vineri, 22 august 2014

Excursie Paris - Coasta de Azur, Omnia Turism




sau

Europa by night


O să vedeți de ce concediul meu de anul acesta poate fi pus sub titlul de Europa by night. By very late at night, as zice (= Europa noaptea foarte târziu).
Am sa trec în revista trăsăturile principale ale fiecărei zile de excursie. Apoi voi relua filmul poveștii, mai ales al obiectivelor de vizitat, în articole separate. Excursia durează 12 zile (11 cazări) iar în acest circuit început pe data de 13 august 2014 am avut-o ca ghidă pe Mariana Petrescu.
Din păcate, deși se numește Coasta de Azur, în acest circuit am văzut Cannes timp de jumatate de oră și Nisa timp de o oră. Am mers de multe ori cu Omnia turism, dar circuit atât de suprarealist ca acesta nu am mai făcut. Acum când postez e ora 4 dimineața, aici in Padova unde abia am ajuns la hotel ... 

Excursie Paris - Coasta de Azur, Omnia Turism
Ziua 1 - plecarea de la București către Budapesta, cu oprire pe drum în locurile stabilite, pentru a lua toți turiștii. La vamă am așteptat câteva ore bune din cauză că am nimerit un convoi de autocare Eurolines în fața noastră care erau controlate la bagaje. Ajungem seara foarte târziu, după miezul nopții, la hotelul Oekotel Topart din Budapesta. Nu e nimeni la recepție, cheile ne sunt lăsate într-un fel de castronel. Cazarea este relativ ok, doar că nu există săpun!

Ziua 2 - plecare la Viena și vizită de o oră, apoi plecare către Salzburg - vizită o oră - și către Munchen. La cazare se ajunge din nou foarte târziu, fără un motiv special. Cazare la hotelul Ibis - de data asta o cazare ok, fără probleme.

Ziua 3 - vizită Munchen și plecare către Luxembourg și Paris. Datorită unor ambuteiaje se ajunge seara la Luxembourg și la ora 3 dimineața la Paris. Cazare la hotel Campanile de Bagnolet în cartierul de est. Hotelul are camere mici, geamurile nu se deschid deloc, aerul condiționat este instalat per hotel și nu ai cum să-l oprești sau să-l reglezi pe o temperatură mai mare. Mergem la recepție și aflăm că se oprește la 3 dimineața și se dă drumul din nou la 6 dimineața și că toate comenzile sunt la ei. In fiecare noapte tremurăm de frig iar colega mea de cameră pune câte un prosop pe grilajul de unde "bate vântul" ca să mai atenueze efectul. Internetul are o conexiune slabă, dar merge destul de bine în timpul zilei, când nu sunt mulți utilizatori conectați.

Zilele 4 și 5 - vizită Paris. Se ajunge de fiecare dată foarte târziu la hotel, după ora 11 noaptea, fără un motiv real. De exemplu în ziua 6 în loc să se alcătuiască un traseu eficient al obiectivelor de vizitat, ne-am "învârtit" de mai multe ori prin același loc la Place Concorde și Universitatea Sorbona în drum spre câte un obiectiv.

Ziua 6 - timp liber.

Ziua 7 - plecare spre Saint Etienne, pe valea Loarei. Vizită castelele Chambord și Blois. Ghida explică mai multe lucruri la fața locului și mai puțin în autocar. Ajungem la cazare din nou pe la miezul nopții, la hotelul Tenor, din cauză că este plasat în zona veche a orașului care are străduțe înguste tare și șoferii s-au chinuit mai bine de o oră să găsească hotelul și apoi să parcheze lângă el, ceea ce nu s-a reușit. Camerele în schimb, deși mici, sunt foarte curate, noi și cu paturi confortabile. Acum avem prosoape din plin :) Conexiunea internet este foarte bună.

