joi, 27 iulie 2017

Elita societatii, episodul 21-22 rezumat


Rezumatul de față corespunde episoadelor 60-65 Happy Channel.



Mica petrecere se încheie brusc, paparazzi tăbărăsc pe echipajul de poliţie care-l conduce pe Metin la maşină, iar în vâltoarea formată, Begum se găseşte să răspundă reporterilor. Apare şi Bedia întrebându-l pe Mert ce se întâmplă, reporterii filmează totul. Cansu iese din maşina Sureyei şi se duce înapoi în magazin unde Levent şi Kerem cred că au rămas singuri şi se bucură de victorie.

Elita societatii, episodul 21-22 rezumatLa secţie, Sureya şi Cansu află despre fraudele comise de Metin, iar Begum leşină, pentru că îşi aminteşte că în seara în care fusese cu Kerem, se îmbătase şi i-a spus despre neregulile de la firmă. Când apare Kerem pe holuri, Begum îl ia deoparte, la întrebări, dar el spune că a făcut totul pentru ca ea să devină unica șefă a companiei. Când acesta iese de la primul interogatoriu, recunoaşte frauda comisă.

Ișil află de la televizor despre cele întâmplate şi cheamă reporterii apoi se duce cu Ela în braţe la poliţie, fiind filmată cum îl strigă pe Metin, iar Sureya o ia pe Ela în timp ce este filmată și fotografiată. Între timp, Bedia din nou încearcă s-o determine pe Ece să-l lase pe Mert, dar acesta intervine şi zădărniceşte planurile bătrânei, declarând reporterilor că este ziua în care s-a logodit, apoi o ia de mână pe Ece şi o aduce în faţa camerelor. Bediei i se face rău şi este luată de șofer la maşină, ea începând să ia în considerare unica soluţie rămasă, de a-l dezmoşteni pe nepotul ei.

Metin este condus în celulă iar Cansu, acasă, bănuieşte că Kerem a fost cel care i-a denunţat tatăl. Kerem ajunge acasă, seara târziu, şi vede că ai lui nu mai sunt acolo, ci au lăsat doar o farfurie cu sarmale şi un bilet în care Yilmaz scrie că se vor întoarce când fiul lor va fi cel de dinainte. La vila Koran, Sureya din nou o învinuieşte de ghinion pe Cansu, care se zburleşte la maică-sa. Apoi Sureya îl sună pe Levent să-l roage să-l apere pe Metin ca avocat, iar el nu ştie cum să refuze oferta şi închide telefonul.

A doua zi Ece vede în ziarele mondene poza ei cu Mert, unde se scrie despre ea ca despre o Cenuşăreasă. În alimentara unde le-a găsit, Ece ia toate exemplarele şi le cumpără, apoi îl dojeneşte pe Mert că a spus reporterilor cine este, crezând că a făcut așa ceva ca să se răzbune pe bunica lui. (Aici începe episodul 61 Happy Channel) La companie are loc o şedinţă cu avocaţii, dar Begum îi spune lui Kerem că nu are ce să caute acolo. Cansu iese după el şi îl întreabă dacă i-a denunţat tatăl. Kerem nu ştie ce să facă şi salvarea vine de la Levent care spune că el a făcut-o.

La Oliva apare o ziaristă, foarte sigură pe ea, care o umileşte pe Ece însă vrea să-i ia un interviu. Ece se enervează şi o dă afară din magazin, apoi Ercan încearcă s-o liniştească până când ea se încuie în dulapul de la vestiar ca de obicei. Avocaţii îi spun Sureyei că Metin va ieşi din arest, însă apare Cansu şi o ia deoparte pe maică-sa întrebând-o cine este Levent, că el e cel care l-a denunţat pe Metin. Sureya e uluită de ceea ce aude, dar spune că e doar un prieten de la fundaţie, însă Cansu înţelege că e iubitul ei. Acum Levent este chemat de Sureya să stea de vorbă despre situaţia neplăcută în care sunt cu toţii implicaţi, reproşându-i avocatului că i-a făcut familia de râs.

Pe fondul acestei instabilităţi, Cansu şi Kerem se regăsesc unul pe celălalt. Ercan îl sfătuieşte pe Mert să-i ia lui Ece un cadou simbolic care s-o facă să-l ierte pentru faza cu ziariştii, iar el îi cumpără nişte căluşei de jucărie. Mai târziu vine Bedia la el la birou şi îl anunţă că l-a dezmoştenit. Mert se ceartă cu ea şi îi spune că nu-l interesează averea, ci doar să iasă din viaţa lui. Bedia, foarte afectată, îi spune că va ieşi, fără îndoială, apoi închide uşa în urma ei.

Begum o mituieşte pe secretara care i-a adus informaţiile despre contul secret lui Kerem şi îi spune că îi va plăti şcoala fetei sale dacă nu va spune nimănui cine i-a cerut acele rapoarte contabile. Femeia acceptă învoiala. La prima înfăţişare Sureya se aşteaptă ca Metin să fie achitat. În sală se află şi Levent, apoi vine şi Kerem. Însă decizia curţii este ca Metin să fie judecat în stare de libertate. Sureya nu este de acord cu decizia, însă nu se poate opune.

