sâmbătă, 7 octombrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 15 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 15 rezumatAzize trece de la uluială la o stare de uşurare când aude că soţul ei divorţează, în loc să redevină omul care a fost în trecut. Se preface bucuroasă că a scăpat de o povară pe care n-o mai putea îndura şi îi dă înapoi verigheta lui Cevdet, care o priveşte circumspect şi foarte trist. Azize pleacă în dormitor şi plânge amar, în timp ce Hasibe îi spune fiului ei că nu-l mai recunoaşte şi că nu mai au nimic în comun el şi fosta sa familie. Colonelul pleacă din casă cu inima grea şi se duce la general să-l informeze că i-a îndeplinit dorinţa. Însă tocmai pentru că Vasili ştia că a plusat prea mult şi că i-a cerut colonelului un lucru extrem de greu de acceptat în condiţii normale, acum el îl bănuieşte pe faţă pe Cevdet că este spion şi că datorită misiunii sale face orice sacrificiu.

Din cauza noii situaţii şi a schimbărilor din teritoriul turcesc ocupat, Vasili profită şi îl pune pe Leon să anunţe că se vor evacua turcii din locuinţele din vecinătatea comandamentului grecesc. Acest ordin o vizează şi pe Azize cu familia ei. Lumea începe să se adune în stradă şi să comenteze. Yakup, deghizat, se află printre oameni. Cevdet se apropie de unul din grupuri şi spionul britanic din nou îi strecoară în buzunar un bileţel cu ora şi locul unei noi întâlniri. Când se văd, colonelul îi povesteşte, amărât, despre ceea ce a fost nevoit să facă, iar Yakup îl asigură că lucrurile nu vor rămâne aşa pentru el şi familia lui şi îi transmite în partea pașei Mustafa Kemal că acum misiunea sa devine şi mai periculoasă, pentru că are de luptat şi împotriva facţiunii conduse de Eșref. În acel timp, Azize, care tocmai încerca să se relaxeze după un moment de tulburare (se pare că e însărcinată), stă de vorbă cu Tevfik şi îi spune că Cevdet a divorţat de ea.

Patria mea esti tu, ep. 15 rezumat

Eșref îl convoacă pe Miralay la o discuţie, prin metoda biletului pus în cizme. Tevfik este legat la ochi şi dus la locul întâlnirii şi îl informează pe paşă despre divorţul lui Cevdet. Esref îşi dă seama că de acum colonelul a ales cealaltă tabără şi va plănui o răzbunare pentru că nu i-a fost loial până la capăt. Eșref îi dă lui Tevfik un pistol şi îi transmite ce misiune are de îndeplinit, înainte că întrevederea lor să se încheie. Mai târziu, în aceeaşi zi, Paşa se întâlneşte cu Cevdet într-o trăsură acoperită. Bătrânul îi cere socoteală de ce nu a făcut aşa cum i-a spus, adică să renunţe la uniforma grecească, dar colonelul îi răspunde că nu l-a ascultat pentru că a văzut are încredere în Tevfik, şi pentru că el consideră că nu şi-a încheiat misiunea.

Eftalia îşi revine încetul cu încetul, însă nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat. Femeia care o îngrijeşte se bucură s-o vadă că s-a trezit, dar soţul ei vrea să scape de ea cât mai repede cu putinţă. Ali Kemal o caută acasă pe cântăreaţă iar Hristo, care pândea ușa fiicei sale să vadă dacă revine, îl vede şi îi arată poza ei pe care o ţine la piept, însă nici unul nici celălalt nu ştiu unde poate fi. Ali Kemal îl ia pe bătrân la tavernă şi îi dă de mâncare. Hilal se duce pe la casele turcilor din Izmir şi cere bucăţi de pânză roşie şi albă. Hasibe şi Yîldîz cos bucăţile ca să alcătuiască un steag turcesc imens, iar într-o seară, când bătrâna adoarme de oboseală chiar pe scaunul unde cosea, Yîldîz profită de moment şi se duce să-i scrie o scrisoare lui Leon. Dar el nu mai are aceleaşi sentimente de când a cunoscut-o mai bine pe Hilal, şi nici nu poate să-i mai dea speranţe deşarte.

