se întreabă cum de Hurrem poate să protejeze pe cineva care i-a făcut atât de mult rău. Este și mai uluită să afle că Hurrem chiar o protejează pe Nigar și că pare a fi de partea ei. Hatice vrea să înțeleagă de ce Hurrem o urăște, iar sultana îi spune că nu este vina ei, că Hatice a început totul. Apoi o provoacă din nou amintind de Ibrahim, care s-ar putea îndrăgosti iar de odaliscă la venirea din Persia. Nigar o întreabă pe Hurrem dacă i-a acordat protecție ca să se răzbune pe Hatice cu ajutorul ei. Hurrem neagă. Hatice și Mahidevran insistă ca Nigar să plece. Odalisca are o scurtă întrevedere cu Sumbul, care este nevoit să-i explice că acum el e de partea sultanei pt că ea are cea mai mare influență în palat.


Rustem Pașa, omul lui Hurrem, o informează pe aceasta despre aroganța lui Ibrahim și despre faptul că el își spune sultan. Hurrem conchide că Ibrahim este propriul său dușman. Sumbul îi aduce un mesaj de la Suleyman, în prezența lui Firuze, și când îl citește crede inițial că era pentru ea, dar vede că numele persoanei căruia îi era destinat fusese șters și își dă seama că mesajul era pentru noua favorită a sultanului și că aceasta nu putea fi Nadia, ci o cu totul altă kadînă. Mesajul fusese trimis special la Hurrem de către Hatice, ca să-și bată joc de ea. După ce Hatice o umilește, Hurrem arde mesajul și izbucnește în plâns, pândită de după ușă de Firuze care regretă că scrisoarea adresată ei dispare în flăcări. Gulșah încearcă să afle de la Fatma cine este favorita, însă nu reușește, în schimb aude o discuție purtată în grădini, între Firuze și Hatice din care rezultă cine este Firuze și ce relație are cu Suleyman. Dar este imprudentă și Hatice o vede spionând apoi ordonă să fie închisă.  În închisoare, Gulșah o întâlnește pe Nigar și îi spune ei despre Firuze și sultan, în speranța că va putea să o informeze mai departe pe Hurrem.

Iskander se enervează când vede că sunt executați ofițeri otomani din ordinul lui Ibrahim și că acesta îi aduce unele acuzații de mită. Când apare Suleyman în tabără, îl vede pe Ibrahim purtând armura pe care i-o trimisese el și îi spune că doar acea armură nu va face din el un sultan. Marele Vizir răspunde prin a da vina pe Iskander pentru eșecul acțiunilor otomane, pentru că în loc să meargă la Tabriz, au fost nevoiți să se îndrepte spre Bagdad, mișcare care s-a dovedit a fi greșită. Suleyman încearcă să judece corect lucrurile, și îl dojenește și pe Iskander, care nu uită să menționeze despre titulatura pe care și-o arogă Pașa, pentru că își depășește atribuțiile și dă vina pe vizir pentru propriile greșeli. Sultanul le cere perșilor să se predea. Discută din nou cu Ibrahim și îi cere să nu-i ascundă nimic pentru că asta nu-l face mai puternic., ci mai laș. Îl întreabă de ce i-a trădat încrederea lui Hatice și îi spune că ar trebui să fie mulțumit că ea nu dorește divorțul. După un nou eșec militar și încă o acuzație de sustragere de fonduri adusă lui Iskender de către Ibrahim, Suleyman poruncește să se adune curtea marțială care să-l judece pe general. Atunci, Ibrahim, pentru a fi sigur de rezultat șantajează un pașă să depună mărturie împotriva lui Iskander, iar acesta urmează să fie executat. După ce evenimentul are loc, Suleyman visează că generalul îl dojenea și îl întreba de ce nu a întrerupt execuția dacă știa că este nevinovat, după care încerca să-l sugrume cu fâșia de material de la turban. Se trezește speriat și își jură că Ibrahim va plăti scump dacă l-a determinat pe el, suveranul, să omoare oameni nevinovați.

Episodul se termină cu Gulșah căutând un pumnal ascuns după o cărămidă din zid, care apoi pleacă în noapte către camera lui Hatice, cu gândul de a o omorî, așa cum a zis Nigar, tăindu-i venele ca să pară sinucidere.





Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".

sursa foto: capturi video de pe youtube.

9 comentarii:

  1. Buna Oana, am vazut astazi la RomaniaTv un reportaj despre cum decurg lucrurilre in randul fanilor seralului Suleyan din Turia si din celelalte tari unde se difuzeaza, dupa ce a fost confirmata schibarea actritei ce o interpreteaza pe Hurrem.A inceput o adevara isterie y-) pe siturile de socializare si pe situl celor ce produc seialul pt a nu fi schibata actrita.Ba s-a ajuns sa se spuna ca vor sabota si nu vor mai urmarii serialul care nu mai are nici o valoare fara "Hurrem cea adevarata"considerata sarea si piperul serialului.Au arata si cateva mesaje de pe acele pagini.Sa vedem ce va mai urma. y-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Mihaela. Am citit si eu despre pagini de facebook facute pro Meryem. Vom vedea ce va fi. Nu cred ca este asa de usor pt producatori sa faca schimbarea schimbarii.

      Ștergere
  2. Buna Oana,mutumesc frumos pentru rezumat,once again :P Sincer,sunt foarte dezamagit :( Sunt extrem de nemultumit ca o schimba pe Meryem cu o alta actrita,care dupa "infatisarea ei" nu-mi inspira prea multa incredere! Pe adevarata Hurrem,nu o poate schimba nimeni!!O sa ne bucuram la toamna,de cele 30-40 de seriale cu Meryem Uzerli in rolul de sultana!Pacat..era totul prea frumos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mda... :( asta este, nu o pot obliga, mai ales daca e vb despre probleme de sanatate. Sunt curioasa ce motiv vor baga in film, adica de ce o rapesc pe Hurrem..

      Ștergere
  3. Nemultumirea ar fi de inteles daca s-ar schimba scenaristul; interpretarea lui Meryem a fost fermecatoare pt. o sultana tanara. Cum actiunea se va relua dupa o diferenta de ani, poate ca inlocuirea este binevenita. Si in Romania mai sunt zeci de episoade in care o putem admira pe actrita actuala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, dar stiti cum e... te obisnuiesti cu o persoana, si vrei ca lucrurile sa ramana la fel in continuare. Imi amintesc cand eram pustoaica, murise actrita care o interpreta pe Miss Ellie, in Dallas. A fost, fireste, inlocuita, dar multa lume a criticat aceasta inlocuire (la vremea aceea s-a aflat foarte tarziu motivul pt care Miss Ellie era acum altcineva) si chiar daca nu era un personaj principal, serialul nu mai era acelasi.

      Asa este, inca o sa ne mai bucuram de serial vreo 38-39 de episoade. Si poate ca, cine stie?, vom descoperi o actrita foarte buna in Hurrem a lui Vahide.

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Si eu va multumesc pentru ca imi cititi blogul!

      Ștergere
    2. Noi iti multumim ca ne dezvalui din episoadele viitoare...

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.