vineri, 9 august 2019

Mireasa din Istanbul, ep. 70-71 turcești, rezumat

Mireasa din Istanbul, ep. 70-71 turcești, rezumat

Situația dintre Fikret, Ipek și Okan se complică. Au loc explicații neverosimile din partea celor doi surprinși împreună, deși Ipek nu este vinovată, pentru că ea nu știe că Okan a mințit-o. Întâlnirea de afaceri, chipurile se contramandează datorită unui așa-zis accident. Fikret nu o crede și iese cu scandal. Acasă izbucnește o ceartă stupidă în sufragerie, în fața tuturor, în care Fikret o acuză cumva pe Ipek că-i ține isonul lui Okan, ea susținând excesiv că nu e vinovată cu nimic și că Okan e un fel de înger.

În grădina de vară Fikret îi explică furios totul lui Faruk (care nici el nu prea crede că Okan îi face curte asiduă cumnatei lui) cum s-a derulat toată tărășenia, iar Faruk tace, nu prea convins de ceea ce aude din gura fratelui său. Mai mult, Fikret îl acuză pe Faruk pentru aducerea lui Okan în companie, lucru pe care el nu-l vede deloc cu ochi buni, deși Faruk îi spune că Okan are credibilitate înaintea băncilor și acesta e motivul pentru care l-a cooptat în afaceri, până își vor reveni financiar. Însă Faruk nici nu știe că în curând va fi în centrul unei situații asemănătoare cu aceea a lui Ipek, fără măcar să fi făcut ceva intenționat.

Mireasa din Istanbul, ep. 70-71 turcești, rezumat

Între timp Fikret se întâlnește cu Adem în aceeași cârciumă în care au fost înjunghiați și, din cauza unor coincidențe ciudate, amândoi se hotărăsc să devină parteneri și frați cu adevărat. Fikret se duce apoi acasă și, calm, încearcă să-i explice lui Ipek că el o iubește de când era puști și că nu o consideră pe ea vinovată cu ceva, că nu are nimic împotrivă să fie femeie de afaceri, dacă ea așa își dorește, dar nu alături de Okan, în care, la fel ca Adem, nu are încredere. Urmează o noapte fierbinte între ei, însă dimineața aduce o nouă ceartă, ca și cum discuția de cu seară ar fi fost de pomană. Ipek se enervează atât de tare încât pe loc decide să-și facă bagajele și pleacă la maică-sa (fără să-l anunțe pe Fikret care plecase nervos de acasă), aruncând și câteva vorbe grele Esmei.

Faruk încearcă să facă pe mediatorul între Fikret și Okan, înclinând către Okan pentru că-și știe fratele că exagerează și vede lucrurile într-un mod prea personal. Faruk încearcă să-l contrângă pe Fikret să stea în banca lui, dar acesta din nou îi reproșează că de ce l-a adus pe Okan, un străin, în companie, că măcar Adem e fratele lor vitreg. Acum i se propune lui Okan să-și vândă acțiunile ca să plece din firmă și să se încheie cu scandalul în mod cât de cât onorabil.

Mireasa din Istanbul, ep. 70-71 turcești, rezumat

Dilara și Adem divorțează din nou, Sureyya și Osman fiind prezenți în sala de judecată. Când Sureyya vine acasă, se întâmplă un lucru neprevăzut. Esma, care o dezmierdase pe Yaz, scăpase broșa pe care o avea în pătuțul copilei fără să observe. Garip o întreabă de broșă, Esma nu știe unde este bijuteria, și acum cu toții cred că asta se datorează Alzheimer-ului. Însă Yaz țipă în dormitor și Sureyya găsește broșa cu care fetița s-a înțepat. Acum totul este în ordine, dar Sureyya începe să ia în considerare aducerea Anastasiei în conac pentru a avea grijă de Esma și de copii.

Când Fikret ajunge seara acasă și aude că Ipek a plecat, se duce acasă la părinții ei să încerce s-o convingă că ei doi au pornit în această căsnicie greșit, că nu au avut o perioadă de curtenire, de prietenie, că s-au căsătorit deodată, fără prea multă pregătire prealabilă. Dar acolo are surpriza să vadă pe telefonul lui Ipek două mesaje din care rezultă că ea îi făcea unele confidențe lui Oakn și era destul de apropiată cu el. Fikret se enervează iar și pleacă fără nici un rezultat și se duce să doarmă pe o canapea la birou.

