joi, 20 iulie 2017

Un Johnnie Walker dublu. Eticheta rosie, albastra sau neagra?





Un Johnny Walker dublu. Eticheta rosie, albastra sau neagra?Acum câteva zile stăteam de vorbă într-un Starbucks din Shanghai cu un somelier, iubitor de călătorii, ca şi mine. Eu şi colega mea de cameră intrasem la aer condiţionat şi la un frappe mai rece decât gheaţa, pe o căldură insuportabilă cu care nu eram obişnuite. Domnul Titi avea în faţă o bere chinezească, slabă, mai slabă decât aceea europeană, iar dna Carmen a scos din geantă o sticluţă mică de whisky, adusă de acasă, despre a cărei provenienţă nu ne-a povestit nimic. Era învelită într-un gen de săculeţ de pânză, şi dl Titi a făcut o glumă, întrebând-o dacă mai primeşte o duşcă în caz că ghiceşte culoarea etichetei acelei băuturi alcoolice.

Noi n-am înţeles la ce se referă domnul somelier când a zis de culoarea etichetei. Apoi dânsul ne-a povestit că whisky-ul nu este de un singur tip şi nu se distilează dintr-un singur fel de materie primă. De exemplu, whisky-ul Johnnie Walker are nu mai puţin de 15 variante diferite, cu tot atâtea etichete diferit colorate.

Conţinutul unei sticle cu etichetă roşie, Red Label, cel mai cunoscut din lume, este distilat dintr-un amestec de băuturi alcoolice din 35 de mixuri de cereale şi malţ şi poate fi folosit şi pentru cocktailuri. Se spune că era băutura favorită a lui Winston Churchill care obișnuia să deguste câte un pahar, cu sifon. Acest whisky are o culoare caldă de chihlimbar, si are un anume gust de piper şi rom. Alcoolul din el se simte în nări odată ce ai apropiat paharul de nas.

Un Johnny Walker dublu. Eticheta rosie, albastra sau neagra?Eticheta neagră, Black label, este un whisky provenit din 75 de mixuri de cereale diferite, apoi ţinut la maturare în butoaie din lemn timp de 12 ani. Dacă butoaiele sunt din stejar vechi, ceea ce-i împrumută băuturii o aromă de fum, de scoarţă de stejar şi de vanilie, atunci avem în faţa noastră un Double Black label. Culoarea acestuia este mai închisă, un gen de caramel, iar gustul e aromat, echilibrat, satinat, cu note de scorţişoară. E mai dens decât Red Label şi mai dulce, datorită adaosului de zahăr caramelizat.

Dacă până acum am vorbit despre whisky-ul de serie, de acum înainte vin la rând etichetele ediţiilor limitate. Johnnie Walker cu etichetă aurie, Gold label a fost produs prima dată la sărbătorirea centenarului şi reprezintă un whisky maturat timp de 18 ani. Însă în 2013 eticheta aurie a fost înlocuită cu un fel de certificat de garanţie a vârstei conţinutului acestor sticle. Același whisky, dar cu etichetă Platinum, se vinde mai ales în ţările asiatice.

Un Johnny Walker dublu. Eticheta rosie, albastra sau neagra?Eticheta albastră este aplicată pe sticlele cu whisky distilat după primele formule originale de amestecuri de cereale şi malţ maturate timp de 15 ani, formule rămase secrete. Este cel mai scump tip de Johnnie Walker (costă cca 500 de dolari americani) şi e făcut din cele mai rare materii prime. Sticla se ambalează într-o cutie elegantă, neagră sau belumarin, capitonată cu mătase albă, fiecare fiind înseriată şi însoţită de un certificat de autenticitate. Michael Jackson ar fi gustat acest whisky şi l-a evaluat cu 9 din maxim 10. Este o băutură aromată, fructată, cu iz de fum, dar foarte satinată şi uşor dulceagă.

