Se afișează postările cu eticheta hobby. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hobby. Afișați toate postările

joi, 9 aprilie 2020

Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Hobby-urile mele: cusutul de goblen

De multă vreme mă gândeam să scriu un articol despre unul din hobby-urile mele, cusutul de goblen, și să trec în revistă ce-mi place și ce nu la seturile pe care le-am cumpărat de-a lungul anilor. Poate că nu sunt eu chiar cea mai potrivită în a scrie despre aceste seturi, pentru că sunt genul care se apucă de cusut și după o perioadă relativ scurtă, lasă deoparte ani și ani... Însă poate ceea ce scriu este de vreun folos începătoarelor, și poate că, de ce nu?, firmelor producătoare.

Așadar - eu m-am apucat de cusut goblen când această îndeletnicire explodase literalmente și pe piața noastră. Adică undeva prin anii '90, să zicem 1994. Primul meu goblen a fost unul cu diagramă de la Pitești (goblen-set), după o pictură de Rubens, Răpirea sabinelor. Pe atunci pânza de cusut nu era caroiată, așa că îmi caroiam singură, cu un creion bine ascuțit porțiunile de cusut. Era un model greu, eu nu mai cususem niciodată goblen, însă pentru că am oarece îndemânare la lucrul de mână, nu am simțit că fac ceva dificil. Doar lipsa caroiajului îmi îngreuna lucrul, însă până am făcut cam un sfert din goblen, nu l-am lăsat din mână. Apoi a intervenit acea plictiseală. La mine este cronică, nu am găsit până acum formula de a o depăși.

Dar a mai intervenit ceva. În vara lui 1995 am ieșit pentru prima oară din țară într-o excursie cu autocarul prin Europa (nu turistică, ci într-un alt scop, cu ocazia unui congres mondial de literatură și artă S.F. care avea loc la Glasgow). Când am ajuns și poposit 2 zile în Munchen, am avut ocazia să vizitez și muzeul de artă al orașului, eu fiind genul care pentru asta merg într-o țară străină, să văd cu ochii mei valorile artistice. Marketurile sau alte locuri moderne mă interesează chiar foarte puțin.

Și într-o sală am rămas înmărmurită de emoție. Tabloul lui Rubens era acolo, sub privirile mele, măreț, superb și atât de diferit de goblenul la care cususem eu. Diferențele mi s-au părut enorme. Mai întâi, anumite detalii din pictură nu se regăseau și în goblen. Apoi, culorile ațelor erau atât de întunecate, încât cele două femei blonde păreau mulatre, iar seninul cerului era un amurg, de parcă răpirea s-ar fi petrecut noaptea, în goblen. Pictura prezintă o splendidă paletă de azuriu pentru nuanțele cerului. Acum, goblenul meu mi se părea o caricatură nereușită a superbului tablou de Rubens. Niciodată nu am mai reluat cusutul la el, deși îl păstrez ca o amintire dragă, fiind primul pe care am încercat vreodată să-l cos.

Hobby-urile mele: cusutul de goblen  Hobby-urile mele: cusutul de goblen  Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Cu toate acestea, pe parcursul anilor am cumpărat cu precădere seturi de la Pitești, pe care și acum o consider firma cea mai bună care produce goblen în țara noastră. De ce? Pentru că are culorile mai stinse, dar mai apropiate de ceea ce erau goblenurile secolelor trecute. Pentru că dispersia punctelor este armonioasă, nu are vălătuci în loc de nori la peisaje și nici puncte răzlețe care irită privirea, ca la Krif. Ce nu-mi place este că ațele nu mi s-au părut niciodată de calitate. Cine a văzut și a pipăit vreodată mouline-uri DMC, știe la ce mă refer, ele sunt foarte fine, mătăsoase la atingere și cu luciu satinat, nu conțin zone mai groase sau mai subțiri, ața este perfectă în totalitatea ei, nu degeaba sunt considerate cele mai bune ațe de cusut din lume. Ațele de la Pitești sunt mate, se rup ușor și cel mai adesea se răsucesc în timpul coaserii, au zone mai subțiri sau mai groase, chiar câte ceva ce seamănă a nod. Dar cel mai important avantaj al lor este că în timp se decolorează foarte puțin. Nu am zis că deloc, însă foarte puțin.

