luni, 1 aprilie 2013

Suleyman Magnificul, episodul 56

Sultanul, aflat în convalescență, vine la harem să-și salute cadânele. În timpul somnului său profund auzise tot ceea ce se petrecuse în jurul său, și, drept urmare, le salută pe toate femeile, mai puțin pe Mahidevran. Ea o consideră pe Hurrem vinovată pentru purtarea sultanului și are loc o ceartă între cele două. Valide intervine în favoarea lui Hurrem - spre surprinderea ei - și o reduce la tăcere pe Mahidevran. Bali Bey este interogat și rămâne în continuare în temniță. Aybige o acuză pe Efsun de toată această întâmplare și îi promite că o să-i ia capul. După care o ceartă pe Hurrem, considerând-o adevărata autoare a intrigii, pentru că nu-și dorea ca Mustafa să capete și mai multă putere prin această căsătorie. Dar Hurrem, abilă, îi răspunde că dacă ar fi fost așa, de mult ar fi uneltit împotriva căsătoriei și nu ar fi așteptat plecarea celor doi spre Crimeea. Soarta lui Bali Bey este în mâinile lui Mustafa, care nu se poate încă hotărî ce ar trebui să facă, mai ales că decizia ar putea să însemne un test pentru el, având în vedere că boierul Bali este cu adevărat devotat sultanului și nevinovat. Totuși optează pentru execuție, iar Malkocoglu este adus în fața gâdelui și urmează să fie decapitat. Ibrahim, aflat lângă prinț, intervine, dar prințul pare că nu-și schimbă decizia. Dincolo de ziduri, Hurrem, Aybige, Valide și Mahidevran așteaptă încordate să audă ce se petrece. În ultima secundă Mustafa oprește execuția. Bali Bey este eliberat și cere să fie lăsat să plece, pentru totdeauna, în ținuturile sale natale. Nunta se amână și Aybige pleacă din nou în Crimeea. Hatice se hotărăște să-și urmărească soțul și este ajutată de mai multe persoane în acest demers. Nigar dorește să aibă un copil cu Ibrahim și îi spune despre aceasta. Hatice află că Matrakcî a fost cu soțul ei într-o tavernă și încearcă să stoarcă de la acesta informații despre Ibrahim. Matrakcî îl avertizează pe Pasă să fie atent ce face, că soția lui îl urmărește. După câtva timp, Hatice se decide să-i spună lui Ibrahim că dacă dragostea lor s-a terminat, totul se va termina între ei, de asemenea. Gulșah o acuză pe Daye în fața sultanei Valide că ar fi luat mită de la Hurrem, pentru că găsise contractul de proprietate dat de aceasta cu ceva timp în urmă, când a scăpat-o de incendiu. Însă Daye apelează la Nigar, care pe ascuns înlocuiește acel act de proprietate, cu altul, dăruit chiar de Valide. În fața evidenței, Gulșah își retrage acuzațiile. Fatma află întâmplător că Efsun este însărcinată, când aceasta din urmă este văzută vomitând. Pentru că prințul nu avea voie să aibă copii până la plecarea în sangeac, Mahidevran se gândește cum să o determine pe Efsun să avorteze, dar Daye împiedică acest lucru. Totuși ea instruiește medicul să-i facă un avort, dar Nora nu se reface și continuă să sângereze. Mustafa o aduce în camera lui; cadâna își trăiește ultimele clipe de viață și ca să plece din această lume cu conștiința împăcată, îl avertizează pe prinț că Hurrem vrea să-l omoare, spunându-i că tocmai ea ar fi trebuit să facă asta, însă pentru că îl iubește, nu a reușit să împlinească planul sultanei.      


Nici o parte a acestui articol nu poate fi preluată fără specificarea linkului sursă de forma:  https://www.pulbere-de-stele.com/


Pentru alte postari din serialul Suleyman Magnificul și articole cu același subiect, vă rog accesați pagina "Rezumate seriale". 


duminică, 31 martie 2013

Jay Gatsby

Les annees folles, anii nebuni. Perioada interbelică, fericire, viață trăită la maximum, averi colosale făcute în câțiva ani, diferențe sociale mari, săraci și ultrabogați. O iubire ca-n viață și o iubire ca-n filme.

Mia Farrow (Daisy), și Robert Redford (Gatsby)
La fel ca în romanul lui Scott Fitzgerald, povestitor este Nick Carraway, vărul lui Daisy. Povestea e așa:
Ea, Daisy (Mia Farrow), și el, bogătașul Jay Gatsby (Robert Redford), s-au iubit candva, pe când el era sarac. S-au despărțit. Daisy s-a căsătorit cu Tom, un băiat de viță nobilă, de bani gata. Peste niște ani, nu prea mulți, Jay devine putred de bogat din afaceri dubioase, despre care, însă, foarte puțină lume știe. Dă petreceri săptămânal cu invitați de seamă: senatori, oameni de afaceri, celebrități. El este o gazdă perfectă, dar nu participă activ la petrecerile proprii. Și-a cumpărat o casă ca un palat, care să-i satisfacă gustul pentru lux și să fie în ton cu noul lui statut social, aproape de casa lui Tom și a lui Daisy, în speranța că într-o zi o va revedea și o va recâștiga. 

