luni, 4 august 2014

Feriha Emir'In Yolu, ep. 68 rezumat






Feriha Emir'In Yolu, ep. 68 rezumat
După moartea Ferihăi timp de trei luni Emir se comportă ca o altă persoană. Jeleşte la mormântul ei ca un câine, apoi se bagă în situaţii limită, căutându-și, parcă, propria moarte. Nu mai vede pe nimeni şi se izolează, considerând că nu mai are nimic de sperat de la viaţă. Se implică în bătăi fără să riposteze, doar-doar l-o omorî careva. Ajunge un "chiriaş" al închisorii, toţi poliţiştii cunoscându-l şi ştiind că pleacă doar pentru a reveni din nou. Se bagă şi într-un incendiu salvând câţiva oameni, dar apoi rămâne printre flăcări, sperând să moară, însă de acolo îl scot pompierii şi poliţiştii. Aşa îl cunoaşte o poliţistă tânără, Can, care încet-încet se îndrăgosteşte de el.

Feriha Emir'In Yolu, ep. 68 rezumat
Koray are probleme personale cu Gulsum şi cu Hatice care-i alungă toate bonele trimise de agenţiile de babysitting până acum. Acasă la Rîza este acum Seher, care se crede stăpâna casei, dar bucuria ei e de foarte scurtă durată: Rîza vine acasă cu Omer, acum crescut mare, şi cu Zulal, sora de lapte a Ferihai, o fată crescută la ţară care se va obişnui mai greu cu viața de mare oraş a Istanbulului, dar pe care Rîza o vede ca pe o a doua Feriha și vrea s-o dea la colegiu să învețe carte și atât. Mehmet lucrează în Turkmenistan. Rîza şi Zulal se întâlnesc cu Emir la cimitir, bătrânul plânge şi îl îmbrăţişează, dar Emir aproape că nu reacţionează în nici un fel. Rîza îşi reproşează greşelile trecutului şi consideră că o mare parte din eşecul fiicei sale îi aparţine.

Feriha Emir'In Yolu, ep. 68 rezumat
Aysun este tristă că fiul ei nici nu vrea să stea de vorbă cu ea, aşa cum de altfel face cu toată lumea. Can, fratele vitreg al lui Emir, şi el crescut mare acum, încearcă să-l vadă iar Aysun face rost de o cheie de rezervă de la casa cu chirie unde locuieşte Emir. Amândoi, mamă şi frate, au o dezamăgire pentru că Emir pare împietrit în starea de depresie survenită după moartea Ferihăi. Unal joacă jocuri de noroc în clubul lui Yavuz, fără să ştie încă acest amănunt, şi pierde averea. Sanem este amanta lui Yavuz, iar el are o scrisoare de la tatăl lui, care a murit, şi care-i spune să aibă grijă de Can, poliţista.

Dar zorii iubirii mijesc din nou pentru Emir, cu toate că el încă nu-i vede ...






duminică, 3 august 2014

Cavalerul noptii, rezumatele episoadelor 61-63





Cavalerul noptii, rezumatele episoadelor 61-63
Episodul 61


Odata cu sosirea Papei Alexandru al VII-lea in oras, regele porunceste sa fie curatate strazile de prostituate. Oamenii comisarului ajung pana acolo incat le si omoara, dar una dintre ele reuseste sa scape si se refugiaza acasa la Gonzalo. Acolo Alonso si prietenii lui se gandesc daca sa o dea pe mana comisarului sau nu. Gonzalo, Margarita, Cipri și Catalina participa la nunta unor prieteni vechi. Ceremonia va fi întreruptă de un fost pretendent al miresei care pretinde ca are dreptul la ea. Apariția acestui individ ar putea transforma petrecerea într-o tragedie. În palat, Irene descoperă că uciderea unei servitoare ar putea fi legate de sosirea Papei. Când ii spune comisarului si vede ca el încearcă să ascundă adevarul, Irene își dă seama că soțul ei este implicat in aceasta chestiune. Îngrozita, spune Cardinalului tot ce știe. Astfel viața lui Irene este într-un pericol real.

Episodul 62


In timp ce Cavalerul noptii are de lucru in Boca del Diablo, un miner ii vede chipul. Satur insista ca barbatul trebuie omorat inainte sa spuna cuiva ceva, dar Gonzalo nu se hotaraste sa-i ia viata considerandu-l nevinovat. Cand un gardian vine sa-l aresteze, Satur este nevoit sa organizeze fuga intregii familii din oras. Intre timp cardinalul Mendoza urzeste un plan impotriva coroanei Angliei care va fi pus in aplicare de catre comisar. Dar misiunea este atat de riscanta incat Hernan crede ca nu se va intoarce viu din ea. Preocupat de viitorul lui Nuno comisarul deciede sa-l indeparteze de influenta, rea, a lui Jacobo si Sagrario. Mai mult, Sagrario vrea sa ia o pictura de Rubens primita de comisar. Face o copie si o inlocuieste cu originalul, fara sa stie importanta tabloului in misiunea pe care o are Hernan. Margarita si Catalina descopera falsul.