Hobby-urile mele: cusutul de goblen  Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Apoi am găsit și la Focșani (Rogoblen) câteva modele care mi-au plăcut, iar la vremea aceea, seturile de la Focșani erau mai ieftine decât acelea de Pitești, dar și ceva mai schematice. Ațele sunt o idee mai bune, deși nu cu mult. La fel de mate, poate ceva mai rezistente la rupere, dar culorile sunt vii, țipătoare chiar, și mie ăsta mi se pare un lucru de prost gust. Totuși cred că există o explicație a acestui fapt - cele câteva goblenuri de Focșani pe care le am prin casă s-au decolorat chiar foarte mult, culorile ajungând să fie spălăcite. Pozele făcute arată mult mai bine decât goblenurile în realitate.

Krif, Timișoara - la începuturi aveau niște goblenuri imprimate pe o pânză cu ochiurile mai mari decât pânza clasică de goblen, și le vindeau în magazine fără ațe. Am și acum vreo 4 astfel de goblenuri, pe care nu le-am cusut niciodată, din lipsa ațelor. În timp oferta lor s-a diversificat. Am avut și de aici modele cumpărate, dar nu m-am încumetat să cos nici unul până acum. De ce? Pentru că marea majoritate a prelucrărilor de la Krif conțin zone cu puncte intercalate, detaliu care pe mine mă deranjează vizual. Mereu m-am gândit că acolo aș face niște blenduri (amestec de două ațe de culori diferite) ca să nu iasă stropii aceia inestetici la cusut. Dar cum spuneam, nu am început niciodată vreun goblen de la ei. Am vândut recent kiturile lor, am rămas cu vreo 2 nevândute și atât. Ce nu-mi mai place la Krif - mult timp au inclus în mai toate goblenurile lor o anumită nuanță de turcoaz, tare, stridentă și în cantitate mare pe goblen. Acea culoare nu-mi place și cred că ăsta a fost unul din principalele motive pentru care nu m-am încumetat să cos nimic de la ei, deși aveam câteva seturi în dulap. Apoi, prelucrările lor, în afară de zonele cu puncte, sunt foarte mari. Consider că un goblen care sare de un 25-30 de cm lungime sau lățime, deja este prea mare. Eu nu mi-aș pune pe pereți goblenuri cu laturile de 50 pe 70, de exemplu. Apoi, au multe modele cu zone în care negrul predomină, ceea ce la o pictură nu este real. De la o doamnă profesoară de istorie, mare cunoscătoare într-ale artei și cusătoare de goblen de prin anii '60, știu că tablourile rareori conțin vopsele cu pigmenți negri, de regulă pictorii folosesc nuanțe foarte închise de maro, verde, bluemarin, grena. Așa că eu aș înlocui negrul cu o altă nuanță închisă pe care o am la îndemână și care se potrivește cu goblenul. De exemplu, dacă am un peisaj cu o pădure care conține mult negru, aș înlocui cu un verde foarte închis sau cu un maro foarte închis. Sau aș face un blend din aceste două ațe.

Hobby-urile mele: cusutul de goblen     Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Ațele de la Krif par mai bune calitativ decât cele de la Pitești și Focșani, cel puțin în ultimii ani sunt în mod evident mai bune, deși cele din kiturile de demult nu sunt grozave. În prezent au o ofertă foarte diversificată, multe seturi conțin prelucrări ale unor pictori celebri, lucru care mie, una, îmi place foarte mult, dar modelele sunt mari, cu multe culori (ca să iasă reușit, un goblen este bine să aibă mai multe culori, dar e mai greu de cusut) și ar trebui să la selectez din noianul ofertei pe cele care nu conțin zonele cu puncte. Am văzut și modele care îmi plac foarte mult ca și prelucrare, doar că de dimensiuni prea mari pentru gustul meu. Poate voi avea timp acum, că tot stăm acasă, să caut în detaliu ceea ce-mi place și să-mi comand, deși am câteva goblenuri începute de mulți ani și neterminate, doar trebuie să depășesc starea aia de plictiseală care mă copleșește uneori.

Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Gentex, Rm. Vâlcea - era o firmă relativ nou apărută pe piața de goblen. Am văzut acum vreo 10 ani un set într-o mercerie și l-am luat pe loc. Este un goblen imprimat, cu o prelucrare a Lăptăresei de J.B. Huet. Din păcate nu m-am gândit că firma va da faliment și nu am mai luat nimic de la ei (aveau și un site nu foarte pretențios, care nu mai există acum). Modelul ales este foarte frumos, dimensiunile sunt medii, ațele sunt bune. Dar: culorile de pe pânză nu se potrivesc întotdeauna cu ațele și mi-a fost greu să le identific. Nici acum nu știu care și cum este, însă cos la el de drag, așa cum îmi vine, intuitiv. La cer am crezut că aveam un vernil - total neindicat - iar acum descos ce am cusut deja și am înlocuit vernilul din set cu un mouline bleu deschis pe care îl aveam prin cutiile mele vechi, de când făceam la școală lucru manual.

Aici se cuvine să spun două vorbe despre goblenul cu diagramă versus cel imprimat sau pictat. Fiecare consideră bună varianta cu care se obișnuiește. Goblenul cu diagramă este exact, dar ia mult timp să-l coși. Goblenul imprimat e mai inexact, că nu vei ști niciodată dacă o zonă ai cusut-o așa cum trebuia, sau ai depășit, ori n-ai ajuns încă la limita ei. Dar se coase mult mai repede. Un dezavantaj major este atunci când culorile din imprimat nu se potrivesc cu ațele. Apoi, dacă veți coase ca să vindeți, se spune că goblenurile imprimate sunt mult mai ieftine comparativ cu cele cu diagramă, datorită timpului de lucru mai scurt. De parcă a coase nu e tot coasere și într-un caz și în celălalt!
Hobby-urile mele: cusutul de goblen  Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Și la final - ce mi-aș dori: să am timp să cos și modele de la Luca-s (luca-s.com/goblen) care citesc pe social media că sunt foarte bune. Și sper să pot să cumpăr într-o zi măcar un model de la firma rusească Este (fondu4ok.ru), ale căror prelucrări mi se pare cele mai bune. Sunt relativ mari, au și câte 200 de culori (inclusiv blenduri), se cos în tehnica parcării, dar arată perfect!




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











joi, 27 februarie 2020

Produse columbofile pentru porumbei campioni

Produse columbofile pentru porumbei campioni

Atunci când te ocupi de creșterea porumbeilor și de participarea lor la curse, trebuie în primul rând să ai câteva informații legate de modul lor de viață, problemele pe care le pot întâmpina pe parcursul vieții, dar și despre produsele special concepute pentru îngrijirea acestora.

Porumbeii sunt păsări sensibile și foarte atașate. Aceștia trăiesc în cuplu, fiind foarte atașați unii de alții, iar în cazul în care spre exemplu unul suferă sau chiar moare, atunci și celălalt va suferi mult.

Atunci când nu sunt îngrijiți cum trebuie, se pot îmbolnăvi foarte ușor. Netratând la timp diversele afecțiuni, se poate ajunge chiar și la moarte. Așadar, este importantă atenția alocată porumbeilor și a produselor destinate îngrijirii lor.

Produse columbofile

În cazul în care ești în căutarea unor produse special destinate porumbeilor, Produsecolumbofile.ro este soluția ideală! Magazinul online oferă o gamă largă de produse precum: hrană, vitamine și minerale pentru creșterea rezistenței și forței în zbor, medicamente pentru probleme respiratorii, balsamuri intestinale, produse destinate recuperării acestora după curse, produse de deparazitare internă și externă, produse pentru imunitate, dezinfectante, produse pentru regenerarea florei intestinale, produse împotriva infecțiilor bacteriene, pistol pentru vaccinare, ceaiuri naturale, recipiente pentru hrană, pâsle și tije pentru cuibare, uleiuri naturale, diverse vaccinuri, produse antimicrobiene, unguente pentru leziuni, picături pentru nări și ochi, sare de baie, medicamente destinate afecțiunilor pielii etc.

Cele mai căutate produse porumbei sunt de obicei vitaminele și mineralele, produsele pentru dezinfectare internă și externă și vaccinurile.

Magazinul online Produsecolumbofile.ro îți furnizează tot ce ai nevoie pentru porumbeii tăi! Folosind motorul de căutare din feed-ul “adrese utile”, poți introduce un cuvânt cheie, poți căuta după categoria de produse ce te interesează, după producător, după preț sau după data adăugării produsului pe site. În acest fel, nu vei pierde foarte mult timp căutând ceea ce te interesează și vei găsi exact produsul dorit.

Belgica de Weerd

Unul dintre producătorii ai căror produse le puteți găsi pe site-ul produsecolumbofile.ro este Belgica de Weerd. Acestea sunt produse de înaltă calitate, fondatorul companiei fiind Henk de Weerd, un renumit veterinar belgian, cu o mare experiență în domeniul creșterii și îngrijirii porumbeilor.

Produsele marca Belgica de Weerd sunt destinate mai multor afecțiuni, ca: sindromul Adenocoli, coccidioza, trihomoniaza, hexamitiasis, afecțiuni ale mucoasei ochilor, tricomnoza, infecții gastro – intestinale, viermi rotunzi și tenii, ornitoza, microplasmoza, salmoneloză, colibaciloza etc. În acest sens, găsiți pe site: 4 în 1 Mix, A.S Antislijm, B.S., BelgaMagix, BelgAmco, BelgaRoni 15%, Belgatai, Belgawormac, Cobel, Ornispecial, Ornispecial Extra, Ornistop tablete, Parastop, W.N., W.N. Red.

În cazul în care aveți nevoie de produse destinate porumbeilor campioni, ce participă constant la curse și depun un efort mai mare, este indicat să le asigurați aportul necesar de vitamine, minerale și săruri pentru o mai bună rezistență și forță în timpul zborului, dar și produse destinate refacerii după efort. În acest sens, recomandate sunt: Belga Carbo Energy, Belga Recharge, Belga Super Fit, Belgasol, Ornispritz, Vitaboli.

Așadar, pentru rezultate mai bune obținute la cursele de porumbei, trebuie avută mare grijă de sănătatea acestora și ulterior va veni și performanță.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










luni, 5 noiembrie 2018

3 hobby-uri profitabile pentru timpul tau liber



Viața este legată de echilibru, iar ca să-l obținem mulți dintre noi alegem niște activități plăcute în timpul nostru liber. Hobby-urile reprezintă o componentă esențială a unei vieți sănătoase și fericite. Dacă doar acele hobby-uri nu ar fi, uneori, atât de costisitoare. Dar iată câteva idei de petrecere a timpului liber cu hobby-uri profitabile, fie și sub formă de bani de buzunar, dacă nu mai mult decât atât.

Lucrul manual

Doamnele și domnișoarele cu îndemânări și timp liber ar putea să învețe să croiască, să croșeteze sau să tricoteze diverse haine, pentru adulți sau pentru copii și animale de companie. Când eram eu la școală, fetele învățau să croiască fuste, bluze simple, o leietă pentru bebeluș. Am învățat să croșetăm mileuri și să tricotăm fulare și căciulițe. De când am nepoței, am scos mașina de cusut a mamei din debara și învăț să fac hăinuțe. Prietenele mele au început să-mi ceară să lucrez și pentru ele câte ceva iar acum, singurul meu regret este că nu am făcut-o mai devreme. Lucrul de mână este un mod creativ de a avea un dulap personalizat.

Cursuri de coafură

3 hobby-uri profitabile pentru timpul tau liberO altă îndeletnicire care poate deveni profitabilă este să învățați să fiți coafeză. Există mai multe cursuri de coafeză în București, ideea este să vă placă să lucrați pe părul unei cliente, să aveți un strop de îndemânare în a pune părul pe bigudiuri, și cu ceva imaginație și cunoștințe despre feluritele tipuri de coafuri de-a lungul anilor, puteți deveni nu doar propriul dv. hair-stylist ci o coafeză căutată și apreciată.

Cursuri de fotografie

Celor care le place fotografia și au un strop de talent artistic, pot urma un curs de inițiere în fotografie, sau un curs specializat în fotografia de portret, de peisaj ori de alt gen care vă atrage. După ce vă obișnuiți cu regulile de bază și ați căpătat o oarecare experiență, vă puteți vinde pozele pe internet. Sunt multe site-uri care găzduiesc fotografii de foarte bună calitate, pentru care utilizatorii - bloggeri ca mine, ori admini ale ziarelor online - plătesc pentru drepturile de folosire ale acelor fotografii.

Așadar puteți face bani în timpul liber făcând ceva ce vă place și vă relaxează. Cu siguranță sunt și alte hobby-uri profitabile, iar dacă ați avut succes cu vreo activitate, vă aștept să o împărtășiți în comentariile voastre.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











miercuri, 9 august 2017

Specialiștii în HR arată ce avantaje nebănuite poate aduce un curs de make-up





Specialiștii în HR arată ce avantaje nebănuite poate aduce un curs de make-up
sursa: pixabay.com
Indiferent de specific, orice curs extracurricular poate aduce avantaje nebănuite, în special pentru absolvenți, fie că ajută la angajare sau aprofundează o pasiune, spun specialiștii în Resurse Umane. Toate fetele sunt pasionate de arta machiajului și de modă, iar un curs de make-up, spre exemplu, le poate aduce numeroase beneficii, chiar dacă nu profesează ulterior.

Numeroase studii întreprinse printre reprezentanții în HR arată ce caută angajatorii când recrutează absolvenți de liceu sau de facultate.

Cercetările arată că recrutorii vor să vadă că o persoană este de încredere, creativă, că poate lua decizii, că se descurcă în cât mai multe situații, poate lucra în echipă și poate rezolva rapid problemele, propunând soluții. Aceste abilități, denumite “transferable skills” sunt dobândite doar la cursuri extracurriculare, nu în mediul școlar sau academic.

Propriile experiențe de viață și de muncă, internship-urile și cursurile din afara ariei curriculare școlare reprezintă elemente de bază pentru pregătirea pe piața muncii, chiar dacă domeniile diferă. Toate aceste experiențe demonstrează potențialul pe care candidatul îl are, atunci când se află în fața unui potențial angajator.

“Tinerii ar trebui să dea curs hobby-urilor și să le aprofundeze. Nu contează că este un curs make-up, fotografie, design, important este să facă ceva prin care se evidențiază, demonstrând totodată etică și pasiune totală într-un domeniu. Viitorii angajatori vor aprecia asta”, afirmă specialiștii în Resurse Umane.

Nu exclude niciodată scenariul în care pasiunea poate deveni profesie!


“Pe lângă teorie, la un curs de make-up există și sesiuni de practică, ca de exemplu la evenimente, videoclipuri, emisiuni TV. Aici, cursanții iau contact cu profesioniști din mai multe domenii, au ocazia de a își îmbunătăți inteligența emoțională și socială și de a se face remarcați. Este un câștig valabil în orice profesie ar urma, mai devreme sau mai târziu. Dar, ca să citez un clasic, ‹Choose a JOB you LOVE and you will never have to work a day in your LIFE›. Nu se știe niciodată cum simpla pasiune poate deveni profesie”, afirmă Georgiana Codincă, trainer cursuri de make-up.




Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








luni, 7 mai 2012

Richard Burton, intre Cleopatra si Henry Rex

Cand inca era vacanta de Paste mi-am facut timp sa vad si eu, dupa atatea zeci de ani de la lansare, superproductia Cleopatra. Prea citisem multe de-a lungul timpului, prea era laudat acest film, asa ca m-am intins frumusel pe pat, cu pisica preferata la picioarele mele, cu doua perne sub cap si am inceput vizionarea.
In prima parte a filmului, in care este povestita relatia Cleopatrei cu Julius Caesar (Rex Harrison), sincera sa fiu, jocul lui Liz Taylor mi s-a parut destul de plat si de teatral. Ma gandeam ca probabil asa era moda in anii '60, si incercam sa ma resemnez, ca in afara de decoruri, machiaj si costume, altceva spectaculos nu vedeam. Jocul lui Rex Harrison era foarte bun, dar partitura Cleopatrei ma dezamagea. Dupa care, adica dupa moartea lui Caesar, intra in scena Marc Antoniu, pasional jucat de Richard Burton. Iar Liz se dezlantuie si ea, alaturi de partenerul ei de viata si de film, intr-un joc de o naturalete naucitoare. Cand s-a terminat filmul as fi vrut sa-l pun de la capat, sau de la mijloc incolo, atat de mult imi placuse. Nu neaparat Liz, cat Richard. Nu cred ca un alt Marc Antoniu ar fi fost la fel de indragostit ca el, atat de subjugat de frumusetea Cleopatrei ca el, atat de temperamental ca el.


Credeam ca jocul se datora faptului ca se indragostise de Liz. Apoi, dupa cateva zile, am revazut filmul Anna celor o mie de zile, care relateaza romantat povestea de dragoste dintre regele Henric VIII al Angliei si Anne Boleyn, cea de-a doua sotie, dintre cele 6 cate a avut acest rege afemeiat. Si am regasit un acelasi Richard Burton pasional, dar si dictatorial, si plin de prejudecati, si tinut la respect de o Anne (Genevieve Bujold) care descopera gustul puterii si il subjuga total pe rege, de la care pana la urma obtine totul, adica numele de regina.
Forta dramatica pe care o emana Richard este foarte intensa, parjoleste totul in jur, si este greu sa joci alaturi de el, sa-i dai replica, si sa te mai si distingi ca o voce clara, ca un personaj de aceeasi talie cu cel jucat de actor.

Daca incerc sa caut un nume de azi care sa-i semene, nu cred ca gasesc. Azi avem efecte speciale, si mult mai putin talent dramatic. Atunci numele actorilor din rolurile principale erau un gir ca filmul avea sa fie bun. Uneori ajungea chiar si numai numele regizorului, iar daca protagonistii erau cvasi necunoscuti, nu peste mult timp ei deveneau celebri.

De aceea veti mai gasi povesti despre filmele vechi prin pulberea de stele.



marți, 17 aprilie 2012

Vrajita

Adica Enchanted.
Un film al caselor de productie Walt Disney.
Incepe ca o Alba ca Zapada pe repede inainte si se termina ca o Cenusareasa.
La mijloc, este lumea reala, cu oameni in carne si oase. La capete, desen animat. Un film amuzant, relaxant, nu doar pentru copii, de vacanta.

Ea, Giselle, il intalneste pe printul Edward si, fulgerati de iubire, decid sa se casatoreasca a doua zi. Mama printului, pt a impiedica acest mariaj o trimite pe Giselle in lumea reala, "unde nu exista finaluri fericite", zice ea.
Fata ajunge la propriu, si mai apoi la figurat, in bratele unui tanar avocat divortat, cu un copil, si cu o relatie care scârţâie. Printul Edward, veverita Pip, apoi un apropiat al reginei, si in sfarsit insasi regina, vin si ei in lumea reala, unii, pt a o gasi si salva pe Giselle, altii pt a o gasi si omorî cu binecunoscutul mar otravit.

Dar lucrurile nu se mai petrec ca in basme, Giselle se ataseaza pe nesimtite de avocat si de fetita acestuia, printului i se cam aprind calcaiele dupa Nancy, prietena avocatului, si pana la urma totul se termina cu bine: Giselle ramane in realitate, alaturi de avocat, Printul pleaca cu Nancy in lumea basmelor, regina dispare din ambele peisaje, si fiecare obtine ceea ce si-a dorit.

La prima vedere, un film fara pretentii. Dar daca printul si cu avocatul pe de o parte, iar Giselle si Nancy pe de alta parte, sunt doua faţete ale acelorasi doi oameni implicati intr-o poveste de iubire, putem despica firul in patru, la nesfarsit, despre cum se ajunge la un compromis intr-o relatie, fiecare la ce renunta si ce scoate la iveala, pt ca lucrurile sa mearga bine. Dar nu despre asa ceva imi propun sa vorbesc azi. Las basmul si farmecul lui intact, pt ca cel putin pt mine e inca vacanta saptamana asta :)



marți, 10 aprilie 2012

Barbarella

Cand eram copil, si plangeam pe la chioscurile de ziare sa-mi dea si mie "tanti" un exemplar din revista Cinema, de multe ori in articolele despre Jane Fonda gaseam referiri la filmul Barbarella, lansat in 1968, si regizat de celebrul Roger Vadim, pe atunci sotul protagonistei.
Am ramas cu impresia ca trebuie sa fie ceva film de referinta in filmografia actritei si a regizorului, desi niciodata nu era nici macar un pic povestit subiectul, doar din cele cateva poze se intelegea ca e vorba de un film s.f.

In weekend am vazut si eu filmul. Am vrut sa spun ca-i foarte prost, apoi naiv, dupa care nu am inteles in ce categorie sa-l incadrez: s.f., soft porn (oare am zis prea mult? sa fi fost doar un gen de sexy?), banda desenata ecranizata? Sau poate un pic din toate. Pare a fi un film facut amatoristic din multe puncte de vedere. Dialogurile sunt de tot rasul, actiunea asisderea, sa nu mai vorbim de personajul Barbarella, care desi are nu-stiu-ce grad de astronaut, e proasta de rage.

Ieri am cautat pe wikipedia si am aflat ca Barbarella a fost intr-adevar un film facut dupa o serie de benzi desenate, ca intr-adevar subiectul benzilor desenate continea elemente tip adult-story si ca a fost un dezastru de box-office si de critica. Asta m-a mirat. Ma gandeam ca poate acum 40-45 de ani publicul ar fi gustat cat de cat filmul. Scenele care fac referire la sex se justifica, daca ne gandim ca filmul a fost lansat in plina revolutie sexuala, in perioada cand la Woodstock se adunau sute de mii de tineri, adepti ai curentului hippy/flower-power, care se drogau in grup, faceau de toate in grup, dar erau non violenti, venind acolo ca sa asculte si sa vada trupele rock ale vremii si ca sa demonstreze ca desi sunt intr-un numar impresionant, sunt pasnici. Erau anii cand pe tricouri scria Make love not war. Era in plina desfasurare razboiul din Vietnam. Asadar tabloul social era atat de complex incat un asemenea film ar fi reprezentat o picatura de relaxare in tensiunea de zi cu zi.
Si totusi, Barbarella, femeia astronaut, care calatoreste prin spatiu si experimenteaza iubirea carnala in felurite modalitati cu cine o vrea, a fost un film respins de public, atunci, ca si - cel mai probabil - acum.

Dar asa, daca va intereseaza filmele vechi si nu aveti ce face timp de o ora si ceva, merita sa aruncati o privire la film in timp ce stati pe mess cu prietenii.

sursa foto: http://www.larkcrafts.com

duminică, 8 aprilie 2012

Jurassic Park, sau cand era gaina raptor

Zilele astea am vazut si eu, in sfarsit, toata seria din Jurassic Park. Al treilea episod al seriei, mi-a placut mai putin. Eu nu prea sunt adepta filmelor cu mai mult pac-pac (ma rog, ronţ-ronţ, in cazul de faţă) decât idei care te pun pe gânduri. Si nu pot spune ca primele doua filme ale seriei nu mi-au satisfăcut gustul, prin povestea unui excentric cu bani care incerca sa readuca la viata, prin clonare, niste exemplare de dinozauri, si pe care ii pune sa traiasca laolalta intr-un habitat izolat total - o insula - dupa care doreste sa faca o afacere turistica si sa castige bani. Fara sa se gandeasca ca lucrurile pot scapa de sub control, fara sa aiba habar ca la un moment dat "natura va găsi o cale" (de a perpetua speciile) chiar daca stiinta lui il asigura ca o clona nu se va putea reproduce niciodata, isi pune in aplicare planul. Insa asa ca-n filme, (sau poate ca-n viață?) totul evolueaza dupa legi proprii, iar planurile savantului sunt date peste cap. Pericolul paște chiar omenirea, iar din primul episod, care-ti pune intrebari, care este cu adevarat interesant, pana la ultimul, nu mai ramane nimic decat goana nebuna dupa supravietuire, a ambelor specii, oameni si dinozauri.

Insa inca un merit al seriei este acela ca m-a facut sa caut prin pozele gugăleşti dupa Tyrannosaurus Rex si Velociraptor, ca sa constat - vizual vorbind - ca nu ar fi exclus ca pasarile de azi sa provina din specii de dinozaur terestre, poate chiar din acei raptori, si nu din mult pomenitul, prin cartile de specialitate, Archaeopteryx, care se pare ca a fost o linie evolutiva care s-a stins pur si simplu.
Asa ca acum am destule intrebari fara raspuns: daca pasarile de azi se hranesc cu seminte, oare raptorii chiar erau carnivori? :)))) Daca dincolo de cele doua milioane de ani ale extinctiei lor, fosilele de dinozauri nu se mai gasesc in straturile geologice, asta inseamna ca au disparut, sau ca s-au produs niste mutatii genetice in lanţ care au grabit evolutia si transformarea lor in altceva? :)

Nu stiu eu din astea. Dar ma gandesc ca tare-mi place carnea de "dinozaur" la cuptor. :)))))  Si cand te gandesti ca acum 65 de milioane de ani precis ar fi fost invers, daca ar fi trait oameni pe vremea aceea.

