sâmbătă, 31 iulie 2021

Leapșă cu pantofi

Leapșă cu pantofi






1. Pantofi cu toc sau pantofi fără toc?

  • fără

2. Când ai purtat pentru prima data pantofi cu toc?

  • nu mai țin minte, dar cred că în liceu, însă nu la ore, când ieșeam în oraș sau dacă era vreo nuntă în familie ori altă petrecere.

3. Câte perechi de încălțăminte ai?

  • multe, am perioade când cumpăr câteva perechi. Și le port bine, așa că se cam adună. Să tot fie 14-15 perechi prin casă, prin dulapuri și în balcon.

4. Trendul preferat în materie de pantofi, la momentul actual?

  • cu toc jos, gen Oxford, sau cel puțin să aibă șireturi ori ceva să îmi intre picioarele care sunt mai mereu umflate la modul evident. Și sneakerșii, bineînțeles.

5. Trendul cel mai puțin preferat în materie de pantofi, la momentul actual?

  • orice pantof elegant, cu toc, este doar ceva la care mă uit cu jind. Nu am știut că dacă renunți la tocuri o vreme, nu mai poți reveni la ele. Nici toc de 5 cm nu mai pot purta acum. Aaa, ce nu-mi place? Platformele gen vapor mi se par oribile și se purtau și acum 40-45 de ani când eram la generală, pentru că am avut. Și tot oribile îmi păreau. Prea butucănoase, așa.

6. Care este cea mai recentă pereche de pantofi?

  • înainte de pandemie mi-am luat câteva perechi și nu le-am purtat deloc, deci... deocamdată nu mai cumpăr.

7. Care este perechea preferată de pantofi?

  • acum orice pantof comod este preferatul meu. Însă când eram studentă în București, greu găseam ceva cu adevărat comod. Într-o seară am cumpărat de la un tip care venise cu încălțăminte de vânzare în cămin (era pe atunci un comerț underground în căminele studențești, chit că era comunism, cu multe lucruri aduse de vaporeni din vest) și mi-am luat o pereche tare drăguță de balerini de lac, negri, ungurești. A fost perechea de pantofi cea mai comodă pe care am avut-o vreodată și m-a și ținut vreo câțiva ani buni, cred că și după facultate i-am purtat vreo 2-3 ani.

  • O a doua pereche de încălțări comode a fost o pereche de cizme scurte bleu, luate dintr-un cămin studențesc din Timișoara, unde eram venite câteva colege de an la un simpozion de geografie, așa ceva. Omul nu a lăsat din preț, am dat 600 de lei ceea ce era prețul unor cizme lungi pe vremea aceea, dar mi-au plăcut atât de mult că nu m-am putut abține. Și pe acelea le-am purtat mulți ani.

  • Iar a treia pereche confortabilă i-am avut de la o doamnă cu care am fost prietenă undeva după 1998. Dânsa îi avea de la fata ei, măritată în Australia, dar îi erau mici. Ca și prima pereche, erau balerini, de lac, dar roșii.

8. Alege un pantof și împărtășește o poveste.

  • Păi dacă există o Cenușăreasă, eu ce aș mai putea spune? Povestea unor sandale Guban bej, excelente de altfel, dar cu toc cui de 9 cm. Eram în București, în centru, la Universitate. Am călcat pe o parte, că nu eram prea obișnuită cu așa tocuri înalte, de mi-am scrântit un pic glezna, dar problema a fost că una dintre sandale s-a rupt, la o baretă și nu mai puteam merge cu ele. Așa că, le-am luat frumușel în mână și am mers desculță pe jos până la cămin (6 Martie, cel dintre Operă și fac. de Drept). Mi se părea că toată lumea se uită la mine, dar țineam sandalele la vedere cu bareta ruptă bălăngănind de zor, ca să se înțeleagă (speram eu), că s-a întâmplat ceva și de aceea merg desculță prin oraș.

9. Care este cel mai scump și cel mai ieftin articol de încălțăminte?

  • cei mai ieftini sunt papucii de casă, ceva de genul 20 de lei de la piață. Cei mai scumpi sneakerșii Puma de vreo 500 de lei acum 3 ani.

10. Care este cea mai râvnită pereche de pantofi?

  • nu am sentimente de genul. Dacă-mi place ceva și consider că îmi este comod, cumpăr dacă nu, nu. Da, acum tânjesc după pantofii eleganți cu toc, dar asta este.

11. Cea mai penibilă poveste cu pantofi?

  • aia de mai sus.

12. Care sunt încălțările tale “go-to”?

  • nu prea mai sunt. am edem și în afară de pantof gen balerin, dar cu 2 numere mai mari decât port în mod normal, adică nr. 40 în loc de 38, nu am decât din cei gen oxford, pe care pot să-i dezleg de șireturi și să-i las mai lejeri dacă mi se umflă picioarele și mai mult de la stat în picioare sau pe scaun, la clasă. Dar port foarte mult sneakerșii cu toate că mie încălțămintea sport nu-mi place, estetic vorbind.

13. Cât de mult cheltuiești pe pantofi?

  • nu prea mult, pentru că nu cumpăr des, îi port bine, mă țin ani de zile dacă sunt de calitate.

14. Locurile preferate de unde îți cumperi pantofi?

  • din online.

15. Regrete în materie de pantofi?

  • da, am avut, odată, după 1990. Apăruse brandul Carmen's și erau pantofi de piele, scumpi pentru bugetul unei profesoare debutante sau pe-acolo. Mi-am luat o pereche negri, gen office, iar la prima ploaie unul din ei s-a făcut ciuciulete. Nu i-am mai putut purta, firește. Atunci am înțeles că nu întotdeauna ceva de firmă și scump este neapărat și bun. La noi în țară, evident, dar asta am înțeles-o mult mai târziu, când am început să-mi fac concediile prin circuite externe și am constatat că un același produs de acolo și de la noi nu are aceeași calitate.

16. Arată perechea preferată de pantofi.

  • păi nu mai am nici una dintre cele trei perechi despre care v-am spus. :) dar hai să pun o poză cu niște pantofi gen oxford, că tare-mi plac, mai ales că eu de vreo 17 ani port numai pantaloni.


La final, leapșa n-o am de la nimeni, o am salvată într-un fișier de mult timp, pentru zile în care nu am chef să scriu altceva dar vreau să postez pe blog :) o ia cine dorește.

Leapșă cu pantofi



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin








3 comentarii:

  1. Faina aceasta leapșă, poate o preiau si eu :) Cat despre pantofi si eu port cu talpa joasa, ortopedică sau platforme insa nu vapoare sau salupe :) nu am purtat niciodata pantofi cu toc prea inalt dar de cand cu ceva probleme la genunchi nu mai pot purta nici atat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu port tot pantofi fara toc, dar imi place sa am si ceva cu talpa nitel inalta. Pentru mine e importanta comoditatea incaltamintei!

    RăspundețiȘtergere
  3. Iubesc pantofii cu toc desi ii port doar la ocazii speciale, iar in viata de zi cu zi port doar cu talpa joasa

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.