Veronika este îndurerată din cauza trecutului care apasă asupra ei şi îl tot învinovăţeşte pe Vasili că nu a putut avea grijă de fiul lor, care, aparent, a fost omorât într-un incendiu cauzat de Eșref paşa. Ea îl numeşte pe acesta criminalul fiului meu, şi, pentru că reproşurile din casă nu mai contenesc, Cevdet aude vorbele ei şi vrea să afle ce s-a întâmplat de Veronica îl urăşte aşa. Însă ea se va destăinui în faţa lui Leon, chiar după ce acesta îi scrisese răspuns lui Yîldîz. Fata primeşte mesajul bucuroasă, dar începe să plângă pe măsură ce citeşte scrisoarea. Ali Kemal o vede şi o ia din mâna ei, iar după ce o citeşte i se aprinde speranţa că poate Yîldîz va vedea într-o zi că el o iubeşte. Însă răspunsul ei imediat este dezamăgitor.

Patria mea esti tu, ep. 15 rezumat

La biroul lui Yinon amicii lui Hilal în frunte cu Mehmet vin cu un pistol să-l jefuiască pe cămătar. Ghinionul lor că Ali Kemal este acolo şi le zădărniceşte planurile, iar Mehmet îşi dă jos masca de pe faţă şi stă de vorbă cu Ali Kemal spunându-i de ce au recurs la acest gest şi încearcă să-l coopteze de partea cauzei lor.
Hilal îi conduce în noapte pe prietenii ei, care au venit să ia steagul cusut de la ea de acasă, să-l ducă la tipografie, dar pe drum îi întâmpină Leon cu un pistol. Hilal se arată foarte curajoasă şi îl înfruntă pe Leon, fiind convinsă că nu va trage în ea, iar el renunţă să-i mai percheziţioneze.
Miralay trimite la Eșref paşa un batalion de soldați turci. Vasili află şi îl cheamă în biroul lui de faţă cu Cevdet, să dea explicaţii. În oraş lumea stă adunată în stradă cu steguleţe turceşti în mâini. Leon trebuie să facă faţă momentului. Azize le întreabă pe Hasibe şi pe Yîldîz unde-o fi Hilal. Dar ea este cu prietenii ei de la ziarul clandestin la Eleni acasă şi îi cere fetei să le dea haine europene. În câteva minute cu toţii sunt îmbrăcaţi la fel cu grecii şi participă la o adunare unde ofiţerii greci, în frunte cu generalul Vasili, sunt ovaţionaţi. Yakup se află şi el acolo, deghizat în ofiţer.

Hilal dă semnale din ochi prietenilor ei şi la momentul culminant al adunării, steagul grecesc, imens, din spatele ofiţerilor este acoperit de steagul turcesc cusut din bucăţi. Lumea continuă să aplaude dar când se observă ce s-a întâmplat, Stavros scoate pistolul şi trage în sforile care susţin steagul roşu cu semilună. Unul dintre ziariştii lui Hilal se apropie să prindă pânza cu mâinile, iar Stavros îl împuşcă în piept. Hilal se repede la el ţipând, dar Yakup o ia de acolo urgent. În altă parte a oraşului, Cevdet, Tevfik şi Azize se întâlnesc şi Azize pare să-i dea undă verde comandantului, acum, că e divorţată. Cevdet îl înfruntă pe Miralay din priviri. La comandament are loc o întrevedere cu Vasili, Cevdet şi un nou personaj venit de la centru să supervizeze activitatea din Izmir, vice-președintele Kostas....

acest rezumat este alcătuit după episodul original în limba turcă


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Patria mea esti tu, 14                                  urmează: Patria mea esti tu, 16

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.