De Traiani et Paulus

Toata lumea vorbeste despre statuia lui Traian din fata Muzeului de Istorie din Bucuresti. Dau si eu un search pe net, vaz statuia si nu prea pricep. Drept e, ca nu ma pricep la arta, ca un cunoscator.
Ce as avea de spus, e ca din cate stiu, romanii au fost un popor civilizator, au cucerit teritorii, dar nu au distrus, dimpotriva, au lasat in urma cetati, castre, drumuri, apeducte, au adus cu ei, pe unde au trecut, o civilizatie intreaga. Si atunci de ce sa reprezinti un imparat care a adus civilizatia pe aceste meleaguri, in curu' gol?!?!??! Acum sculptorul nu mai este, e decedat din 2008, si citesc ca aceasta statuie este o copie a aceleia originale care se gaseste la Roma.

Ma rog!... Si ce parascovenie e aia cu lupoaica si sarpele (dragonul, de fapt, simbolul dacic, noi zicem ca e lup, dar altii zic ca e dragon, si tare mi-e ca au dreptate:) ) uniti ca niste gemeni siamezi din India sau Pakistan, la cap?!

Si intreb si eu: de ce pe scari, nene ?!??!?! Nici pe trotuar, nici la intrare, pe scari!!

Deh! Ganduri de femeie, nu ma luati in seama :)

Ce e cu Paul? Cum care Paul? Lambrino, care altul? Ce legatura are cu Traian? S-ar putea sa vedem peste vreun an jumate, asa. Aaaa, si deocamdata sunt cumetri. Aveti dreptate, nu cu imparatul, cu ălălalt Traian.
Asta-i tot de pe net. Da' orsicum, Paul, bre ??!?!?!?

Ma duc sa pun patrunjelul in ciorba. Va pup! :*

Despre biserici si printese urbane

Acum câteva zile am găsit un blog care mi-a plăcut. Asta: printesaurbana.ro . Inca nu il adaug in blogroll pt ca aici unde ma aflu, adicatelea in camera mea de cămin, încă nu merge conexiunea internet după vacanta, nu știu de ce, si de pe amărâtul asta de bluetooth nu știu nici dacă postarea asta se va încărca.

Si cum răsfoiam blogul tinerei doamne, am nimerit pe o postare despre mersul la biserica si despre credința. M-au năpădit niscai amintiri, si am fost de acord cu prințesa, ca la bisericile ortodoxe miroase naspa, e relativ întuneric în asa fel încât de multe ori lăcașul respectiv seamănă cu o peșteră, ca sa nu mai zic de unii preoți care te fac sa nu mai intri ever într-o biserică, cel puțin nu ca sa te spovedești lor.

Nu voi uita niciodată ziua în care, după o relație nepotrivita, m-am dus sa-mi curat sufletul de umbra vinovăției și durerii, iar preotul căruia ma spovedeam, m-a sfătuit sa-mi caut un coleg de serviciu și sa mi-l fac prieten. Am întors ochii către el, de sub patrafir, uluita ca in loc de canon bisericesc, el ma arunca direct în vâltoarea celor lumești. Ma rog, nu știu de ce mi-a spus asta si n-o sa înțeleg ce l-a determinat sa-mi dea un asemenea răspuns. Eu venisem la biserica sa-mi caut liniștea sufleteasca. A fost ultima oara când m-am spovedit, atunci demult, cu zeci de ani in urma. Probabil o voi mai face odată, cândva, înaintea unui Mare Portal in fata căruia ajungem toți. Sau... cine știe? poate voi întâlni si eu preoți cu mintea înțeleaptă si vorba chibzuita, care sa nu ma alunge din lăcașul Domnului, ci sa ma determine sa revin.

Si eram cat pe ce sa zic ca sunt vreo 10 ani de când nu am mai dat pe la biserici, după care mi-am amintit ca de fapt, intru cu placere in toate catedralele pe care le întâlnesc in calea mea, in călătoriile mele prin  lume. E drept, alea-s catedrale catolice, dar la urma urmei, Dumnezeu e unul, si e peste tot, indiferent de modalitatea aleasa de comunitățile religioase de a-si exprima credința in Divinitate.

Iar la sfârșit, pentru a ilustra cumva articolul, aș fi pus o poză cu interiorul aurit al catedralei din Melk, acolo unde Umberto Ecco a scris "Numele trandafirului". Dar o voi pune când internetul de mare viteză va reveni. Dacă va reveni.

A noua poarta

The ninth gate e un film cu Johnny Depp. Nu stiu ce inseamna pt voi numele lui, dar pentru mine este o garantie ca filmul depaseste mediocritatea.
Iar A noua poarta e un film cu suspans, actiune, crime, si oarece magie.

Dean Corso, un anticar profesionist, dar motivat doar de bani in munca sa, este contactat de un bogatas, Balkan, care detine o carte de magie scrisa la 1666. Acesta stie ca in lume mai exista doar inca 2 exemplare si doreste sa stie care din cele 3 carti este cea autentica. Dean porneste la drum, dar de la bun inceput apar pericole. Chiar inainte de a pleca spre Paris, locul unde se gaseste unul dintre exemplare, asociatul lui este ucis intr-un mod misterios. In acel moment, el doreste sa se retraga din misiune, dar Balkan nu-i permite acest lucru si ii da un bonus consistent ca sa accepte.

