miercuri, 4 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Vedat își ia nevasta și copilul și pleacă spunând că vor petrece luna de miere pe care n-au avut-o. Bineînțeles, asta semnifică din nou agresivitate pentru Nefes. Mustafa l-a șantajat pe Vedat să-i dea o declarație înregistrată despre cum l-a omorât pe cumnatul său, ca să se asigure că nu-i va face nimic lui Tahir. Vedat a înregistrat mărturisirea și i-a dat-o. Acum Eyșan este ținută într-o casă și astfel Mustafa află că ei îi este frică de întuneric și are o reacție extremă când rămâne noaptea fără lumină. În plus, Eyșan face o astfel de criză chiar față de Mustafa, dar ea își amintește de seara în care Vedat l-a ucis pe bărbatul care era violent cu ea și îl confundă pe Mustafa cu acel individ. El o întreabă drept cine l-a luat dar Eyșan se eschivează de la un răspuns lămuritor.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Seara, Vedat îl trimite pe Yigit cu Bulent, care este informatorul lui Eyșan, și pe Nefes o ține într-o casă părăsită, pentru că vrea s-o chinuie. Tahir, văzând că trec orele și nu primește niciun fel de mesaj de la Nefes o sună, dar telefonul ei e pe jos. Nefes îl deschide și Tahir aude tot ceea ce vorbește ea cu Vedat. La un moment dat ea vorbește către Tahir, fără ca Vedat să-și dea seama de ce, deși i se pare ciudat acest monolog. Nefes strecoară în vorbele ei informația că se află tot în Batum. Telefonul lui Nefes se închide când se aude strigătul lui Vedat și o împușcătură. A doua zi împreună cu Idris, Tahir pleacă să-l caute pe Niko. După o alergătură bună, Niko este încolțit și bătut de cei doi, dar este lăsat în viață ca să spună unde este Yigit.

La Trabzon Saniye pregătește pachetele cu cadouri pentru Mercan și le duce acasă la ea. Murat îi vorbește deschis lui Nazar și îi spune că vrea să fie prietenul ei. Tahir găsește locul unde se află Nefes, care-l ține în șah pe Vedat pentru că a pus mâna pe pistolul lui și îl amenință că se sinucide. Tahir și Idris reușesc să pună mâna pe Vedat, pe care-l împușcă în picior și să o elibereze pe Nefes. După aceea Tahir îl sună pe Mustafa ca să discute cu Eyșan și o amenință că dacă nu-i spune unde este Yigit, îl lasă să moară pe Vedat care sângerează. Eyșan transmite informația că Bulent îl duce pe Yigit înapoi la Istanbul.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Asiye află despre Mustafa că ține o femeie în casa de vară și, geloasă, se duce să verifice despre ce este vorba, împreună cu Esma, avocata, luând și un pistol. Yigit stă de vorbă cu maică-sa și cu Tahir la telefon și se așteaptă ca ei să vină să-l elibereze. Mustafa află și din nou ce se petrece și își trădează fratele, considerând că este mai bine s-o predea pe Nefes lui Vedat. Și ca să-și justifice anumite acțiuni, se împușcă în umăr.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












3 comentarii:

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.