joi, 23 aprilie 2015

Legea Pamantului episodul 7 (18, 19 de la Euforia TV)





Legea Pamantului episodul 7 (18, 19 de la Euforia TV)
Omer află că Leyla este la o petrecere și se grăbește să vină s-o ia de acolo. Halil aude conversația celor doi, dar nu știe cu cine a discutat ea și stă prin preajmă să vadă cine va veni s-o conducă acasă. Dar cei doi pleacă exact înainte să apară Halil și să vadă cine a venit cu mașina. După aceea pleacă și el pe urmele Leylei. După ce află că Omer nu respectă tradițiile și legămintele făcute recent, Halil va căuta să se răzbune și să se înfrunte iar cu Omer. Emin Ali o seduce din ce în ce mai mult pe Diyar făcând-o să creadă că are intenții serioase cu ea, dar în același timp schimbă tactica în ceea ce-o privește pe Dicle - acum îi trimite sms-uri de iubire.

Legea Pamantului episodul 7 (18, 19 de la Euforia TV)
Ceylan se ceartă cu mama ei și nici cu Kadîr nu vrea să mai vorbească, dar într-o seară el ascultă o discuție mai aprinsă dintre cele două, apoi vorbește cu Ceylan mai întâi, care este prea supărată ca să-l asculte și pleacă în casă, apoi cu Gulbahar. După ce crede că a lămurit situația, pleacă din nou cu mașina și la un moment dat bărbații dintr-o dubă îl roagă să-i ajute s-o împingă pt că au rămas fără benzină. Imediat apar încă vreo doi tipi cu o bâtă și îl răpesc pe Kadîr. Zilan îl tot sună, dar răpitorii lui îi aruncă telefonul pe jos. După aceea îl duc pe un câmp, în plină noapte, cu pistolul la tâmplă și legat la gură. Ajung la un anumit loc și îl dezleagă pe Kadîr lăsându-l cu un picior pe o mină, după care răpitorii pleacă. El este disperat, pt că trece o zi și el nu poate să anunțe pe nimeni să vină să-l salveze. Stă cu piciorul exact în aceeași poziție, pentru că dacă-l ridică, mina explodează odată cu el.

Legea Pamantului episodul 7 (18, 19 de la Euforia TV)
Omer merge cu Leyla în casa din sat și încearcă să o facă să înțeleagă că în acel loc tradițiile și cutumele sunt foarte importante și foarte respectate, că de fapt, toată lumea se ghidează după ele și nu poți să le încalci fără să-ți asumi consecințe grave. De fapt, vrea s-o pregătească pe Leyla să-i spună că el este căsătorit cu Dicle, dar în momentul de față ea se arată doar împotriva acestor tradiții sătești. Tot stând de vorbă pe această temă, Leyla înțelege că familia lui Omer n-ar accepta-o, și atunci îi spune plângând că ea nu-și dorește să fie amanta lui secretă. Într-un avânt de iubire, Omer îi promite să se vor căsători a doua zi, ceea ce ar trebui să se întâmple, dar în secret și cu multe adversități (în episodul 8). După câteva zile, Halil are o întrevedere cu Leyla și îi mărturisește sentimentele lui pentru ea. Cu toate acestea Leyla încearcă să-l facă să înțeleagă că nu-i împărtășește sentimentele și vrea să-i respingă constant ofertele de ajutor, dar Halil este insistent.

Legea Pamantului episodul 7 (18, 19 de la Euforia TV) Legea Pamantului episodul 7 (18, 19 de la Euforia TV)












În războiul dintre Zilan și Dicle, care devine tot mai crunt pe zi ce trece, Zilan încearcă să și-o apropie, fie și prin șantaj, pe Binnaz, pe care o îndeamnă să-i spună tot ce știe despre Dicle. Deocamdată Binnaz nu știe ce să facă, dar Dicle o pune pe Zilan pe jar spunându-i că a fost adusă acasă de la petrecere de Kadîr, iar el a plecat imediat înapoi cu treburi. Zilan își sună soțul spunându-i că îi este rău și are amețeli, insinuând că este însărcinată, ca să-l facă pe Kadîr să vină acasă. Binnaz e aproape să fie bătută de Dicle când apare Kureyșa în cameră. Din cauză că Zilan a pus colierul cadou al Diclei în cameră la Binnaz, acum ea este bănuita și situația ei este foarte delicată. Dicle găsise triunghiul de pânză descântat și pus sub saltea de către Zilan, dar o acuză pe Binnaz că i-a făcut vrăji, după aceea se duce la Kureyșa și-i arată obiectul vrăjit. Kureyșa află de la o servitoare că Zilan e vinovata și o pălmuiește pe aceasta de față cu Dicle. Dar Kureyșa nici nu bănuiește cât de scump va plăti această palmă date primei sale nurori. Cum apare Kadîr acasă, Zilan i se plânge, iar Kureyșa este luată la rost de către fiul ei, dar ea spune că servitoarea era de vină.

