sâmbătă, 18 mai 2013

Ieri, California Fitness, azi, Calivita

Eram în Iași, într-un restaurant cochet, închiriat special timp de câteva ore în jurul prânzului pentru o prezentare a unor produse naturale, cu extracte din plante, fabricate în Statele Unite. Erau foarte la modă pe atunci companiile de tip multilevel-marketing și piața românească era abia la începuturi, atunci, la mijlocul anilor '90.

Mi-a plăcut ce am văzut și auzit acolo, ambianța era exact pe gustul meu, cu vreo doi palmieri și filodendroni strategic așezați la intrare și pe lângă ferestrele foarte largi, lumea venită la prezentare era alcătuită în special din medici și farmaciști, așa că, ce mai!, m-am hotărât pe loc să intru în rețeaua care se numea California Fitness. Erau comercializate produse cosmetice naturale și, mai ales, produse naturiste adjuvante în tot felul de afecțiuni.

Nu eram făcută pentru comerțul de tip mlm, dar asta aveam s-o constat mai încolo. În schimb de la California Fitness am folosit, și eu și părinții mei, iar mai apoi rudele și cunoștințele mele, multe produse. Ar fi incorect să spun că toate, dar marea lor majoritate, da, le-am încercat chiar eu sau le-am adus altora, la cerere. Și acum mai am borcănele de plastic în care au fost vitaminele Full Spectrum, capsulele de calciu și magneziu Strong Bones, sau probioticele Acidophyluss și Psyllium, foarte bune pentru digestie. Am adus, ani de zile, pentru mama bolnavă de cancer a unei colege cartilaj de rechin, Shark Aid. Femeia trăiește și astăzi. Am adus capsule cu ulei de primulă (Evening Primrose Oil) pentru doamnele și domnișoarele cu sindrom premenstrual (cine nu are așa ceva, să ridice mâna sus! :) ), produse cu lecitină pentru memorie, dar de departe, cele mai solicitate erau vitaminele.
Cum pe vremea aceea prețurile produselor erau relativ mari față de puterea noastră de cumpărare, mă gândeam să renunț la Full Spectrum și să cumpăr vitamine din farmacii. Dar o dnă medic, mi-a atras atenția că Full Spectrum au concentrații mult mai mari (de 4 ori mai mari) ale vitaminelor incluse în capsule decât cele existente în comerț. Iar prețul era doar dublu.

Așa că mult timp nu am mai renunțat la ele, așa cum nu am renunțat la un șampon anti-mătreață cu gudron, excelent, care din păcate nu s-a mai fabricat și nu s-a mai găsit în oferta companiei.

La un moment dat numele companiei a fost schimbat în Calivita, însă produsele sunt aceleași, gama fiind îmbunătățită chiar, cu detergenți bio și dispozitive medicale.

Mă gândesc să comand vreo câteva produse care mi-ar fi de folos pentru sănătate, ceea ce vă recomand și vouă. Mai demult nu aveai voie să comercializezi produsele sub o altă formă decât prin vânzare directă, door-to-door cum se spune. Mă bucur că regulile mlm s-au mai schimbat în favoarea clientului, că acum le pot comanda online, fără să fiu nevoită să caut un distribuitor Calivita printre cunoscuții mei.


linkurile către site-ul calivitavelcu.ro au fost îndepărtate la cerere
(martie, 2014)

vineri, 17 mai 2013

Suleyman Magnificul, ep. 65

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 65

În care Afife sosește și devine noua intendentă a haremului, Firuze ajunge la palat iar Mustafa o întâlnește pe Elena.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep-66  


Inițial Suleyman nu este de acord cu demisia lui Gulșah din funcția de intendent al haremului, dar convins de Hatice, va accepta. Apoi are loc o ceartă între el și Hurrem, în care îi spune că odaia mamei sale nu va fi ocupată și că ea a fost pusă să conducă haremul, nu pentru alte scopuri. Cum Hurrem continuă să susțină că este ținta unor atacuri și bârfe, Suleyman îi comunică despre faptul că Gulfem a demisionat din cauza ei și că în acest caz el o demite pe Hurrem din funcție iar în locul ei va fi Afife din Trebzon, doica lui Suleyman, o bătrână dură și acră despre care Hurrem află de la Sumbul că însăși sultana Hafsa îi știa de frică. Hurrem îi poruncește lui Sumbul să aleagă pe cele mai frumoase fete ca să le atragă de partea ei și astfel să le împiedice să fie alese în haremul sultanului.