Episodul 63


Cavalerul noptii, rezumatele episoadelor 61-63
Eva este o femeie culta si misterioasa care-i atrage atentia lui Gonzalo. Eroul e gata sa gaseasca cheile adevaratei sale origini care se afla intr-un mormant. El cade de pe cal in acest mormant, pe drumul Templierilor. Satur il duce pe Cavalerul noptii, inconstient, la aceasta femeie care are vaste cunostinte despre orient, ca un veritabil intelept. Gonzalo se indragosteste de ea. In palat, Sagrario pretinde ca face parte dintr-un cerc de nobili care vor sa faca opere de caritate. Dar lipsa lui de educatie si de distinctie il indeparteaza de lumea buna. Totusi el nu va renunta la scopul propus. Cipri nu are bani si viseaza sa vanda vechiul sau han. Catalina isi pune in pericol viata mergand sa ia o bijuterie din palatul Santillana.

Pentru alte episoade din acest serial 

vă rog accesați pagina Stele tv.

 sursa foto: www.rtve.es

Orice neconcordanțe dintre aceste rezumate și acțiunea episoadelor se datorează site-ului 
de unde le traduc. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
Sursa text:  www.formulatv.com 





Cavalerul noptii, rezumatele episoadelor 56-60





Cavalerul noptii, rezumatele episoadelor 56-60 Episodul 56


Copii mici apar răspândiți in jurul orașului, morti. Oamenii intra in panica. Unii incearca sa plece din oras cu copiii lor. Cavalerul noptii va incerca sa afle cine face aceste crime.

Episodul 57


Satur si Cavaelrul noptii se blocheaza datorita unei prabusiri. Minutele trec si aerul este din ce in ce mai rarefiat. Nimeni nu stie ca ei se afla acolo si daca nu gasesc o cale de iesire, vor muri.

Episodul 58


Alonso a fost impuscat si este inconstient in padure. Gonzalo, ingrijorat ca fiul sau nu a venit acasa, se hotaraste sa-l caute. Ultima data a fost vazut de Gabi in padure, dar cand ajung Gonzalo si Satur, Alonso nu mai este de gasit.

Episodul 59


Cavalerul noptii, rezumatele episoadelor 56-60
Juan este dus la o închisoare militară unde va fi executat pentru moartea soției sale. Vinovatia medicului nu este luata in calcul. Catalina si Margarita vor descoperi ceva la palat prin care sa dovedeasca nevinovatia lui Juan pentru crimele aparute. Piratul Richard Blake, sotul Marianei, se intoarce in oras ca sa-l omoare pe cardinal, dar esueaza la prima incercare. Mendoza ii cere comisarului protectie, dar acesta refuza, avand probleme mai importante de rezolvat. Nuno dispare lasand in urma un bilet. Gonzalo se simte vinovat pentru ca nu a protejat-o pe Mariana de oamenii comisarului. Drept razbunare, ii omoara pe toti cei care i-au facut rau piratului.

Episodul 60


Sagrario si Jacobo incearca sa duca o viata normala ascunzand faptul ca Nuno a fost rapit. Scopul este sa ceara rascumparare pe criminalii copiilor. Intre timp, Irene il ajuta pe comisar finantandu-i o calatorie in America. Hernan banuieste ca Nuno este intr-un pericol mare. Cavalerul noptii incearca sa localizeze Boca del Diablo, un loc legat de Templieri, pentru a mai face lumina in povestea mamei sale. Pentru asta ajunge intr-o padure unde traiesc unii proscrisi ( = care nu au voie sa vina in oras; in afara legii) si Gonzalo afla lucruri uimitoare cu aceasta ocazie. Satur primeste vestea ca Gabi, fiul sau, va participa la prima lui comuniune. Va dori sa-si vada fiul la asemenea eveniment, dar Estuarda nu va privi cu ochi buni aceasta rugaminte.


Pentru alte episoade din acest serial 

vă rog accesați pagina Stele tv.

 sursa foto: www.rtve.es

Orice neconcordanțe dintre aceste rezumate și acțiunea episoadelor se datorează site-ului 
de unde le traduc. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
Sursa text:  www.formulatv.com 





'tu-ti cratima ma-tii







Asta e din seria "Mare Ți-e grădina ..."

Cum las comentariile anonime la liber (deh! sper şi eu ca unii să mai comenteze şi la advertoriale! Da' e clar că visez dusă....), cum apar tot felul de frustraţi şi de neîmpliniţi cu - probabil - bloguri sau site-uri pe care le văd şi citesc doar ei. Să fie concurenţa, cea care mi-a lăsat un comentariu de dulce aşa, duminica dimineaţa, ca să-mi încep bine ziua?

Din seria "Mare Ti-e gradina ..."

În primul rând nu posed la purtător organul specificat în comentariu, nu văd cu ce aş fi aşa de spurcată (dar cei care vorbesc şi scriu astfel sunt curaţi Lună, vezi Doamne!) şi n-aş scrie aşa de agramat: corect este băga-ţi-ai (de la tu ai băga) - deşi, fie vorba între noi, cred că frustratu' ăsta a vrut să zică băga-ţi-aş, dar a băgat degetul greşit pe tastă, apoi corect este mă-tii (de la mamei tale), român se scrie cu â nu cu î, şi bravo că ai ştiut scrie corect site-ul.

