vineri, 4 august 2017

Bahar-viata furata episoadele 121-125 turcesti, rezumat




Bahar-viata furata episoadele 121-125 turcesti, rezumat
Efsun si Orkun Baytan
Când Bahar şi Ateș rămân faţă în faţă cu un mare pericol, un adevăr înfricoşător se relevă, şi anume că ea este însărcinată dar are și o problemă delicată de sănătate în același timp. Bahar este cât pe ce să ia o decizie imposibilă, deşi ar înseamnă să-şi rişte viaţa, dar trebuie să se hotărască într-un fel. Cu toate acestea, nu are puterea să împărtăşească frământările ei cu Ateș, chit că aceasta este o decizie pe care n-o poate duce de una singură.

Efsun este devastată că a pierdut-o pe Nuran şi se îngroapă în muncă pentru a rămâne ancorată în realitate. Afacerile îi merg bine dar pe ea n-o încântă acest fapt. În curând va redeschide capitole ale vieţii ei pe care le credea încheiate de multă vreme.
Când este descoperit cadavrul lui Cemal, investigatorii poliţiei au doi suspecţi principali: Muge şi Zeynep. Hulya şi Sultan sunt gata să facă tot ceea ce le stă în putere ca să-şi salveze fetele, indiferent cu ce preţ.

Bahar află că trebuie să facă un tratament ca să rămână în viaţă, dar asta înseamnă să-şi dea acceptul pentru avortul copilului pe care-l poartă în pântec. Încă nu este hotărâtă dacă să spună da sau nu, iar timpul curge în defavoarea ei. Singura mângâiere este apropierea de Nuran. Ates, pe de altă parte, după ce a aflat ce-i cu Bahar, crede că Efsun este responsabilă de boala surorii ei. Efsun rămâne alături de Arda şi Sultan pentru că atât Muge cât şi Zeynep au fost arestate. Sultan şi Hulya încă se gândesc la căile de a-şi salva fiicele de la sentinţa cu închisoarea şi încearcă din răsputeri să ţină secretul asupra morţii lui Cemal.

Bahar-viata furata episoadele 121-125 turcesti, rezumat
Bahar bolnavă
Muge are de ales între a fi pedepsită recunoscându-şi vina, sau a minţi şi a încerca să scape de închisoare. Muge vrea ca tatăl ei, Asîm, să se întoarcă şi să-i fie alături, dar îşi doreşte acest lucru şi pentru ca întreagă familie Atahan să afle un adevăr dureros - că Asîm este tatăl ei natural. Bahar se decide să păstreze copilul, iar Hulya să o scoată pe fiica ei din arest, deşi amândouă îşi pun vieţile în pericol. Însă Muge mărturiseşte crima, după care fuge. Hayriye crede că Sultan şi Zeynep sunt implicate în moartea fiului ei, aşa că are loc o confruntare. Acum, toţi vecinii le privesc ca pe nişte criminale.

Ateș şi Bahar se confruntă cu adevăruri surpriză care ies la iveală. Amândoi încearcă să-şi crească fata într-o atmosferă în care apar tot felul de minciuni oribile şi secrete întunecate. Mai mult, Mehmet Emir află despre boala fetei lui în cea mai neplăcută manieră posibilă. Acum Ateș, Mehmet Emir şi Efsun vor s-o convingă pe Bahar să accepte operaţia. Dar fiecare are probleme sale şi nu le este uşor să găsească o soluţie convenabilă.
Până la urmă Bahar se operează, iar Ates este ameninţat cu un pistol. Amândoi se află în situaţii limită iar Nuran este neajutorată. Efsun clachează iar Hulya va fi şi ea trimisă la închisoare. Kenan şi Mehmet Emir îşi unesc forţele degeaba ca s-o salveze.

Efsun începe un tratament contra infertilităţii, aşa cum i-a promis lui Bahar, dar speranţele ca ea să reuşească să aibă un copil se năruie. În tot acest timp, apare un nou personaj în viaţa lor în persoana lui Orkun Baytan (actorul care a jucat rolul Koray din Yaman Feriha, scuze de confuzie), care îi promite lui Efsun succes şi bogăţie, ceea ce o va determina să piardă unele dintre cele mai de preţ lucruri la care ţinea. Printre acestea este şi Arda, cel mai important dintre toate, care este gelos pe Orkun şi la o prezentare de modă sare să-l bată.

Bahar-viata furata episoadele 121-125 turcesti, rezumat
Arda
Bahar se află în faţa unei lungi perioade de tratament, decizie luată pe când încerca să se arunce în gol, gest de la care Ateș o salvează. Alături de ea îi stau soţul şi fetiţa. Ateș crede că a le aduce pe Bahar şi pe Nuran înapoi la conacul Atahanilor e o chestiune de onoare personală. Arda, care a părăsit-o pe Efsun din cauza lui Orkun, vrea şi el să se mute înapoi la conac. La firmă s-a format o alianţă a familiei Atahan care se împotriveşte lui Behcet. Bahar devine lidera acestui grup indicându-le lui Ates şi Mehmet Emir calea ce trebuie urmată pentru a câștiga bătălia. În ceea ce o priveşte pe Efsun, Orkun i-a distrus viaţa din toate punctele de vedere. Arda şi Sultan împreună cu comunitatea din cartier îi întorc spatele acum. Zeynep caută să profite de pe urma acestei despărţiri încercând să-l câştige pe Arda. Efsun continuă să decadă până când ajunge la capătul drumului. Orkun mai apare o dată în faţa ei făcându-i o ofertă foarte periculoasă.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Bahar-viata furata - ep. 116-120 tr                                  urmează: Bahar-viata furata - ultimele 6 episoade turcesti

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele TV.








3 comentarii:

  1. Într-un fel, nu e un final trist. În ciuda numeroaselor probleme pe care le-au întâmpinat Bahar și Ateș, aceștia duc o viață fericită și liniștită alături de copiii lor minunați, iar toți cei care au provocat rău în acest serial au fost pedepsiți. Eu cred că așa trebuia să se termine, poate nu neapărat cu moartea personajelor negative, însă dacă regizorii au decis ca aceasta să fie pedeapsa, așa și-au ispășit-o.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta am vrut sa spun si eu, ca pedeapsa este supra-dimensionata in raport cu vina. Parerea mea...

      Ștergere
    2. Da. Puteau măcar ca unii să ajungă la pușcărie sau să plece departe de Istanbul. Dar dacă așa e scenariul...

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.