Ziua 8 - plecare către Avignon, Cannes și Nisa. Avem de parcurs vreo 300-325 km*, atenție, drum care se parcurge în mod normal în cca 5 ore! Vizitele la Avignon și la Cannes durează o oră și jumătate, plus o pauză de masă la prânz de o oră. In total să zicem maxim 3 ore, 3 ore și jumătate, cu tot cu vreo 2 pauze de toaletă. N-am înțeles pe ce drum s-a făcut deplasarea, că s-a ajuns la miezul nopții la hotelul Premiere Classe din Nisa, pe care nu mai avem timp s-o vizităm, din păcate. S-au făcut niște manevre soferești cu autocarul pe drum (de pe autostradă se ieșea pe alte șosele, s-a mers pe niște serpentine, parcă ne cam învârteam în cerc, apoi intram iar pe autostradă fix în locurile unde trebuia plătit la porți. Ce au vrut șoferii cu manevrele astea, nu mă pricep să spun.). Astfel în Cannes s-a pierdut cca o oră la intrarea în stațiune și la plecare, când am pornit spre Nisa. Nu am înțeles de ce, s-a mers pe străzile înguste și în pantă care duc spre munte, când șoseaua cea mai accesibilă care leagă cele două orașe-stațiuni este aceea paralelă cu marea și în apropierea ei. Aceasta a fost seara cea mai "aprinsă" dintre turiști și ghidă.
A doua zi șoferii îmi explicau senin că distanța dintre Cannes și Nisa este de 40 de km ! Indicatoarele din Franța arătau doar 18 iar pe internet îmi dă 33,3 km.... Cert este că am ajuns în vreo 2 ore la Nisa, la hotelul care se află pe bulevardul principal, adică pe Promenade des Anglais.
Cazarea la Nisa a fost sub orice așteptări. Un hotel Etap sub o altă denumire, de o stea, foarte slab dotat. Modulul de plastic care constituie cabina de wc și de duș este ca pentru copii, că un adult nu poate sta pe scaunul de wc fără să se lovească la genunchi de ușă, iar în spațiul rezervat dușului nu te poți mișca. Fiecare dintre noi două are la dispoziție un prosop de mărime medie. Dar camera e triplă, oare a treia persoană cu ce se șterge? În baia noastră dușul este lipit cu scotch de furtun :) Geamul nu se deschide (nu pricep de ce este această măsură, cică de securitate, la unele hoteluri !!! ) în schimb așternuturile și camera sunt curate.

Ziua 9 - acum o jumătate de oră (adică pe la 3-4 dimineața) am ajuns la hotelul Florida Inn din Padova. Azi am vizitat Nisa, San Remo (unde din nou ne-au "croșetat" șoferii de pe autostradă pe șosele de-am amețit), Monte Carlo, parfumeriile Fragonard, Milano (la 9 seara), Verona (la miezul nopții). Mă întreb cine a făcut programul ăsta așa de încărcat și de imposibil de efectuat într-o zi normală de concediu.Ghida susține că trasele turistice sunt făcute de oamenii agenției care stau la birou și nu au habar de realitatea din teren. Mă întreb cam cât adevăr este aici. O fi și așa, dar acei oameni nu știu cam câți km se pot parcurge într-o zi ? Mă îndoiesc...

Ziua 10 - a fost in sfârșit o zi relaxantă în Veneția. Dar asta nu ne-a împiedicat să ajungem tot seara târziu la hotel, altul decât cel anunțat inițial. Hotelul a fost ok, dar internetul era pe bani, 50 de cenți jumătatea de oră iar micul dejun a fost aproape inexistent: un singur croissant mic și un ceai sa o cafea (NU ambele!)

