Se afișează postările cu eticheta usa metalica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta usa metalica. Afișați toate postările

luni, 14 iulie 2014

Ce trebuie sa stii cand iti pui o usa metalica de apartament



Sau cum să ai o ușă metalică în 7 pași


Ce trebuie sa stii cand iti pui o usa metalica de apartament

De foarte curând am hotărât că gata cu ușa veche din lemn rămasă de la casa mea părintească, e timpul să am o ușă solidă la apartamentul meu. Am început să întreb cunoștințele, rudele, prietenii, ce e de făcut, pentru că nu aveam idee de unde să încep. Bineînțeles, am căutat și pe internet informații, dar nu am găsit tot ce doream să aflu. Așa că acum, vă împărtășesc și vouă, celor care sunteți în situația în care eram eu săptămâna trecută, din experiența mea.

1. Mai întâi am căutat pe net, pe forumuri, să văd ce ușă este mai bună pentru nevoile mele. Am rămas la producătorul MACO, citind eu că mulți posesori de uși Maco au fost foarte mulțumiți, ba chiar le-a părut rău când au schimbat această ușă cu una de import (că aici trebuie să spun că ușile Maco sunt de fabricație românească, feroneria și sistemele de siguranță fiind de import.) Dar bineînțeles, fiecare își pune ce ușă dorește, în funcție de necesitate și de buzunar. Eu am preferat un model mai scump, considerând că o asemenea investiție este pe termen lung, nu pentru câțiva ani. Tot de pe net m-am informat asupra a ceea ce trebuia să știu despre ușă: ce fel de șilduri are, cât de solidă este, câte yale are și de la ce producător (am citit că Mottura și Urbis ar fi foarte bune, dar ușa poate să vină cu feroneria inclusă și atunci, dacă doriți, cereți schimbarea yalelor cu acelea pe care le vreți dv.), cât de sigure sunt sistemele de închidere, ce grosime are folia de metal din care este făcută (poate fi de 1 mm sau de 1,5 mm), dacă are izolație antifonică și antitermică, dacă este o ușă anti efracție, dacă e vopsită în câmp electrostatic, dacă va fi montată cu umplutură de spumă sau de ciment - cimentul este mai sigur, dar sunt și firme care nu asigură acest tip de montaj (aș zice eu că o ușă prea sofisticată și cu prea multe elemente de siguranță atrage atenția și poate că exact asta nu vă doriți ... ).
La urmă m-am gândit și la partea estetică, la o culoare care să se asorteze cu interiorul apartamentului, dar ăsta e chiar cel mai puțin important lucru la o ușă metalică de apartament - părerea mea.

2. Bun, deci am ales producătorul dorit. Acum am căutat în orașul meu un magazin în care să găsesc ușa Maco. Cineva m-a sfătuit să merg la Dedeman pentru că magazinele mari au prețuri mai mici. Din păcate, Dedeman de Piatra Neamț are uși de la un singur producător, care nu era Maco, deci am eliminat retailerul respectiv din căutările mele. Am găsit foarte aproape de mine, vizavi de piața Precista (piața mică, îi zicem, noi, pietrenii din cartierul Precista), magazinul SIGMA, al firmei SMART COM SRL care printre altele comercializează și montează și uși metalice de la mai mulți producători printre care și Maco. Am avut o experiență pozitivă, am fost foarte mulțumită de colaborarea cu dânșii și de rezultat, așa că îi recomand și altora.

3. Înainte de a merge la magazin am măsurat golul de zid - adică lungimea și lățimea tocului ușii vechi. Eu am putut măsura chiar golul de zid, dar fiind că peretele este din cărămidă, și e mult mai lat decât ușa. Al doilea lucru foarte important este să știți dacă vă trebuie ușă cu balamalele pe stânga sau pe dreapta. Eu am întrebat chiar la magazin și am aflat că: dacă te imaginezi în fața ușii tale de acasă, ca și cum ai fi venit din oraș și te pregătești s-o descui ca să intri (deci nu în casă, ci afară), uită-te la ușa ta veche unde sunt balamalele? Pe latura stângă sau pe cea dreaptă? În funcție de acest amănunt, trebuie să spui că ai nevoie de o ușă pe stânga, sau pe dreapta, atunci când o cumperi.

4. Am mers la magazin, am ales ușa pe care mi-am dorit-o, am semnat contractul și am întrebat de prețuri. Aici trebuie să știți așa: cât costă ușa (se plătește pe loc un acont, sau prețul total), cât costă montajul (se plătește după ce ușa este montată și tot atunci vi se dă certificatul de garanție - cel puțin la Smart Com srl așa a fost), întrebați dacă în afară de montaj mai trebuie să plătiți ceva la montatori (de exemplu spuma cu care se umple spațiul dintre tocul ușii și zid, sau dacă această spumă intră în prețul montajului) și apoi stabiliți când vin aceștia să monteze ușa. La mine au venit a doua zi dimineață. Atenție! Unele firme nu includ demontatul ușii vechi în prețul montajului, așa că cereți informații complete. Cei de la magazinele Sigma includ și demontatul în preț.