Mireasa din Istanbul, ep. 70-71 turcești, rezumat

Adem, imediat după divorțul de Dilara s-a dus să cumpere un inel frumos pentru Guneș, însă ea are impresia că Adem se pregătește să-și ia tălpășița din viața ei. La cină se întâlnesc. Adem pregătise o cină romantică, iar ea credea că e o cină de adio, dar spre surpriza ei, Adem îi dă o cutiuță s-o deschidă. Guneș se uită la inel, iar Adem îi spune că nu este chiar un inel de logodnă, dar e un semn că el are de gând o relație serioasă cu ea, și că vrea să-l accepte așa cum este, cu tot cu iubirea lui pentru viitorul lui copil.

La conac, Sureyya începe să preia conducerea familiei în locul Esmei. O aduce pe Anastasia acolo, ceea ce o impacientează pe Gulistan care crede că rusoaica le va lua bărbații. Ipek se întâlnește cu Okan la o ceainărie și îi dezvăluie ce s-a întâmplat în căsnicia ei, iar acesta se oferă să-i dea o locuință, însă Ipek nu acceptă spunând că-și poate permite o casă fără ajutorul nimănui.

Mireasa din Istanbul, ep. 70-71 turcești, rezumat

Îm conflictul dintre Ipek și Fikret Esma simte nevoia să se implice și se duce la Kîymet acasă, dar cele două nu ajung la un numitor comun, fiecare menținându-și părerea. În același timp Ipek se duce la conac să stea de vorbă cu Sureyya, care și ea ar vrea să îi împace pe cei doi, dar Ipek este iritată de aerele de doamnă a casei ale Sureyyei.

Fikret discută cu Adem și îi propune să cumpere el acțiunile lui Okan, dar Fikret inițial nu vede cu ochi buni această opțiune, pentru că el nu are încredere în Adem și nu înțelege cum de Fikret i-a mai acordat o șansă. Însă destinul îi scoate în cale lui Faruk exact ocazia să vadă că Adem s-a schimbat, de dragul copilului lui.

Dilara trebuie să plece de la școală dar pentru că are o urgență se întoarce din drum și intră la toaletă. Între timp celelalte fete pleacă și încuie ușa școlii fără să știe că Dilara a rămas acolo. De fapt, ea rămâne blocată în toaletă pentru că se rupe clanța. După ce o colegă de-a ei este oprită de poliție și nu mai poate veni înapoi la școală s-o scoată de acolo, ea intră în travaliu și îl sună disperată pe Adem. Faruk tocmai se ducea la Adem acasă să stea de vorbă cu el despre acțiunile lui Okan, când vine telefonul Dilarei. Acum amândoi se duc la școală, o scot pe femeie din toaletă și o duc la spital.

Mireasa din Istanbul, ep. 70-71 turcești, rezumat

În acest context Faruk vede că lui Adem chiar îi pasă de copil și observă că s-a schimbat, că nu mai e omul ros de ranchiună care fusese în trecut. Atunci el înțelege că Adem este gata de orice sacrificu pentru copilul său și îi dă dreptate lui Fikret. Cei doi așteaptă pe sala spitalului apoi Adem este chemat lângă Dilara în timp ce naște un băiețel superb pe care tatăl îl botează Umut (speranță). Sureyya vine și ea cu pachetul de hăinuțe pentru nou-născut, iar Adem se împacă cu Faruk.

Episodul 71 din serialul Mireasa din Istanbul se încheie cum Faruk îl roagă pe Adem să-l ajute în relația cu Fikret și să accepte acțiunile lui Okan ca să intre cu totul în afacerea de familie.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 69 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 72 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












miercuri, 7 august 2019

Mireasa din Istanbul, ep. 69 turcesc, rezumat

Mireasa din Istanbul, ep. 69 turcesc, rezumat

Esma și Garip se duc într-o stațiune de munte în luna de miere, unde el îi face mai multe surprize și chiar au activități sportive, ori merg la club și dansează, ceea ce îi face să se simtă tineri. Acasă, frații Boran sunt devastați de vestea spusă atât de abrupt. Acum niciunul din ei nu mai vrea să plece din conac și le pare rău pentru toate neplăcerile pe care i le-au creat mamei lor cel puțin în trecutul recent.

La firmă triunghiul Ipek-Fikret-Okan continuă. Fikret, care este un fel de șef pentru Ipek, se enervează că ea nu-i spune despre toate întâlnirile de afaceri și demersurile pe care le face cu Okan. Fikret încearcă să se descarce sufletește în fața lui Faruk dar el râde și nu ia atât de în serios punctul de vedere al fratelui său vizavi de faptul că Ipek vrea să fie femeie de afaceri și chiar reușește asta, alături de Okan.