Ziua 11 - am vizitat peștera Postojna din Slovenia (un punct forte al excursiei, peștera fiind foarte spectaculoasă) apoi am plecat spre Budapesta, la o croazieră pe Dunăre (by night, desigur), și am ajuns la hotelul Polus pe la 1 noaptea pt că șoferii spuneau că nu știu unde se află, nici ghida, iar GPS-ul i-a scos pe autostradă la vreo 25 de km în afara Budapestei (asta a fost explicația șoferilor pentru ocolul făcut). Noi, grupul din spatele autocarului, am făcut haz de necaz și am râs cu lacrimi, dar am crezut în sinea noastră că avem cazare ceva mai încolo de Budapesta, poate (din față nimeni nu ne spunea nimic, de ce am ieșit din Budapesta și încotro ne îndreptăm). Râsul ne-a pierit când am văzut că facem cale întoarsă, atâta drum. Cineva din față mormăia în barbă că mai bine luam drumul Aradului, și așa era cam dimineață ...  La hotel, altă dandana: ne așteptau abia în seara următoare. Așa că ne-au repartizat o grămadă de triple, o să vedeți voi cum și ce fel la postarea respectivă. În schimb micul dejun a fost consistent, inclusiv cu mâncare gătită, ceva ce până acum nu am mai văzut la masa de dimineață.

Ziua 12 - revenirea acasă. De la București la Piatra Neamț drumul a însemnat o fragmentare pe 3 bucăți (microbuz la ofertă :) până la Focșani, apoi trenul Mangalia - Suceava Nord care era supraaglomerat, apoi tranca-tranca, adică personalul de Bacău-P. Neamț) și o noapte nedormită, care a fost așa, ca un fel de cireașă pe tortul ultimelor 11 nopți nedormite ale excursiei.

Cam asta a fost excursia Paris - Coasta de Azur în 12 zile de la Omnia. Nervi, oboseală, nesomn, picioare umflate și dureroase, ocolișuri pe drum, vizite ratate (Balatonul, care nu s-a mai făcut deloc și Verona, vizitată la miez de noapte, când totul era, firește, închis) și o ghidă ostilă nouă de la bun început, cu o atitudine de mamă cicălitoare sau de profesor de prin alte vremuri față de turist (voi posta și un articol despre părțile bune și mai puțin bune ale d-nei Petrescu, inclusiv cu "perlele" dânsei, relativ numeroase, gramaticale sau de exprimare), multe mese la McDonalds, mese de prânz combinate cu cină, etc, etc, etc.

Dar excursia a însemnat și multe vizite - superficiale, din păcate - o vreme însorită, un grup de turiști în spatele autocarului care s-a închegat foarte bine și s-a amuzat perpetuu, o rupere de problemele cotidiene și/sau sufletești de dinainte. Cel puțin, de la mine așa s-a văzut.

Totuși, deși neajunsuri au fost de multe ori în excursiile pe circuitele Europei, ele fiind inerente până la un punct, de data asta prea s-a exagerat cu ajungerea foarte târziu la hotel seară de seară. Senzația constantă pe care am avut-o a fost că s-a făcut totul împotriva turistului, cel puțin de către șoferi+ghid, deși șoferii s-au purtat ok cu noi, însă rulatul pe autostradă cu 75-80 km la oră și pretextul că mașina are tahograf sau că e blocată electronic (dar după discuțiile aprinse din ziua 8 s-a mers și cu 110 !) au condus la această senzație permanentă că ni se face în ciudă. De parcă ghida și șoferii ar fi împotriva agenției Omnia încercând să facă tot posibilul să-i îndepărteze pe turiști de circuitele oferite de ei.

În urma acestei experiențe, mă alătur și eu acelora care, măcar pentru o vreme, vor alege ofertele altor agenții de turism, din țară și de ce nu?, poate chiar din străinătate.

Update 25 august: mulțumiri familiei Socaci din Panciu care s-a oferit să mă ajute cu transportul pe jumătate din ruta până acasă, astfel încât să nu fiu nevoită să aștept 6 ore în Gara de Nord.


* - 315 km este traseul conform celor spuse de 3 turiști care aveau GPS la ei. Pe internet sunt 465 km pe autostradă de la St. Etienne la Cannes. În orice caz, în acea zi am mers mai puțin pe autostradă, dar ore întregi prin niște serpentine prin munți, până câtorva li s-a făcut realmente rău, am traversat niște munți, ghida spunea că suntem în zona Ardenilor, care în franceză se spune zona Ardeche. Având în vedere că la Cannes am ajuns la 8.30, părerea mea este că s-a mers pe un drum foarte ocolitor și nu pe cel mai scurt drum dintre cele două localități.