Nouă ne-a făcut plăcere să-l ascultăm pe domnul Titi şi să aflăm ceea ce v-am împărtăşit şi vouă. Iar dacă nu-mi permit să cumpăr o sticlă de Johnnie Walker blue label, sper ca într-o zi poate să primesc una drept cadou :)




sursa foto: 1+2 - pixabay.com, 3 - wikipedia

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









miercuri, 19 iulie 2017

It Stains the Sands Red 2016, recenzie




It Stains the Sands Red 2016, recenzieTitlul original: It Stains the Sands Red
Traducere (personală) - Pătează nisipul cu sânge
Gen: horror
Producător: Digital Interference Productions, Grasswood Media, 2016
Distribuitor internaţional: Dark Sky Films
Regia: Colin Minihan
Scenariul: Stuart Ortiz, Colin Minihan
Distribuţia: Brittany Allen, Juan Riedinger, Merwin Mondesir, Kristopher Higgins, Andrew Supanz, Michael Filipowich, Nico David, Dylan Playfair

O stripteuză cocainomană din Las Vegas, Molly, porneşte la drum spre Mexic cu iubitul ei, Nick, pentru că în oraş tocmai s-a declanşat o epidemie şi oamenii obişnuiţi sunt zombificați de către alţi zombie. La un moment dat se împotmolesc cu maşina în nisipul deşertului şi văd un tip care vine spre ei de pe autostradă. Individul este un zombie însetat de sânge. Cei doi se baricadează în maşină până vine noaptea şi Nick, văzând că zombie-ul pare să fi dispărut din peisaj, deschide portiera să ia telefonul căzut pe asfalt. Creatura, însă, îl atacă şi îi mănâncă organele interne.

Molly o ia pe jos prin deşert încercând să ajungă la un aerodrom particular unde erau aşteptaţi, ea şi Nick. Însă pe drum constată că zombie-ul vine după ea, și, ce să vezi, acesta nu vrea s-o mănânce, ci doar aşa, se ţine scai de ea, între cei doi pe parcursul filmului înfiripându-se un fel de relaţie, dacă pot s-o numesc aşa. Molly îl botează pe zombie Smalls (Mică, de la puţă mică) şi începe să-i povestească despre viaţa ei de mamă şi femeie ratată, deşi Smalls doar horcăie din când în când.

Până la urmă ea îl omoară zdrobindu-i capul cu o bucată de dală de piatră, eliberându-l de chin, şi se întoarce la fata ei, în orăşelul bântuit de oamenii transformaţi în zombie. Cu scenele sale scârboase în care Smalls scoate maţele bărbaţilor (care răsar în calea lui Molly violând-o), mâncându-le (ba, chiar la un moment dat, am impresia că mai ronţăie domnul Smalls şi un alt organ masculin aflat în zona abdominală a victimei lui), sau cu scena absolut tembelă în care ea îşi scoate tamponul plin de sânge din vagin aruncându-i-l să-l mănânce, părerea mea este că n-am văzut film mai prost ca ăsta.

Într-adevăr, este un low cost, dar asta nu ar fi trebuit să împiedice pelicula să aibă substanţă, să aibă un sens şi ceva la care să te gândeşti după ce se derulează genericul. Vorba unui comentator de pe amazon, în acest film femeia este o feministă puternică iar bărbaţii sunt nişte profitori, însetaţi de sânge şi de sex, nişte creaturi în care instinctele predomină sau dacă nu e aşa, sunt nişte nenorociţi care o lasă baltă pe Molly tocmai când are nevoie mai mult de ajutor (tipul de la aerodrom pleacă singur spre Mexic lăsând-o pe Molly în compania celorlalţi angajaţi, zombificați între timp). În timp ce este urmărită de Smalls (din cauza sângelui ei menstrual, zice o recenzie americană), Molly mai trage o dâră de cocaină pe nări sau o duşcă de apă ca să se hidrateze în soarele deşertului, iar zombie-ul ţine ritmul lent, nu cumva s-o prindă pe bune din urmă pe femeia din faţa sa.

Păcat că filmul nu pune mai mult accent pe nimicirea propriilor demoni ai lui Molly în timp ce traversează deşertul, pe transformarea ei din femeie uşoară şi mamă ratată, într-o luptătoare pentru drepturile ei şi viaţa copilului ei. Ideea asta e prea difuz întrepătrunsă în acţiunea haotică a filmului, din care nu înţelegi ce-i cu zombii ăia, ce vrea Smalls de la Molly şi de ce tocmai ea pare să fie cea aleasă de destin să supravieţuiască unor undeads.
Iar eu, dacă mai văd vreodată numele regizorului Colin Minihan pe afişul unui film, o să ştiu ce NU trebuie să vizionez.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte articole despre filme
vă rog accesați pagina Recenzii de filme.








marți, 18 iulie 2017

Elita societatii, episodul 17-18 rezumat




Rezumatul de față corespunde episoadelor 46-52 Happy Channel.


