sâmbătă, 8 martie 2014

Yaman, episoadele 6 si 7




Yaman episodul 6 - Mira a fost operată de anevrism. Hasan ar vrea ceva bani pt faptul că a adus-o la spital, considerând că merită o recompensă pt că i-a salvat viața. Yaman ajuns acolo (a renunțat la ultimul examen) îi spune doar să nu-l mai facă de râs. Nevin nu acceptă banii dați de familia Mirei, în schimb Hasan ia cartea de vizită a lui Orkun și fac schimb de numere de telefon. Încă sub anestezie, Mira visează că se află în casa ei, golită de lucruri, cântând la pian. În spatele ei se află Yaman care o acompaniază la chitară și cu vocea. Se sărută apoi vorbesc... el dispare.... Mira, vorbește prin somnul indus de anestezice, îl caută pe Yaman iar Orkun, care era lângă ea, o aude rostind numele celuilalt. De supărare pleacă la mașină și îl sună pe Hasan propunându-i o întrevedere, pentru că prin el speră să-l înfunde de tot pe Yaman.

Yaman, episoadele 6 si 7
Ajuns acasă, Yaman este certat de Selim și de Ender pentru că nu s-a mai dus la ultimul examen. În răfuiala verbală se află că a fost la fratele său la spital. Până la urmă îi va spune lui Mert adevărul, însă doar pe jumătate: îi spune că a vândut telefonul pt ca să-i dea bani fratelui său, dar nu-i spune pt ce-i trebuiau acestuia banii. Situația Mirei nu este roz, are o boală a vaselor de sânge destul de periculoasă iar Sude ar vrea să o ducă în Statele Unite pentru o părere medicală mai competentă. Faruk vorbește cu cineva din Japonia apelând la un ajutor în afaceri, dar se pare că persoana nu-l poate ajuta în felul în care ar dori el. Yaman merge în vizită la Mira și stau de vorbă ținându-se de mână. În câteva minute intră Sude și îl scoate afară pe Yaman spunându-i să stea departe de Mira pt că el umblă cu o furtună deasupra capului, acum e într-o bătaie, acum într-un incendiu, acum la închisoare. Yaman îi dă replica dar înțelege ce vrea Sude să spună și tacit, va hotărî să nu mai aducă necazuri celor din jur. Însă există alții care nu-i dau pace ...

Orkun vorbește cu Hasan și-i propune o afacere murdară, în care să-l implice pe Yaman în asa fel încât să scape de el. Hasan profită de situație și cere o răsplată mare pentru așa ceva, pretextând că deși îl urăște pe Yaman, acesta îi este, legal, fiu. Din cauza situației disperate a familiei lui Faruk, Sude acceptă niște bani gheață de la Ender, pentru tratamentul Mirei și evaluarea medicală din America. Acest lucru se întâmplă într-un restaurant. Sude îi spune lui Ender că va pune banii într-un seif, dar acolo este și Orkun, care aude ce vorbesc ele și vede punga cu bani, astfel venindu-i o idee despre cum să-l bage în bucluc pe Yaman.

Yaman, episoadele 6 si 7
Yaman, deși este primul la examenele date, nu a intrat la facultate, iar Selim află că asta s-a întâmplat pentru că Asîm, patronul fundației, a ordonat ca Yaman să nu fie acceptat, dar băiatul îi vorbește atât de ferm bătrânului și atât de îndrăzneț și de cu picioarele pe pământ, încât acesta va recunoaște că l-a judecat greșit și îi acordă o nouă șansă. Asîm discută cu Faruk despre situația lui care este extrem de delicată. Acesta îi cere ajutorul pe timp de 3 luni până când va încasa bani dintr-o afacere și se va redresa. Important pentru el era să nu-și piardă licența de constructor. Asîm îi face o propunere total neavantajoasă pentru Faruk, dar acesta este nevoit să accepte condițiile. Familia lui Faruk pleacă la spital la Mira iar cheile casei rămân la Selim și Ender. Orkun pândește plecarea lui Sude cu fiica sa cea mică, Beren. Pe bancheta din spatele mașinii lui Orkun este Hasan, pitit ca să nu fie văzut de paznicul de la poartă. Având ustensilele necesare, Hasan blochează alarma, intră în casa lui Faruk și fură banii din seif. În acest timp Yaman spală piscina și stă de vorbă cu Mert. Selim îl cheamă în casă, îi dă vestea despre examenul amânat, apoi îi spune că fratele lui este înapoi la închisoare (unde acesta citește scrisoarea soției sale, Ayșe, care îi scria că vrea să divorțeze), pentru că cei din comisie au stabilit că nu e nebun. Yaman îl sună pe infirmierul căruia i-a dat banii și acesta spune că el i-a dat mai departe dar fără rezultat. Ceva mai târziu merge în casa Mirei împreună cu Mert, ca să ia o jucărie de-a câinelui Mirei, Safari, de care acum aveau ei grijă. Yaman urcă la etaj, în camera Mirei, singur, apoi coboară și ies amândoi din casă. Imediat, se întâlnesc cu Orkun care se interesează dacă e cineva acasă. Pentru ceea ce făcuse el împreună cu Hasan, întâmplarea aceasta îi merge la fix.

