luni, 8 octombrie 2018

Petrecerea de botez: care sunt lucrurile cele mai utile, conform mamicilor

Petrecerea de botez: care sunt lucrurile cele mai utile, conform mamicilor

Spre deosebire de nuntă, organizarea unui botez se poate face, foarte ușor, și fără ajutorul unui party-planner. Evenimentul este mai puțin complex, însă există câteva lucruri pe care trebuie să le ai în vedere, pentru a asigura succesul petrecerii.

De foarte multe ori, părinții care se află la primul copil pot fi încurcați de toate detaliile unui botez reușit. Însă, din experiența celor care au trecut deja prin asta, pot învăța numeroase trucuri utile! În cazul în care și tu te pregătești de un astfel de eveniment, este bine să afli care sunt lucrurile în care merită să investești pentru că totul să decurgă așa cum îți dorești, iar petrecerea să fie una de neuitat pentru tine, dar și pentru invitații tăi!

Iată care sunt cele mai importante detalii ale unui eveniment de succes:

• Mărturiile

Petrecerea de botez: care sunt lucrurile cele mai utile, conform mamicilorSe obișnuiește că la astfel de ocazii, gazdele să le ofere invitaților mici obiecte tematice drept mulțumire pentru prezența lor. Ai posibilitatea de a alege dintr-o gama variată de produse, în funcție de preferințele tale și de ceea ce consideri adecvat pentru petrecerea ta. Foarte multe persoane au observat popularitatea pe care au avut-o suporturile pentru poze, descoperă modelele aici, și brelocurile. Motivul pentru care acestea au fost atât de apreciate constă în utilitatea lor, pentru că pot fi utilizate apoi de către cei care le-au primit. Așadar, când alegi mărturiile pentru invitații tăi, mămicile recomandă să selectezi obiectele care nu sunt doar atractive din punct de vedere vizual, ci și practice!

• Plicurile pentru bani

Petrecerea de botez: care sunt lucrurile cele mai utile, conform mamicilorBineînțeles, nu doar cei care au făcut invitația dăruiesc cadouri, ci și participanții. În general, părinții vor primi sume de bani care acoperă costurile consumației (meniului), dar și ceva în plus. Pentru că acest lucru să se întâmple cât mai elegant, au fost inventate plicurile pentru bani, în care părinții nu au regretat niciodată că au investit! Găsești și tu online pe Taramuliubirii mai multe tipuri de plicuri, pe care le poți achiziționa ținând cont de tematică petrecerii sau de culorile alese pentru eveniment! În plus, acestea nu rezolvă numai problema darului, ci și al așezării la mese. Pe fiecare astfel de obiect, poți imprima numele persoanei sau al cuplului de invitați, și îl poți așeza în dreptul scaunelor acestora. Astfel, toată lumea își va găsi rapid locul și nu se vor crea confuzii!

• Meniul și locația

Petrecerea de botez: care sunt lucrurile cele mai utile, conform mamicilorPărinții care au organizat un botez îți vor spune că locul în care s-a desfășurat evenimentul, dar și preparatele și băuturile puse la dispoziția invitaților au avut o mare importantă în impresia generală asupra petrecerii. Pentru că, de obicei, numărul de invitați al unui botez este mai redus decât la o nuntă, ai o libertate mai mare de a închiria un salon sau un restaurant în interiorul orașului și nu la periferie. Acest lucru va fi, cu siguranță, apreciat de care invitații tăi, pentru că majoritatea persoanelor aleg să lase mașinile personale acasă și să se deplaseze cu taxiul când este vorba despre o astfel de ocazie. Nu numai că cei prezenți vor face o economie din punct de vedere financiar, ci și a timpului petrecut pe drum. În ceea ce privește meniul, este recomandat ca acesta să fie variat și gustos, iar băuturile să mulțumească toate gusturile. Astfel, invitații tăi vor fi satisfăcuți și vor observa efortul tău de a le pune la dispoziție toate condițiile pentru o seară de neuitat! Așadar, când vine vorba despre aceste lucruri, investiția va merita, cu siguranță!

Asigură-te că bifezi de pe listă lucrurile menționate pentru a organiza cel mai frumos botez, pe care nici tu, nici cei apropiați nu îl veți uita niciodată!

acest articol este un guest post

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











6 comentarii:

  1. Si eu le-am bifat pe toate la botezul fetitei. Toate sunt importante si invitatii pun pret pe foarte multe detalii pe care esti tentata sa le ignori

    RăspundețiȘtergere
  2. Abia astept sa am un copil si sa ii organizez botezul, va fi o petrecere de poveste.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt foarte importante aceste mici detalii. Ele fac evenimentul sa fie unul reusit.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ideea de mărturii îmi place enorm! Sunt niște modele super!
    Eu sper să am posibilitatea să renunț la ideea de plic, mai puțini oameni, dar fără.
    Însă, modelele sunt superbe!

    RăspundețiȘtergere
  5. Și mie îmi sună frumos ideea mărturiilor. Botezul e un moment tare fain în viața oricărui părinte!! 😘

    RăspundețiȘtergere
  6. Plicurile pentru bani personalizate sunt preferatele mele. Am sa întru pe site sa vad ce modele au. Îmi place sa ofer mereu cadouri personalizate și sa las un scurt mesaj de felicitare când particip la un botez.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui. Blogul pulbere-de-stele.com nu este o companie de tip SEO / data-mining; nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii. // This site and third parties use cookies. Pulbere-de-stele.com blog is not a SEO / data-mining company; we do not store, sell or analyze the links left in the comment form.