Elita societatii, episodul 17-18 rezumatMetin îl prezintă pe Kerem consiliului director, dar dintre toţi, Begum este aceea care priveşte totul cu luare aminte. Apoi Kerem şi Cansu sunt conduşi la birourile lor, care se află unul vizavi de altul şi au peretele dinspre culoar de sticlă, astfel că fiecare vede ce face celălalt. (Aici începe episodul 47 Happy Channel) La Oliva, Mert o concediază pe Sude pe motiv că nu are nevoie de oameni că ea, care creează tensiuni între angajaţii magazinului. Bedia se duce iar pe la Oliva şi o cheamă pe Ece să stea de vorbă cu ea şi scoate un plic consistent ca s-o determine să-l lase pe Mert în pace. Ece nu acceptă şi iese afară din birou plângând.

Begum, nemulţumită de noua ierarhie din companie, încearcă să-i facă probleme lui Kerem, însă Metin, fără să aibă habar cine este Kerem, i-o dă pe Cansu în grijă ca să înveţe cum se conduc treburile în companie. Kerem aranjează în aşa fel lucrurile încât o va determina pe Cansu să-i propună lui Mert să facă afaceri cu ei pentru a dezvolta divizia online a companiei și a face un restaurant la Oliva. Metin se arată foarte încântat de felul în care lucrează tinerii, dar Kerem nu se gândeşte decât la planul lui de răzbunare pe cei bogaţi, care, crede el, i-au furat viaţa. Drept urmare, îl convinge pe Mert să vândă jumătate din acţiunile Oliva familiei Koran, dacă vrea să lucreze cu ei.

Bedia, văzând că Ece nu se lasă, îl contactează pe proprietarul casei şi îi oferă o sumă mare de bani ca s-o cumpere, în aşa fel încât Ece să plece de acolo. Mert află cine urma să cumpere casa, supralicitează oferta şi o cumpără el pentru Ece, ca să poată rămâne în casa în care s-a obişnuit de atâta vreme, apoi se mută împreună în ea. Bedia, când aude aşa ceva, se înfurie şi din nou caută o modalitate de a-i face pe cei doi să se despartă. Cansu o determină pe Sureya să aibă grijă de Ela şi să se ataşeze de ea. După ce-i face o poză cu Ela în braţe, se duce să i-o arate lui Metin, ca să-i demonstreze că fetiţa merită să fie crescută în casa lor şi că Sureya n-o urăşte. (Aici începe episodul 49 Happy Channel)

Elita societatii, episodul 17-18 rezumatLa companie, Kerem o aduce pe Sude şi o angajează acolo, că s-o facă pe Cansu geloasă şi ca să-şi vadă răzbunarea împlinindu-se. Ece se pregăteşte să plece de la magazin, ca să nu mai stea că un ghimpe în ochii Bediei. Isil, văzând că lucrurile nu decurg aşa cum vrea ea, merge cu Metin la vilă să-şi recupereze fetiţa, dar Sureya nu vrea să i-o dea, motivând că dacă a lăsat-o la uşă, acum este a lor, o cresc ei, mult mai bine decât ar putea-o face Isil. Mert, Kerem, Ece şi Cansu se află la magazin şi încearcă să se comporte că atunci când erau buni prieteni, dar Kerem de fapt i-a chemat ca să le-o prezinte pe Sude, ca nouă parteneră pe divizia online, lucru care în primul rând pe Cansu o deranjează.

La vilă, Metin se declară de acord cu ceea ce spune Sureya, că Ela este o Koran şi că va fi crescută ca o Koran şi o dă afară pe Isil. Kerem, la birou, începe să citească în revistele mondene despre Sureya, ca să ştie tot ceea ce se poate despre familia Koran, apoi îi propune să decoreze Oliva aşa cum doreşte, profitând de o informaţie dintr-un interviu în care ea spune ce fel de artă preferă. Cansu se duce în arhivă şi Kerem vine după ea, dar închide uşa, care nu se poate deschide decât pe dinafară, astfel că rămân o vreme încuiaţi acolo, până când el forţează uşa şi ies afară. Sude şi Begum au o discuţie tăioasă, dar Begum nu are încotro şi, oarecum şantajată, merge cu Sude să-i prezinte lui Metin un nou meniu, din alimente sănătoase. Cansu vorbeşte cu taică-său să o dea afară pe Sude, dar el îi atrage atenţia că afacerile sunt afaceri şi sentimentele trebuie lăsate deoparte.  (Aici începe episodul 51 Happy Channel)

