vineri, 31 august 2018

4 metode de a investi banii dv.

4 metode de a investi banii dv.

În ziua de azi, când economiile noastre din bănci cresc extrem de puțin datorită dobânzilor foarte scăzute, este firesc ca populația să-și îndrepte atenția către alte metode de economisire și de investiție cu mult mai profitabile, chiar dacă gradul de risc al plasamentelor poate fi foarte mare.

Cum și unde ar trebui să investiți banii pentru a maximiza randamentul investițiilor, reducând în același timp riscurile financiare? Toată lumea se confruntă în cele din urmă cu această decizie crucială atunci când vine vorba de finanțele personale. Cea mai bună soluție pentru a găsi modalități inteligente de a investi banii este să fii pregătit și să analizezi strategic toate opțiunile de investiții disponibile pentru tine. Fiecare investitor este diferit, iar finanțele personale necesită o strategie personalizată bazată pe nevoile dvs. financiare atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Există însă câteva strategii comune de investiții care vă pot ajuta să construiți un portofoliu robust și de succes, cu o sumă relativ mică, pentru început.

1. Investiți banii în imobiliare

În spatele împrumutului de bani care poate fi necesar pentru achiziționarea unei locuințe suplimentare, stă realizarea unui profit din proprietatea imobiliară sub formă de chirie. Un multimilionar pe care îl citesc și îl apreciez - Robert Kiyosaki - spunea că trebuie să pui banii să lucreze pentru tine, și nu invers. Iată, așadar o metodă de câștig pe termen lung, care va reprezenta o sursă suplimentară de venit pasiv mult timp după amortizarea împrumutului sau a cheltuielii inițiale.

2. Angajați un broker

Dacă sunteți curajos, dar nu vă pricepeți să jucați la bursă, angajați un broker, dar nu jonglați cu banii mai mult decât vă puteți permite să pierdeți fără să vă pară rău. Bursa poate fi o sursă de venituri foarte mari, dar poate fi și o mare dezamăgire pentru începători.

3. Investiți în criptomonede


4 metode de a investi banii dv.

Cumpărarea de criptomonede bazată doar pe intuiție și nu pe cunoaștere, este întotdeauna o idee proastă, dar, din fericire, vă puteți informa temeinic înainte de a investi. Bitcoin, ca și alte criptomonede, a surprins pe toată lumea când a crescut de la câteva sute de dolari la aproape 20.000 de dolari într-o perioadă relativ scurtă.
Adevărat, Bitcoin și alte criptomonede sunt într-adevăr incitante, deoarece ele au devenit o clasă importantă de active, cu totul nouă, care va crește de-a lungul multor ani de acum înainte. Acestea sunt, totuși, extrem de volatile și riscante și există un potențial ridicat ca majoritatea criptomonedelor de azi să nu mai existe peste cinci ani. Dar astăzi se poate cumpăra Bitcoin în România, această monedă fiind deja consolidată și cu o oarecare vechime pe piață.

4. Cumpărați Certificate de Trezorerie

Dacă vreți o anume siguranță pentru economiile dv., certificatele de trezorerie și obligațiunile de stat sunt cele mai potrivite. Dobânzile sunt de regulă mai mari decât la bănci, totuși țineți cont că nu veți avea acces la bani până la scadență, iar dacă trebuie să accesați suma respectivă, veți pierde toată dobânda.

După cum vedeți, o soluție magică pentru a investi fără riscuri sau dezavantaje, nu există. Amintiți-vă că nimănui nu îi pasă mai mult de banii dvs. decât dvs. înșivă. Faceți-vă temele și educați-vă cu privire la piețele financiare înainte de a vă lansa în investiții!


sursă foto - pixabay.com


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










5 comentarii:

  1. Sunt caateva metode bune de a investi insa momentan eu nu ma pricep la acest capitol, cei mai priceputi cu siguranta vor face afaceri reusite.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu chiar am av=uzit ca aceste criptomonede sunt tare bune si ar trebui sa ma interesez si eu mai mult. Nu am aprofundat subiectul si am devenit din ce in ce mai interesata in ultimul timp

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte bune ideile!! Am tot auzit de aceste metode de investiție a banilor, dar nu am testat. 😘

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am gandit la varianta cu bitcoin atunci cand erau in voga,insa observ ca acum au scazut destul de mult. Oricum, investitiile de acest gen chiar ajuta mult in viitor

    RăspundețiȘtergere
  5. Atunci când ești în pană de resurse financiare, sunt binevenite aceste metode.În ceea ce privește criptomonedele, nu m-aș risca prea mult.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui. Blogul pulbere-de-stele.com nu este o companie de tip SEO / data-mining; nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii. // This site and third parties use cookies. Pulbere-de-stele.com blog is not a SEO / data-mining company; we do not store, sell or analyze the links left in the comment form.