miercuri, 12 octombrie 2016

Barbatii inteligenti NU au nevoie de amante



Barbatii inteligenti NU au nevoie de amante
Titlu - Bărbaţii inteligenţi NU au nevoie de amante
Autor - Andrei Vulpescu
Editura - A. V. Personal
De cumpărat la Librăria Bookzone
Preţ - 39 lei, 312 pagini
Anul apariţiei - 2016


Mărturisesc că după primele pagini din carte am fost intrigată. Pusă în starea de a gândi. De a mă gândi (pe mine însămi), de a compara stările mele proprii vizavi de iubire şi mi-am zis, dom'ne, Vulpescu ăsta, are şi n-are dreptate. Ia să vedem, mai încolo, ce zice? Şi am continuat sa citesc, iar dumnealui a continuat să mă pună pe gânduri, şi am terminat de citit cartea şi mi-am zis: dom'ne, Vulpescu ăsta, până la urmă are şi n-are dreptate.

Uneori m-am regăsit în ceea ce a scris dânsul şi-am aflat răspunsuri la propriile mele întrebări despre viaţă, alteori i-am înţeles punctul de vedere, iar în câteva rânduri nu l-am aprobat. Dar aşa cum e viaţa, suntem şi noi. Aşa este şi cartea aceasta, o sumă de stări, de crâmpeie de experienţă omenească aşternută pe hârtie, nud şi crud, pentru că viaţa trebuie luată ca atare, nu cu artificii şi cu politeţuri inutile, că nici ea nu te menajează, la o adică.

Cartea e şi nu e despre amante, însă cu siguranţă e despre iubire. Iar "iubirea are nevoie de rutină... Oooops, oare ăsta să fie motivul pentru care atâţia oameni fug de rutină? Pentru că de fapt, fug de iubire? Este o variantă." De cine fug bărbaţii? De femeia cicălitoare, "un soi de Monica Tatoiu a comportamentelor umane - doar ea le ştie pe toate." Dincolo de femeile astea doritoare de un sclav lângă ele pe care să-l poată controla, sunt femeile inteligente care, zice autorul, nu sunt înşelate de către bărbaţi, de către bărbaţii inteligenţi care nu au nevoie de amante. Pentru că, în fond, fiecare atrage ceea ce gândeşte.

În finalul cărţii sale Andrei Vulpescu ne propune un exerciţiu de sinceritate. Fiecare dintre noi să ne întrebăm cum îi vedem pe cei din sexul opus, şi cum îi caracterizăm pe cei din acelaşi sex cu noi? Răspunsurile reprezintă ceea ce atragem în viaţă, respectiv felul în care ne comportăm într-o relaţie. Și cel puțin în ceea ce mă privește, exercițiul s-a dovedit a fi surprinzător de exact, în special în a doua parte, acolo unde judecând alte femei, de fapt îmi puneam în față oglinda, fără să văd că eu și numai eu mă oglindeam în ea.

"Mi-e greu să cred că un bărbat care crede că femeile sunt curve, a atras de altceva decât curve; aşa cum mi-e greu să cred că o femeie care crede că bărbaţii sunt porci a atras în viaţa ei bărbaţi iubitori şi corecţi." La urma urmei, totul depinde de percepţie, "de propria construcţie mentală" iar "decizia vă aparţine ... întotdeauna. Nu degeaba spun unii că eşti ceea ce gândeşti."

Iar eu adaug că suntem și ceea ce citim :)



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









6 comentarii:

  1. eu stiam de carte, dar nu am citit-o, inca...!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vulpescu e un adorabil, iar cartea merită citită și recitită indiferent de sex. :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Vulpescu este un adorabil, iar cartea merita citita si recitită indiferent de sex. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate nu am reusit sa mai citesc ceva de mai bine de 3-4 luni.Mi-e dor dar timpul imi este dusman

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.