La Oliva totul este acoperit cu folii de plastic şi Ercan, în fruntea celorlalţi angajaţi, crezând că vor fi concediaţi, încep un fel de grevă spontană. Cansu, Kerem, Mert şi Ece apar şi ei şi îi liniştesc pe toţi spunându-le că doar se va redecora locul. Bedia vine şi ea la Oliva, disperată de gestul nepotului său, căruia i-a dat toate prerogativele şi acum nu mai poate face nimic ca să anuleze actul de cedare a acţiunilor. Între timp şi Sureya a venit acolo şi a pictat nişte maci pe perete. Când Bedia o vede, ţipă la ea crezând că a fost trădată de prietena ei. Sureya se enervează, jignită de vorbele bătrânei şi pleacă ameninţând.


Isil vine la firmă şi îl avertizează pe Metin că-i dă în judecată pentru răpire de copil. Sureya şi Levent se întâlnesc într-un părculeţ pe malul Bosforului şi Metin îi vede într-o ipostază tandră. Bedia se sfătuieşte cu avocaţii şi ajung la concluzia că tot ceea ce se poate face este să-l dezmoştenească pe Mert, însă avocaţii îi spun să se gândească bine la asta, pentru că ulterior nu va mai exista cale de întoarcere. Seara, la vila Koran apare Ișil cu o cohortă de poliţişti în spatele ei. Cansu şi Sureya încearcă s-o ascundă pe Ela, dar Isil vede şi fetiţa este luată acasă. Ulterior, Sureya va merge acasă la Ișil s-o convingă, inclusiv cu bani, că Ela merită o viață și o educație mai bună decât îi poate oferi ea. A doua zi Levent este răpit de nişte indivizi puşi de Metin în timp ce făcea jogging. Metin îl duce într-o casă părăsită şi îl leagă, dar asta nu-l împiedică pe avocat să-i mărturisească afaceristului că o iubeşte pe Sureya cu adevărat.

(Aici începe episodul 53 Happy Channel) Într-o ultimă încercare de a o face pe Ece să înţeleagă că între ea şi Mert sunt diferenţe enorme, Bedia îi invită pe amândoi la conacul lor, fără să le spună că pregătise o petrecere în aer liber. Mert se simte în largul lui, dar Ece este umilită, mai ales că femeile invitate de Bedia o bârfesc şi vorbesc despre ea ca despre o sărăntoacă fără şcoală. La firma Koran Cansu, văzând că Sude are treabă în birou la Kerem, apasă butonul de alarmă de incendiu, amuzându-se. Kerem, ca s-o enerveze, o ia pe Sude şi o sărută pasional ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 15-16 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 19-20

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.









luni, 17 iulie 2017

Echilibrul Aduce Succes! 5 Pasi pentru Echilibrare




Echilibrul Aduce Succes! 5 Pasi pentru Echilibrare

Timpul nu mai înseamnă bani.
Timpul înseamnă acum echilibru pe plan interior și exterior.
Viitorul este câștigat de cei care vor deține echilibru.

Rapiditatea informațiilor, puterea cunoașterii și capacitățile omului încep din ce in ce mai repede, să fie strâns legate.
Astfel, omul este expus unei uriașe cantități de informație și cunoaștere.
Pentru alegerea corectă și precisă, este nevoie de echilibru.

Toate formele de business, relații, prietenii, colaborări devin împlinitoare dacă partenerii sunt echilibrați mental, și mai ales emoțional.
Nimeni nu mai face afaceri, sau nu mai are relații cu oameni agitați, dezechilibrați, neatenți, pierduți, sau prea emoționali, de se stresează din orice.
Coloana vertebrală este metafora dorită.