13 comentarii:

  1. Ai nevoie de o sănătate de fier ca să rezişi programului. Eu nu fac faţă, aşa că stau acasă şi citesc ceea ce prezintă alţii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E adevarat, Disa, dar daca pensionari de peste 70 de ani merg, eu cum as sta acasa? Si apoi, e visul meu sa calatoresc... dar nu cred ca voi mai alege programele tour-operatorului Omnia... Imi pare rau, dar lucrurile s-au schimbat mult la ei in ultimii ani.

      Ștergere
  2. Vai ce oribil.. Nu aș suporta.. Adica în locul dvs daca aș fi avut bani la mine mă despărțeam de grup sau mă întorceam cu primul avion :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bani de avion aveam, dar as fi intrerupt concediul numai daca i se intampla ceva grav mamei mele, care a ramas singura acasa. Altfel, mi l-am asumat asa cum a facut tot grupul, dar prezint faptele asa cum le stiu, si cu bune si cu rele. Mereu am fost de parere ca e mai bine sa fii avertizat dinainte ce te astepata, decat sa speri una si sa traiesti cu totul altceva. Sub asteptari, ma refer.

      Am avut parte si de situatia inversa - adica am plecat cu ghimpi in suflet si a fost un concediu de vis (excursia din Spania, din 2012). Coincidenta face ca atunci sa fi fost pe acelasi traseu intre Venetia si Cannes ca si acum, doar ca in sensul dinspre Italia spre Franta, si s-au facut toate obiectivele la timp, inclusiv niste vizite optionale. Acum, nu ni s-a oferit nici un optional in schimb soferii ne-au "crosetat" cand pe autostrada, cand pe sosele cum au vrut ei.

      Am rabdarea sa te vad intr-o excursie la fel de naspa ca asta si sa aud ca te-ai suparat si ai luat primul avion spre casa :P

      Ștergere
    2. P.S. Chestia cu crosetattul pe sosele se refera la faptul ca ieseau de pe autostrada, mergeau pe niste drumuri incurcate apoi intrau iar pe autostrada exact inainte de o poarta din aceea unde trebuie sa platesti. Si crosetatul pe soselele laturalnice si iar pe autostrada continua. Mi-e foarte clar ca se ocolea intentionat pe alte rute ca se tot plateasca prin acele porti. Cineva din grup spunea ca astfel soferii isi scoteau ceva bani in plus de la firma.

      Nu stiu cum si in ce fel, dar era foarte clar ca intentionat ocoleau pe strazi laturalnice si intrau iar pe o bucata de autostrada ca sa plateasca la porti. De cateva ori am avut senzatia ca se intra pe una si aceeasi poarta de 2 ori la rand. Asta s-a intamplat in special pe Franta, dar si pe Italia - cel putin in zona San Remo. In felul asta se mergea zeci sau sute de km in plus, si stiu sigur ca noi nu ne doream asa ceva. Ne doream sa vizitam ceea ce era in program si sa ajungem la hotel la o ora decenta.

      Ștergere
    3. Pe de o parte ma bucur că n-am fost încă într-o țară străină și n-am fost nevoit să iau primul avion spre casă deși aș fi în stare :) Când postați ep 10, 11 și 12 din Trădarea? Ep 10 este marți...

      Ștergere
    4. Probabil mai pe weekend. Inca nu am terminat curatenia si desfacutul bagajului. Abia am reusit sa postez azi la Dragoste la prima vedere episodul 32.

