luni, 19 septembrie 2016

Elif - rezumate, episoadele 36-40







Elif - rezumate, episoadele 36-40
Selim le duce pe Tugce şi pe Elif la fast-food-ul unde lucrează Melek să le dea ceva de mâncare, iar Tugce se enervează şi vrea să plece. Elif apucă să ia două guriţe dintr-un sandviş şi merge la maşină împreună cu Selim şi Tugce, dar Melek apucă să-şi vadă fata. Murat o ajută pe prietenă lui să-şi deschidă o afacere şi închiriază un spaţiu. Kenan află de banii retraşi de Arzu de la banca pentru a-i da lui Veysel - care de altfel mereu îi tot cere bani, şi se duce să-i ceară socoteală pentru aşa o suma de mare. Arzu se preface că nu ştie despre ce este vorba.

Ea se duce apoi personal pe la bijutieri să vândă colierul de diamante, dar află că acesta este fals, şi vedem cum de fapt, Gonca a comandat un colier identic dar fals şi pe cel original l-a păstrat pentru sine. Arzu se duce s-o certe pe Gonca dar ea susţine că nu ştie nimic despre colier, în schimb se bucură de frumuseţea lui în camera ei de servitoare. Elif este mereu jignită şi umilită de către Tugce, care are grijă să facă asta doar când sunt ele două în cameră. Seara, o dă afară pe terasă pe Elif şi o lasă acolo, ca să-şi bată joc de ea. Elif e văzută, din fericire, de Ipek care o ia să doarmă în patul ei, spre ciuda lui Tugce care le vede pe amândouă dimineaţă.

Kenan se tot gândeşte la Melek şi la Zeynep, care i-a spus că Melek nu locuieşte acolo când a fost la ele acasă, şi îşi aminteşte că pe Zeynep a văzut-o când a luat-o de pe drum şi a dus-o acasă. Se duce din nou la ea şi o ameninţă voalat, spunându-i că ştie că Melek locuieşte acolo şi să-i transmită să vină la locul de pe plajă la o anumită oră. Întâmplător Arzu îi vede maşină şi se întreabă oare ce-o fi căutând soţul ei prin zonă.

Elif s-a îmbolnăvit din cauza că a stat pe afară în pijama, şi acum este în pat, îngrijită de Ayșe, pe care Arzu n-a lăsat-o să meargă cu fetiţa în anexe că s-o poată îngriji mai bine. A doua zi Melek se duce la locul în care se întâlnea cu Kenan, dar îl urmăreşte o vreme de după un copac, el aşteptând-o pe o bancă. În momentul în care se hotărăşte să se ducă spre el, apare Arzu şi Melek e nevoită să se ascundă la loc după copac. De fapt, Arzu o auzise pe Ayșe vorbind la telefon cu Melek şi îşi da seama cam ce se întâmplă, astfel că vrea să dejoace planurile lui Kenan. Kenan pleacă nervos de la întâlnire, din cauza lui Arzu, care bănuiește că soțul ei voia să se întâlnească cu Melek și mai rămâne acolo să vadă dacă aceasta va veni.

Elif - rezumate, episoadele 36-40
Veysel se bucură foarte tare de banii pe care-i stoarce de la Arzu, dar se supără când Murat îi spune că o ajută pe iubita lui să-și deschidă un salon, totuși discută cu Erkud (vecinul care o curtează pe Zeynep) despre cum să investească acei bani împreună. Pe de alta parte, Seyda îl joacă pe degete pe Murat, care îndrăgostit de ea fiind, o crede sinceră, însă ea se întâlnește cu un alt bărbat și amândoi pun la cale să profite de naivitatea lui Murat și să-i ceară tot mai mulți bani. După aceea Murat se duce pe la facultate la Zeynep și se bate cu Selim din cauza unei neînțelegeri.

Ayse din nou insistă s-o aducă înapoi la anexe pe Elif, dar Arzu nu este deloc de acord. Tugce văzând că dacă Elif e bolnavă i se dă foarte multă atenție, se preface și ea bolnavă, dar înainte de asta o încuie pe Elif într-o debara cu jucării. Ayse merge în dormitorul lui Tugce și vede că Elif nu se afla acolo. Familia are însă grija lui Tugce care pare să aibă febră. Ayse o găsește pe Elif în debara și o ia s-o ducă prin pădure la oraș. Arzu și ceilalți ajung și la debaraua unde Gonca o auzise pe Elif bătând în ușă, dar acum nu e nimeni acolo. Ayse o duce pe Elif la Melek, care o găzduiește în casa părăsită în care și-a găsit adăpost.