Alaturi, o poza care-mi sustine teoria imaginara. O sa ziceti ca e un desen. Da, e un desen. Dar e de pe Wikipedia raţa asta, sau gîscă, ma rog...  :)

de aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Velociraptor  dati scroll paginii pana ajungeti la ea.  Si ganditi-va de doua ori la ce aveti in farfurie cand mancati piept de pasare la gratar :D

vineri, 6 aprilie 2012

Hunger games

sursa foto: 9am.ro
Intr-un viitor neprecizat lumea este condusa de a o mana de oameni care au libertate totala, dar care nu lasa celor multi mai nimic, nici macar speranta.

Oarecum inspirate din jocurile antichitatii, combinatie de jocuri olimpice si lupte de gladiatori in arena, in acea societate viitoare se organizeaza anual niste jocuri numite ale foamei in care sunt inscrisi cate 2 jucatori din fiecare district (12 la numar) si pana la urma ramane un singur castigator.
Nimic neobisnuit pana aici, insa jucatorii sunt trasi la sorti dintre membrii districtelor si castigatorul este de fapt cel care supravietuieste, pt ca restul mor in timpul probelor. Arena o reprezinta un soi de zona deluroasa, cu paduri, ape, animale, cam asa, ca intr-o jungla, dar de undeva, dintr-o sala de comanda, cei care au inventat acest joc materializeaza in spatiul reprezentat de arena, cu ajutorul unor softuri informatice, vietati ori la alt gen de obstacole care au menirea de a-i extermina pe jucatori.

Mie personal nu mi-a placut ideea unei astfel de societati, in care o dictatura poate sa ia asemenea proportii impinse dincolo de absurd. Desi nu poti sti niciodata ce are viitorul de adus pentru urmasii nostri.

Dar filmul merita vazut, fie si doar pentru efectele speciale bine realizate, pentru unghiurile de filmare bine gandite, chiar daca povestea are, pe alocuri, unele scapari. Ma intreb si acum, daca protagonista avea puteri paranormale, si putea sa emita foc, de ce nu si le foloseste? :))

Pentru amatorii genului thriller, s.f., actiune, ori chiar un soi de distopie amestecata cu un strop de politic fiction, e un film de vazut.



miercuri, 4 aprilie 2012

In time sau cand timpul chiar inseamna bani...

In time/In timp, filmul. Undeva, intr-un viitor nu foarte indepartat, oamenii traiesc linistiti doar pana la 25 de ani, moment in care ei nu mai imbatranesc din punct de vedere fizic. Dupa aceea, li se activeaza un ceas, cu afisajul pe antebrat, in care au la dispozitie inca un an de viata. Restul, trebuie sa si-l procure, daca vor sa traiasca.

sursa foto: www.cinemarx.ro

In loc de bani, "moneda" de schimb este timpul si fractiunile lui. Cei saraci traiesc de pe o zi pe alta, sau de la un "salariu" - platit in ore, zile sau saptamani - la altul, in schimb bogatii sunt nemuritori. Daca ceasul ajunge la zero, se produce un stop cardiac, deci nu ai nici o alta optiune decat sa faci timp cumva, sau sa-l imprumuti de la banca. Banca de timp, evident. Cu 30 sau chiar 37 % dobanda :)  In lumea aceea de obicei saracii mor pe strada, cazand din picioare, cu ceasurile de pe brat pe 0.

Povestea de suprafata a filmului este una oarecum subtire: Will Salas, un tip din ghetouri care abia isi duce zilele este acuzat pe nedrept de o crima si de furt de timp. Pana la urma insotit de frumoasa fiica a unui miliardar - adica nemuritor - reuseste sa dea peste cap sistemul, redand timp celor saraci.

In rolul principal, Justin Timberlake. Pe mine insa m-a atras mai mult rolul cronometrorului (un soi de detectiv sau agent de fisc) jucat de Cillian Murphy.

Si cel mai mult mi-a placut ideea de baza, a banilor transformati in timp.