Firuze. Captura video. www.turkweb.tv
Suleyman îi ordonă lui Rustem Aga să ducă o cutie mare de lemn, în cea mai mare siguranță, lui Ibrahim, sigilată cu stema regală, spunându-i că ea conține ceva prețios. Consilierii lui Ibrahim îi spun că armata Șahului Iranului din dinastia Safavidă este în apropierea Tabrizului. Planul este de a cuceri Tabrizul și a-l folosi pentru a extinde Imperiul Otoman prin instalarea unui nou teritoriu condus de un ambasador, care va ușura drumul spre Bagdad. Ibrahim primește cufărul în care găsește armura cu care Suleyman era acoperit când a fost rănit la piept. Și în acel moment își amintește ce i-a spus sultanul: "Nu este frică în ochii tăi. Nu văd nici prietenie. Secretul pe care îl ascunzi de mine nu te face puternic Ibrahim, te face un laș."

Hatice este singură cu Hurrem în camera sultanei Hafsa, încă certându-se pe această temă. Hurrem îi spune că durerea adulterului o face să nu mai vadă corect ceea ce se petrece. Discuția degenerează și Hatice îi spune lui Hurrem că sultanul nu o va iubi veșnic pe ea, și o să vadă ce va simți când se va îndrăgosti de o alta. La care Hurrem îi replică faptul că poate nu sultanul are nevoie de o altă femeie, ci Ibrahim. Atunci Hatice o pălmuiește pe Hurrem și astfel se termină episodul 64, conform turkweb.tv.

Hatice nu suportă ca Hurrem să-i vorbească astfel. Hurrem încearcă să se calmeze și îi spune să iasă din cameră, dar de fapt pleacă tot ea, jignind-o pe sultană, spunându-i că probabil e greu de suportat o fostă sclavă care s-a ridicat și a reușit să ocupe camera sultanei mamă, dar pe care nu se poate da vina pentru a o fi adus-o pe Nigar la palat, pentru a se băga între ea și Ibrahim. Îi mai spune că Ibrahim a părăsit-o pentru că a devenit de piatră și că orice ar face, n-o poate atinge. Insa Hatice ii da replica informand-o ca stie de planurile ei de a-l distruge pe Ibrahim, asa ca daca totul depinde de ea, atunci n-o sa divorteze.

Între timp sultanul află de la Mihrimah, care se bucură de noua sa cameră, că Hurrem a ocupat camera lui Valide. Cand el o intreaba ce cauta acolo, ea raspunde cu viclenie, ca nu isi doreste neaparat sa locuiasca in acea camera, dar dorea sa lase mai mult spatiu copiilor ei. Suleyman o invita afara din camera, dar ea refuza si ii spune ca el nu are nici un drept sa se amestece in treburile haremului si ca daca iese din camera, inseamna ca iese de la sefia haremului. Aceasta atitudine il enerveaza pe sultan care o ameninta pe Hurrem ca uita cu cine sta de vorba si ca da, o va indeparta din functia in care tocmai o pusese.

Firuze si alte doua femei sunt vandute unui negustor care le tratează dur. Într-o plimbare cu caleașca Mihrimah vede aceasta si îl roagă pe Sumbul sa le aduca la haremul de la Topkapî ca servitoare.
Ibrahim se pregătește de lupta, iar Iskander Celebi spera ca acesta sa esueze si sultanul sa nu mai aiba nici o consideratie pentru el.

Hurrem scrie un mesaj catre Celebi pe care vrea sa-l trimita prin Rustem Aga. Suleyman și Hurrem se afla impreuna cu copiii, la calarie; ei sunt oarecum certati din cauza camerei lui Valide. I-ar fi construit si un palat personal daca ar fi vrut, dar deja hotararea in ceea ce o priveste este luata, si e prea tarziu pentru scuze. Va trebui sa paraseasca acea camera sau sa-si assume consecintele. Mihrimah cade de pe cal si fiind usor ranita, este dusa inauntru, in camera ei, fosta camera a lui Hurrem. De la fratii ei aude ca sultana va trebui sa revina acolo si Mihrimah se intristeaza. Apoi il roaga in lacrimi pe tatal ei s-o lase in continuare acolo, ceea ce Suelyman accepta de dragul fiicei sale. Hurrem, bucuroasa, ii promite fetei ei ca o va marita cu acela pe care il iubeste. Hatice, cand aude ce a hotarat fratele ei, se enerveaza. La un moment dat cade jos cand o vede pe Hurrem, dar este ajutata de Firuze, care o roaga pe Gulfem sa aiba grija de sultana si sa o puna sa se odihneasca. Hatice o intreaba pe Firuze de unde vine si ea spune ca este din Siria. Gulfem nu o crede si ii cere detalii despre cum putea o femeie sa ajunga, de acolo, la Istanbul. Firuze spune ca au venit niste barbari si au luat-o, si ca ea ajuns acolo impreună cu capitanul Khedîr/Barbarossa.

Hurrem cere informatii de la un gardian despre Nigar si afla ca aceasta este inchisa in palatal lui Hatice si ca ar urma sa fie omorâtă după ce naște. Sultana ii porunceste gardianului sa faca tot posibilul s-o elibereze pe Nigar dupa ce naste.

Suleyman primeste vesti despre Ibrahim care este usor ranit si merge la Hatice sa-i spuna ca totul este in ordine si ca Ibrahim va reveni cat de curand acasa. Firuze este de față, și la un moment dat, când I se cere să aducă apă, vede inelul de smarald al sultanului si isi aminteste de un vis ciudat pe care l-a avut. Ridica ochii la el pentru o secunda si incepe sa tremure de emotie, apoi iese foarte tulburata, dar si fericita, din incapere. Hatice il informeaza pe sultan ca a decis sa nu divorteze, ca nu vrea sa-l piarda pe Ibrahim si ca ar vrea sa-si creasca ambii copii impreuna.

Mustafa se afla la o vanatoare de cateva zile si intr-una dintre incursiunile sale intalneste doua fete care merg la rîu să spele rufe. Mustafa le urmareste in timp ce una dintre ele, pe nume Elena, observa si ii zambeste. Unul dintre consilieri se apropie si-i spune ca nu e de demnitatea sa sa faca asemenea lucruri, precum a urmari niste fete din popor la râu, că ar trebui să respecte tradițiile, la care prințul îi răspunde că nu este nevoie să I se țină prelegeri despre tradiții, întoarce spatele și pleacă.
Suleyman hotaraste ca Mustafa sa ramana locțiitorul sau in timp ce el va pleca la lupta in Gaza. Sosește jupăneasa Afife, care este bine primtă de către familia regală. Hatice o pune la current cu obiceiul lui Hurrem de a respinge orice cadână care îi este prezentată sultanului, și o roagă pe bătrână să facă în așa fel încât tradițiile să fie respectate, astfel încât să se termine cu influența lui Hurrem asupra lui Suleyman. Când sosește în harem, le aude pe Fatma și Gulșah certându-se și le pedepsește printr-o bătaie cu biciul la tălpi și amenință că oricine nu va respecta regulile și tradițiile din harem, va fi nimicit. După această scenă, se încheie episodul 65.


Pentru alte episoade și articole cu același subiect, vă rog accesați pagina "Stele tv".



joi, 16 mai 2013

Tractari pentru toti!

