joi, 30 ianuarie 2014

De luat in calatorie




De multe ori m-am gândit să scriu despre ce trebuie de luat într-o călătorie. Nu chiar o listă, cu toate că e foarte bună și aceea, dar am văzut că sunt destule astfel de liste pe internet. Și la urma urmei, fiecare are propria listă "de luat" când pleacă în vacanță sau într-o călătorie de serviciu. Iar eu în scurt timp exact într-o astfel de deplasare voi pleca, timp de o săptămână. Unul din obiectele de care nu mă despart este laptopul. Mai curând îmi uit pijamaua acasă decât să uit să-mi pun "legătura-mea-cu-lumea" în valiză.

Evomag - prelungitor
Cum mi-am învățat lecția de data trecută când am fost în vizită Comenius, acum o să iau la mine și un prelungitor, pentru că în Italia singura priză în care am putut băga ștecărul de la alimentator era aceea din baie. Vă dați și singuri seama cam cât de incomod mi-a fost să pun laptopul pe un scaun iar eu să stau pe covor, turcește, ca să pot să tastez, pentru că firul nu ajungea nicidecum până la măsuță ori la pat. Abia trecea de mijlocul camerei spațioase de hotel bine cotat.
Dar să știți că un prelungitor este foarte util într-o călătorie, am văzut asta la niște colege de autocar, mai ales când timpul te presează și ai nevoie și tu, și colega de cameră, de încărcat telefonul, aparatul foto sau video, toate în același timp.

Evomag - de luat in calatorie
De data asta o să fiu atentă să am în valiză și unul sau două încărcătoare de laptop, universale, pentru că se mai trezește câte un kinder din echipă că l-a uitat acasă pe al lui și musai va trebui să am la mine o valiză mai mare, ca să încapă toate cizmele cu tocuri înalte ale demoazelelor din echipa noastră. De ce își pun ele cizmele la mine în bagaj? Păi, pentru că eu am bagaj de cală și ele nu. Data trecută era cât pe ce să rămân în aeroport la Roma pentru că aveam o valijoară în plus. Dar am avut noroc că ne-a lăsat să trecem.

Evomag - placa de retea
Ăăă, să nu uit, să nu uit. Că azi schimb prefixul și mă gândesc că încep să uit iar articolul ăsta o să fie un fel de reminder. Trebuie să merg la Nelu, informaticianul nostru, să-mi verifice placa de retea. Vedeți cât de important este pentru unii să fie mereu în legătură cu voi? :) Chiar și atunci când se află la mii de kilometri de casă? Asta e numai pentru că vă iubesc!


Așa că azi ridic și eu o cupă de șampanie în sănătatea voastră și să ne vedem cu bine și în Germania peste două săptămâni.


articol scris pentru www.evomag.ro


6 comentarii:

  1. La multi ani! Nu stiu care-i prefixul schimbat, dar asta nu mai conteaza atata vreme cat ai inca suflet de copil!
    Uite ca am mai invatat ceva util si anume treaba cu prelungitorul in bagaj. Nu neaparat pentru laptop, cat pentru telefoane. De obicei nu prea iau laptopul cu mine in vacanta pe principiul inca un bagaj carat in plus, alte griji suplimentare. Poate insa ca scopul calatoriilor tale este altul decat vacantele, asa ca se justifica sa il iei mereu dupa tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de urare, Claudia, toti avem suflet de copil :) prefixul ala nu mai conteaza, e doar o cifra. O simt cand am dureri reumatice :P dar cam atat.

      Eu recunosc ca sunt cam dependenta de internet. Este singura metoda de relaxare, as putea zice. Ma enervez cand nu am internet sau cand pica dintr-un motiv ori altul. Stai ca-ti spun imediat de ce m-am obisnuit sa iau laptopul cu mine si in vacanta - in 2011 era un concurs cu retete cu carne de pui care dura 3 luni sau asa ceva. (Deliciosul de Vaslui se numea puiul). Pai cum mai ajungeam eu printre castigatori, fiind concurs cu votare, daca nu intram zilnic pe internet sa obtin voturi la schimb pe cele site-uri si pe paginile de facebook de vote exchange?

      Da, uneori ma deplasez si in interes de serviciu, asa ca am nevoie de laptop. Dar cum zicem nu pot sta fara internet. Petrec pe net cca 10-12 ore zilnic. In medie.

      Da, prelungitorul, nu neaparat cu cablu, cât chestia aia cu mai multe prize e foarte util în călătorii.

      Ștergere
  2. La multi ani iubita,destinul sa te iubeasca mereu si multumim mult de articol !

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna, Oana! Am intarziat, dar iti spun "la multi ani" chiar si asa, se pune?

    Eu am o tableta, e mai mica si nu cantareste mult. Nu stiam ca exista incarcatoare universale pt laptop, multumesc de informare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pune, se pune :) Multumesc!

      Da, dar pot face exact aceleasi lucruri cu tableta la fel ca si cu un calculator?

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.