Arzu află că Ayse a luat-o pe Elif și vrea să se ducă după ea, dar Kenan o oprește și se poartă destul de agresiv cu ea. Atunci Arzu începe să creadă că el știe de Elif că-i fata lui și a lui Melek. Kenan se duce la Ayse în cameră s-o liniștească, pentru că Arzu a certat-o. Când el pleacă pentru câteva zile din oraș cu treburi, Arzu crede că Kenan se întâlnește cu Melek și Elif. Amintindu-și anumite replici și întâmplări din ultima vreme, Arzu trage o concluzie greșită și leșină auto-convingându-se că scenariul din mintea ei e adevărat. Ea o pune pe Gonca să discute cu Veysel, căruia, leșinată fiind, nu i-a răspuns la telefon. Acesta, văzând că Arzu nu mai trece pe la el, vine la vilă și așteaptă la poartă. Ea ii transmite că-i dă restul de bani dacă i-o găsește pe Elif și o aduce înapoi.

Veysel face ce face și ajunge la locul de muncă a lui Zeynep, amenințând-o să-i spună dacă știe unde se ascunde Melek. Dar noaptea Zeynep le ia pe Melek și pe Elif la cofetărie până face ea curat. E miezul nopții si Veysel bănuind ceva, vine acolo și le găsește pe toate trei ...




urmează: Elif, ep. 41-45

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv







O mie si una de nopti episoadele 31-35 rezumat







O mie si una de nopti episoadele 31-35 rezumat
Bennu adoarme și lumânările iscă un incendiu. Melek tocmai ajunge acasă când vede flăcările și pe Bennu resuscitată în ambulanță. Peride își cere scuze de la Șehrazat pentru felul cum s-sa comportat cu ea, în schimb își acuză fiul că seamănă cu tatăl său. Kerem se duce la Bennu la spital când aceasta își revine și îi mărturisește că nu poate trăi fără ea, dar lui Mert îi spune că a zis așa pentru că s-a speriat că ea era să se sinucidă din cauza lui.

Șehrazat ajutată de Burhan își deschide un birou de arhitectură unde Gani va veni după cursuri să o ajute la proiecte. Acum el este student, pe banii bătrânului, însă ratele pentru plata facultății le cheltuiește pe disctracții fără să știe decât prietenul lui. Bennu îl informează pe Onur despre ce mai face Șehrazat și el va acționa în așa fel încât s-o vadă iar. Cansel este atacată la magazin de doi borfași și se ceartă cu Ali Kemal pentru că n-a reușit să vină imediat s-o ajute. Ali Kemal s-a întors acasă la Fusun și se poartă bine cu ea, având în vedere situația în care se află.Dar Fusun nu se simte bine știind că nu va mai putea avea copii, și încet, se va depărta de familie.

Burhan merge la magazin la Cansel să-i ofere un ajutor ca pentru nepotul lui, dar ea se poartă rece și distantă, spunând că acel copil este doar al ei și al nimănui altcuiva. Zeynep este părăsită de toată lumea și dă faliment, iar prietenele ei se ceartă cu ea că au ajuns atât de rău din cauza dorinței ei de manipulare. Disperată, se duce la Onur cu niște documente și un CD in care un alt om de afaceri, cunoscut de Onur, era într-o ipostază intimă cu Jale. Onur se duce la acel Ragip și îi arată CD-ul, apoi îi spune că trebuie să-l ajute, s-o determine pe Jale să spună la televizor că a fost o minciună treaba cu femeile plătite de Onur, ca să se răzbune pe el pentru că a concediat-o.

Ragip îl bate pe Erdal și îl amenință că dacă Jale nu merge să dea dezmințire pe post pentru Onur, va fi un om mort. Erdal și Jale își dau seama că Zeynep trebuie să fi furat CD-ul din sufrageria lor și acum se răzbună pe el că n-a ajutat-o în afaceri. Kerem încearcă să recupereze terenul pierdut în fața lui Șehrazat și atunci când are ocazia, își petrece timpul liber cu ea, deși Seval este de partea lui Bennu și o îndeamnă să-l manevreze pe Kerem ca s-o ceară mai repede de nevastă. Cansel dispare din viața lui Ali Kemal și se mută fără să lase nici o adresă (se duce la mama ei), așa că el nu știe pe unde s-o mai caute, mai ales că prietena ei, Sevgi, nu vrea să-i dea nici o informație.

