Barbarella

Cand eram copil, si plangeam pe la chioscurile de ziare sa-mi dea si mie "tanti" un exemplar din revista Cinema, de multe ori in articolele despre Jane Fonda gaseam referiri la filmul Barbarella, lansat in 1968, si regizat de celebrul Roger Vadim, pe atunci sotul protagonistei.
Am ramas cu impresia ca trebuie sa fie ceva film de referinta in filmografia actritei si a regizorului, desi niciodata nu era nici macar un pic povestit subiectul, doar din cele cateva poze se intelegea ca e vorba de un film s.f.

In weekend am vazut si eu filmul. Am vrut sa spun ca-i foarte prost, apoi naiv, dupa care nu am inteles in ce categorie sa-l incadrez: s.f., soft porn (oare am zis prea mult? sa fi fost doar un gen de sexy?), banda desenata ecranizata? Sau poate un pic din toate. Pare a fi un film facut amatoristic din multe puncte de vedere. Dialogurile sunt de tot rasul, actiunea asisderea, sa nu mai vorbim de personajul Barbarella, care desi are nu-stiu-ce grad de astronaut, e proasta de rage.

Ieri am cautat pe wikipedia si am aflat ca Barbarella a fost intr-adevar un film facut dupa o serie de benzi desenate, ca intr-adevar subiectul benzilor desenate continea elemente tip adult-story si ca a fost un dezastru de box-office si de critica. Asta m-a mirat. Ma gandeam ca poate acum 40-45 de ani publicul ar fi gustat cat de cat filmul. Scenele care fac referire la sex se justifica, daca ne gandim ca filmul a fost lansat in plina revolutie sexuala, in perioada cand la Woodstock se adunau sute de mii de tineri, adepti ai curentului hippy/flower-power, care se drogau in grup, faceau de toate in grup, dar erau non violenti, venind acolo ca sa asculte si sa vada trupele rock ale vremii si ca sa demonstreze ca desi sunt intr-un numar impresionant, sunt pasnici. Erau anii cand pe tricouri scria Make love not war. Era in plina desfasurare razboiul din Vietnam. Asadar tabloul social era atat de complex incat un asemenea film ar fi reprezentat o picatura de relaxare in tensiunea de zi cu zi.
Si totusi, Barbarella, femeia astronaut, care calatoreste prin spatiu si experimenteaza iubirea carnala in felurite modalitati cu cine o vrea, a fost un film respins de public, atunci, ca si - cel mai probabil - acum.

Dar asa, daca va intereseaza filmele vechi si nu aveti ce face timp de o ora si ceva, merita sa aruncati o privire la film in timp ce stati pe mess cu prietenii.

sursa foto: http://www.larkcrafts.com

Jurassic Park, sau cand era gaina raptor

Zilele astea am vazut si eu, in sfarsit, toata seria din Jurassic Park. Al treilea episod al seriei, mi-a placut mai putin. Eu nu prea sunt adepta filmelor cu mai mult pac-pac (ma rog, ronţ-ronţ, in cazul de faţă) decât idei care te pun pe gânduri. Si nu pot spune ca primele doua filme ale seriei nu mi-au satisfăcut gustul, prin povestea unui excentric cu bani care incerca sa readuca la viata, prin clonare, niste exemplare de dinozauri, si pe care ii pune sa traiasca laolalta intr-un habitat izolat total - o insula - dupa care doreste sa faca o afacere turistica si sa castige bani. Fara sa se gandeasca ca lucrurile pot scapa de sub control, fara sa aiba habar ca la un moment dat "natura va găsi o cale" (de a perpetua speciile) chiar daca stiinta lui il asigura ca o clona nu se va putea reproduce niciodata, isi pune in aplicare planul. Insa asa ca-n filme, (sau poate ca-n viață?) totul evolueaza dupa legi proprii, iar planurile savantului sunt date peste cap. Pericolul paște chiar omenirea, iar din primul episod, care-ti pune intrebari, care este cu adevarat interesant, pana la ultimul, nu mai ramane nimic decat goana nebuna dupa supravietuire, a ambelor specii, oameni si dinozauri.

Insa inca un merit al seriei este acela ca m-a facut sa caut prin pozele gugăleşti dupa Tyrannosaurus Rex si Velociraptor, ca sa constat - vizual vorbind - ca nu ar fi exclus ca pasarile de azi sa provina din specii de dinozaur terestre, poate chiar din acei raptori, si nu din mult pomenitul, prin cartile de specialitate, Archaeopteryx, care se pare ca a fost o linie evolutiva care s-a stins pur si simplu.
Asa ca acum am destule intrebari fara raspuns: daca pasarile de azi se hranesc cu seminte, oare raptorii chiar erau carnivori? :)))) Daca dincolo de cele doua milioane de ani ale extinctiei lor, fosilele de dinozauri nu se mai gasesc in straturile geologice, asta inseamna ca au disparut, sau ca s-au produs niste mutatii genetice in lanţ care au grabit evolutia si transformarea lor in altceva? :)

Nu stiu eu din astea. Dar ma gandesc ca tare-mi place carnea de "dinozaur" la cuptor. :)))))  Si cand te gandesti ca acum 65 de milioane de ani precis ar fi fost invers, daca ar fi trait oameni pe vremea aceea.