Mireasa din Istanbul, ep. 69 turcesc, rezumat

Dilara, în ziua în care se întâlnește cu Adem la spital, are ocazia să vadă cine este iubita lui și rămâne înmărmurită când o vede pe Guneș. Se duce apoi la Senem să o certe că știa și nu i-a spus, și că a pus-o într-o situație atât de idioată când a stat de vorbă cu Guneș la Senem în casă fără să știe cine este de fapt. Senem, pusă în fața unei alegeri atât de delicate, îi spune că dacă va fi să aleagă între Guneș, prietena ei din tinerețe, și Dilara, o va alege pe cea din urmă. După ce tensiunile par amortizate, vine Sureyya în vizită la Senem și Dilara se aprinde iar văzând că și aceasta știa de relația lui Adem cu Guneș.

În acest timp Adem continuă ședințele la psiholog, iar femeia vrea să-l facă să conștientizeze că el nu este încă foarte hotărât ce va face mai departe, pentru că își dorește cu ardoare copilul, deci inevitabil se va vedea cu Dilara, dar sentimental pare să fie implicat cu Guneș, și toți trei se cunosc între ei. Acest lucru este mai neobișnuit, în sensul că Guneș s-ar putea să nu accepte ori să nu vadă cu ochi buni faptul că Adem nu se rupe total de Dilara, ci dimpotrivă, copilul lor va aduce o cimentare a legăturii.

Mireasa din Istanbul, ep. 69 turcesc, rezumat

La conac se discută la cină despre faptul că acum e puțin mai dificil ca Nurgul să aibă grijă de toți copiii din casă, având în vedere că Ipek are afaceri iar Sureyya este la școală. Osman vine cu propunerea s-o angajeze pe Anastasia, bona profesionistă care a stat cu copiii când a fost nunta de henna. La început, nimeni nu pare a fi de acord cu propunerea, dar în episoadele următoare Anastasia va fi angajată și pentru că ar putea s-o îngrijească pe Esma mai târziu. În dormitor, seara târziu, Sureyya se ceartă cu Faruk pe tema aducerii Anastasiei, când în discuție intervine și subiectul Ozgur. Sureyya este geloasă, Faruk e obosit și nervos când aude așa ceva, apoi el o sună demonstrativ pe fată ca să-i arate soției sale că totul între ei este despre serviciu. Din păcate, Ozgur crede altceva.

Mireasa din Istanbul, ep. 69 turcesc, rezumat

Dilara are niște contracții din cauza stresului și a faptului că datorită supărării voia să plece din țară și își sună medicul apoi se duce la spital. Doctorul îl contactează pe Adem și acesta se îndreaptă și el spre spital, lăsând-o pe Guneș singură. După ce i se fac analizele și este monitorizată, Dilara se mai liniștește iar contracțiile încetează, totul reintrând în normal.

Esma și Garip se întorc de la munte și Nazif aduce bagajele în camera Esmei. Frații Boran sunt stânjeniți când aud că Garip se mută la conac. Fikret, care simte că pierde teren în fața lui Okan, încearcă să-i recâștige inima soției sale și vrea să-i facă o surpriză romantică închiriind un restaurant întreg pentru ei doi. Dar Ipek trebuie să meargă la o întâlnire cu fostele colege de liceu. Mustafa încearcă s-o abată din drum (a primit indicații de la Fikret să nu-i spună lui Ipek despre cina romantică), dar Okan o sună și o anunță să vină neapărat la barul unui hotel pentru o întâlnire de afaceri care trebuia să aibă loc a doua zi. Ipek îi spune lui Mustafa noua adresă, dar nu și motivul pentru care trebuie să fie acolo, așa că șoferul crede că la acel hotel se desfășoară întâlnirea cu colegele de liceu.

Mireasa din Istanbul, ep. 69 turcesc, rezumat

Se pare că Okan îi întinde o cursă foarte perfidă lui Ipek, iar ea cade în plasă cu multă ușurință. Fikret merge la hotelul unde a lăsat-o Mustafa, pregătindu-și scuzele de rigoare pentru colegele soției sale, ca s-o ia la restaurant. Însă acolo nu are loc nicio întrunire, iar când se duce la bar, o vede pe Ipek simțindu-se bine în compania lui Okan...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 68 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 70-71 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin