Se afișează postările cu eticheta excedent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta excedent. Afișați toate postările

duminică, 16 iunie 2019

Paradontoza, prevenire si tratament

Paradontoza, prevenire si tratament

Paradontoza este o infecție care dăunează țesutului moale și osului care susține dintele. Fără tratament, osul alveolar din jurul dinților se pierde încet și progresiv. Principalul factor care contribuie la această boală a dinților este placa dentară, care în timp se mineralizează și formează tartrul. Pe măsură ce sistemul imunitar reacționează și se eliberează toxinele, apare inflamația.

Paradontoza netratată va duce, în cele din urmă, la pierderea dinților, dar acest inconvenient nu este singurul cu care paradontoza vine la pachet, deoarece ea poate crește riscul de accident vascular cerebral, atac de cord și alte probleme de sănătate. Majoritatea cazurilor de paradontoză pot fi prevenite printr-o igienă dentară corectă, dar chiar și așa, uneori această boală se poate instala, pentru că există mai mulți factori care o ajută să se dezvolte, precum fumatul.

Tratamentul acestei afecțiuni are drept scop principal curățarea plăcii bacteriene din jurul dinților și prevenirea distrugerii ulterioare a oaselor și țesuturilor. Periajul regulat cu o perie moale și o pastă de dinți fluorurată poate ajuta la prevenirea bolii gingiilor.

Îngrijirea dentară adecvată presupune perierea dinților cel puțin de două ori pe zi și folosirea aței dentare o dată pe zi. Dacă există suficient spațiu între dinți, este recomandată o perie interdentară. Anual se face o curățire profesională a dinților și un detartraj la un cabinet stomatologic specializat, iar dacă se impune, detartrajul se poate face chiar de două ori pe an, la recomandarea medicului dentist.

Spre deosebire de anii trecuți, când tratamentul paradontozei era costisitor și se rezuma la niște injecții făcute la un anumit interval de timp, în prezent sunt disponibile în cabinetele stomatologice numeroase tratamente care încep cu clătirea antimicrobiană a gurii, cu ape de gură care conțin clorhexidină. Tratamentele pentru o parodontoză evoluată includ geluri și microsfere antibiotice, enzime suprimante, antibiotice orale. Dacă boala este avansată se recurge la metode chirurgicale pentru a elimina tartrul din profunzimea gingiei, se aplică proceduri de regenerare a țesutului osos sau a gingiilor, ori se tratează boala prin metode foarte moderne, cu ajutorul laserului. Tratamentul cu laser se efectuează și la Excedent, un cabinet stomatologic București care dispune de dotări foarte moderne pentru o serie largă de afecțiuni stomatologice.

Profesionistul dentar poate sugera chiar o grefă de țesut moale. Aceasta implică preluarea țesutului din altă parte a gurii sau utilizarea materialului sintetic pentru a acoperi rădăcinile dentare expuse.

Succesul tratamentului paradontozei depinde de cât de avansată este boala, de cât de bine pacientul aderă la un program bun de igienă orală și dacă este dispus să renunțe la fumat în cazul în care este fumător.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin