Se afișează postările cu eticheta aspirator. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aspirator. Afișați toate postările

marți, 16 ianuarie 2018

Cel mai bun aspirator pe care-l poti cumpara





Cel mai bun aspirator pe care-l poti cumparaSună interesant, așa, la prima vedere acest titlu, nu? Ar fi bine dacă ar exista cel mai bun aspirator pe care-l poți cumpăra. Dar fiecare are în vedere anumite caracteristici. De exemplu, am cumpărat la viața mea mai multe tipuri de aspiratoare și am folosit și mai multe. Aspiratorul fără sac nu-mi place pentru că trebuie golit deseori, iar eu prefer să golesc sacul când este plin-plin. Am o problemă respiratorie și cu toate precauțiile, mă apucă o criză de tuse când golesc acel săculeț.


duminică, 29 mai 2016

De ce cumpar de la e-Mag, sau cum mi-am luat aspirator Electrolux de "jucarie"







De ce cumpar de la e-Mag, sau cum mi-am luat aspirator Electrolux de "jucarie"

E a mia şapte sute nouă zeci şi patra oară când zic că prefer să cumpăr de pe net şi nu de la magazinele din oraş, mai nou, de la e-Mag, pentru că nu-mi place să caut pe rafturi şi să nu găsesc, să pierd vremea prin magazine şi să ajung acasă cu mâna goală, să cumpăr multe produse şi să îmi îndoi spatele până la staţia de taxiuri, sau chiar până acasă, dacă magazinul e relativ aproape şi niciun taximetrist nu se deranjează pentru un kilometru să-şi pornească motorul. Cumpăr de la e-Mag pentru că Schesir-ul costă 3 lei 80, nu 5 lei ca la magazinașele cu hrană pentru animale din oraş. Pentru că un pachet cu 30 de bucăţi de Seni standard pt bătrâna de maică-mea, nu costă 73 de lei, ca la Ardealul, cea mai ieftină farmacie din oraş, ci 57 de lei. Pentru că nu risc să-mi iau cu mine televizorul care nu mai merge, să-l schimb cu altceva într-o promoţie Altex şi să mi se spună că promoţia e valabilă doar dacă cumpăr de cine ştie câţi bani, ci cumpăr direct de la e-Mag un aspirator de mână Electrolux, la preţ cu siguranţă mai mic decât pe raft, în oraş. Pentru că nu mă influenţează niciun vânzător care ia bonus de pe urma mea să cumpăr ce vrea el, "că are şi el acasă", ci cumpăr exact ce vreau eu.

De ce cumpar de la e-Mag, sau cum mi-am luat aspirator Electrolux de "jucarie"

În mai puţin de 48 de ore 4 colete erau la mine pe canapea, iar primul la care m-am repezit a fost cutia aspiratorului Electrolux. Era desfăcută, însă sper că nu lipseşte nimic din ea. Nu pare să lipsească... Am scos "jucăria" şi am început să aspir firimituri, păr de pisică (ah! mâţele mele care dorm pe toate dulapurile din casă!), resturi de cărniţă uscată pe care don'șoarele nu le-au mâncat. Apoi am îndrăznit mai mult: granulele pentru pisici, sâmburii de vişine, câteva monede de 50 de bani. În afară de monede, totul a intrat în burtica de juma' de kil a aspiratorului meu. Aseară l-am pus şi în priză, că fără fir aspiră cam 10 minute, apoi tre'be reîncărcat.

Faină jucărie mi-am luat :))!

Ce conţin celelalte 3 cutii? Păi, nu zisei? Mâncare pt pisici, Seni, şi nişte ojă despre care o să vă vorbesc peste câteva zile. Să văd şi eu cât rezistă pe unghii la modul hard-day-in-the-kitchen, adică spălat vase de câteva ori pe zi, făcut mâncare la fiecare 2 zile, frecat aragazul, şters mobila de bucătărie, and stuff...

