vineri, 8 iulie 2016

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 66

Pentru a vedea ultimele articole accesați pagina ACASĂ








Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 66
Harun e sunat de Cagatay şi merge la spital pt că lui Maide i s-a făcut rău. Mai târziu ea este adusă acasă şi Harun cu Ayșe se uită la un rmn cerebral, apoi Ayșe discută cu medicul spre a cere explicaţii amănunţite. Dilara nu e acasă, este la Candan şi o ameninţă cu pistolul ca să-l lase pe Ozan în pace. După ce apare şi Ozan acolo, se ceartă cu toţii, el încearcă să-i ia pistolul din mână şi arma se descarcă spre grădina din faţa casei.

Dilara ajunge la vilă şi îl găseşte pe Cihan foarte supărat. El îi arată pozele de pe telefonul lui Azmi apoi se ceartă, el considerând că întâlnirile ei secrete cu Harun sunt un pumnal înfipt în spatele lui, drept "mulţumire" pentru tot binele pe care i l-a făcut. După ceva vreme, vine şi Cansu, care ia partea mamei sale, dar Cihan le dă afară din casă pe amândouă, cu tot cu Demir şi nu vrea să audă explicaţiile lor. O femeie mai în vârstă vine s-o caute pe Ayșe la cabinet şi îi cere sfatul, dar pare să o cunoască foarte bine, deşi Ayșe nu reacţionează la întrevederea cu ea.

Maide o pândeşte pe Sema când vorbeşte la telefon cu Emine şi află că Dilara şi Cansu au fost alungate de la vilă. Tocmai atunci Dilara primeşte un sms de la Harun şi pe seară se întâlnesc în legătură cu Demir, dacă este sau nu copilul lui. Harun susţine că nu este şi îi arată Dilarei suzeta subtilizată de Maide, cu care ar fi făcut un test ADN. Dilara pleacă iar între timp Candan este împuşcată de cineva dintr-o maşină, înainte de a ajunge la ușa casei ei. (posibilă maşinaţiune de-a lui Burhan, sau poate mutare a lui Yucel?)
Ajunsă la reşedinţa unde locuieşte acum, Dilara îi povesteşte lui Cansu ce i-a spus Harun. În câteva minute însă, poliţia bate la uşă şi Dilara este arestată pentru crimă. La secţie ea îl cere pe Yîldîrîm drept avocat.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 66
Sevinc şi Ozkan se întâlnesc din nou iar el joacă în continuare rolul bogătaşului invitând-o la o terasă de fiţe şi dându-i cadou un parfum fin. Cihan îşi petrece seara cu Ayse la o cabană de vacanţă şi are telefonul închis. Burhan încă are probleme la piciorul rănit, deşi este acasă şi e îngrijit de Deniz şi de Inci.
Pentru că Ozan nu-i răspunde la telefon lui Cansu, fiind la spital lângă Candan, după ce Dilara e arestată, ea îl sună pe Deniz, neavând la cine altcineva să apeleze. Acesta vine într-un suflet la ea şi se împacă. Apoi Cansu îi trimite sms lui Rahmi, care e la cazinou cu amicii lui Burhan. Rahmi pleacă în grabă şi cu toţii se întâlnesc la vilă. Hazal nu pierde ocazia să se certe puţin cu Cansu, dar ea habar nu are ce s-a întâmplat în tot răstimpul cât a stat cu Ozgur. Pentru că se poartă agresiv cu Cansu, Hazal este bruscată de Deniz care pare gata-gata s-o pună la punct, dar Cansu îl opreşte iar Hazal pleacă la ea în cameră.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 66
Abia a doua zi dimineaţă Cihan deschide telefonul şi vede apelurile şi mesajele lăsate de Cansu. Toată familia este acum la secţie şi o văd pe Dilara care este dusă la tribunal în cătuşe. Cum are ocazia, Sevinc o informează pe Maide despre cele întâmplate şi atât ea cât şi Harun îşi pun mâinile în cap auzind ce grozăvii s-au petrecut.

În sala tribunalului intră primul martor al acuzării, care este nimeni altul decât Ozan !...


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc pentru vizita si comentarii!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...