Erdal se duce la birou la Onur și îl asigură că filmarea cu jale care dă dezmințire pe postul tv se va difuza în ziua următoare, apoi îi înmânează un plic cu tot felul de poze și tăieturi de ziare prin care Onur să arate lumii că Jale este o escroacă și că a mai șantajat oameni ca să se răzbune sau pentru bani. Însă înainte de a se aranja grădina lui Erdal pentru filmare, se constată că Jale a fugit...

Onur își face o firmă de construcții și obține o colaborare cu Șehrazat, dar aceasta când vede că el era în spatele micii afaceri, îl somează să iasă din viața ei. Onur o asigură că își va spăla reputația și că atunci ea va fi aceea care va înghiți greu că a crezut vorbele unei escroace. Într-una din zile Kerem își face curaj și îi vorbește despre sentimentele lui, dar Șehrazat îi răspunde cu dispreț. Cu toate acestea, Kerem e dispus să insiste și să o termine cu Bennu. Pe de altă parte, Onur își găsește o confidentă în fosta sa iubită din tinerețe, căreia nu-i place acest rol, dar îl acceptă ca să mai fie în preajma lui Onur.

Cansel reia legătura cu Yaman, un vecin din cartier care o iubea în secret, și care o va accepta cu copil cu tot. Onur stă de vorbă cu Zafer și acesta îi spune că și-a dat seama că femeia pe care a plătit-o pentru o noapte a fost Șehrazat, pentru că i-a văzut pe amândoi în hotel. Apoi despre Onur si Zafer se află că sunt morți, pentru că se aflau într-un avion care s-a prăbuși deasupra României. Onur apare acasă la Peride, unde se aflau cu toții, îngrijorați, Șehrazat, Kerem, Bennu și Seval. Peride se bucură cel mai tare să-l vadă viu și nevătămat, iar el doar spune că nu s-a mai putut urca în avion, dar Zafer era acolo, apoi pleacă lăsându-l mască pe Kerem care spera să aibă drum deschis către inima lui Șehrazat......... în actualizare până luni, 19 septembrie, seara .......





sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare








sâmbătă, 17 septembrie 2016

Furtuna pe Bosfor mini-rezumat ep. 72 (turcesc)







Furtuna pe Bosfor mini-rezumat ep. 72
Cihan nu mai poate suporta durerea pierderii lui Ayse, pe care o consideră iubirea vieţii lui, chiar în braţele sale. Pentru că şi aşa familia lui se destramă, hotărăşte să lase afacerile copiilor, iar el se mută într-un sătuc pe malul marii. Aici se confruntă atât cu trecutul său cât şi cu propriul fel de a fi, fără să fie conştient că este într-un pericol mare.

Maide a pierdut cele două fete pe care le-ai iubit ca şi cum ar fi fost ale sale şi îl face pe Cihan responsabil pentru aceasta, astfel încât dorinţa ei de răzbunare creşte pe zi ce trece.

Furtuna pe Bosfor mini-rezumat ep. 72
Hazal trece peste incidentul înjunghierii lui Ozgur, dar acum are un duşman pe vecie în el. Harun şi Dilara organizează petrecerea căsătoriei lor la somptuoasa vilă de pe Bosfor care a fost rebotezată "Erguvan". Sosirea neaşteptată din America, fără a fi invitată, a surorii mai mari a Dilarei, Asuman, tulbură apele, pentru că Asuman a venit să se răzbune şi se aliază cu Hazal.

Cansu rămâne însărcinată cu Deniz, Ozkan intră într-un nou bucluc din cauza firii sale năvalnice, iar Cihan este pe cale să se sacrifice din cauza nobleţii sale sufleteşti.



sursa foto: http://www.izleyiciplatformu.com

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv










vineri, 16 septembrie 2016

Poveste cu amanti si saloane de masaj erotic







 
Bărbatul cu părul lung şi blond, cârlionţat, lăsat liber pe spate ca nişte raze de soare, opri Chevrolet-ul după intersecţie. Dana zâmbi larg şi urcă în maşină aruncând pe bancheta din spate geanta de voiaj pregătită ca pentru o escapadă de o zi. Şi o noapte.
- Bună, susură ea, mă bucur că te văd după atâta vreme.
Trecuse cam un an de la ultima lor întâlnire, iar el n-o mai sunase. Credea că plecase pe un vapor de croazieră, că aşa-i spusese atunci. De aceea nici ea nu-l mai căutase. Vieţile lor merseseră înainte, ca de obicei. El o privi dulce, cu coada ochiului, zâmbind.
- Şi eu mă bucur să te revăd. Mergem la Braşov, am dimineaţă o întâlnire de afaceri, că mi-am deschis o firmă anul trecut şi acum vreau să fac un parteneriat. Dar să-ţi spun ce-am mai făcut între timp. M-am însurat acum două luni, sper că nu e o problemă din partea ta, nu? zise, întorcând scurt ochii verzi, frumoşi, către ea.