Cum mulți se întreabă dacă în România există o firmă serioasă care se ocupă cu tractările auto sau chiar și cu un transport mașini Germania România, pot cu foarte multă ușurință să-i lămuresc.

Ei bine, totul ține de Arad și de Optimal Auto.

O firmă serioasă, care se bazează pe câștigarea încrederii clientului și pe seriozitate.

Eu cred ca o firmă care face un transport mașini Germania cu o platformă Germania are în calcul în primul rând, siguranța cu care efectuează lucrarea dar și grija de a ajunge la acel target, cerut de client.

Toate se bazează pe faptul că se aduc mașini din Germania, dar și pe faptul că aceste mașini nemțești, se cer în România din ce în ce mai mult.
Deci, ajung la concluzia că dacă vrei să-ți cumperi o mașină nemțească, mai bine apelezi cu încredere la firma din Arad, care cu precizie poate efectua acest transport, iar tu să fii mulțumit.


un guest post de Marius C.

fotografia aparține autoarei acestui blog.

Cazare ieftina la Roma. Cristina Hotels

În februarie anul acesta am fost în Italia, într-o deplasare prilejuită de un proiect școlar Comenius. Aveam să venim cu o zi mai devreme decât restul delegațiilor, așa că am căutat pe net o cazare cât mai convenabilă posibil, pentru un grup de 2 profesori și 5 elevi.


Am găsit, foarte aproape de gara Termini - locul unde duc toate drumurile din Roma - un hotel numit CristinaHotels.com dintr-un grup de unități de cazare împrăștiate în tot orașul. Am văzut că dețin mai multe hoteluri de diferite categorii și prețuri, pentru toate buzunarele și gusturile, dar noi aveam nevoie de ceva foarte convenabil și curat; în primul rând curat și în al doilea rând aproape de obiectivele turistice.

Când am ajuns, am descoperit, cu bucurie, că nu era deloc nevoie să vorbesc engleză, pentru că personalul este alcătuit din români, și probabil că patronii acestor hoteluri sunt tot români. În clădirea în care am fost cazați (2 duble și o triplă) camerele erau foarte curate, la fel și băile, am găsit săpun și șampon în băi - care băi aveau facilități de 4 stele, adică duș, chiuvetă, bideu, closet, uscător de păr - în camere erau croissante, cafea, ness, aparate de făcut cafea la filtru, pentru micul dejun, camerele erau dotate cu televizoare și frigidere pe care le puteam folosi fără să mai plătim nimic suplimentar.

Clădirea este veche, istorică, decorată pe interior cam ca în stilul sfârșitului de secol 19, recepția este pe un holișor, apoi intri într-un alt hol, mai mare și frumos mobilat cu mobilă clasică, dotat cu calculatoare conectate la internet (gratuit) de unde intri în camerele înalte însă relativ mici - cele pentru care am optat noi; la un preț ceva mai mare sunt camere spațioase. Fiecare cameră are baie privată, internet wireless gratis, TV, aer condiționat, frigider, aparat de făcut cafea sau ceai.

Totul ne-a costat 120 de euro pt o noapte, și asta făcând rezervarea și plata prin HostelBookers.com care au reținut și o foarte mică taxă. Așadar ne-a costat cam 17 euro de persoană pe noapte, plus 2 euro taxa turistică (se plătește la recepție), pentru cazare și mic dejun, în inima Romei, pentru că la 30 de minute de mers pe jos sunt cele mai căutate obiective turistice ale orașului etern. Pe de altă parte, la o stradă distanță, este un market alimentar.
Nu cred că la acest preț puteam găsi ceva mai bun, la o singură stea, decât Cristina Hotel unde voi reveni oricând mai vreau să mai vizitez Roma și pe care-l recomand oricui are drum pe acolo. Cine dorește o cazare mai pretențioasă, Cristina are și pentru dumneavoastră o locație, și mai bine situată decât acelea de lângă Termini, și anume Cristina Dependance, unde camerele pot ajunge și la 100 de euro pe timp de vară.

