sâmbătă, 5 mai 2018

De ce sa folosesti copertine retractabile acasa ori la business



De ce sa folosesti copertine retractabile acasa ori la business
copertine retractabile, Praga - foto colecție personală
De regulă vedem diverse tipuri de copertine retractabile în special pe străzile pline de buticuri, pizzerii, restaurante, cafenele și bistro-uri cu terase de vară din zonele aglomerate și cu potențial turistic ale marilor orașe. Copertinele, fie ele retractabile sau fixe, sunt cumpărate în primul rând pentru umbra pe care o oferă. Însă dincolo de protecția solară, de diferitele stiluri și tipuri de țesături din care sunt făcute aceste copertine retractabile, ele vor oferi diverse niveluri de protecție, nu doar împotriva soarelui, ci și împotriva ploii, vântului, zăpezii, grindinei și altele. Astfel, copertinele nu sunt bune doar pentru terase, ci și pentru locuința dv., fie că stați la casă ori la bloc.


Unde se amplasează copertinele retractabile?


Practic, oriunde este nevoie; deasupra unei uși la intrare, sau deasupra unei ferestre orientate către sud, ori a balconului, indiferent de etajul la care locuiți. Dacă faceți un mic efort de memorie, o să vă amintiți că hotelul la care ați stat la mare avea copertine balcon la fiecare cameră și la fiecare etaj. Majoritatea restaurantelor, în special din stațiunile de pe litoral, vara au mai multe mese amplasate pe terasa din fața localului decât în interior, zone de regulă acoperite cu copertine terase, mai curând decât cu acele umbrele mari, care nu oferă o protecție completă.

De ce sa folosesti copertine retractabile acasa ori la business
marchize, gara centrală Stockholm - foto colecție personală

La parterul unor clădiri mari, cum sunt gările, de exemplu, sau la intrările unor case, ori chiar la geamurile de lângă intrare, se pot amplasa copertine sub formă de boltă. Acest tip de copertină se numește marchiză. Marchizele se fac de obicei din sticlă, dar cele din material textil sunt mult mai practice și mai rezistente la intemperii.

De ce sa folosesti copertine retractabile acasa ori la business
marchize, Copenhaga - foto colecție personală

Copertinele retractabile se mai instalează și deasupra unui chioșc din grădină, deasupra unui leagăn pentru copii sau a unei piscine. În funcție de nevoile dv., comercianții de copertine vă ajută să alegeți ceea ce aveți nevoie, după dimensiuni, stil de acoperire, tipul de climă din zona unde se instalează copertina, metoda de alimentare, acționarea manuală sau automată, existența unor senzori termici și a sistemelor de temporizare, controlul prin intermediul smartphone-ului sau a tabletei.

De ce sa folosesti copertine retractabile?


Copertinele retractabile se folosesc nu doar pentru protecția solară pe care o oferă vara, ci și datorită multor avantaje colaterale.

De ce sa folosesti copertine retractabile acasa ori la business
copertine si marchize, Oslo - foto colecție personală

1. Copertinele reprezintă și o barieră împotriva razelor ultraviolete, atât de dăunătoare sănătății, atunci când pielea este expusă prea mult timp la soare. Iar dacă vremea se înrăutățește și vreți să vă intre lumina în casă, doar trageți copertina și problema s-a rezolvat.

2. Dacă aveți o casă cu terasă ori cu balcon, o copertină retractabilă vă poate mari spațiul utilizabil, ceea ce este un avantaj demn de luat în seamă.

3. Copertinele vă pot ajuta să economisiți energie și să reduceți factura la curent pentru că atunci când este prea cald, nu mai este nevoie să folosiți la fel de intens aerul condiționat. Consumul de energie poate fi uneori redus la 70% atunci când instalați copertina. Acest lucru poate însemna că veți folosi un aparat de aer condiționat de putere mai mică, sau un mini-ventilator, ceea ce vă face economie de bani pe termen lung.

