joi, 13 februarie 2014

Feriha, rezumat episodul 26





Feriha episodul 26
Feriha intră în casă și o vede pe Aysun pe canapeaua lor. Aceasta îi spune câteva vorbe apoi îi dă inelul de logodnă înapoi spunând că așa ceva nu se pune deoparte ca și cum ar fi rezervat. În continuare crede că intenționat l-a mințit pe Emir, din cauză că este bogat. Apoi o ceartă și pe Zehra, că de ce nu a acționat în nici  un fel când și-a dat seama că fiica ei minte în asemenea hal. Când iese din bloc, Emir o aștepta la mașină. Imediat apare și Sanem pe care Emir o salută și-i face cunoștință cu mama lui, prezentând-o drept mama Ferihăi, așa cum credea el. Aysun este bulversată de faptul că minciuna poate fi atât de întinsă și că persoane mature au intrat în acest joc. Mai apoi o cheamă pe Feriha la un ceai pe o terasă și o ceartă, chiar dacă ea povestește că la început totul a fost o mică ambiție, și că nu s-a gândit că se va îndrăgosti atât de mult de Emir și lucrurile vor evolua. La finalul conversației Aysun o somează pe Feriha să-i spună tot adevărul fiului ei, adăugând că oricum pe ea, cea adevărată, el nici n-o cunoaște, deci nici n-o iubește, dar îi dă un scurt răgaz, pentru că tocmai se apropia ziua de naștere a lui Emir. 

episodul următor: Feriha 27

Feriha episodul 26
Feriha îi povestește mamei sale cum a decurs întâlnirea cu Aysun și aceasta o compătimește. Dar Zehra acum se gândește și la Mehmet și relația lui cu Seher. Logodnica lui vrea să-l determine să se hotărască, să aleagă între ea și familia lui. La un moment dat cei doi discută în magazin, după ce Seher îi refuză vizitele lui Mehmet. Când acesta promite că va ține inelul de logodnă mereu pe deget și cei doi se împacă, Zehra, care era în trecere pe stradă, îi vede prin vitrină. Intră și își cere scuze de la Seher, pt că a subestimat-o, dar le spune că nu le urează nimic, pt că oricum viața lor nu va fi una bună. Mai târziu Seher vorbește cu Feyyaz la telefon și îi spune că s-a măritat cu Mehmet, apoi pe acesta îl minte că pleacă în Germania cu mătușa ei ca să nu mai fie la cheremul lui Feyyaz.

Emir se arată deranjat de vizitele săptămânale ale Ferihăi pe iaht, observând că doar Levent e acolo mereu, nu și Haldun, "tatăl" Ferihăi. Ea îi dă un răspuns ambiguu cu care momentan Emir nu e mulțumit, dar el pune problema din punctul de vedere a ceea ce a văzut - sărutul dintre Levent și Sanem.  Pe iaht, Feriha emoționată și neatentă, varsă căldarea cu apă pe punte, iar Levent vine să vadă care este cauza stării ei. Cei doi stau de vorbă, Levent încercând s-o ajute să depășească momentul și situația în care ea se află. O încurajează spunându-i că dacă acum simte că e atât de jos încât mai jos de atât nu se poate, înseamnă că urmează urcușul, pentru că ăsta e mersul vieții. După ce Feriha pleacă Emir, enervat, merge la Levent și-l ia la rost, deși acesta este foarte calm. Cum Emir este foarte hotărât și e evident că este revoltat față de Levent, acesta îi spune că oricum, chiar dacă a văzut unele lucruri, s-ar putea să nu știe ce a văzut, de fapt.

Unal și Haldun stabilesc o întâlnire și Unal îi invită la ziua lui Emir, dar Haldun spune că el și soția vor veni, însă Cansu probabil că nu va putea onora invitația, apoi aranjează să se vadă la un prânz împreună. În ziua respectivă apare Aysun, care se interesează la fostul ei soț despre familia Ferihăi, aflând de la el că nu au acceptat banii oferiți când Mehmet a depus plângere. Acest lucru a pus-o pe Aysun pe gânduri, pentru că era convinsă că Feriha mințise ca să pună mâna pe Emir pentru banii lui. Aysun pleacă însă imediat apar Haldun cu Sanem și ea se întoarce, așa că cei patru se văd în această formulă pentru prima oară. Bineînțeles, Sanem este în cea mai proastă situație. Se pronunță numele lui Cansu ca fiind fiica ei, și atunci ea, țintuită de privirea necruțătoare a mamei lui Emir vrea să plece prefăcându-se că îi este rău deodată, dar tot Aysun o scoate din încurcătură oferindu-se să o însoțească până la toaletă. Acolo o umilește iar Sanem nu poate răspunde nimic. Ajunsă acasă, va aștepta să plece Haldun și apoi merge la Levent să-i spună că divorțează, dar Levent se descotorosește elegant de ea, amintindu-i că are o fată, Pelin, și că pentru ea un iaht nu poate fi o casă normală.