Dana era puţin descumpănită, nu neapărat de situaţie, nu era pentru prima oară amantă de bărbat însurat, dar deşi văzuse destule la viaţa ei, totuşi nu se aşteptase ca după două luni un bărbat să-şi înșele cu atâta nonşalanţă nevasta. Crezuse că măcar o vreme, dragostea durează. Şi îşi aminti că din cauza multora ca el, alesese ea să refuze oricare cerere în căsătorie. Îi răspunse că nu, din partea ei nu era nici o problemă, atâta vreme cât în primul rând pentru el nu era neplăcut să o ia în delegaţie, ca şi cum nimeni nu l-ar fi aşteptat cu drag acasă. El se făcu că nu pricepe aluzia şi o sărută.

Apoi privi drumul şerpuind prin munţi şi păduri, discutară verzi şi uscate, ajunseră la hotel în Poiană, unul de patru stele, el o invită la o cină rafinată, stropită cu vin de Bordeaux. Însă avu grijă să o roage pe recepţioneră să treacă o singură persoană pentru toate cheltuielile, să nu cumva să apară pe facturi şi pe nota de plată de la restaurant două persoane. Seara, după o primă partidă fierbinte de amor, înainte ca el să intre la baie, soţia îl sună. El întinse braţul către Dana, cu un deget ridicat, uşor ameninţător, sugerându-i să tacă. Soţiei i se plânse că e foarte obosit, că drumul a fost prost (nu fusese deloc) şi că a ajuns foarte târziu la hotel. Apoi zise că are febră, că e răcit şi că se culcă, să nu-l mai sune şi mai încolo, că o va suna el dimineaţă. Ochii Danei aruncau niscai fulgere, dar el nu le observă. N-ar fi vrut să fie în locul acelei soţii, care credea ce auzea în telefon şi probabil îşi făcea griji pentru sănătatea partenerului ei de viaţă. Însă îi era milă de ea. A doua zi urmă vizita de afaceri, în care Dana trebui să se prezinte drept consilier juridic, după care o porniră pe drumul de întoarcere acasă.

Această poveste este una adevărată. Multe alte poveşti asemănătoare au urmări nedorite pentru personajele masculine care se implică în iţele încurcate ale unei relaţii extraconjugale. Amanta ajunge să vrea mai mult decât acest statut, rămâne însărcinată, apar probleme care nu de puţine ori distrug o căsnicie începută frumos. Dar dacă te-ai gândi mai bine, tu, stimate domn, ai alege o altă soluţie la dualitatea cu care te-a dăruit natura. De ce nu ai merge la un salon de masaj? Ai dreptate, tot un fel de înşelat se cheamă şi asta, dar e fără obligaţii, fără dureri ulterioare de cap, fără probabilitatea unei case stricate pe viitor. De ce să rişti? O fată de la un salon de masaj îţi oferă relaxare, incitare, poate fi ceea ce-ţi doreşti din când în când. Nu te stresează cu telefoanele, nu produce tensiuni în familia ta.
O alegere poate fi salonul Masaj Artemis, de pe strada Costache Negri nr. 18 din Bucureşti. Fără obligaţii, fără complicaţii, discret şi fără urmări dureroase.

Ce părere ai, nu e mai avantajos salonul decât o iubită costisitoare și generatoare de probleme acasă?









miercuri, 14 septembrie 2016

Gunes episoadele 21-25, rezumat







Gunes episoadele 21-25, rezumat
Guneș se întoarce acasă şi află ce a făcut Rana cu fetele ei între timp. Astfel, se hotărăşte că nu se va mai întâmpla aşa ceva vreodată şi are loc o confruntare între cele două. Haluc iese din spital şi începe să regrete faptele din trecut. Guneș îl iartă şi se reapropie de el, apoi organizează un fel de întâlnire de familie în casa mamei lui ca să poată să se împace cu toată lumea. Fetele merg la şcoală din nou şi se află deodată în centrul atenţiei, fără să înţeleagă cauza acestei "celebrităţi". Până la urmă află că Tugce şi Melisa stau la baza bârfelor şi privirilor aruncate de toţi colegii către ele.

