Testoasa de pe stalp

Ţestoasa de pe stâlp

Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi la un moment dat decide să ia o pauză.
Se aşează pe o bancă, unde se afla un om mai în vârstă şi încep, firesc, să vorbească despre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor.
Domnul îi spune tanarului:
- Eu îi compar pe parlamentari şi pe alţii asemenea cu o broasca ţestoasă aşezată pe un stâlp.
Intrigat, tânărul ii spuse:
- Eu nu înţeleg aceasta analogie ... Ce vreţi să spuneţi, domnule?
Domnul a explicat:
- Dacă te plimbi prin ţară şi vezi cumva o broască ţestoasă stând in echilibru pe capătul de sus al unui stalp de gard, ce poţi să te-ntrebi?
Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, continuă cu explicaţia:
- În primul rând: Nu intelegi cum A AJUNS acolo.
- În al doilea rând: Nu poţi să crezi că STĂ acolo.
- In al treilea rând: Ştii sigur că nu ar fi putut SĂ AJUNGĂ ACOLO SINGURĂ.
- In al patrulea rând : E clar că N-ARE CE CĂUTA ACOLO.
- In al cincilea rand : Eşti convins de faptul că aceasta NU VA FACE NIMIC FOLOSITOR cât timp stă acolo.
Concluzia: singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să coboare, iar ca să o ajuţi să coboare trebuie să fii ACOLO!

primita pe email

Vinerea cu amintiri. Gandalf cel gri.

Citeam acum cateva zile despre moneda euro, si cineva, undeva intr-un ziar german, parca, o asemuia cu Gandalf in scena cu lupta impotriva Balrog-ului.
Nu m-a atras comparatia, in schimb mi-am amintit de filmul drag mie, si de scena cea mai infioratoare dar pe care de multe ori o revad, a luptei cu demonul vechi al focului, Balrog.

Multa lume crede ca Stapanul Inelelor e doar un alt film pt copii, un film din seria fantasy, o poveste cu zane, Feti frumosi, hobiţi, elfi, orci si vrajitori, cu inele magice si cu alte ingrediente specifice basmului.O poveste plina de mituri nordice si Anglo-Saxone.

Dar e si o poveste in care umbra tine loc de iubire de arginti, in care elfii sunt cei ce fac binele, iar orcile sunt elfii care au ales cealalta cale.
O lume in care personajele fantastice nu sunt decat faţete ale oamenilor, cu bunele si cu relele lor. Dar si o lume a initierii. Dupa lupta cu Balrog-ul, dupa ce Gandalf trebuie sa cunoasca putin coruptia umbrei - altfel nu poti invinge, decat numai cand cunosti armele adversarului - cazand impreuna cu si alaturi de Balrog in hăul fara fund, ajung amandoi intr-un tărâm îngheţat, al zăpezilor veşnice, al neutralităţii şi de ce nu?, al odihnei. Acolo Balrog este invins definitiv, dar nici in moarte cei doi nu sunt total nedespartiti. Ii separa o mica distanta, practic ambii cazand in zapada, epuizati, de viata, unul, de vlaga, celalalt. Dar initierea e luata. Focul intial sublimeaza in aburii gheţurilor. Spiritul calatoreste prin spatii pentru a primi urmatoarea treapta de iluminare si apoi transforma corpul, care ramasese pe munte, in altceva. Intr-un alt Gandalf. Cel Alb. La fel cum o suferinta peste care treci, cu pretul unui dureri inimaginabile, te maturizeaza, te înţelepţeşte, şi fără să-ţi dai seama, îţi aduce sclipiri tainice în ochi.
Oare focul din care e făcut Balrog semnifică ego-ul, instinctele primare, dorinţa de A AVEA, mai presus de dorinţa de A FI ?
Balrog, demonul din vechime, e facut din acelasi foc primordial, din aceeasi substanta ca si Inelul. Inelul, simbolul ochiului raului absolut. The EYE, sau I. Ce-mi place mie acest joc de cuvinte din engleza .... ochi, inel, ego...

