vineri, 27 martie 2015

Cum gasesti repede un job?





Cum gasesti repede un job?
Am o prietenă care a fost disponibilizată de ceva vreme de la o firmă fostă de stat, cândva. Era acolo de niște ani buni tare de tot, dar criza i-a determinat să renunțe la o parte din personal. Acum, ea mi-a cerut sfatul în privința viitorului ei. Nu mai e la prima tinerețe, iar angajatorii caută mai ales persoane tinere și dinamice, dar ea are avantajul experienței, iar o contabilă cu expertiză nu cred că e de ici de colo. Sunt convinsă că va reuși în cele din urmă, e doar o chestiune de timp. Până acum și-a căutat tot felul de joburi neconforme cu pregătirea ei, a găsit câte ceva, pe termen scurt, dar problema ei nu este rezolvată încă.

Eu am sfătuit-o să caute și joburi pe internet, și chiar joburi prin colaborare la distanță. Când eram și eu în pană de bani, căutam de lucru online și găseam chiar în orașe la mare distanță de cel în care mă aflu, de exemplu în Iași sau Craiova. În ziua de astăzi paleta pieței muncii este mult mai mare datorită site-urilor care postează anunțuri cu oferte de muncă în toate orașele țării. Unii doresc numai persoane care să lucreze full-time la biroul lor, dar alții preferă și colaboratori la distanță, probabil fiind o variantă mai simplă de a-ți rezolva treburile, eliminând anumiți factori, precum spațiul de lucru cu tot ceea ce implică acesta de la chirie până la mobilier, posibila plată unei navete, ori a unei mese de prânz, necesitatea de a-ți supraveghea angajații, etc.

Cum gasesti repede un job?
Pentru cineva care nu are serviciu, mie aceste alternative de pe piața muncii mi se par foarte bune, atâta vreme cât totul este legal și transparent de ambele părți. Avantajele găsirii de colaborări online sunt că poți lucra la domiciliu, de la calculatorul tău de acasă, în ritmul tău, că nu trebuie să te trezești la nu știu ce oră matinală ca să fii la birou, nu ai un program fix, totul este cât se poate de flexibil, nu ai colegi care să te agaseze - adevărat, nici cu care să socializezi și să te împrietenești - dar pentru cei mai comozi, care preferă liniștea și confortul de acasă, zumzetului unui birou, care mai bine ar evita nervii din trafic pe ruta zilnică până la serviciu și care dispun de timpul lor așa cum doresc, varianta unui job online sau a unei colaborări este una cât se poate de demnă de luat în seamă.

Iar dacă vrei un serviciu obișnuit, oricum, decât să cumperi toate ziarele locale, mai bine găsești tot ce ai nevoie pe un singur site de recrutări. Acum sunt multe moduri de a-ți găsi de lucru, important este doar să vrei cu adevărat să cauți, pentru că de găsit, găsești întotdeauna ceva care să ți se potrivească. De altfel, rămâne cum am stabilit mai sus, a găsi un job pe gustul tău, nu este decât o chestiune de timp.

pozele sunt preluate de pe site-ul pixabay.com


2 comentarii:

  1. asa este ,pentru a găsi un job pe gustul nostru, nu este decât o chestiune de timp!

    RăspundețiȘtergere
  2. N-0am mai fost de mult pe aici, Oana. Cauti un job online? Si eu am gasit ceva chiar foarte in regula la un moment dat. Faci un lucru bun, zic eu.

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru vizita si comentarii!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...