De ce cumpar de la e-Mag, sau cum mi-am luat aspirator Electrolux de "jucarie"









sâmbătă, 15 august 2015

Aspiratorul de la miezul noptii





Aspiratorul de la miezul noptii
Prietenii mei de pe facebook adeseori mă văd noaptea târziu, ori dimineaţa devreme, pe net. Drept este, uneori n-am somn, dar la anumite ore ale serii, vecina de deasupra începe să dea cu aspiratorul. Şi dă, nene, ore întregi, de parcă atunci trebuie musai să cureţe podeaua, gresia de fapt, pentru că nu are parchet în nici una din încăperi. Şi nici covoare de zeci de metri pătraţi. De fapt, are doar două sau trei covoraşe în toată casă. Ea dă cu aspiratorul la ore la care unii oameni chiar se culcă sau se uită la televizor. Adică undeva către miezul nopţii. Dar m-am obişnuit cu asta. Sunt ceva ani de când îi avem vecini şi aproape seară de seară zgomotul aspiratorului care parcă rade gresia devine un must have care-mi bagă zgomot de fond peste serialele mele preferate. După mintea mea, gresia aş şterge-o cu un mop umed, dar fiecare în casa lui face ce ştie mai bine.

vineri, 24 aprilie 2015

Aspiratorul vertical, usurarea muncii tale





Aspiratorul vertical, usurarea muncii tale
De la o vreme nici cu aspiratorul nu mă mai încumet să curăț covoarele din casă pentru că zona asta de munte cu umezeală multă și climă rece îmi dă niște dureri de spate, ceva teribil. Dar trebuie să fac curat, dacă nu zilnic, măcar la 2 zile, pentru că am pisici și lasă păr și pentru că stăm la parter și din cauza mașinilor care trec pe stradă, stăm într-o zonă cu trafic relativ intens, se face mult praf mereu și este necesar să aspir foarte des și să șterg praful de mai multe ori pe zi.

Plângându-mă că mi-e greu să stau aplecată de spate cu aspiratorul în funcție, o prietenă m-a sfătuit să-mi cumpăr un aspirator vertical. Nu știam ce-i acela, credeam că e un aspirator care stă pe roțile lui în poziție verticală și nu prea vedeam diferența. Ea mi-a explicat că e un aspirator ceva mai mic decât unul clasic, dar care nu are furtun - ce bine, mi-am zis eu, nu mai are ce să spargă la câteva luni de la folosire - ci are direct atașată pe tubul de aspirare carcasa cu motorul și cu recipientul de colectare a prafului.

Avantajele unui aspirator vertical

Aspiratorul vertical, usurarea muncii tale
După aceea am căutat mai multe informații pe internet și am aflat că un asemenea aspirator este mult mai ușor de mânuit, nu trebuie să te apleci ca să-l manevrezi, poți aspira praful, scamele și părul de pisică din colțuri mai greu accesibile unui aspirator clasic, unele modele funcționează pe bază de acumulatori, deci nu ai ce fire să întinzi prin casă și nu ți se întrerupe curentul când ți-e lumea mai dragă pentru că ai ajuns prea departe și s-a decuplat ștecherul din priză, sau, dacă ai pus un prelungitor, s-a agățat priza acestuia în piciorul vreunui fotoliu și ai tras ștecherul în afară fără să vrei. Ocupă mai puțin spațiu de depozitare, poți aspira cu aceeași perie pe mai multe tipuri de podele și este ideal pentru cei care au animale de casă pentru că aspiră foarte bine părul lăsat de acestea.

În plus, fiind ușor de folosit, poți să pui în funcție mai des un aspirator vertical, dacă este necesar, oricât de des este nevoie, fără să lași praful să se adune de pe o zi pe alta sau mai mult. Într-adevăr, se poate ca aceste modele să aibă o putere mai mică de aspirare decât un aspirator clasic, dar din moment ce poate fi folosit mai des, inconvenientul acesta dispare de la sine. Iar dacă vrei într-adevăr un aspirator vertical de mare putere, la Philips există modele de aspiratoare comparabile cu cele clasice de 2000 de wați.

Aspiratorul vertical, usurarea muncii tale

Ca de obicei, îmi voi cumpăra un aspirator vertical de la Philips și chiar dacă e weekend și s-ar putea să fie închise unele magazine, îl comand de pe internet și până săptămâna viitoare îl am la ușă, fără efort și fără bătaie de cap. Vă pup și vă doresc weekend liniștit!



sâmbătă, 21 februarie 2015

Tu ce fel de aspirator folosesti?





Tu ce fel de aspirator folosesti?
De la o vreme aspiratorul nostru cel vechi dadea semne de oboseala. Ba chiar se rupese si una dintre perii, asa ca imi doream sa am un pic de timp liber pentru hoinarit prin magazine dupa unul nou. Asta s-a intamplat cand mi-am schimbat menajera - stiti voi, ca am scris ceva si despre asta la vremea respectiva - si daca tot aveam menajera noua, hai sa merg sa-mi cumpar si un aspirator nou.