Iar povestea lui Tolkien ma duce cu gandul la epopeea lui Beowulf. Dar despre ea, intr-o alta amintire, dintr-o alta zi de vineri, sau de nu tocmai vineri.

Filmul, va rog!

Joia carcotelilor. Concursul Delimano.

Azi carcotesc cu naduf. Acum cateva saptamani, vreo 4 sau 5, ma inscriam la un concurs care se anunta a fi de mare clasa. Am cautat eu prin paginile blogului meu culinar o reteta de soi cu care sa ma inscriu. Stiti cum e, ca la un examen sau ca la o petrecere, te duci imbracat cu ce ai mai bun, nu mai prost.

Apoi, la startul concursului au inceput tot felul de surprize neplacute. Am incarcat vreo 5-6 poze, parca nu apar toate (pozele insemnau puncte), da' nu zic nimic, ma stiti ca eu nu comentez decat cand chiar sunt revoltata. Citesc regulamentul si imi dau seama ca n-am inteles mai nimic din el. Incalcit si complicat, foarte.
Bun, intreb eu ceva pe pagina de fb a concursului, mi se raspunde cam tarziu si cam fara sa ma lamureasca nimeni ce am de facut in continuare. Incep sa-mi pierd increderea in concursul asta, si ma gandesc tot mai mult la zecile de premii puse in joc. Daca nu chiar sute, pt ca prima transa de premii inseamna 100 de tigai. Mai, sa fie! Oare chiar asa de mare clasa e acest concurs?!?!?

Cand ai de premiat sute de concurenti, nu prea mai e loc de calitate in ceea ce priveste tematica, ma gandeam eu. Nu ca as fi eu nush' ce mare culinareasa ori experta in fotografia culinara, dar am cautat sa nu ma fac de ras si sa onorez cum pot eu mai bine acest concurs. Din pacate, pe unii concurenti, si nu putini, i-a durut la basca de acest aspect.

Primele puncte se fac din linkul de referal si din cei inscrisi sub tine, sistem retea de tip MLM, daca-mi permiteti comparatia. Intre timp, pe wall-ul concursului apar tot mai multe nemultumiri. Aplicatia nu prea mergea, unele retete asteapta zile intregi sa fie aprobate, altele dimpotriva - mie mi-au aprobat reteta la vreo 3-4 zile dupa ultima modificare.

Dupa primele saptamani de inscriere a referalilor in concurs (eu n-am bafta la asa ceva, de aia nu fac bani nici din clickuri, nici din MLM si nici din Lyoness :))) :p ) se trece la etapa votarii, cand inevitabilul se produce. Adica acum se pot vedea toate retele inscrise in concurs. Si e jaleeeee!

Unele provin de la bloggeri. Si sunt ok. Altele provin de la concurenti care au avut cat de cat grija ca votul se da totusi pe poza si nu pe gustate.
Dar multe, multe de tot sunt poze care iti taie pofta pe loc. Desigur ca au o calitate, au adus niste puncte cuiva si fac trafic organizatorilor.
Cautand eu prin toate cele peste 800 de retete/poze inscrise dau si de una de pe net, preluata de pe istockphoto.com cu watermarkul pe ea.
Consider ca organizatorii au avut un motiv bun sa o accepte, nu-i asa?

Cum deodata, de la concursul anuntat drept unul mare si frumos, incepe sa se vada altfel, cum problemele aplicatiei programului nu contenesc, cum delimanistii raspund greu si senzatia mea e, ca si superficial celor care le semnaleaza problemele, cum gustul amar mi s-a accentuat prea mult, am renuntat.