A doua zi Yaman se duce la vorbitor la închisoare și află minciuna spusă de infirmier. Atunci amândoi frații își dau seama că acela i-a fraierit de bani. Kenan insistă să meargă să recupereze banii, dar Yaman preferă să nu acționeze, cel puțin nu așa cum sugerează fratele său, adică prin violență. Când Sude ajunge acasă dimineața, vede că banii au fost furați. Orkun fiind de față profită de situație și sugerează că Yaman i-a furat, apoi îi determină pe toți să caute în camera lui, după ce chiar el merge și-i ascunde într-un vas cu flori. Când Yaman, care habar nu avea ceea ce se petrecuse, ajunge acasă de la vorbitor, Sude sare la el și-l pălmuiește numindu-l hoț.

episoadele următoare: Yaman ep. 8-9
 

Yaman, episoadele 6 si 7
Yaman episodul 7 - După ce Ender găsise banii în ghiveciul în care-i pusese Orkun, acesta sună la politie să reclame furtul. Ender este foarte atentă la acest detaliu - pentru că nu Orkun era cel care ar fi trebuit să reclame acest furt, dar el avea tot interesul ca Yaman să fie băgat la închisoare. Yaman își dă seama imediat că asta-i o capcană de-a lui Orkun și îi dă un pumn, dar multe aparențe îl indică pe el drept hoț. Ender o convinge pe Sude să nu depună plângere împotriva lui Yaman din moment ce problema a fost rezolvată și banii găsiți integral. Asîm, Selim și Mert caută pe înregistrările camerelor de supraveghere vreun indiciu, bănuindu-l și ei pe Orkun, dar fără dovezi nu pot acuza pe nimeni de nimic. Yaman se supără pentru acuzațiile aduse și hotăraște să plece și să-și ia un job. Nervos, pleacă să recupereze banii de la infirmierul mincinos, pe care îl constrânge să-i dea totul înapoi amenințându-l că a înregistrat convorbirile de pe mobil și că-l dă în vileag la directorul spitalului. Apoi își scoate telefonul de la amanet și merge să dea înapoi banii împrumutați de la colegii de muncă. În acest timp Hasan îl sună pe Orkun și îl șantajează amenințându-l că dacă nu-i va mai da bani oricând îi cere, va vorbi. Mert găsește pe una din camere ceva suspect și-i arată lui Selim. Într-adevăr, se conving că cineva intrase în curtea și în casa lui Faruk în timp ce Yaman spăla piscina. Mert e convins că și de incendiu, și de furt, tot Orkun e vinovat. Mira vine acasă și nu i se spune nimic despre furtul banilor pt că trebuia menajată de emoții puternice. Dar Orkun nu suportă ca ea să nu știe, și-i spune totul, acuzându-l pe Yaman.

Yaman se angajează chelner la un băruleț din același cartier al bogaților, dar în scurt timp Orkun află și vine să-i facă șicane, în așa fel încât se vede nevoit să plece de acolo ca să nu aibă probleme cu patronul. Selim și ai lui nu știu nimic despre ce mai face el, dar intuiesc că-și va da examenul pt că a venit într-o dimineață și a lăsat telefonul la bucătărie, cerând servitorilor să-i aducă din camera lui cărțile. Mira se pregătește să plece în America, iar Mert bănuind că Yaman va veni prin apropiere s-o vadă, înalță un zmeu cu o cameră de supraveghere pe el. Bineînțeles că exact așa se întâmplă, deși nimeni nu-l vede pe Yaman, care stă pitit pe după gardul viu, camera îl înregistrează pt scurt timp. Înainte de a pleca, Mira îi scrie o scrisoare și i-o dă lui Mert ca s-o predea lui Yaman. Selim îl încolțește pe Orkun pe când acesta juca tenis la o sală și îi prezintă faptele în asa fel încât Orkun să se dea de gol și să recunoască incendiul, dar mai ales furtul banilor din seif. Îi prezintă faptele exact așa cum le-a făcut, ceea ce-l pune pe gânduri pe Orkun, dar tot nu recunoaște. Atunci Selim recurge la o stratagemă și-i spune că și pe stradă erau camere video și s-a văzut totul. Psihologic, Orkun este terminat și asta se vede pe chipul lui și în gesturile pe care le face. Practic, e ca și când ar fi recunoscut totul. Dar în fata părinților, deși își recunoaște vina, va juca teatru și va minți în multe privințe, spunând că a făcut totul doar ca să-l țină pe Yaman departe de Mira. Selim îi povestește soției lui cele petrecute și amândoi consideră că Orkun este, de fapt, un infractor periculos care trebuie cumva oprit.

Yaman, episoadele 6 si 7
Beren profită de lipsa părinților și a sorei mai mari și iese cu Giray, dar se pare că acesta nu-și dă seama că fata e minoră. Eylul îl păcălește pe Mert și-i ia scrisoarea Mirei ca s-o citească. Într-o seară când Eylul și cu Mert pleacă prin oraș cu motoreta s-o caute pe Beren, Mert îl vede pe Yaman lucrând la bar și se bucură de revedere, apoi îi dă scrisoarea de la Mira. În acest timp Orkun vorbește cu Mira și o cere de soție la telefon. Ea rămâne nedumerită și nu spune nimic ...

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Dacă-ți place serialul, evaluează-l:




8 comentarii:

  1. Imi place serialul asta de nu mai pot! :) multumesc pentru rezumate, sunt bine venite, nu am timp mereu sa urmaresc doua ore un episod si citesc aici la tn pe blog.

    Da vreau sa zic ca imi place tare mult serilaul asta, e fainutz bn de tot!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si mie imi place foarte mult serialul"Medcezir"!!!Oana,iti apreciez toata munca pe care o depui pt noi!!Lavi:-):-):-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Lavi! :-* Asa este, serialul asta pare a fi mai bun decat alte seriale turcesti. Eu as sta sa vad mai multe episoade odata, dar au cate 2 ore si nu-mi permite timpul, insa tare as sta, asa de mult imi place :P

      Ștergere
  3. Buna Oana foarte frumos blogul,si toate celalalte.Insa,am o intrebare,care,nu---mie clar rasounsul.
    Daca imi dai voie:
    Nu inteleg de ce Yaman si Mira nu isi spun unuia altului senimentele.
    De ce in ep.4,Eyul il invita pe Yaman cu Mert la un club impreuna cu prietena sa,care il crede pe Mert a fi simpatic.
    Si in ultimul rand,Asim tot in ep.4 dupa ce a fost acasa la fiica lui si a aflat ca acolo locuieste Yaman,dupa ce a plecat pe cine a sunat si de ce sa afle informatii despre Yaman.
    Si inca una(sepr sa nu te super) de ce fratele lui Yaman se preface ca este nebun??
    Cam atat scz de deranj si ai un blog minunat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, draga anonim-a. Multumesc pentru aprecieri. Cat despre nelamuririle tale, nu stiu sa-ti raspund, poate ca asa e la ei... nu am mai revazut episoadele de cca un an, asa ca nu mai tin minte amanunte, dar cred ca Asim a pus pe cineva sa se informeze, un om de-al lui de la companie, un avocat, zic si eu ...

      Orice detinut daca se preface foarte bine ca e nebun, poate fi crezut si astfel poate fi transferat intr-un spital, in afara inchisorii, si asta e o sansa de a evada :) Kenan face asta ca sa poata intra in posesia banilor de la Yaman (pe care cineva l-a prostit ca daca-i da la comisia de medici aceia il declara nebun) si astfel sa fie eliberat pe caz de boala. Dar lucrurile nu vor merge cum ar vrea el..

      Ștergere
  4. Îmi place la nebunie acest serial.dar e nasol ca il dă joi si vineri era misto daca il dadea in locul filmului Tradarea

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.