duminică, 21 iunie 2020

Aparatele dentare invizibile

Aparatele dentare invizibile

Când eram eu puștoaică, aparatele dentare erau rare și de un singur fel - cele metalice cu brackeți, mai popular spus, cu sârme. Iar ele nu erau destinate decât copiilor și adolescenților tineri, pentru că se considera că mai târziu dinții erau stabilizați și purtarea unui asemenea aparat nu ar fi avut efect.

Acum există mai multe tipuri de aparate dentare, pentru toate vârstele și afecțiunile dinților. Unele sunt potrivite pentru probleme minore, altele pentru devieri puternice. Unele se scot în scurt timp, altele sunt păstrate pe dinți și până la doi ani pentru ca tratamentul să fie complet. Dar ceea ce mi se pare mie cel mai mare câștig al tehnologiilor de ultimă oră este că nu mai avem nevoie de un aparat dentar care să ne împiedice să zâmbim larg. Acum există aparate dentare invizibile, pe care le folosesc în special persoanele care lucrează cu publicul, sau în mass media, ori care pur și simplu vor să-și păstreze aspectul natural, frumos al zâmbetului și când este necesar un tratament ortodontic.

Dacă tot vorbim despre aparatele dentare invizibile, să vedem care sunt acestea, mai exact:

Mai întâi să spunem că termenul de aparat dentar invizibil se referă la orice tip de sistem ortodontic care este mai puțin observabil decât brackeții metalici, tradiționali. Aceste aparate sunt de 3 feluri:


  • - ceramice
  • - transparente - adică de tip Safir sau Invisalign
  • - linguale


Aparatele dentare ceramice sunt alcătuite din materiale compozite, mai casante decât cele metalice, dar au avantajul de a fi mai puțin vizibile decât acestea. De altfel și timpul de îndreptare al dinților este mai lung decât la aparatele tradiționale, iar prețul lor este ceva mai ridicat.

Aparatele dentare linguale, de tipul Incognito, se pun în spatele dinților, așa că ele nu se văd deloc. Prețul lor este destul de ridicat datorită tehnologiilor avansate cu care sunt concepute și de cele mai multe ori sunt indicate celor care lucrează în media sau în show-bizz și sunt obligați să arate perfect pe sticlă.

Aparatele de tip Safir sunt transparente și sunt alcătuite din safir alb, industrial, iar aparatele Invisalign arată ca un fel de înveliș special, transparent, făcut exact după dinții tăi. Avantajul acestuia din urmă este, pe lângă transparență, faptul că poate fi scos la masă sau oricând situația o impune. De altfel este singurul tip de aparat dentar invizibil care este mobil.

Așadar acum ai posibilitatea să alegi ceea ce este potrivit afecțiunii tale ortodontice și ceea ce dorești. Alege o clinică stomatologică specializată care oferă astfel de servicii și interesează-te de un preț aparat dentar invizibil ca să știi exact ce ai de făcut mai departe și cât va costa viitorul tău zâmbet perfect.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








12 comentarii:

  1. Par interesante aceste aparate dentare care nu ies în evidență. Având în vedere în ce lume egoistă si rea trăim (am văzut persoane care râd de persoanele care poartă aparat dentar) e bine ca există și opțiuni discrete.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca exista astfel de aparate, totul pentru a avea un zâmbet minunat. 😊 😊 😊

    RăspundețiȘtergere
  3. La fel cum a spus și doamna, mai sus, aparatele astea care nu se vad, sunt mult mai indicate...știu și eu cum se uitau oamenii la cei cu aparate dentare...
    Sunt uimită uneori de cum evoluează lucrurile în decurs de câțiva ani ...
    Fiecare informatie este utila, la fel și aceasta despre aparate dentare invizibile !
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  4. Niciodată nu e tarziu pentru un aparat dentar. Mi as pune si eu unul din acesta invizibil. Chiar nu stiam atatea despre ele'am citit in acest articol. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Genială ideea aparatelor dentare invizibile!
    De multe ori refuzul purtării unui aparat dentar vine din imaginea "fiarelor" din gură. Cu soluția aceasta, totul este mult mai ușor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu stiam ca exista astfel de aparate. Foarte bine ca evolueaza totul atat de repede si fain !

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma bucur ca evolutia este prezenta in toate departamentele, inclusiv acesta. Daca fiica mea o sa aiba nevoie de aparat dentar (sa speram ca nu), o sa fac toate eforturile necesare financiare pentru a-i achizitiona unul invizibil.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu stiam de genul acesta de aparat dentar. Multumesc pentru informatii.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bucur ca sunt si astfel de aparate dentare, desi din cate am observat chiar sunt in trend orice fel de aparate dentare si cei care le poarta, le poarta cu mandrie, nu ca in urma cu cativa zeci de ani cand nu stiau cum sa nu se observe aparatul dentar ca deveneau tintele de ras.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mi se pare geniala ideea cu aparatele dentare invizibile. Si eu as fi avut nevoie de aparat, dar am si ceva probleme de sanatate care au speriat dentistii si nu s-au apropiat prea mult, pe vremea cand eram copil. Acum m-am obisnuit deja cu dintele meu stramb.

    RăspundețiȘtergere
  11. Daca ar fi sa-mi pun un aparat dentar mi-as dori sa fie invizibil. Chiar daca are un pret putin mai ridicat cred ca merita si estetic este mult mai frumos

    RăspundețiȘtergere
  12. as fi vrut eu sa existe asa ceva si in vremea copilariei mele, tare ar fi fost de folos dintilor mei cam strambi! bine ca sunt sanatosi dar nu strica sa fie si drepti :)

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.