La fel ca si anul trecut, cand era concurs cu like-uri si cand, dupa cateva zile, cei din strainatate nu mai puteau vota. Nu mi s-a parut corect sa schimbi regulile jocului in timpul desfasurarii acestuia, la fel cum nu mi se pare ok sa dai drumul la un concurs pe o platforma cu probleme, sau sa accepti retete de 3 randuri si poze care arata ca niste lături nici pentru cainii de cartier bune, cand afirmi ca vor fi acceptate retetele complexe.

Sunt curioasa cum va decurge jurizarea, ca pana la urma va fi o jurizare, dar prea multe asteptari nu am. In orice caz, pe mine delimanistii m-au pierdut de muşteriţă pe la promoţiile lor.
Şi din cate am vazut, nu doar pe mine.

Nici macar romaneste nu stiu scrie corect:

raspuns copy/paste: prima jumatate de propozitie este la persoana a 2-a singular, apoi trece la pronumele de politete: "daca doresti sa te retragi, va rugam.....". Acest raspuns exact in forma asta, l-au mai dat si altora.

Delimano, se spune asa: noi vom trimite, voi veti trimite, ei vor trimite. Da' "e grele" cu gramatica asta, nu-i asa?


O seara frumoasa tuturor!

Lege aplicata retroactiv?! ??

Modificarea adusa Codului penal se refera si la faptele de omor petrecute in timpul Revolutiei. "Inclusiv faptele de omor petrecute in timpul Revolutiei vor deveni imprescriptibile", a adaugat Buda...

despre modificarea Codului Penal in vederea imprescribilitatii faptei de omor.
Nu ca as avea ceva impotriva, va fi chiar interesant de urmarit ce, Doamne fereste!, razboi civil - sau asa ceva - ar putea urma.

stire citita pe 9am.ro

Vintage fashion

Intotdeauna mi-a placut trecutul. Nu chiar toate perioadele, unele numai. Am avut mereu un fel de nostalgie a ceva pierdut si ramas in memoria colectiva a omenirii. Mi-a placut antichitatea si inca ceva, nedefinit clar. Pana acum cateva zile. Imi cumparasem inca din iarna o caciula de blana. Desi asta e mult prea mult spus. E, asa, o ceva de pus pe crestet iarna, cu forma de ceaun, cu bor rotund, ingust si rasucit, si cu o fundita intr-o parte. N-am purtat deloc caciula aceea, insa mereu dau peste ea, prin cuier. 

Acum cateva zile, cum ziceam, tot rasfoind blogurile mele preferate de prin cele continente, incet-incet incep sa-mi dau seama ce anume ma atrage. Descopar sensul cuvantului vintage. Descopar frumusetea inceputului de secol XX si a primei lui jumatati. Descopar explozia de viata, distractie si bucurie a anilor douazeci - the roaring twenties.

Ma las in voia imaginilor de atunci, a palariilor exact ca si caciula mea de iarna, a rochiilor drepte si unduitoare, a miilor de paiete si franjuri, a taliei joase, a charlestonului, a margelelor lungi pana la coapse. Ma las in voia senzatiei de placere, de reverie, de implinire pe care o simt cand vad imagini cu celebrii pe atunci Laureen Bacall, Lana Turner, Rudolph Valentino. Era apogeul filmului mut, al machiajului strident, al penelor in crestet si al strassurilor din abundenta. Era perioada in care se petrece actiunea romanului si a filmului Marele Gatsby - excelenta ecranizarea din 1974 care reda perfect jemenfichismul epocii, excesul de glamour, de dans si petrecere, de infidelitate si de frivolitate.

Acum ma uit cu drag la caciula mea de iarna, acum stiu de ce tanjesc sa colind lumea, sa vad locuri vechi, sa stau intr-un colt de bar, in penumbra, cu un tigaret lung intre degetele-mi fine si lacuite cu rosu intens, ascultand voit indiferenta, stand picior peste picior, o muzica in surdina, curgand lenes dintr-un pian vechi, de care se sprijina voluptos o hetaira moderna deloc bagata in seama de batranul pianist.