Leyla se îmbracă în rochia de mireasă și îl așteaptă pe Omer. El vine cu mașina, dar pe drum este anunțat despre Kadîr, apoi îl și vede stând în câmp, ar vrea să oprească dar știe că îl așteaptă Leyla să se căsătorească. Se îndreaptă totuși spre acel loc, oprește și o ia către zona unde se află fratele lui. În acest timp Kureyșa, care aflase despre Leyla, vine acasă la ea ...



Note: rezumatele sunt făcute după vizionarea episoadelor originale netraduse. Stop cadrele din rezumate sunt preluate de pe showtv.com.tr. Dimensionarea este aceea a televiziunii turce, de 2 ore pe episod.

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv





miercuri, 22 aprilie 2015

Tradarea episodul 116 rezumat





Tradarea episodul 116 rezumat
Înainte ca Tugrul să-l poată lovi pe Arif cu boxul metalic, intră un gardian și îi spune că au primit un telefon că urmează să vină în scurt timp un ofițer superior, care le cere să transfere toți ostaticii cu personal cu tot. Arif scapă nepedepsit de data asta, iar Tugrul se grăbește să organizeze transferul oamenilor. Afară, Mete pândește și îl vede pe Arif urcat într-o dubă a armatei, dar și el este zărit de gardieni, care-l aleargă. Până la urmă Tugrul îl ajunge din urmă și în pădure are loc un schimb de focuri, iar Mete reușește să-l țină sub amenințarea pistolului pe Tugrul.

Tradarea episodul 116 rezumat

Îl duce pe acesta pe niște dealuri și torționarul vede la un moment dat o lopată după o moviliță de pământ. Se preface că s-a lovit la picior și îl atacă pe Mete, aruncându-i pistolul artizanal. Mete reușește să-l răstoarne pe Tugrul într-o groapă adâncă și se amuză de cât de justă i se pare situația. După ce stau de vorbă puțin, cât să-și tragă Mete sufletul, Tugrul este acoperit de pământ, Mete dorind să-l îngroape de viu. Totuși se răzgândește și îl duce pe Tugrul la casa de tortură, pentru că o moarte, fie ea și lentă, era o pedeapsă prea ușoară pentru torționar.

~~~~~~~~~~~~~~~ *** ~~~~~~~~~~~~~~~
Am spus de mai multe ori în cadrul unor comentarii că nu înțeleg de ce în serial este prezentată tortura într-o formă atât de pregnantă și că nu văd legătura cu serialul. Dar am aflat pentru voi, că pe vremea regimului lui Kenan Evren - unul dintre orchestratorii loviturii de stat militare din Turcia, în 1980, lovitură de stat care a reprezentat „una dintre cele mai sângeroase dintre cele trei lovituri de stat conduse de armată din istoria modernă a Turciei, 600.000 de persoane au fost arestate și multe dintre ele au fost torturate”. Așadar serialul nu se dezminte, ci prezintă fundalul social și politic turcesc al decadelor anilor '60-'70 și '80.

Sursa citatului și a informației: hotnews.ro
~~~~~~~~~~~~~~~ *** ~~~~~~~~~~~~~~~

Tradarea episodul 116 rezumat

Ibo o anunță la telefon pe Mesude că divorțează, iar ea își pierde cumpătul și începe să plângă. Neriman preia receptorul, vorbește toată numai miere cu Ibo, dar acesta îi închide telefonul în nas. Mai târziu, văzându-i pe Ibo și Carolin pe stradă, Mesude se repede la cuțitul de desfăcut scrisori (care este făcut dintr-o tablă subțire) și aleargă în stradă s-o înjunghie pe Carolin, așa cum făcuse Cemile odinioară. Dar din cauza materialului slab, cuțitul se îndoaie fără s-o atingă pe Carolin. Cu o altă ocazie, Mesude face o criză de nervi în fața băncii lui Ibo și începe să strige și apoi să arunce cu scaune și cu legume spărgându-i geamurile.

Berrin începe să fie geloasă pe Hakan pentru că lucrează până târziu împreună cu Ruya, o colegă tânără și frumoasă.

Tradarea episodul 116 rezumat

Soner, rănit la braț, este adus acasă de Suleyman după ce este îngrijit la spital. Bahar tot încearcă să-i spună de sarcină și nu reușește, dar se gândește să scape de copil dacă Soner nu va fi de acord să mai aibă unul și se mai teme și de cum va reacționa Deniz la această veste. Ea tot ezită să vorbească despre copil și până la urmă Seda îi va spune lui Soner adevărul, tocmai când Bahar se hotărâse să facă întrerupere de sarcină. Soner ajunge la spital și o convinge pe Bahar să păstreze copilul pentru că el și-l dorește și o va determină și pe Deniz să-și iubească fratele sau surioara.

sursă foto: capturi video de pe netd.com

 episodul următor: Trădarea ep.117

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.