luni, 23 octombrie 2017

Cum rezolvi problema apei dure din masina de spalat





Ai auzit de nenumărate ori că trebuie să adaugi la spălat nu ştiu ce pastile pentru ca apa dură să nu-ţi afecteze maşina, să nu se depună calciu, şi să-i prelungeşti durata de funcţionare. Dar nu ţi-a spus nimeni cum să rezolvi problema apei dure în aşa fel încât rufele tale să fie mai moi, mai strălucitoare și mai curate.

Cum rezolvi problema apei dure din masina de spalat
Ai observat şi tu, că dacă în zona unde locuieşti, apa este dură, rufele tale rămân scorţoase la atingere, unele rămân chiar cu urme de detergent pe ele, culorile hainelor tale nu mai sunt strălucitoare, când scoţi rufele găseşti găuri ori pete minuscule, sau ai nevoie de mai mult detergent pentru ca ele să rămână curate. Cu toţii ne lovim de chestiunile astea la un moment dat, iar soluţiile recomandate nu înlătură problemele de mai sus, ci doar protejează maşina de spălat rufe. Şi totul, datorită apei dure, adică a apei care conţine calciu şi magneziu într-o proporţie mai ridicată.

Ce trebuie să faci ca să rezolvi problema apei dure din maşina de spălat:


- foloseşte detergent lichid, care conţine surfactanți non-ionici, pentru că aceştia rezistă la apa dură şi se comportă bine la spălat. Detergentul pudră obișnuit reacţionează cu mineralele din apă şi produsul chimic rezultat precipită şi formează un fel de zgură pe haine.

Cum rezolvi problema apei dure din masina de spalat- adaugă 2 linguri de bicarbonat de sodiu în sertarul pentru detergent. Bicarbonatul înmoaie apa, albeşte şi înmoaie ţesătura din rufe şi curăţă şi interiorul maşinii de spălat. În plus, elimină mirosurile neplăcute de transpiraţie, fum sau altele, şi redă strălucirea culorilor. Bicarbonatul te ajută să faci economie de detergent şi de energie electrică - poţi seta temperatura programului preferat mai jos decât de obicei, fără teama că nu vei avea rufele curate. De asemenea, petele vechi şi punctele de rugină, care se formează din cauza apei dure pe rufe, vor fi mai uşor de îndepărtat cu ajutorul bicarbonatului.

- evită să foloseşti înălbitori pe bază de clor. De cele mai multe ori apa dură conţine şi fier, care în combinaţie cu clorul dă acele puncte mici de rugină, care se văd atât de inestetic pe rufele albe şi despre care nu ştiai cum au apărut.

- din când în când, pune 2-3 linguri de oţet alb la ciclul de clătire. Oţetul are aceleaşi proprietăţi benefice ca şi bicarbonatul de sodiu, şi în plus antrenează resturile de detergent şi balsam rămase în maşină, curăţând-o.

Dacă vei aplica aceste sfaturi, rufele tale nu vor mai suferi de pe urma apei dure, iar maşina de spălat va avea o viaţă mai lungă.

Tu ce foloseşti ca să rezolvi problema apei dure din maşina de spălat?

sursă foto licență zero - pixabay.com 


Dacă ți-a fost util, dă mai departe!



Google plus pin








18 comentarii:

  1. Eu stiam de trucul cu otet pe care l-am folosit si merge foarte bine. Restul raman de incercat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu folosesc bicarbonat, nu de fiecare data, dar intr-adevar inmoaie tesaturile si le face parca, mai frumoase.

      Ștergere
  2. Util articol, multumim, chiar e o problema :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Otetul il folosesc lunar pentru un ciclu de spalare scurt. Asa m-a invatat un nene care mi-a reparat masina cand se stricase. Pana acum, a dat rezultate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu l-am folosit inca, dar am auzit multe doamne care pun otet la spalat. Ma gandesc la miros... insa vreau sa incerc si eu, ca prea multa lume il foloseste.

      Ștergere
  4. Nu stiam de aceste sfaturi, multumesc
    eu in general folosesc pastile din comert

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca citeai tot articolul vedeai ca pastilele sunt bune doar pt masina, nu si pentru rufele tale...

      Ștergere
  5. Foarte utile sfaturile tale, eu nu stiam de ele, asa ca le voi ota in agenda!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte bune sfaturile si am sa incerc si eu solutiile propuse de tine. In general folosesc pastile pentru calcar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar pastilele alea nu te ajuta sa ai rufele mai moi, ca apa dura inaspreste tesaturile, oricat balsam ai folosi.

      Ștergere
  7. nu am avut pana acum probleme, dar ponturile cu bicarbonatul si otetul mi se par foarte utile! o sa le incerc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca intr-adevar dau rezultate bune, desi otetul mai lasa putin miros, insa dispare dupa uscare.

      Ștergere
  8. O sa ii spun mamei, eu pana acum nu prea am avut mari tangente cu masina de spalat, mai ales de cand au schimbat-o :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) atunci nu-mi ramanr decat sa-ti multumesc ca ai citit articolul, ca se pare ca nu te interesa neaparat :)

      Ștergere
  9. Stiam de otet ca este bine sa pui ca sa cureti masina de spalat, dar sincera sa fiu n-am pus niciodata. Am sa pun si eu ca sa nu cumva sa patesc ceva cu masina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Masina nu pateste nimic daca nu pui, insa mâzga aia care ramane de la detergent si balsam - cel putin, la mine mereu se face un gel de la balsam plus apa rece - e bine sa fie spalat cumva, ca altfel se depune pe haine.

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.