Uneori nu pot sa scriu decat asa, pentru ca altfel am senzatia ca visul se destrama. A fost un vis, un simplu vis, dar atat de real. La marginea dintre somn si veghe pur si simplu am simtit caldura trupului care ma imbratisa, am adulmecat parfumul suav care stiu ca-l definea, i-am auzit respiratia langa urechea mea. Si totusi cand am deschis ochii eram singura, in camera mea, in lumina blanda si magica a diminetii
...
... sunt clipe in care crezi in sufletul pereche. Sunt clipe in care visul e real. Sunt clipe in care intinzi mana si atingi stelele. Iar Campiile Elizee nu sunt deloc iluzorii si nici intr-o lume imaginara.
Sunt clipe in care Dumnezeu e tangibil, e vizibil si in care iti sopteste ca El, de acolo de sus, ca si de pe pamant, te iubeste.
Azi, Doamne, m-ai trezit atat de frumos, inconjurandu-mi talia cu bratele tale, iar eu lasandu-ma usor pe spate, pe pieptul tau acoperit de halatul alb al Vindecatorului de Univers, sprijinindu-mi cu atat de mult drag capul pe umarul tau stang. Daca m-ai intreba ce mai fac, ti-as raspunde ca te iubesc.