Cautarile sale coincid cu un drum al purificarii spirituale, al unei transformari alchimice de care Dean nu este constient. In fiecare exemplar din carte gaseste imagini, dar numai cele semnate LCF (adica Lucifer) sunt cele adevarate, restul sunt doar piste false. Cum in fiecare exemplar, alte desene sunt semnate LCF, iar celelalte sunt desenate de autor, Dean este nevoit sa compare toate cele 3 exemplare ca sa gaseasca desenele originale, prin a caror magie cel vrednic de aceasta putere, va pasi prin cea de-a noua poarta si va materializa pe Diavol pe Pamant.

Catre finalul filmului, Dean se intalneste intr-un castel vechi si parasit cu Balkan, care dorea sa fie el beneficiarul final al magiei cartii, dar nici unul nici celalalt nu stiu ca ultimul desen nu este cel autentic in nici unul dintre exemplare. Balkan face un cerc de foc in jurul sau, convins fiind ca flacarile nu-l vor nimici, si incearca sa-l omoare pe Dean, dar flacarile il cuprind, si pana la urma anticarul este cel care il scuteste pe Balkan de suferinta cu un glonte.

Fata care il urmareste de la inceputul calatoriei pe anticar, si a carei identitate nu va fi dezvaluita, ii indica lui Dean locul unde se gaseste ultimul desen adevarat, si acesta, desi nu-si dorise asa ceva, devine cel care paseste pe a noua poarta.

Sa mai spun ca filmul a fost realizat in 1999 si a fost regizat de Roman Polanski. De altfel, tot un nume care asigura o calitate buna a unui film.

Elizabeth - the golden age

Un film istoric despre o parte a domniei aceleia careia i s-a mai spus si Regina Fecioara: Elisabeta I a Angliei. Un film de 5 stele, produs in 2007, cu Kate Blanchett in rolul reginei si Clive Owen in rolul corsarului Walter Raleigh.

 sursa foto:http://www.erasofelegance.com/

Detaliile fine, de la acuratetea costumelor epocii pana la interioarele care reproduc sali ale castelelor vremii, incercarea, reusita, de altfel, de a prezenta o Elizabeth femeie, care are remuscari cand Maria Stuart a Scotiei este decapitata din ordinul ei, Elizabeth femeia care devine geloasa pe verisoara si prietena sa, Bess, cand afla ca s-a casatorit cu favoritul ei, corsarul Walter, pe care de altfel il ridicase la rangul de Sir ca sa-l tina aproape de ea, asadar imaginea unei femei obisnuite, normale, care vine uneori in contradictie cu Elizabeth regina, care nu trebuie sa uite ce datorie are fata de poporul sau si care trebuie sa faca tot ce-i sta in putere sa aduca mai binele printre supusii sai, recomanda filmul ca pe unul de vazut, pentru iubitorii genului.

Vrajita

Adica Enchanted.
Un film al caselor de productie Walt Disney.
Incepe ca o Alba ca Zapada pe repede inainte si se termina ca o Cenusareasa.
La mijloc, este lumea reala, cu oameni in carne si oase. La capete, desen animat. Un film amuzant, relaxant, nu doar pentru copii, de vacanta.

Ea, Giselle, il intalneste pe printul Edward si, fulgerati de iubire, decid sa se casatoreasca a doua zi. Mama printului, pt a impiedica acest mariaj o trimite pe Giselle in lumea reala, "unde nu exista finaluri fericite", zice ea.
Fata ajunge la propriu, si mai apoi la figurat, in bratele unui tanar avocat divortat, cu un copil, si cu o relatie care scârţâie. Printul Edward, veverita Pip, apoi un apropiat al reginei, si in sfarsit insasi regina, vin si ei in lumea reala, unii, pt a o gasi si salva pe Giselle, altii pt a o gasi si omorî cu binecunoscutul mar otravit.

Dar lucrurile nu se mai petrec ca in basme, Giselle se ataseaza pe nesimtite de avocat si de fetita acestuia, printului i se cam aprind calcaiele dupa Nancy, prietena avocatului, si pana la urma totul se termina cu bine: Giselle ramane in realitate, alaturi de avocat, Printul pleaca cu Nancy in lumea basmelor, regina dispare din ambele peisaje, si fiecare obtine ceea ce si-a dorit.

La prima vedere, un film fara pretentii. Dar daca printul si cu avocatul pe de o parte, iar Giselle si Nancy pe de alta parte, sunt doua faţete ale acelorasi doi oameni implicati intr-o poveste de iubire, putem despica firul in patru, la nesfarsit, despre cum se ajunge la un compromis intr-o relatie, fiecare la ce renunta si ce scoate la iveala, pt ca lucrurile sa mearga bine. Dar nu despre asa ceva imi propun sa vorbesc azi. Las basmul si farmecul lui intact, pt ca cel putin pt mine e inca vacanta saptamana asta :)