      Ștergere
  3. In urma cu 10 ani am facut o excursie cu autocarul prin Europa prin Ungaria , Austria , Elvetia , Italia , Ftanta , Italia , Slovenia , Ungaria . Dupa 8 nopti nu mi mai simteam picioarele si ma dureau toate oasele , trebuie sa ai o sanatate de fier ca sa rezisti . Am vazut locuri frumoase dar toate pe fuga , ajungeam noaptea tarziu la hotel si nu mai aveam nici pofta de masa .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa arata circuitele la unele agentii de turism, dar nu intotdeauna este atat de obositor. De exemplu Interra are programe lejere, cu mult timp liber si se ajunge la hotel la ore foarte rezonabile. Am fost vara trecuta cu ei in Spania-Portugalia si am avut parte de o excursie peste asteptarile mele. Mi-o recomandase cineva, tocmai pentru ca mergea adeseori cu ei si stia cum sunt facute programele. Ma bucur ca am urmat acel sfat si am vazut ca se poate sa fie circuit si altfel decat alergat si cu multe obiective vazute doar in treacat.

      Ștergere
  4. Si eu am luat teapa de la Omnia pe un circuit in Portugalia cu avionul.Au fost anuntate 7 zile dar efectiv am stat 5 zile.Ghida Tancu Mariana,habar nu avea de Portugalia,din prima seara nu stia daca ne asteapta autocarul pentru transfer la hotel,iar la plecare habar nu avea daca avem autocar si la ce terminal sa ne lase.Am coborat bagajele si norocul nostru ca nu plecase autocarul,ne-am imbarcat iar si fugi la terminalul 2 de unde pleca avionul.De cum am pus piciorul in autocar ghida nu a fost preocupata decat de ademenirea noastra la o seara portugheza pe care o evaluase dumneaei la 48 de euro.Modul de comunicare cu grupul a fost sub orice critica,noroc cu ghidele frantuzoaice care ne-au plimbat prin Porto si Lisabona cite 3 ore,in rest gaida noastra nu afacut decat sa se sustraga oricarei legaturi cu grupul.Nici vorba de insotire a grupului in oras asa cum era trecut in program.Sincer ne-a deranjat foarte tare pe toti faptul ca la Estoril,o statiune de lux am trecut ca trenul prin gara,desi in program era trecuta o oprire de 30 minute,macar sa fi vazut cazinoul si parcul.Dar gaida se grabea sa ajungem la Lisabona, in orasul vechi sa aranjeze vestita seara portugheza.Dar si-a luat o mare teapa grupul descurcaret a mers a mincat si ascultat muzica fado la sub jumatate din pretul stabilit de dansa,cred ca avea de gand sa stringa ea banii,asa cum a facut la palatul regal la Sintra,taxandu-ne mai mult decat costa biletul.In penultima zi gaida ne-a zapacit iar cu o mancare,asta in zona Belem.Ne-a dus la o coada imensa la o patiserie unde se vindeau gogosi sau pateuri nici n-am inteles ca nu ma interesat si oricum am fugit din inghesuiala aia,asta a gasit ea important de savurat,in zona fiind multe muzee interesante de vazut .Nu stiu daca si-a luat papa bun,ca eram prea nervoasa,nu asteptam decat sa scapam de compania ei si sa vedem alte obiective.Si am vazut ...autocarul ne-a dus in piata Comercium care ete pe malul apei si este foarte frumoasa,mai ales in miezul unei zile insorite de august,ghida frantuzoaica ne-a parasit,la fel si autocarul cu gaida cu tot si iata-ne iar singuri acasa.Recunosc ca sentimentul de usurare ca am scapat de compania ei a fost unul rusinos de mare.Ce reprosez este faptul ca pute sa spuna in zona muzeelor unde a stat dupa gogosi ,oameni buni ghida locala ne duce in centru si aveti program de voie ,puteti ramane aici sa intrati si in muzee puteti veni cu autobuz local in piata Comercium,costa sub 2 euro.Am revenit a doua zi pe cont propriu in aceasi zona.Recomand muzeul maritim este ceva unic.
    nu sunt genul care nu se descurca cu harta,dar in grup erau si persoane ,care nu aveau curaj sa plece fara ghid,mai ales ca aceste servicii erau platite.Reprosez mai ales lipsa de comunicare,caci la orice problema ridicata ni se spunea ca agentia este de vina,ca nu i se raspunde la telefon din tara .
    Portugalia este o tara interesanta si unica,in cele 2 orase mari Porto si Lisabona te descurci usor cu harta ,daca vrei sa faci soping e bine sa faci in Porto,e mai ieftin dar in Lisabona am prins reduceri la incaltamintea de piele .Desi in program era trecuta si baie si plaja in ocean,nu afost timp de asa ceva,oricum la Porto era apa foarte rece ,iar la Lisabona cei care au vrut neaparat sa faca baie a trebuit sa mearga cu taxiul in Cascais,o statiune foarte sic aproape de Lisabona. Nu cred ca voi mai apela la Omnia in viitor,nu sunt de acord cu ideea sa ti se nominalizeze hotelul cu 2 zile inainte de plecare,cand deja ai achitat si te resemnezicu ce ti se ofera.Norocul meu ca 2 din 3 hoteluri au fost in regula.Excursia a fost scumpa 685 euro pentru 5 zile,numai mic dejun asigurat si o gaida care mai mult ne-a enervat decat indrumat.
    Stiu ca aceste comentarii nu vor schimba nimic din politica firmei,o vor pati si altii,vor tolera aceasi ghizi neprofesionisti,vor alege aceleasi hoteluri proaste,vor afisa programe tentante care nu vor fi respectate,las ca merge si asa bine ca le-am luat banii la fraieri.Singurul profesionist adevarat a fost soferul autocarului Huan,care era spaniol,o dulceata de baiat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare rau sa aud asa ceva.. din pacate Omnia nu mai este ce era odata. Traseele sunt foarte aglomerate si alergate iar ghizii sunt doar niste colaboratori care fac ce vor (unii sustin ca sunt prost platiti - o fi, probabil de aia jumulesc turistii).