De ce sa folosesti copertine retractabile acasa ori la business
copertine balcon, Copenhaga - foto colecție personală

4. Copertinele retractabile sunt mai ușor de utilizat decât greoaiele umbrele, spre exemplu. Doar apăsați pe un buton și le trageți, dacă doriți, sau le întindeți peste balconul, geamul ori terasa dv.

5. O copertină vă protejează terasa și mobilierul de grădină pe care îl dețineți acolo sau florile, care nu trebuie ținute în soare excesiv.


De ce sa folosesti copertine retractabile acasa ori la business
copertină terasă - pixabay.com


Eu locuiesc într-o zonă de munte, unde soarele verii nu este atât de dogoritor, deși sunt veri în care simt lipsa unei copertine, dar voi ați folosi niște copertine retractabile acasă sau la business-ul vostru?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











16 comentarii:

  1. Am admirat aceste copertine și marchize în țări mai calde, Italia, Spania, Franța, mi se par tare romantice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi plac, dar uite ca si in tarile nordice se gasesc destule, chiar.

      Ștergere
  2. Mie mi-au placut mult c oprtinele retractabile din Italia, din piatetele mici si vechi in care puteai sa sorbi in liniste un espresso cu lapte;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce ma inciti :) si eu imi amintesc cu drag de copertinele din Italia, dar poze din Italia am pe celalalt laptop si mi-a fost lene sa-l deschid sa caut. Mai ales imi amintesc de o terasa din Venetia, unde acosta vaporetto cu care veneam noi sa vizitam, si unde ori de cate ori am ajuns pe acolo - cam de 3 ori as zice, - imi luam ceva paste si neaparat un tiramisu foarte fin. Si stateaaaam, si ma relaxam la umbra copertinei, privind visatoare, laguna...

      Ștergere
  3. Utile si necesare aceste copertine mai ales la terase acum pe timpul verii

    RăspundețiȘtergere
  4. Si mie imi plac foarte mult aceste copertine, am vazut foarte multe in Italia, la noi nu prea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, si eu am remarcat ca in alte tari se folosesc intensiv, iar la noi mai putin.

      Ștergere
  5. Imi plac mult copertinele retractabile, n-am stiut ca au atatea avantaje, probabil vom folosi si noi acasa. In Irlanda nu am vazut. Ori nu m-a interesat. Aici vantul e problema :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi plac copertinele retractabile. Abia astept sa ma mut la casa sa-mi pun si eu o astfel de copertina pe terasa:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Visez ca într-o bună zi să am o ceainărie cochetă, cu grădină fabuloasă, unde să existe leagăne, hamacuri, un foișor, măsuțe și corpetine chic care să detașeze de cotidian iubitorii de liniște și frumos. Îmi plac mult copertinele. Pe lângă confort, îmi transmit eleganță și atenție la detalii.

    RăspundețiȘtergere
  8. Copertinele retractabile, pe laga faptul ca arata excelent, sunt si foarte utile.

    RăspundețiȘtergere
  9. In primul rand ar trebui folosite pentru utilitatea lor si abia apoi pentru ca ofera un look chic, eu as indrazi sa zic parizian.
    Mi-ar placea ca multe dintre business-urile din centrele vechi ale marilor orase de la noi sa ia aminte si sa le foloseasca.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mie imi plac tare mult copertinele retractabile. Sunt tare utile la casa

    RăspundețiȘtergere
  11. Arata foarte dragut aceste copertine, pacat ca la noi nu se prea folosesc.

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi plac mult copertinele retractabile, n-am stiut ca au atatea avantaje. Stau la bloc nu prea am unde sa le pun

    RăspundețiȘtergere
  13. Un articol informativ! Nu am fost familiarizata cu subiectul, dar mi-a placut sa iti citesc articolul!

    RăspundețiȘtergere

Comentați fără grijă. Nu am acces la alte date decât cele care apar în comentariul dv. (username +link de blogger/google sau site) și pe care nu le folosesc la nimic. Puteti alege sa comentati anonim, daca doriti așa.

Copyright © Pulbere de stele. All Rights Reserved.
Blogger Template by The October Studio