Maşina Sureyei se opreşte direct la Ișil acasă şi o ia pe Ela deşi era weekend şi trebuia să stea cu mama ei, aşa cum se învoiseră de la bun început, însă i-l lasă pe Metin în schimb. Cansu a plecat cu un taxi la parcul cu cele două leagăne, iar Kerem îşi imaginează că acolo o găseşte. Dar Cansu îl ceartă şi îi spune că nu-l înţelege şi că nu ştie care din cele două personalităţi scoase la iveală este cea reală, apoi se sărută şi se împacă. Begum, care-l urmărise pe Kerem, îi vede de după un copac. (Aici începe episodul 63 Happy Channel)

De gelozie, ea se duce imediat la Sureya să-i spună ce a văzut, crezând că maică-sa o va pedepsi pe Cansu. Sureya parcă nu crede că Kerem e în stare de aşa ceva, însă Begum o cheamă la geam pe când cei doi tocmai ajunseseră la vilă cu maşina, şi se convinge după ce-i vede şi ea îmbrăţişându-se minute în şir. Cu toate acestea, Sureya o ia pe Cansu deoparte şi îi vorbeşte despre Levent şi iubirea pentru el, dar după confesiune spune că, totuşi, se va despărţi de el.

Elita societatii, episodul 21-22 rezumatKerem, ajuns acasă la părinţii lui, care n-au revenit, îl sună pe Levent să stea de vorbă cu el despre ce se va întâmpla în continuare cu el, având în vedere că l-au denunţat pe Metin. Levent îl linişteşte şi îi spune să nu se mai implice de-acum înainte, apoi Sureya îl sună şi îi propune să se întâlnească a doua zi la fundaţie. Begum face nişte prăjituri sărate pentru Kerem şi i le aduce la birou, avertizându-l voalat că ştie tot ce a făcut împotriva familiei ei. Apoi, împreună cu Sureya, îl cheamă pe Metin să îl informeze despre o datorie de 50.000 de lire făcută, chipurile, de părinţii lui Kerem care s-au pus garanti pentru un rău platnic la o banca şi insinuează că Kerem va deturna banii câştigaţi de Oliva ca să plătească acea datorie. Metin crede ce aude şi promite să anunţe autorităţile.

Sureya îl iartă pe Levent pentru ceea ce a făcut şi îi spune că-l părăseşte, pentru că ea are o familie şi un trecut cu care nu-l poate încărca. El se supără şi nu înţelege de ce face asta, îi arată un medalion cu simbolul infinitului pe care i-l dăruieşte şi îi promite fericire, dar Sureya îl refuză şi pleacă plângând. În acest timp Bedia a făcut o criză diabetică şi a ajuns în comă la spital, iar acolo, după investigaţii, i se spune că are cancer. Kerem şi Cansu se află în toaleta bărbaţilor, îmbrăţişându-se, dar pentru că se aud paşi, se bagă într-o cabină şi apoi Metin intră înăuntru vorbind la telefon cu cineva despre problemele cu Oliva create de Kerem.

După câteva minute are loc o şedinţă a boardului managerial unde Begum se arată pe faţă împotriva lui Kerem. El este sunat de către poliţiştii care sunt veniţi acasă la el să pună sechestru pe locuință şi să-i ia casa, plasată de Metin sub ipotecă. Kerem, alertat, pleacă de la şedinţă către casă, unde Metin deja ajunsese, şi unde polițiștii erau cât pe ce să spargă uşa. (Aici începe episodul 65 Happy Channel) Când intră înăuntru, Metin vede un fel de cufăraş cu lacăt şi insistă să fie luat şi desfăcut, cu toată împotrivirea lui Kerem. Până la urmă Kerem nu are ce face şi se supune noii situaţii, gândindu-se la o modalitate de a face rost de bani că să plătească mai repede acea datorie.



Sureya ajunge acasă supărată şi aruncă peste tot cu hainele. Cansu vede şi se duce s-o liniştească pe maică-sa, apoi Sureya o întreabă dacă s-a despărţit de Kerem. Cansu minte că da, însă mai apoi zice că va merge să ia cina cu o prietenă (cu Ece, Mert şi Kerem acasă la Ece). Sureya o priveşte lung şi bănuitor, după care o dă iarăşi afară pe Ișil care venise s-o ia pe Ela şi să-i spună că a petrecut câteva zile fericite cu Metin şi că poate va mai face un copil. Sureya, mai liniştită, o sună pe Begum suspectând-o că ea a tras nişte sfori ca să se răzbune pe Kerem, apoi pleacă la spital s-o vadă pe Bedia. Bătrâna o sfătuieşte ca pe o fiică să stea lângă cei dragi şi să-i uite pe aceia care i-au făcut rău. Sureya rămâne impresionată şi apoi află de la un medic că Bedia are cancer şi trebuie operată, dar că riscurile sunt mari, având în vedere vârsta ei înaintată.

Levent se duce la Kerem şi stau de vorbă amândoi, el sfătuindu-l pe tânăr că dacă vrea să n-o rănească pe Cansu, să renunţe la planurile lui de răzbunare împotriva familiei Koran. In timp ce Mert stă de vorbă cu Ercan care-i sugerează să schimbe meniul de la Oliva pe unul tradiţional turcesc, ca restaurantul să aibă succes, Sureya îl sună şi îi spune să vină la spital pentru că starea bunicii lui este destul de gravă. Mert trece de la fericire la îngrijorare imediat ce află că bunica lui are cancer la sân. Se împacă amândoi, însă Bedia îi cere să se despartă de Ece dacă vrea ca ea să fie fericită în ultimile sale clipe ale vieţii. Mert şi Kerem se întâlnesc la cină la Ece, amândoi răvăşiţi de cele întâmplate, iar fetele nu înţeleg ce se petrece cu ei. Mert propune să meargă să cumpere de băut, Kerem înţelege aluzia - că vor să rămână singuri să discute - şi se arată încântat de idee, apoi ies afară şi după ce îşi spun câteva vorbe mai tensionate, Mert cedează şi povesteşte că Bedia e pe moarte, dar că i-a cerut să aleagă între ea şi Ece.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 19-20 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 23-24 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...