De cealaltă parte, Tom își înșeală nevasta cu Myrtle, soția propriului său mecanic, George Wilson. Daisy știe. Aflând acest amănunt, Jay, cu ajutorul vecinului său, Nick Carraway, o recucerește pe Daisy și încearcă să determine un divorț. Însă viața vrea altfel. Tom află cine este de fapt, Jay Gatsby și în ce fel a ajuns bogat. Mai apoi, din greseală, Daisy o calcă cu mașina tocmai pe amanta soțului ei, pe Myrtle. George, care de curând aflase și el că este înșelat cu propriul său șef, vine la acesta să-i ceară explicații. Cum totul avusese loc pe fondul unei confuzii - la volan fusese Daisy, însă mașina era a lui Gatsby, Tom profită de ocazie și îl face pe soțul fostei lui amante să creadă că iubitul acesteia era Gatsby. Atunci, bărbatul îndurerat, merge acasă la Jay și fără altă introducere, îl împușcă, după care se sinucide.

Până la urmă Daisy rămâne alături de soțul ei Tom, nu foarte fericită, cu două morminte pe suflet, dar cu mulți, mulți bani în buzunar. Complicitatea la crimă și la avere e mai puternică decât iubirea.

Mă uit la splendidul film făcut în 1974, la strălucirea paietelor și a lurexului din rochii, iar foșnetul imperceptibil al mătăsurilor și luxul opulent mă duc cu gândul la lumea de azi de pe la noi, aproape cu nimic diferită de cea a Americii interbelice. Apoi aud ca prin vis ritmurile de charleston, văd trupurile dansând dezlănțuite și nepăsătoare, zâmbesc larg, ochii-mi râd; într-adevăr, viața are gust.




joi, 28 martie 2013

Suleyman Magnificul, episodul 55

Episodul 55, la fel ca si episoadele care vor urma, este un omagiu dedicat memoriei scenaristei serialului, Meral Okay, care la 9 aprilie 2012 s-a stins din viata in urma unui cancer pulmonar. Meral s-a nascut in 20 septembrie 1959 la Ankara. A intrat in lumea cinematografiei dupa casatoria cu actorul Yaman Okay si astfel a devenit actrita, jucand in diverse seriale tv si filme, iar mai apoi a devenit scenarista si chiar producatoare. (sursa: Wikipedia)

Din acest motiv, poate, episodul 55 este presarat cu flashback-uri, amintiri, experiente in preajma mortii; personajele principale poarta doliu, si de data asta lacrimile sunt adevarate, iar interpretarea durerii este mai putin teatrala. Serialul Suleyman Magnificul - sub domnia iubirii, va ramane cea mai importanta productie la care Meral Okay a participat ca scenarist principal.


 Rezumatul episodului 55

Ibrahim scapa de rebeli insa Hatice este amenintata cu moartea. Ibrahim reuseste sa arunce un cutit in gatul celui care o tinea ostatica, intr-un moment de neatentie.

 Aybige si Bali Bey se afla impreuna pe o corabie, insa alte trei corabii ii urmaresc si ii aduc inapoi la Istanbul. Bali Bey este băgat in temniță, iar Aybige incearca sa explice ca nu s-a petrecut nimic intre ei, ca ea nu l-a inselat pe Mustafa, dar Mahidevran o opreste sa vorbeasca. 
Pe fondul rebeliunii preotilor, Matrakcî este gata sa-si piarda viata, insa in ultimul moment, Ibrahim intervine si il salveaza de la decapitare.

Suleyman se afla in coma datorita unui atac de cord. Medicul evreu al palatului incearca din rasputeri sa-l readuca in simtiri, fara succes insa. Toti din familie asteapta cu incordare sa vada daca sultanul moare sau isi revine. Pe marginea acestei intamplari, au loc diferite scenarii: Mahidevran il si vede pe Mustafa pe tron, Hurrem se pregateste sa moara de propria sa mână, mai bine decat omorata de altii, Valide isi da seama ca Mahidevran este rea dar si proasta, pe cand răutatea lui Hurrem e dublată de inteligenta si incepe s-o dispretuiasca pe Mahidevran, care isi aratase indirect dorinta ca Suleyman sa moara pentru ca fiul ei sa ajunga mai repede la tron, dorinta cu care nici macar Mustafa nu era de acord.

