Se afișează postările cu eticheta jachete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jachete. Afișați toate postările

vineri, 27 februarie 2015

Jacheta - o piesa de rezistenta in garderoba ta





Jacheta - o piesa de rezistenta in garderoba ta
In viata unei femei sunt mai multe perioade vestimentare. Cand esti tanara, studenta sau la liceu, ai tendinta sa te imbraci cat mai comod, dar totusi elegant. Unele fete prefera stilul sport, insa atat cat le vad eu pe strada si la scoala, acest stil nu mai e atat de la moda acum, pe cat de mult era alta data. Insa printre piesele de vestimentatie purtate egal de-a lungul timpului se numara geaca.


Jacheta sau geaca pare un element imprumutat din moda masculina, dar poate mai putina lume stie ca de fapt, geaca este o piesa de imbracaminte de dama, in primul rand. Ea a aparut, asa cum o stim noi azi, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, da, al nouasprezecelea, desi a fost ca sa-i zicem asa, inventata din ajustarea tunicii masculine de lupta. Adevarat, banala jacheta, verisoara taiorului sau a hainei de la costumul barbatesc, a avut drept sursa de inspiratie o haina care se purta in lupta sau in turnir si are radacini destul de indelungate in timp. Insa de la bun inceput geaca sau jacheta a fost adoptata de ambele sexe si era purtata atat de clasele sociale de la baza, in timpul lucrului, ca un fel de salopeta, cat si de exponentii claselor conducatoare, care au ridicat aceasta piesa simpla la propriul lor rang nobiliar, transformand-o in redingota, frac sau smoking.

Jacheta - o piesa de rezistenta in garderoba ta
In secolul 20, la inceputuri, erau doua nume care-si disputau suprematia in materie de jachete si blazere de dama: Karl Lagerfeld si Coco Chanel. Marlene Dietrich, care adopta o tinuta masculina ori de cate ori are ocazia, face celebru costumul de dama asemanator cu acela masculin, format din jacheta cu revere si pantalon tip tigareta. Dupa ce moda femeii super-emancipate apune, se naste femeia sofisticata, imbracata de Yves Saint Laurent. Iar mai tarziu, in anii optzeci si nouazeci, stafeta o preia casa Armani, care domina moda blazerelor si taioarelor in Europa. In zilele noastre blazerele au diverse taieturi si culori, diverse croiuri si materiale. De la originile sale si pana in prezent, jacheta s-a mulat dupa schimbarile de mentalitate, dupa culturi, dupa oameni. O jacheta are o valoare antropologica ori de cate ori o pui pe tine, si fie ca este super-eleganta sau de zi cu zi, decorata cu paiete sau simpla, ca e o alternativa eleganta la o tinuta de seara sau ca o porti peste o pereche de blugi, ea ramane o piesa de rezistenta in garderoba ta.


sâmbătă, 22 februarie 2014

Cami și bluzele de la Kurtmann





jacheta Kurtmann
Pe Cami o cunosc de multă vreme, aproape pot spune că am crescut împreună, cel puțin ca și colege de birou. E o femeie în floarea vârstei, pe care dacă o vezi machiată și îngrijită nu prea știi câți ani să-i dai. Ochii ei verzi și părul lung, mătăsos și de culoarea tutunului mă duc mereu cu gândul la verile toride și la aromele fânului proaspăt cosit. E femeie boemă, niciodată nu-și planifică nimic dinainte, nu-și refuză nici o plăcere feminină, mai ales când e vorba de cumpărături. Iar asta, credeam eu până nu de mult, s-ar fi datorat bunăstării moștenite de la părinți.

jacheta Kurtmann
Pe Cami o vedeam de la o vreme cu haine noi aproape în fiecare zi. Nu că nu s-ar fi înnoit des, dar nu obișnuia să pună mare preț pe îmbrăcăminte, până atunci, iar ceea ce afișa acum, părea de bună calitate, de firmă chiar. Bluzele îi veneau excelent și cădeau bine pe ea. Trebuia să recunosc că avea gust. Azi o rochiță, mâine un sacou, peste câteva zile niște bluze noi. Mereu venea cu câte o ținută de birou cochetă pe ea, modernă sau clasică, viu colorată sau cu nuanțe de toamnă. La început am crezut că și-a mai luat un job, o știam cam cheltuitoare și nepăsătoare față de bani, poate tocmai pentru că avea mai mulți decât alții. Dar într-o zi am întrebat-o de unde-și cumpără haine așa de bune și mi-a spus că de la Kurtmann.

jacheta Kurtmann
Așa am descoperit și eu că poți să te îmbraci bine și cu un buget rezonabil, că poți să-ți iei haine de firmă la prețuri foarte accesibile. Am ales pentru mine câteva jachete, singurul lucru la care am fost atentă era să nu aibă Cami modelul respectiv :) altfel, multe din piesele de îmbrăcăminte de la www.Kurtmann.ro îmi fac cu ochiul. Vreau câteva ținute de primăvară de la ei. O să-mi fac o listă de priorități și le voi cumpăra pe rând, așa cum face Cami de la o vreme. Îmi place că găsesc de toate la ei, inclusiv încălțăminte și accesorii, în așa fel încât nu sunt nevoită să caut prea mult dacă vreau să mă înnoiesc din cap până în picioare. Iar acum, binele pe care mi l-a făcut mie Cami, vi l-am făcut și eu vouă. Kurtmann e un magazin cu de toate, de ce să umbli de colo-colo când ai de toate în unul?