Se afișează postările cu eticheta beauty. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta beauty. Afișați toate postările

miercuri, 8 martie 2017

Astea le stiai despre lacul de unghii?




Astea le stiai despre lacul de unghii? Despre lacul de unghii ai citit adesea pe internet că provine din China antică şi din Egipt, şi că doamnele din înalta societate a vremii îşi colorau unghiile în culori stridente - roşu la egipteni, auriu şi argintiu la chinezi, spre deosebire de femeile din clasele inferioare care purtau pe unghii lac de culoare deschisă. Şi cu siguranţă ai citit şi despre cea mai scumpă ojă din lume, din care o sticluţă costă 250.000 de dolari, pentru că este făcută cu pulbere de diamante negre.

Dar să revenim la lacul nostru de unghii, cel de toate zilele. Ştiţi din ce-i fabricată oja? Probabil că ingredientele din ojă sunt cel mai puţin cunoscute publicului larg, pentru că, deşi moda bio a acaparat liniştea noastră - căutăm creme bio, mâncare bio, haine din bumbac bio -, când vine vorba de o manichiură, ne încărcăm bietele unghii naturale cu gramaje întregi de polimeri, nitroceluloză, dibutilftalati, oxizi de crom, titaniu, bismut sau fier, benzofenonă şi alte substanţe pur chimice, care mai de care mai toxice, de ţi se-ncurcă limba-n gură pronunţându-le. Ah, da! Uneori avem şi carmin, ăsta e ingredient natural, obţinut dintr-un gândăcel, şi camfor, iar nitroceluloza aia parcă sună natural. Da, celuloza e fibră din plante, dar în lacul de unghii e tratată cu nitraţi.

Astea le stiai despre lacul de unghii? Şi după lista asta incompletă de ingrediente, să vedem ce structură are astăzi o manichiură făcută ca la carte:
- lacul de bază, în general de consistenţă lăptoasă, opac, se aplică în strat subţire pe unghia proaspăt curăţată.
- al doilea înveliş îl reprezintă lacul propriu-zis, colorat, lucios. Acesta formează o peliculă de protecţie a unghiilor împotriva zgârieturilor şi a exfolierii.
- gelul de unghii este o varietate mult mai rezistentă a lacului, care conţine acril. Gelul nu se usucă de la sine, ci se întăreşte în contact cu razele ultraviolete. Diferenţa majoră dintre un lac de unghii şi un gel este aceea că în timp ce primul ţine până la maxim o săptămâna fără să se cojească, gelul stă pe unghii două săptămâni fără probleme. În schimb, este şi mult mai greu de îndepărtat.
- oja mată este un lac de unghii cu un luciu difuz, de multe ori folosit drept lac de bază, dar modifică nuanţa lacului principal.
- şelacul - denumirea există şi în industria lacurilor pentru mobilă, este un tip de lac pentru unghii similar gelului, care are un luciu de tip oglindă.

Apoi, pentru că industria lacurilor de unghii este una foarte aducătoare de profit, până în prezent există nu mai puţin de 14 tipuri de luciu ale diferitelor oje, de la luciul sidefat, la luciul clar, la cel de gheaţă, cremos ori iridiscent, la luciul de opal, mat sau în ape cromatice, translucid, magnetic, sticlos, metalizat ori cu sclipici, cu aspect smălţuit sau cu microparticule prismatice care dau impresia de luciu 3D.

Astea le stiai despre lacul de unghii? Tuturor ne plac unghiile lăcuite, pentru protecţie şi frumuseţe, pentru senzualitatea lor, pentru eleganţă şi rafinament. Ne place să alegem din cupa de plastic a fiecărui magazin, măcar una din zecile de sticluţe colorate puse în calea noastră. Intrăm zilnic într-un magazin real sau online, sortând, imaginându-ne cum ne stă cu o nuanţă sau cu alta. Pe Importdirect.ro sunt peste o sută de lacuri de unghii diferite, ca să avem de unde alege. Iar pentru unele norocoase, ca mine, magazinul engros de produse cosmetice şi detergenţi este la doi paşi, în Gheorghieni şi la Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, la magazinele Cuccos Market, tel. 0755 087 780. De ce le-aș lua tocmai de acolo? Pentru că întotdeauna într-un engros preţurile sunt decente.

sursa foto: pixabay.com



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




miercuri, 5 octombrie 2016

Campania de testare gratuita a produselor Vichy



Campania de testare gratuita a produselor Vichy
Din luna august 2016 până pe 31 octombrie, în anumite farmacii din ţară (lista o găsiţi în acest fisier), partenere Vichy se desfăşoară o campanie gratuită de testare a produselor cosmetice Vichy. Sunt disponibile câte 14.000 de kituri din gamele:

- Idealia (conţine 2x IDÉALIA, cremă cu efect de netezire şi iluminare pentru ten normal-mixt 3ml, 1x IDÉALIA, crema pentru conturul ochilor 1.5ml, 1x TEINT IDÉAL, fond de ten fluid iluminator 1ml, broşură informativă Idealia, voucher 20 de lei), pentru tenul femeilor de peste 30 de ani.

- Liftactiv (conţine 2x Liftactiv Supreme, cremă antirid pt ten normal, 1x Liftactiv serum 10, ochi şi gene, 1,5 ml, 1x Flexiteint, fond de ten antirid 1 ml, broşură informativă Liftactiv, voucher 20 de lei), pentru tenul femeilor peste 40 de ani.

- Neovadiol (conţine 2x Neovadiol complex substitutiv cremă re-activatoare pt ten normal-mixt, 3 ml, 1x Neovadiol complex substitutiv cremă de noapte pt ten matur 1,5 ml, 1x Flexiteint, fond de ten antirid 1 ml, broşură informativă Neovadiol, voucher 20 de lei), pentru tenul doamnelor peste 50 de ani.

şi 8000 de kituri din gama Aqualia Thermal (conţine 2x Aqualia Thermal Legere hidratare dinamică pt ten normal-mixt, 3 ml, 1x Aqualia Thermal balsam hidratant pt ochi, 1,5 ml, 1x Flexiteint, fond de ten fluid iluminator 1 ml, broşură informativă Aqualia Thermal, voucher 20 de lei), pentru tenul femeilor până în 30 de ani.

Doar solicitaţi kitul potrivit tenului şi vârstei dv. la farmacie, dacă este disponibil, şi veţi completa o fişă cu nişte date personale. Voucherele se aplică doar la produsele din campanie de la raft, pe durata desfăşurării acesteia. Mai multe detalii despre campanie ca şi regulamentul complet le găsiţi pe site-ul www.vichy.ro

Eu am primit un kit Liftactiv de la farmacia Ardealul Decebal (în Piatra Neamţ 4 farmacii Ardealul sunt partenere în această campanie) şi voi comunica zilele acestea rezultatele testării pe blogul personal şi de beauty www.byoanad.eu.

Spor la testat!


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!










luni, 31 august 2015

Cate ceva despre sapun





Cate ceva despre sapun
În fiecare dimineață când merg la baie molfăi ceva de dulce la adresa lui Doru. Mie nu mi-au plăcut niciodată bărbații cu "păr sub nas" și mi-a dat Domnu' unul și cu barbă și cu mustață, ca să mă sature :) De fiecare dată când iese din baie mă pune gaia să-i amintesc că de vreo cinci mii de ani s-a inventat săpunul. Și ceva mai recent, lama Gilette și spuma de ras. Uneori ne și ciondănim pe tema asta. Aaaa, nu pe tema rasului bărbii lui, nu, subiectul ăsta nu este negociabil. Pe tema originii săpunului de față.

sâmbătă, 20 iunie 2015

Mezoterapia, o solutie eficienta impotriva celulitei





Mezoterapia, o solutie eficienta impotriva celulitei
În primul rând să vedem ce este mezoterapia? Este o tehnică de îndepărtare a stratului de grăsime de sub piele inventată de medicul Michel Pistor în 1952. Ea constă în injectarea de medicamente în piele și ajută la scăderea în greutate, reducerea celulitei, întinerirea și albirea pielii, reducerea dilatării porilor și eliminarea ridurilor. În prezent s-au descoperit tehnici noi de mezoterapie, non-invazive, adică fără ace și fără injecție, metoda numindu-se mezoterapie virtuală. Substanțele active cel mai des folosite în mezoterapie sunt acidul hialuronic și botoxul, pe lângă vitamine, aminoacizi și alte substanțe nutritive.

Care sunt beneficiile mezoterapiei față de liposucție ?