5. Montajul a durat 2 ore, băieții au făcut curat în urma lor și mai rămăseseră de montat pervazele, care se pun după ce se repară zidul spart în urma demontării ușii vechi.

6. Reparația zidului poate să dureze una-două zile, iar dacă nu cunoașteți un meșter bun în amenajări interioare, întrebați-i tot pe cei care v-au montat ușa metalică, pentru că este foarte probabil să vă ajute cu un număr de telefon și cu un constructor bun. După ce această fază e încheiată, verificați dacă ușa face sau nu zgomote, dacă se închide/deschide bine, fără opreliști. Dacă e cazul, la pasul următor ușa poate fi reglată ca să nu zăngăne urât și să se închidă perfect.

7. Montarea pervazelor - am sunat la Sigma dimineață la 9, Cătălin și colegul lui au venit pe la ora 1.30, în 5 minute pervazele erau puse și ușa mea arăta bine.

8. Punct opțional - bonusul pentru montatori. Dacă vreți și sunteți mulțumiți, e la latitudinea dv. să le dați băieților un bonus financiar. Eu am fost foarte mulțumită de rezultat și de rapiditatea lucrării.

Mulțumesc magazinului Sigma, oamenilor profesioniști de la Smart Com srl, și celor care au patentat ușile Maco.
Dacă și voi ați avut diferite experiențe cu montajul ușii metalice de apartament, vă invit să comentăm împreună.

sâmbătă, 12 iulie 2014

Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt





Îl cheamă Marius. Face amenajări interioare, reparații, zidărie, diverse și afirmă - cam cu jumătate de gură - că ar fi lucrat în Italia (dacă mă-ntrebați pe mine, aș zice că nu e adevărat). Are în jur de 30 de ani, e șaten, mic de statură, cam 1,70. Are mobil de la Orange (0740), cu cifrele 215 în coadă. Pare un tip ok, cuminte, nu bea mai mult de un pahar de vin la masă, și nu refuză o sticlă oferită cadou. Locuiește în cartierul Valea Viei (Pietrenii știu unde se află) și are o casă făcută de el. Nu știu cum arată casa lui, probabil că la casa lui a dat din el tot ce a putut mai bun. Dar știu cum arată o lucrare de-a lui, pentru care a cerut cam dublul prețului pieței, și l-a primit, deși din afară rezultatul muncii lui pare o bătaie de joc.

Avea de reparat peretele după montajul unei uși metalice. I-a luat două zile și jumătate să termine lucrarea și rezultatul, dezastruos, zic eu, se vede în poze. Gletul nu era uscat de tot când a dat o mână de var - una singură, a zis că e de ajuns (deh! te pui cu meșterul? știe el ce are de făcut, nu?) Chiar și după o jumătate de zi reparația făcută era încă umedă (rece la atingere față de peretele din jur). Zona reparată este vălurită, pentru că nu a uniformizat deloc cu șmirghel. Finisajul din jurul tocului ușii arată execrabil. Cineva (el?) a băgat degetul sau capătul unui băț, într-o margine și așa zisa zidărie reparată s-a dus ca și cum ar fi fost o bucată de carton acolo. La început a spus că face reparația cu rigips, ca să iasă perfect, când s-a apucat de lucru s-a răzgândit pe motiv că nu s-ar mai fi deschis ușa (se poate observa în poze că acest lucru nu este adevărat). A spus că dă o mână de var mai gros, dar a dat ceva care seamănă cu un fel de lapte de var îndoit cu apă. Când i s-a spus ce nu-i ok la lucrarea lui, a dat vina pe cei care au montat ușa și pe cei care au construit blocul - zidul era de vină, că-i strâmb.

Dar ce atâta vorbărie pentru un om care doar pretinde că știe meserie? Priviți cam ce știe să facă:

Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt

Pozele 1 și 2: finisaj la marginea tocului ușii: vălurit, neuniform.


Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt














Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt
 Între lambriu și ușa metalică e acum o zonă de zid suprarealist. Deși cred că dacă bag o șurubelniță intră ca în brânză ... adică nu e zid ci ceva sfărâmicios acoperit cu glet.
Îmi place îmbinarea aia în care stratul gros de glet înghite lemnul lambriului :) 

S-a rezolvat cu un cuțit cu vârf ascuțit. Însă nu Marius a bibilit lambriul.....





Feriti-va de "mesterul" Marius din Piatra Neamt
Asta e partea de jos a aceluiași lambriu. Până acum credeam că sunt o femeie cu multă imaginație. Dar nu-mi pot închipui cum a reușit acest Marius să scoată așa ceva. Mintea mea se blochează ...




Voi ați mai pățit așa ceva? Ați mai văzut așa fel de lucrare de reparație? Vorba vine, reparație ...

Oricum, cine dorește ceva asemănător, poate "apela cu încredere" la Marius de pe Valea Viei. Nu cred că un alt meseriaș în construcții e în stare de asemenea dezastru.