Cu aşa cunoştinţe de gramatică, normal că nu ai trafic pe site-ul tău, cititorule ofuscat, băga-ți-ai cratima și gramatica în tărtăcuță și comentariul în ... (rimă).

Să ai parte de tot ce-mi dorești tu mie.
La bună vedere!

comentariul mai de aproape




vineri, 1 august 2014

William Sturgeon si Thomas Davenport



William Sturgeon este un inventator si fizician englez ce a creat primii electromagneti si primul motor electric functional. Interesul pentru stiinta dateaza din anii de armata in timpul vizionarii unei furtuni foarte puternice. Explicatiile oferite de colegi cu privire la cauza si natura fulgerului nu au fost pe placul sau si de aceea a inceput sa citeasca toate cartile de stiinta disponibile. Autodidactia de a invata cat mai multe l-a condus catre domeniul stiintelor exacte si a limbilor moarte.

La varsta de 41 de ani, Sturgeon expune in fata publicului primul electromagnet artificial. Deoarece firele de sarma izolatoare nu fusesera inventate, electromagnetul a fost realizat din 18 fire de sarma din cupru prinse la mijloc de o bucata din fier in forma de potcoava cu o lungime de 30 cm si un diametru de 13 mm. Pentru a putea functiona, electromagnetul de doar 200 de grame a fost conectat la o baterie de Cu-Zn. Acesta avea puterea de a sustine o greutate de pana la 4 kilograme in ciuda greutatii sale.

William Sturgeon si Thomas Davenport
W. Sturgeon a avut cateva contributii fundamentale in domeniul electricitatii. De exemplu, acesta a reusit sa ofere galvanometrului un design mult imbunatatit. Galvanometrul se utilizeaza si in prezent reprezentand instrumentul de masurare a curentului electric. In acelasi an (1836), britanicul a prezentat publicului larg prezent la Galeria Adelaide de Stiinte Aplicate din Londra primul comutator pentru un motor electric fiabil. Comutatorul este utilizat si in prezent, fiind o parte importanta a motorului electric modern.

Inventarea electromagnetului de catre W. Sturgeon a reprezentat inceputul unei ere in utilizarea energiei electrice la scara larga. Astfel, comunicatiile electronice puteau fi utilizate la distante mari, iar masinile si echipamentele au putut fi puse in functiune si controlate mult mai eficient.

Thomas Davenport a fost un fierar american ce a inventat primul motor electric cu curent continuu (1834). Motorul electric era pus in functiune de o baterie si a putut fi utilizat la o masina pusa in functiune pe o pista auto. Aceasta aplicatie reprezinta un adevarat deschizator de drumuri pentru tramvaiele electrice.

In timpul vizitei sale la lucrarile din fier Penfield si Taft de la Crown Point, New York, a observat primul electromagnet comercial pus in functiune. Davenport a achizitionat un astfel de magnet pentru a-i observa modul de functionare si pentru a-i aduce imbunatatiri. Astfel, a refacut instalatia electrica utilizand fire de matase naturala provenite de la rochia de mireasa a sotiei sale, Emily Davenport, pentru o izolatie mult mai buna.

William Sturgeon si Thomas Davenport
Motorul electric cu curent continuu a fost inventat dintr-o intamplare. Thomas Davenport a construit un aparat ce functiona cu patru electromagneti. Doi electromagneti au fost montati pe un pivot, iar ceilalti doi pe stalpi ficsi. Electromagnetii au fost pusi in functiune printr-o baterie conectata la un comutator. Cand comutatorul a fost pornit, aparatul a inceput sa se roteasca, astfel luand nastere primul motor electric cu curent continuu.

Trenul electric inventat in 1835 a fost utilizat pentru a transmite energia electrica pe distante lungi prin intermediul caii ferate. Desi, T. Davenport a dorit sa patenteze inventia, acesta a fost refuzat. Insa, dupa doar 2 ani, a obtinut patentul de inventie american pentru o masina electrica.

William Sturgeon si Thomas Davenport
Impactul inventiilor sale, precum si viziunile asupra viitorului stiintei, au facut din Davenport o personalitate importanta in istoria stiintei electricitatii. Acesta a reusit sa puna in functiune un pian electric ce functiona cu un motor electric cu curent continuu. In 1840, a construit cel mai puternic motor electric pentru a pune in functiune o masina de imprimat. Pana in prezent, motorul electric a suferit diverse modificari astfel incat sa poata fi folosit in numeroase domenii de activitate pe tot mapamondul. Astfel, in Romania se produc motoare electrice cu precadere pentru domeniul industrial, dar se pot folosi si in constructii sau domeniul alimentar. BRACO INDUSTRIAL este un distribuitor autohton ce ofera motoare electrice de diferite tipuri si dimensiuni ideale pentru diverse aplicatii. In cazul in care doriti un motor electric romanesc, contactati firma producatoare.