Feriha episodul 26
Emir și Feriha petrec toată ziua împreună, de aniversarea lui iar Feriha o anunță pe mama ei că va petrece cu el și seara, dat fiind că era ziua lui. După amiaza vine acasă și îi face un tort. Cansu, care auzise că Unal o invitase inițial la ziua lui Emir, începe să se pregătească pe ascuns să plece la club, chiar dacă Haldun deocamdată vrea s-o țină departe de. viața de noapte. Episodul 26 de termină când Feriha, într-o splendidă rochie de seară se îmbrățișează și se sărută cu Emir, sub privirile uluite ale lui Cansu care tocmai fusese lăsată să intre la petrecere.

Acțiuni secundare ale episodului 26:
- Tulin și Lara merg la un avocat ca să divorțeze de tatăl Larei, dar problema e că el poate lua jumătate din avere și că numai dacă Lara depune mărturie, el iese din această căsătorie fără nimic. Atunci Tulin se răzgândește și pleacă din cabinetul avocatului.

Feriha episodul 26
- o femeie necunoscută, probabil pusă de Aysun, îi face o ofertă de serviciu lui Zehra, să vină să facă menajul de două ori pe săptămână că va fi plătită pentru toată săptămâna. Zehra stă în cumpănă, oferta e foarte bună, doar că e ciudată, pentru că așa ceva nu s-a mai auzit. Rămâne să se hotărască dacă acceptă sau nu. Ulterior femeia va spune cuiva la telefon că Zehra nu a acceptat încă oferta, dar sigur o va face pt că e ceva ce nu poți refuza.
- înainte de ziua lui Emir, Hande și Koray par să se despartă din nou, pentru că Hande speră iarăși la inima lui Emir, dar Koray nu vrea s-o mai vadă pe acea Hande care-l iubește pe Emir, ci pe aceea care s-a dovedit a fi pe parcursul vacanței petrecute împreună.



Ultimele episoade: 22, 23, 24, 25,



sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Dacă-ți place serialul, evaluează-l:




20 de comentarii:

  1. Pe youtube sunt ep traduse,inclusiv cateva din al treilea sezon..dupa moartea Ferihei..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da sunt toate episoadele traduse , daca vrei iti las un link unde le poti gasi

      Ștergere
  2. Aceeasi intrebare ca cea de mai sus.Cand postezi episodul 27?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand ajung in tara. Mesajul cu rosu din dreapta sus nu e vizibil? :)

      Ștergere
    2. Buna oana!ma numesc Ionela!de obicei nu ma mai uit pe youtube dar sa intamplat odata si am vazut in ep.33 (nu am vazut decat primele 20de minute)ca atunci emir afla de scrisoarea ferihai si este destul de abatut .Dar din ce am inteles din comentariile de pe acest blog afla despre minciunile ei in ep ).28!Sti cumva cand va afla adevarul?

      Ștergere
    3. Buna, Ionela! Deocamdata nu stiu nici eu cand afla Emir despre familia Ferihai. Inclin sa cred ca acel moment e aproape. Nu am vazut episoadele 27, 28 si restul. Deocamdata nu sunt in tara si nu am aproape deloc timp liber din cauza unui proiect multinational in care sunt implicata. Revin sapt. viitoare si voi posta cele doua episoade. Atunci vom sti care este adevarul.

      Ștergere
  3. Pe youtube sunt episoadele din feriha dar ele nu sunt complete si nu înteleg de ce este nevoie ca unele persoane sa vada toate episoadele inainte .Vizualizand tot serialul inainte dispare acea magie ,acel suspans!Cred ca ne sunt de ajuns aceste rezumate (este strict parerea mea)!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exista si episoadele complete, in engleza ;) dar nu pe youtube, fireste. Ar fi disparut de mult...

      La fel simt si eu, dar am remarcat ca majoritatea oamenilor sunt curiosi si vor sa stie dinainte ce se intampla. Deh! :) noi suntem cei care fac diferenta :))

      Ștergere
  4. Buna Oana, eu astept cu nerabdare sa postezi. Te rog nu te opri din a posta rezumatele din Feriha! O seara minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai in cazul asta o sa astept sa te intorci in tara !Abia astept sa aflu ce se intampla in ep.27 si 28!ma bucur ca suntem de aceeasi parere in legatura cu persoanele "prea curioase".Mersi ca postezi despre feriha!Ionela:-*

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai in cazul asta o sa astept sa te intorci in tara! Ma bucur ca suntem de aceeasi parere in legatura cu "persoanele curioase"!Abia astept sa aflu ce se mai intampla in feriha.Ionela:-*

    RăspundețiȘtergere
  7. Oana scuza-ma nu stiu ce am facut de sau publicat 2comentarii!Ionela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se mai inatampla, nu-i nimic, il sterg eu pe cel duplicat.

      Ștergere
  8. Buna ma numesc Maria si iti aprediaz munca .La inceputul ep 27 cansu vede pe.emir sarutanduse cu feriha si pleaca pe stada unde este lovita de o masina si de aici nu am mai vazut.Abia astept sa il postezi sa vad ce se intampla.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ieiii!multumesc!!!!:)))Abia astept sa aflu ce se mai intampla.Ionela

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.