marți, 4 aprilie 2017

Pretul dragostei episodul 12 tr rezumat




Pretul dragostei episodul 12 tr rezumat Defne se trezeşte şi se gândeşte dacă să meargă să-l vadă pe Omer sau nu. Ismail trece pe la Yasemin şi o vede pe Deria plângând pentru că Yasemin nu este deloc bine. Ismail se duce la ea în dormitor, dar tânăra este nervoasă, îmbufnată, nimic nu-i convine. Ismail se interesează de starea ei dar Yasemin zice să plece că treaba lui s-a terminat. La firmă Defne şi Omer se văd şi stabilesc că trebuie să facă în aşa fel încât să rămână singuri ca să stea de vorbă despre ei doi. Nihan şi Serdar discută, la rândul lor, despre căsătorie.

Yasemin se mai linişteşte şi acceptă să mănânce ceva, de dragul lui Ismail. Sinan şi Omer împreună cu Defne mai organizează o prezentare şi acum Sinan are motive să rămână cu Defne ca să lucreze, dar ea îi spune că fratele ei se va căsători cu Nihan. Mai târziu apare Deria care o ceartă pe Defne şi o face răutăcioasă, acuzând-o de lucruri despre care Defne nu are habar, ca de exemplu că Yasemin ar fi demisionat din cauza ei. Apoi se duce şi îi spune lui Sinan acelaşi lucru, că Yasemin şi-a dat demisia din companie din cauza lui Defne. Acum Defne trebuie să se disculpe, şi chiar spune că nu a ştiut ce efect vor avea vorbele şi atitudinea ei, că într-adevăr, a ridicat tonul la Yasemin, dar nimic mai mult, sugerându-i să nu mai ia decizii pripite. Sinan îi ţine partea lui Yasemin şi susţine că este o bună profesionistă, dincolo de defectele pe care le are. Omer îi trimite lui Defne un sms în urma discuţiilor. Ea se prezintă la locul stabilit, dar este singură şi nu ştie dacă să mai aştepte sau să plece. Până una, alta, apare Koray care o ia cu el. Când vine Omer, Defne deja e plecată. În toată compania nu se vorbeşte acum decât despre această ultimă bârfă cu Yasemin.

Acasă, Yasemin se lamentează că nu ştie ce să facă iar Ismail încearcă s-o calmeze şi să-i spună că totul se va aranja la un moment dat. Neriman o sună şi află noutăţile, apoi amândouă stabilesc să se vadă. După aceea o sună şi Sinan şi ea îşi imaginează că poate va fi rechemată la serviciu şi se pregăteşte să plece la firmă. Acolo, Omer se întâlneşte cu Defne la lift şi o invită să ia prânzul împreună. Însă Omer nu-l poate refuza pe Sinan şi urmează ca toţi trei să ia masa, dar Defne când îl vede pe Sinan, minte că are ceva de lucru şi nu vrea să meargă cu ei.

După o şedinţă, Yasemin vine la birou şi îl ameninţă pe Koray că va spune totul în aşa fel încât el să fie dat afară. Defne îi spune lui Omer că îi pare rău că din cauza ei Yasemin şi-a dat demisia, dar Omer o informează că Yasemin a fost concediată, ceea ce este cu totul altceva. Când reuşesc şi ei doi să rămână singuri câteva clipe, sună Neriman care o cheamă pe Defne la ea acasă la ora 5. Sinan în acest timp stă de vorbă cu Yasemin şi o întreabă de ce s-a certat cu Defne. În cele din urmă rezultă că Yasemin trebuie să-şi ceară scuze de la Defne ceea ce ea nu acceptă, iniţial, dar Sinan îi aminteşte de ce trebuie să facă asta. Yasemin este primită înapoi la serviciu.

Acasă, Ismail primeşte cu bucurie vestea şi după câteva vorbe Yasemin află că Defne este sora lui. Omer o sună pe Defne să se întâlnească, însă ea se întâlneşte cu Sinan în maşina lui Yasemin, apoi se duce la Omer şi în sfârşit sunt doar ei doi...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei ep. 11 tr                                     urmează: Pretul dragostei ep. 13-14 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.