Pe lângă site-ul hotelurilor lor, mai găsiți informații și pe Trip Advisor , Hostel Bookers, linkul este deja mai sus, și pe Booking.com.

Contact aici:

Termini Accomodation 2
Via Marghera 35 .int 11, IV floor.
Rome.-Italy
Tel: 0039-3473393206

Fotografiile mele:

baia
cabina de duș




Camera noastră: cu pat matrimonial și micul dejun pregătit cu o zi înainte.


marți, 14 mai 2013

Iffet, ep. 4

episodul urmator:  ep-5

Betul se află la spital, iar mama ei îi povestește tot ce s-a întâmplat lui Salih.
Cei doi se hotărăsc să-l ajute pe Cemil. Salih îl ajută cu banii pentru mașină, iar soția acestuia merge acasă la el, unde îl întâmpină mama lui, și unde nu mai aveau aproape nimic din lucruri, pentru că erau luate de bancă.
Mama lui Betul desface un șervet unde se află niște brățări, probabil din aur, pe care i le dă mamei lui Cemil. După care se întâlnește la măcelărie cu Ahmet, tatăl lui Iffet, și îi spune că aceasta este însărcinată, mirându-se totodată că el n-a observat. Pe de altă parte, Salih vorbește cu Cemil și îi spune că Betul și-a tăiat venele din dragoste pentru el.
(Din câte îmi pot da seama, pare că părinții lui Betul vor s-o ajute să-l atragă pe Cemil lângă ea - vom vedea luni, 20 mai, dacă este așa sau nu).

Cemil se desparte brusc de Iffet, chiar în casa pe care urmau să o închirieze, lăsând-o pe fată pradă disperării, apoi pleacă în vizită la Betul.
Ahmet ajunge acasă și cotrobăie prin camera fetelor găsind sub salteaua patului lui Iffet o cutie cu poze cu ea și Cemil. De supărare, o ia la bătaie pe Nimet, crezând că știa totul și i-a ascuns. Când Iffet vine acasă, o ia la bătaie și pe ea, crunt, și chiar dacă fata vrea să plece, el o urmează și o bate în stradă, în fața vecinilor care se adună dar nu intervin. Cemil, de la Betul, aude gălăgie, și iese în grădina casei, nemaisuportând să audă țipetele iubitei lui.
Până la urmă, din întâmplare trecea pe acolo Ali Ihsan, care o scoate pe Iffet, plină de sânge, din mâinile lui taică-său și o duce la spital, unde datorită loviturilor, cu picioarele în burtă, ale lui Ahmet, ea pierde sarcina.

În acest timp, părinții lui Betul îi dau și mai mulți bani lui Cemil, cele două familii încep să iasă împreună la restaurant și să-și facă vizite de curtoazie, iar Cemil chiar îi cumpără un inel de logodnă lui Betul.
Serpil și Feyyaz află de ceea ce s-a întâmplat cu Iffet și aruncă vina pe Cemil, ba chiar Feyyaz, într-o zi când Salih vine la stația de taxi împreună cu Cemil și anunță, probabil, logodna fetei lui cu acesta, îl ia la bătaie și îl umilește în fața colegilor, chiar dacă până la urmă tot el iese cu buza spartă.

Ahmet începe să bea de supărare și merge, abia ținându-se pe picioare acasă la Cemil, pe care vrea să-l bată, dar nu are putere de beat ce este. Cemil îl ia și îl duce acasă, așezându-l în pat.
Iffet este adusă acasă la Ali Ihsan, care îi dă înapoi lănțișorul cu numele ei, pe care îl pierduse când o bătuse Ahmet. Între timp și Erhan sosește acasă de la casa de vacanță, iar episodul se termină cum dna Dilek îl vede pe Ali Ihsan într-un moment de tandrețe, ștergându-i lacrimile lui Iffet, care se află în pat.

puteți urmări episodul subtitrat în românește aici: Iffet - 4 - subtitrat

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.