Alaturi, o poza care-mi sustine teoria imaginara. O sa ziceti ca e un desen. Da, e un desen. Dar e de pe Wikipedia raţa asta, sau gîscă, ma rog...  :)

de aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Velociraptor  dati scroll paginii pana ajungeti la ea.  Si ganditi-va de doua ori la ce aveti in farfurie cand mancati piept de pasare la gratar :D

Hunger games

sursa foto: 9am.ro

Intr-un viitor neprecizat lumea este condusa de a o mana de oameni care au libertate totala, dar care nu lasa celor multi mai nimic, nici macar speranta.

Oarecum inspirate din jocurile antichitatii, combinatie de jocuri olimpice si lupte de gladiatori in arena, in acea societate viitoare se organizeaza anual niste jocuri numite ale foamei in care sunt inscrisi cate 2 jucatori din fiecare district (12 la numar) si pana la urma ramane un singur castigator.
Nimic neobisnuit pana aici, insa jucatorii sunt trasi la sorti dintre membrii districtelor si castigatorul este de fapt cel care supravietuieste, pt ca restul mor in timpul probelor. Arena o reprezinta un soi de zona deluroasa, cu paduri, ape, animale, cam asa, ca intr-o jungla, dar de undeva, dintr-o sala de comanda, cei care au inventat acest joc materializeaza in spatiul reprezentat de arena, cu ajutorul unor softuri informatice, vietati ori la alt gen de obstacole care au menirea de a-i extermina pe jucatori.

Mie personal nu mi-a placut ideea unei astfel de societati, in care o dictatura poate sa ia asemenea proportii impinse dincolo de absurd. Desi nu poti sti niciodata ce are viitorul de adus pentru urmasii nostri.

Dar filmul merita vazut, fie si doar pentru efectele speciale bine realizate, pentru unghiurile de filmare bine gandite, chiar daca povestea are, pe alocuri, unele scapari. Ma intreb si acum, daca protagonista avea puteri paranormale, si putea sa emita foc, de ce nu si le foloseste? :))

Pentru amatorii genului thriller, s.f., actiune, ori chiar un soi de distopie amestecata cu un strop de politic fiction, e un film de vazut.

In time sau cand timpul chiar inseamna bani...

In time/In timp, filmul. Undeva, intr-un viitor nu foarte indepartat, oamenii traiesc linistiti doar pana la 25 de ani, moment in care ei nu mai imbatranesc din punct de vedere fizic. Dupa aceea, li se activeaza un ceas, cu afisajul pe antebrat, in care au la dispozitie inca un an de viata. Restul, trebuie sa si-l procure, daca vor sa traiasca.

sursa foto: www.cinemarx.ro

In loc de bani, "moneda" de schimb este timpul si fractiunile lui. Cei saraci traiesc de pe o zi pe alta, sau de la un "salariu" - platit in ore, zile sau saptamani - la altul, in schimb bogatii sunt nemuritori. Daca ceasul ajunge la zero, se produce un stop cardiac, deci nu ai nici o alta optiune decat sa faci timp cumva, sau sa-l imprumuti de la banca. Banca de timp, evident. Cu 30 sau chiar 37 % dobanda :)  In lumea aceea de obicei saracii mor pe strada, cazand din picioare, cu ceasurile de pe brat pe 0.

Povestea de suprafata a filmului este una oarecum subtire: Will Salas, un tip din ghetouri care abia isi duce zilele este acuzat pe nedrept de o crima si de furt de timp. Pana la urma insotit de frumoasa fiica a unui miliardar - adica nemuritor - reuseste sa dea peste cap sistemul, redand timp celor saraci.

In rolul principal, Justin Timberlake. Pe mine insa m-a atras mai mult rolul cronometrorului (un soi de detectiv sau agent de fisc) jucat de Cillian Murphy.

Si cel mai mult mi-a placut ideea de baza, a banilor transformati in timp.

Undeva, candva....

Va mai amintiti de acest titlu? Era un film, realizat in 1980, cu Christopher Reeve (Superman) si Jane Seymour in rolurile principale.
Eram pustoaica la vremea aceea, dar am gustat din plin povestea de iubire a celor doi indragostiti, ea, o actrita celebra in primii ani ai secolului al XX-lea, el, un dramaturg al anilor '70, care se intoarce in timp ca sa o intalneasca pe ea.

Tin minte ca atunci mi s-a parut bizara povestea ceasului: ea, batrana, vine la el sa-i dea acel ceas, spunandu-i totodata "Intoarce-te la mine!". El, se intoarce in timp, si cand, dupa cateva zile de fericire, gaseste moneda din 1979 si aproape instantaneu revine in timpul caruia ii apartinea, uita ceasul acolo, in 1912. Deci, cui apartine, de fapt, ceasul? :)

Am revazut acum cateva zile filmul, cu aceeasi placere ca si la 18 ani, ceea ce rar mi se mai intampla. Insa de data asta a aparut o noua intrebare: cine este protectorul Elisei, cel care stie tot despre cariera ei si despre ce urmeaza sa i se intample? :)

Filmul nu da un raspuns la aceste doua chestiuni, si bine face. Putin mister nu strica povestii de iubire, care dincolo de frumusetea ei, nu are prea multa noima, chiar daca in final, Richard moare, probabil neputand suporta gandul ca va trebui sa traiasca o viata fara Elise, sau poate datorita epuizarii psihice datorate calatoriei in timp.

sursa foto: www.cinemagia.ro