Savaș şi Haluk au o discuţie care reaprinde conflictele din trecut. Savaș leşină, şi, când îşi revine în simţiri, nu-şi aminteşte nimic din ceea ce s-a petrecut mai înainte. Nazlî află că el a luat nişte pastile tocmai ca să uite trecutul. Nazlî se decide să aibă o discuţie deschisă cu Rana, dar ea dă vina pe Savaș pentru tot ceea ce a făcut. Ca să se răzbune, Rana îi spune lui Guneș că Nazlî şi Savaș au o relaţie. Vestea cade că un trăznet pe întreaga familie iar Selin şi Ali dezbat intens subiectul, discutând foarte deschis despre asta. Ali susţine că are o anume atitudine din gelozie, dar Selin nu vrea să audă de aşa ceva. Apoi amândoi cad de acord să pună un pariu. Selin este şi ea geloasă şi va recunoaşte într-un sfârşit, acest lucru faţă de Ali.

Savaș şi Nazlî plănuiesc să fugă împreună pentru că Nazlî va împlini 18 ani peste două săptămâni şi ea zice că n-o să mai fie sub tutela mamei ei. Într-o dimineaţă Savaș intră în clasă, în timpul orei, şi cere permisiunea profesorului s-o ia pe Nazlî cu el. Alte fete care tânjeau după atenţia lui rămân dezamăgite. Însă planul lor nu va avea succes. Nazlî este foarte supărată, iar Savaș e şi el dărâmat că n-a reuşit ce şi-a propus. Selin şi Ali se străduiesc să-l încurajeze pe Savaș, iar el, fără să-şi dea seama, scapă câteva cuvinte despre mama lui. Ali şi Selin realizează că sunt mult mai multe de spus şi de aflat. Savaș alcătuieşte un nou plan.

Levent apare deodată în viaţa familiei (este un fost iubit al lui Sevilay) şi împreună cu Ahmet deschid un bar fiind parteneri de afaceri. Levent începe să se apropie de Sevilay iar Haluk observă, suspectând că el este adevărata ţintă a lui Levent. Haluk ajunge să vorbească deschis cu el, după care Levent doreşte să discute cu Ali. Savaș află şi el nişte secrete de familie şi Rana se vede nevoită să dea unele explicaţii, aşa că se întoarce acasă în acest scop. Savaș se rupe de familie încercând să ducă o viaţă complet nouă. Nazlî îl va susţine în demersul lui. Selin se alătură lui Tugce pentru a o forţa pe Elif să se confrunte cu adevărul şi să-l recunoască faţă de toată lumea. Fetele fac tot posibilul să se afle ceea ce au aflat şi ele.

Levent în mod formal îi cere permisiunea lui Ali să între în viaţa lui Sevilay, iar el acceptă, fiind de acord că mama lui să-şi refacă viaţa. Acest lucru îi aduce din nou pe Haluk şi Ali faţă în faţă. Se apropie ziua gemenelor. Selin deja regretă ce i-a făcut lui Elif şi n-are nici un chef să-şi facă majoratul. Dar îl aude pe Ali stând de vorbă cu Haluk şi se răzgândeşte.
Elif, la rândul ei, nu stă degeaba, ci îl întărâtă pe Ali împotriva lui Selin. Aceasta, când îşi da seama că e pe cale să-l piardă pe Ali, se hotărăşte să-i vorbească deschis despre sentimentele ei.

Melisa vrea să se împrietenească cu Elif ca să ajungă în apropierea lui Savaș. Când Nazlî îşi dă seama ce se petrece şi o vede pe Melisa acasă la Savaș se înfurie şi se ceartă cu el chiar înainte de aniversare. Acum Nazlî este convinsă că Savaș nu va veni la petrecere, dar el i-a pregătit deja o surpriză, medalionul mamei lui. Levent se decide să-i spună lui Ali că este fiul lui, nu al lui Haluk. Acesta din urmă află şi el că Ali nu e fiul lui, iar Sevilay se teme că n-o să suporte acest adevăr şi o să-i facă ceva rău lui Ali, aşa că îi spune lui Guneș totul cerându-i ajutorul.

Ali vrea să obţină iertarea lui Selin, părându-i rău pentru tot ceea ce i-a făcut. Savaș începe să lucreze cu Levent şi îşi ia în serios responsabilităţile. Tugce descoperă o relaţie între Elif şi Levent, despre care află Ali şi apoi merge să se confrunte cu Levent la bar, dar acolo îl pândeşte un pericol...


urmează: Gunes, ep. 26-35

sursa foto: capturi video de pe youtube si kanald.com.tr

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Gunes - prezentare si distributie.