Suleyman, in somnul sau profund, retrăiește momente din adolescența sa alaturi de tatal sau, sultanul Selim, apoi revede momentele cand a cunoscut-o pe Mahidevran si cand s-a nascut Mustafa, retrăiește zilele în care l-a cunoscut pe Pargalez și s-au împrietenit. Il vede pe Mustafa sultan, in locul sau, apoi se vede in patul in care si era de fapt, iar o usa in fața lui se deschide dezvaluind o lumina stralucitoare care il atrage. Se ridica din pat si cand aproape sa treaca pragul catre lumina, aude vocea lui Ibrahim, care il veghea si il vazuse ca-si misca buzele, strigandu-l "Maria Ta!" Atunci se uita spre pat derutat de vocea care-l chema inapoi, si se trezeste din coma.


Ibrahim il cheama pe Sumbul si-l trimite prin tot palatul sa raspandeasca vestea cea buna. Pe rand, Mustafa, Valide, Mahidevran - dezamagita ca planul nu i-a reusit - vin in iatacul sultanului bucurandu-se de insanatosirea acestuia. Suleyman intreaba de Hurrem, dar ea, care era la Hatice cu copiii, afla ultima despre cele intamplate si ajunge, impreuna cu copii, in momentul in care toti cei apropiati erau deja acolo.
Episodul se termina cu toti membrii familiei regale adunati in jurul patului lui Suleyman.



Surse foto episodul 55: capturi de ecran de pe turkweb.tv
Traducere si adaptare: Oana D.  
Sursa text: http://www.facebook.com/pages/Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED

Pentru alte articole și rezumate referitoare la serialul Suleyman Magnificul și la elemente istorice din perioada otomană, vă rog accesați pagina Stele tv.

joi, 21 martie 2013

Povestile perlelor

La Peregrina... cine nu a auzit de celebra perla gasita de un sclav african si daruita de Filip al II-lea al Spaniei viitoarei sale sotii, Maria I a Angliei ? Era, si inca este, cea mai mare perla gasita vreodata, avand o greutate de peste 200 g. De-a lungul timpului a fost crezuta pierduta, ca s-o regasim in secolul al douazecilea la gatul nu mai putin celebrei Elizabeth Taylor, daruita de Richard Burton cu ocazia primei lor casatorii.

Iar legenda spune ca o perla, poate la fel de mare, a fost bauta de seducatoarea Cleopatra, dizolvata intr-o cupa de vin, la un ospat dat in cinstea lui Marc Antoniu, pentru a-l impresiona.

Cat de fascinante sunt aceste lacrimi de sidef, cat de frumoase sunt, si câtă migală îi trebuie stridiei pentru a o produce, in stradania sa de a-si proteja corpul moale de firul de nisip dur intrat acolo intr-o clipa de relaxare. De aceea, unele perle ajung sa fie foarte scumpe odata cu trecerea timpului. Valoarea lor nu scade niciodata, dimpotriva, la fel ca aurul vechi, la fel ca bijuteriile strabunicii, ele devin cu fiecare clipa si mai de preț.

Așa că este oricând nimerit să facem cuiva drag un cadou deosebit alegand un set de bijuterii, niste cercei cu perle ori brose cu perle de orice culoare, cenusii, negre, roz sau albe. Probabil va veti impresiona placut prietena, sau persoana careia ii veti face un astfel de cadou elegant si fin.

De ce sa nu recunosc, mi-ar placea sa primesc cerceii acestia de la cine mi-e drag.

N-ar trebui decat sa-i cumpere de la magazinul virtual Cadourisiperle.ro



marți, 19 martie 2013

Suleyman Magnificul ep. 53, 54


Hurrem se simte insultata pt ca e nevoita sa-si ceara iertare de la Mustafa, dar nu are incotro, in schimb se supara pe sultan si il intreaba daca ea este o femeie sau o sclava, care poate fi umilita in fața unui copil. Suleyman ii aminteste ca acest copil este un print, la care ea raspunde ca si ea este mama a cinci copii, printi si ei, si ca nu e posibil sa fie umilita astfel.
Mahidevran ii interzice lui Aybige sa mai stea de vorba cu Bali Bey. Dar Fatma o vede intrand la el si o informeaza imediat pe Mahidevran, care se duce glonț in camera lui insa il vede doar pe el stand in picioare langa fereastra. Aybige, auzise pasi pe hol si se ascunsese intr-o incapere alaturata. Bali Bay ii spune fetei ca nu ar trebui sa se mai intalneasca, dar ea ii raspunde ca il iubeste. Pana la urma sultanul o lasa pe Aybige sa plece in Crimeea, insotita de Bali Bey.Mihrimah, desi un copil, se bucura cand aude ca Aybige pleaca, dar devine geloasa auzind ca va pleca alaturi de Bali, pe care ea il indrageste. Mahidevran merge la Ibrahim sa-i spuna ca nu este deloc potrivit ca cei doi sa plece impreuna, pt ca e ca si cum ai pune praful de pusca langa foc. Insa Pașa o asigura ca Malkocoglu ii este devotat sultanului si ca nu ar face nici un gest necugetat. Pe drum, Aybige ii marturiseste lui Bali Bey ca ea nu a crezut in iubire niciodata, dar ca acum se vede prizoniera iubirii. El incearca s-o linisteasca spunandu-i ca il va uita la un moment dat, insa ea raspunde ca nu va putea sa-l uite niciodata. Mahidevran, informata de Glusah, ii spune sultanului ca Aybige si Malkocoglu vor fugi amandoi, si nu vor ajunge in Crimeea, ceea ce Suleyman nu crede, el avand deplina incredere in Bali Bey, dar pt orice eventualitate, va da porunca sa fie gasiti si adusi inapoi.