      Insa la orice pachet de excursie, de la orice firma, ziua 1 si ziua plecarii sunt incluse in acea numaratoare a zilelor excursiei, asa este regula dintotdeauna.

      Am vizitat si eu Spania-Portugalia, vara trecuta cu firma Interra, si a fost cu totul altceva decat Omnia. Cate 2 zile in marile orase, nu graba, nu obiective ratate, nu bataie de joc, dimpotriva, am fost foarte-foarte multumita de Interra si de serviciile ei. In schimb n-am apreciat mai nimic din Portugalia - deh! fiecare cu gusturile lui - in afara de Lisabona, restul mi s-au parut niste localitati lipsite de importanta, chit ca se numeau Cascais sau Estoril si aveau o celebritate, care - repet, dupa gustul meu - nu s-a confirmat.

      Intr-adevar, situatia cu hotelurile alese de Omnia este la fel de ani de zile - hoteluri proaste si la periferie. Sau foarte proaste si centrale (cum am patit la Nisa, hotelul era pe Boulevard des Anglais, dar ce folos??? era ceva atat de prost, cum n-am crezut ca poate exista intr-o locatie atat de celebra si cu ștaif ca Nisa! numai gandaci de bucatarie sau plosnite nu erau - ori nu le-am vazut eu -, in rest... vechi, murdar, jerpelit...)

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Parerea dv. Poate ca asa se vede din scaunul de langa monitorul calculatorului, sau de pe smartphone. Cand esti direct implicat, ca turist, intr-o asemenea excursie, va asigur ca nu poti trece peste invalmaseala de probleme generate de un traseu prea aglomerat, ca obiective, intr-un timp prea scurt, ca durata. Nimic nu este perfect pe lumea asta si n-am asteptat perfectiune, mai ales ca eram clienta Omnia de 5-6 ani consecutivi. Dar de data aceea a fost cu adevarat excursia care a pus capac. Nu cred ca voi mai reveni vreodata la circuitele dumnealor, daca raman la fel de incarcate, in urma carora vezi prea putine lucruri pe indelete si care te obosesc la limita suportabilitatii.

      Dar cum spuneam... citind articolul meu dintr-o zona de confort personal, fara sa fi trait vreodata asa ceva, sigur, crezi ca am scris baliverne...Mai bine rasfoiti celelalte cateva articole ale excursiei si vedeti la ce ora sunt facute pozele de Milano, de exemplu...sau altele...

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.