În primul rând liposucția nu tratează celulita, ba chiar are drept efect secundar apariția acesteia. Prin mezoterapie depozitele inestetice de grăsime sunt împrăștiate în organism și nu apar în altă zonă a corpului, așa cum se întâmplă adesea după liposucție.

Mezoterapia nu necesită spitalizare, se poate face și la un cabinet cosmetic. Tratamentul durează un sfert de oră și costurile sunt mai mult decât rezonabile. După două săptămâni se poate face o nouă ședință, dacă doriți ca efectele să fie și mai vizibile. Prin această metodă grăsimea nu se mai acumulează și astfel pielea rămâne netedă, fără aspectul acela inestetic de coajă de portocală. De asemenea, în acest fel poate fi eliminată o bărbie dublă ori se poate acționa într-o anumită zonă a corpului, de exemplu se pot reduce acele inestetice "aripioare" de pe coapse, cu care sunt dotate unele femei, cu corpuri altfel armonios dezvoltate.

Ce avantaje are mezoterapia față de tratamentele cosmetice obișnuite?

Un tratament cosmetic este fără îndoială benefic, dar cremele și gelurile folosite acționează la suprafață, pe când mezoterapia acționează din interior. Pielea absoarbe doar 5% din substanțele necesare dintr-o cremă, pe când în cazul mezoterapiei substanțele active pătrund în profunzime într-o proporție de 95%.

Care sunt indicațiile terapeutice înaintea unei ședințe de mezoterapie?

- evitați tratamentele cu aspirină, ginkgo biloba, vitamina E și anti-inflamatoare timp de 10-12 zile înainte.
- nu beți cafea cu 24 de ore înainte de ședință.
- spălați zona pe care vreți să o tratați cu un săpun antibacterian înainte de a merge la cabinet.
- nu folosiți creme, geluri sau alte substanțe pe zona care urmează să fie tratată în ziua mezoterapiei.

Care sunt indicațiile terapeutice după o ședință de mezoterapie?

- adoptați o dietă mai curând proteică și mai puțin bogată în grăsimi timp de 2 săptămâni după mezoterapie.
- evitați dușul sau baia fierbinte timp de 48 de ore.
- nu faceți saună timp de 2 săptămâni.
- nu faceți efort fizic (deci nici un fel de exerciții) timp de 48 de ore.
- nu folosiți loțiuni sau creme pe zona tratată timp de 48 de ore. O cremă de arnică este indicată.
- nu faceți plajă și nu vă expuneți la soare timp de 48 de ore după tratament.


Eu mi-am făcut o programare la cosmetică la Simone Beauty Center pentru o mezoterapie și pentru o microdermabraziune a tenului. Mergeți și voi cu mine?




sâmbătă, 22 martie 2014

Iubeste-ti bebele

Dupa perioada de alaptare, copilul tau are nevoie de un meniu diversificat. Trebuie sa cauti cele mai bune produse pentru un astfel de meniu si sa te asiguri de faptul ca acestea sunt benefice pentru sanatatea bebelui.
Gama d produse este destul de diversa si specialistii au creat special pentru bebele tau sucuri naturale pentru copii, piureuri, iaurturi, cereale sau alte alimente. Nutritia este un factor cheie in cresterea si dezvoltarea copilului si orice parinte isi doreste sa aiba cel mai sanatos copil.

Igiena este un alt factor insemnat al cresterii sanatoase.  Este deosebit de important ca micutul tau sa fie mereu curat. Pentru aceasta trebuie sa-i faci copilasului baie periodic si sa ai grija sa-l mentii mereu curat. Poti cumpara diverse accesorii igiena care te vor ajuta in aceasta privinta. Caditele de baie sunt ideale pentru a-i oferi o igiena corespunzatoare.

Se pare insa, ca baile dese nu sunt benefice pentru sanatatea micutilor. Insa, pentru a-i tine mereu curati, poti folosi servetele umede. Acestea vor oferi un grad ridicat de confort micutului tau si va fi mereu curat.
Asa cum tu ca mama ai mereu nevoie de tot felul de cosmetice, specialistii au creat cosmetice bio pentru bebelusi sub forma de creme, lapte de corp, ulei de corp sau sampon. Acestea nu dauneaza sanatatii copilului tau si pot fi folosite chiar si de tine.
Ai  grija ca micutul tau sa primeasca o alimentatie sanatoasa, ai grija sa-i oferi o igiena impecabila si de ce nu, o cosmetizare pe masura.

articol de MC pentru