Mahidevran o santajeaza pe Nora-Efsun, care este inchisa, ca o elibereaza daca-i spune secretele lui Hurrem. Efsun o informeaza pe Hurrem ca viata ei este in pericol si ca cele intamplate intre ea si Mahidevran au avut loc cu cutitul la gat. Mai incolo, Mustafa ii spune Norei ca o va lua impreuna cu el la Manisa, unde va fi trimis de tatal sau. Intr-o seara ea ii toarna o solutie magica pt iubire in mancare, insa noaptea viseaza ca Mustafa moare otravit. Se trezeste brusc din somn si il vede peprint alaturi de ea, in pat, cu febra mare. Agita lumea din palat, Mahidevran cheama medicul, o da afara din camera pe Nora, si presupune  ca fiul ei este otravit, dar medicul o contrazice spunand ca daca era otravit ar fi murit deja. Dupa cateva zile se afla ca Nora e insarcinata cu Mustafa, desi acest lucru ar fi trebuit tinut secret.


Daye ii cere lui Sumbul sa gaseasca un alt sot pt Nigar, iar Nigar il informeaza pe Ibrahim despre acest lucru. Gul aga o ajuta pe Nigar sa scape de pretendenti.

Intre timp preotimea se revolta, iar Ibrahim refuza un ajutor economic pt ei. Astfel, preotii cred ca le este refuzat ajutorul pt ca Pașa este de origine crestina si uraște musulmanii. In acest conflict, Matrakcî este de partea preotimii. Ayaz Pașa, care este omul cuiva puternic, dar necunoscut deocamdata, il informeaza pe protectorul sau despre framantarile sociale care se petrec. Relatia dintre Ibrahim si Hatice se deterioreaza, iar pașa, dorind sa salveze ceea ce se mai poate salva, ii propune sa calatoreasca impreuna, cu toata familia. Pe fondul revoltei preotilor, care doresc sa-l decapiteze pe Ibrahim, Matrakcî este arestat de catre acestia pt ca el nu a dorit sa fie partas la planul lor. Pașa este prins intr-o ambuscada si in urma unui conflict verbal scurt, decapiteaza pe unul dintre preoti. Spre surprinderea lui in acel moment din padure apar mai multi oameni inarmati amenintandu-i familia si viata.


Ultimul copil al lui Hurrem, Cihangir, plange mereu si pana la urma, medicul evreu al palatului constata ca este vorba despre o boala de oase, spunandu-le sultanei si lui Suleyman ca probabil nu va putea sta drept cand va creste mare. La solicitarea sultanului, medicul afla o solutie pentru boala copilului, insa aceasta este foarte dureroasa pt el. Totusi Suleyman isi da acceptul la tratament, insa in timpul primei sedinte, care seamana cu o tortura fizica, este gata sa izbucneasca in plans, vazand ce chinuri are de indurat micutul sau fiu. Intr-o intrevedere cu o clarvazatoare, Hurrem afla ca boala copilului este un fel de plata a pacatelor altora si ca el va avea o soarta rea, moment in care sultana, enervata, o alunga pe vazatoare de la palat.
In finalul episodului 54 Suleyman se simte brusc rau si cade ca si mort in bratele lui Mustafa spunandu-i sa fie mereu drept.

traducere si adaptare: Oana D.

Toate drepturile rezervate!


Orice inadvertenta intre postare si film se datoreaza sursei in lb. engleza de pe pagina  http://www.facebook.com/pages/Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED/213522235343950

sursa foto (si text in lb.engleza): pagina de facebook  http://www.facebook.com/pages/Halit-Ergenc-fans-PASSIONATED/213522235343950


episoadele in lb. romana se gasesc pe blogul orice2012

Pentru alte articole și rezumate referitoare la serialul Suleyman Magnificul și la elemente istorice din perioada otomană, vă rog accesați pagina Stele tv.