luni, 27 noiembrie 2017

Mireasa din Istanbul, ep. 12-13 turcesti, rezumat







Mireasa din Istanbul, ep. 12-13 turcesti, rezumatFaruk o ia în brațe și o duce pe Sureyya imediat la spital unde, întâmplător, e Begum de gardă și află ca bebele este bine, dar trebuie să facă niște analize de sânge ca să vadă, totuși, de la ce a pornit sângerarea. Esma intră în camera copilului și vede pe jos pozele aduse de Ipek, apoi se ceartă cu ea pentru ceea ce a făcut. Ipek bineînțeles că neagă totul spunând că a făcut doar o triere a fotografiilor de familie și pe cele în care era Faruk i le-a dat Sureyyei. Fikret țipă și el la ea, nervos, spunându-i să nu-l ia de fraier că a văzut că-și dorește ca fratele lui să se despartă de nevastă-sa. Ipek minte în continuare și face pe victima, apoi se îmbracă să plece la părinții ei în vizită.

La spital, Pelin îi reproșează lui Faruk că are un copil care a crescut fără tată iar el este bulversat de acele cuvinte, pentru că se consolase cu ideea că Emir nu e băiatul lui. În același timp Esma primește acasă rezultatul testului ADN și vede că băiețelul este nepotul ei. Sureyya este adusă acasă, iar Faruk trebuie să plece la o întâlnire de afaceri foarte importantă cu niște belgieni. După aceea, Esmei i se face rău și este îngrijită de Nurgul, căreia îi spune că Emir e nepotul ei. Faruk este și el prea agitat și îl sună pe Akif să-l ia pe Fikret la întrunire în locul lui, iar el se duce la spital să discute cu Begum despre Emir. De fapt, amândoi se ceartă, el reproșându-i că i-a furat viața copilului său și că va plăti pentru asta. Begum îi spune adevărul despre felul în care a plecat atunci, alungată de Esma, dar îi spune și că acum este pe moarte.

La conac, Esma i se destăinuie cu totul lui Nurgul și este foarte afectată de adevărul pe care tocmai l-a aflat, apoi stă de vorbă cu medicul șef care o anunță că Faruk este în curtea spitalului și vorbește aprins cu Begum. Așa, Esma își dă seama că și el a aflat despre Emir. Însă nu doar ei știu de băiat, pentru că Gulistan a găsit rezultatul testului ADN pe când dădea cu aspiratorul prin salon. La companie, Fikret, care nu era de acord cu proiectul cu belgienii, strică toată afacerea și apoi se ceartă cu Akif. Esma se îmbracă și se duce la birou la Faruk, (Aici începe episodul 13 Kanal D) unde-și primește porția pe care o merită, pentru el, pe bună dreptate, o acuză de multe rele din viața lui și de faptul că le strică viețile la toți cei patru frați. Cu toate acestea, Esma se ține bățoasă și găsește replici cu care parează loviturile verbale ale fiului său.

Fikret și cu Ipek se duc seara la cină la Adem și la Reyhan, iar Ipek se duce să spioneze prin casă, în loc să meargă la baie așa cum s-a scuzat, Esma merge să discute despre educația lui Emir cu Begum, care, când o aude cum vrea să-i dirijeze viața copilului, o dă afară, iar Akif vine la conac și îl ia deoparte pe Faruk să-i spună cum a ruinat fratele lui afacerea cu belgienii. Când Akif îl anunță că-și dă demisia, Faruk îl surprinde mărturisindu-i că a aflat de Emir că e băiatul lui, de aceea nu a venit la ședință. Osman este în curte și scapă ceva din mână când aude discuția. Când Fikret și Ipek revin acasă, la cina familiei lor, ea primește rezultatul unui test de sânge și află că e însărcinată.

A doua zi Sureyya merge la spital, chemată de Begum, care le spune celor doi soți că e posibil să fie nevoie de un avort provocat pentru că fătul ar putea avea probleme fizice și mintale, dar mai este nevoie de un test pentru asta. Auzind așa ceva, cei doi încep să-și facă probleme. Sureyya o invită pe Begum cu Emir la cină, iar femeia acceptă. Esma află despre asta, dar nu se împotrivește. Emir, când ajunge în casă, după ce sărută mâna Esmei, scoate din buzunar o broșă din perle care-i căzuse bătrânei când a fost la ei în vizită, iar copilul i-o dă înapoi. Esma înmărmurește și se uită la Faruk care o privește din nou cu mânie reținută.

Esma spune o minciună pertinentă despre un proiect, drept motiv al vizitei ei acasă la Begum, apariția lui Osman perturbă discuția si incidentul trece apoi începe cina. Discutând despre ginecologul Sureyyei, ea spune că o vrea pe Begum în continuare, deși nici Begum, nici Faruk și nici Esma nu par să fie de acord. Faruk îi conduce pe Begum și pe băiat acasă și mai joacă un joc video cu el apoi, când revine la Sureyya, îi spune că s-a hotărât că se vor muta în casa lor. A doua zi la micul dejun, când aude noutatea, Esma tace, iar Ipek face o criză de nervi, furioasă că Faruk este lăsat să ia decizii în acea casă, dar când ea și Fikret au vrut să se mute, au întâmpinat rezistență. Esma se gândește că e mai bine ca ea să plece de la conac și îi spune lui Nurgul să împacheteze. Ipek se duce din nou la părinți și criza de nervi continuă. Îi urlă maică-sii că ea îl iubește pe Faruk și că viața fără el la conac nu are rost, ca nu-și dorește copilul pe care-l are în pântec. Kiymet îi spune că e nebună, dar Ipek nu vrea să știe nimic altceva.

După ce Esma se mută la Istanbul, confuzia la conac crește. (Aici începe episodul 14 Kanal D) Fikret pleacă de la cină și se urcă în mașină demarând către Istanbul. Osman nu mai înțelege nimic, nici Murat, iar Faruk trebuie să tacă. Fikret și Esma au o confruntare și se rănesc reciproc cu vorbele. Faruk vorbește la telefon cu Emir apoi cu Begum, rugând-o că într-o zi să-i arate înregistrări video cu ei când era băiatul mic. A doua zi Fikret și Ipek se mută în casa lor, dar ea nu este deloc fericită. Se uită la poza cu Faruk și Begum când erau tineri și, gândind să pună la cale alt joc, o sună pe Sureyya să-i spună că trebuie s-o vadă imediat. În acest timp Murat și Zeynep se află cu motoarele undeva la marginea orașului și el are o mică neînțelegere cu un tip care nu-i face un favor. Murat, enervat de atitudinea tipului, pleacă în viteză iar pe drum este accidentat.

La spital, tot Begum îi ajută să afle informații, Murat este operat dar starea lui rămâne critică o vreme. După ce se trezește, medicul îi anunță că este paralizat de picioare, dar că această situație va fi temporară, însă nu poate face o evaluare. În urma acestui eveniment dramatic, familia se reunește și rămân cu toții la conac. După ce apele se liniștesc, Faruk merge în vizită la Begum care-i arată un album cu Emir de când s-a născut. Sureyya se duce la spital și află că Begum are cancer, apoi se gândește, probabil, să-l adopte pe Emir în cazul în care Begum ar fi răpusă de boală. De la spital pleacă cu Nazif acasă la Begum, dar vede mașina lui Faruk parcată în curte și se întreabă ce caută acolo. Când intră în casă e uluită să-l vadă pe soțul ei alături de Begum râzând...

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 10-11  tr                urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 14-15 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.