De ce e nevoie de Echilibru?
Prin echilibru cărările sunt mai scurte, fără el, mai lungi.
Avem 3 funcții care au nevoie de optimizare:

- Mintea pentru a fi echilibrată: concentrare, non-identificare, vigilență, decizie, raport, scală, memorare, rapiditate.
- Emoțiile pentru a fi echilibrate: înțelegere, transformare, pozitivitate, non-negativitate, entuziasm, empatie.
- Trupul pentru a fi echilibrat: nutriție, însănătoșirea și energia organelor, efort fizic susținut, suplețe.

5 Pași simpli pentru Echilibrarea omului:
1. Voința continuă pentru un scop sau altul
2. Starea de prezență, clipa simțită sau trăită Aici și Acum
3. Pozitivitatea intențională, efortul spre a face bine
4. Admirație pentru natură, faună, floră, cosmos
5. Starea de smerenie, pentru tot ce este în jur

Conferința pe care Alexandru Pleșea o realizează în luna Iulie, în 7 orașe din România, pentru echilibrarea celor 3 funcții, plus detalierea celor 5 pași, sunt necesare în orice formă de relație, familie, business, parteneriat, relație angajator - angajat, deoarece ele vor crește nivelul personal și profesional al celui care le deține.









duminică, 16 iulie 2017

Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumat



Rezumatul de față corespunde episoadelor 35-46 Happy Channel.


Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumatKerem, derutat, merge acasă şi începe să scoată trandafirii plantaţi de taică-său pentru Cansu. Mert vine în vizită şi încearcă să-l oprească, dar el este foarte hotărât, neînţelegând de ce Cansu nu mai vrea să fie împreună. A doua zi Cansu constată că Kerem este distant şi rece cu ea, apoi se duce la Ece să plângă pe umărul ei. Mert se pregăteşte serios pentru întâlnirea cu comisia de evaluare, dar în acelaşi timp se apropie din nou de Ece, înduplecând-o să se împace.

Begum, ca să-i strice lui Cansu relaţia cu Kerem, o contactează pe Sude, o fostă colegă de liceu de-al lui Mert şi Kerem, acum expertă în nutriţie, ca s-o bage pe fir la marketul Oliva. Sude merge acolo, îl revede pe Kerem, căruia cândva i-a fost iubită şi îl convinge că marketul are nevoie de serviciile ei. Cansu o vede că se poartă familiar cu el şi devine foarte geloasă. (Aici începe episodul 39 Happy Channel) Mert se prezintă în faţa comisiei şi se descurcă excelent, însă între timp Bedia apare în magazin şi o întreabă chiar pe Ece dacă ştie cine este iubita nepotului ei, şi din discuţie tânăra înţelege că bătrână nu va fi niciodată de acord ca Mert să aibă o iubită din altă pătură socială decât cea bogată.

Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumatIșil, care din nou voia să o bârfească pe Sureya în faţa unei reportere de televiziune, are surpriza să fie luată la poliţie pentru semnătura falsă cu care a cumpărat vila. Metin începe să se intereseze despre Levent, apoi se duce la Sureya pe când şi avocatul este de faţă şi se poartă foarte tandru cu ea, ca să-l facă pe acesta să creadă că relaţia lor matrimonială merge bine. Mert, după ce iese cu faţa curată de la comisie, îi dă lui Kerem valiza cu banii promişi la început, ca să-l ajute să-şi împlinească visul, însă Kerem nu mai vrea acest târg, promiţând să-i fie alături prietenului său indiferent ce se va întâmpla. Mert totuși insistă şi Kerem ia banii.

După aceea în faţa personalului de la Oliva este prezentată Sude, care anunţă ce schimbări vrea să facă la magazin, însă angajaţii nu sunt încântaţi de ideile ei. La vila Koran, Cansu o vede pe maică-sa că ia pastile ca să liniştească şi i le aruncă la chiuvetă apoi adorm amândouă una lângă cealaltă. Cansu se trezeşte, şi pentru că este cu gândul la Kerem, îl sună, dar el era la un restaurant cu Sude şi, fiind plecat la toaletă, Sude răspunde, minţind-o pe Cansu că Kerem este la baie, ca să insinueze că între ei doi este o relaţie intimă. Cansu este foarte descumpănită şi închide telefonul. Acum Sude îşi dă seama de ce a apelat Begum la ea şi îşi va schimba planurile, văzând că Begum îşi sapă propria soră. (Aici începe episodul 41 Happy Channel)

Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumatBedia îl pune pe unul dintre cei responsabili de magazinul Oliva să-l urmărească pe Mert ca să descopere cine-i este iubita. Isil, presată de Metin, care îi promite că dacă nu renunţă la emisiunea televizată în care vrea s-o terfelească pe Sureya, nici el nu va retrage plângerea de la poliţie, încearcă să redreseze situaţia. Pe de altă parte, Metin se străduieşte s-o recâştige pe soţia sa, gelos fiind pe idila ei cu Levent. La Oliva se pregăteşte o mică sărbătorire a reuşitei lui Mert şi a venirii în echipă a noii colege, Sude. Însă Sude o urmăreşte pe Cansu până la vilă, şi când înţelege că este sora lui Begum, îi pregăteşte la Oliva o surpriză foarte urâtă, pentru a se răzbuna pe Begum, care se foloseşte de ea.

Angajatul pus de Bedia să-l urmărească pe Mert îi aduce acesteia o poză cu el şi Ece sărutându-se. Bedia înnebunește de furie, pentru că nu acceptă ca nepotul ei să fie îndrăgostit de o fată de cartier, care nu e la nivelul lui, social şi financiar vorbind. La Oliva începe mica petrecere, dar Cansu se află acasă la Kerem, stând de vorbă cu mama lui. La magazin vorbeşte Mert, Kerem, apoi când vine rândul lui Sude, ea face o prezentare pe videoproiector a unui articol care deja este publicat pe blogul ei personal. Când Cansu ajunge la market, Sude tocmai arată că marea bogătaşă Cansu Koran, vrând să cunoască o nouă experienţă, joacă un rol de angajată la Oliva... toată lumea este consternată, mai ales Kerem şi Ece. (Aici începe episodul 43 Happy Channel) Bedia vine la magazin, vede că nu e nimeni la tejghele şi se duce la secretară, atunci aflând adevărul despre schimbul de identitate dintre Mert şi Kerem.

În faţa tuturor, ea îl jigneşte pe Kerem crezând că a acceptat acest joc pentru bani, iar el aruncă prin magazin restul de bancnote care i-au rămas după ce i-a dat o sumă femeii sărmane pe care o credea mama lui Cansu, jurând în sinea lui să se răzbune pentru afrontul adus de femeia care-l cunoastea de mic copil. Cansu, când ajunge acasă, este aspru dojenită şi pedepsită de Metin şi de Sureya, pentru că acum toată lumea vede pe net articolul de pe blogul lui Sude. Metin o încuie în cameră iar Begum se ia de păr, dându-şi seama că a greşit subapreciind-o pe Sude.

Elita societatii, episodul 14-15-16 rezumatKerem acum este plin de gânduri: pe de o parte, este rănit de atitudinea Bediei, pe de altă parte, se simte ca o jucărie în mâna lui Cansu. Ișil, ca să forţeze nota, o aduce pe Ela în faţa uşii vilei Koran şi o lasă acolo, crezând că îl va determina pe Metin, care locuieşte din nou acasă la el, să revină la ea. Bedia e tot la market şi are loc o răfuială între ea şi Mert, căruia vrea să-i demonstreze că locul lui este sus, iar al lui Ece jos, şi că ei doi nu trebuie să aibă nimic în comun. Begum, supărată pe Sude, intră în cameră la Cansu şi îi promite s-o ajute cumva.

Ela rămâne în grija servitoarelor casei şi, la început, Sureya îl presează pe Metin să dea de Isil - care nu răspunde la telefon - şi să-şi ia fata. Begum o ajută pe Cansu să iasă din casă, pentru a merge în vizită la Kerem, dar acolo nu găseşte pe nimeni şi îi lasă poza cu ei doi în leagăn şi cu un mesaj pe nişte straturi de flori, după care pleacă înapoi. Yilmaz şi soţia lui, Aysen, aflând despre comportamentul Bediei faţă de fiul lor, se hotărăsc să-i spună că ei îşi dau demisia din jobul de la vila ei şi o lasă baltă. (Aici începe episodul 45 Happy Channel) Bedia, înfuriată, se răzbună pe Mert şi îl ameninţă în fel şi chip, căutând mai apoi o cale de a-l despărţi de Ece.



Cansu o cheamă pe prietena ei să-i arate vila şi să găsească împreună soluţia de a-l face pe Kerem să fie omul de dinainte. Sude, însă, se bagă tot mai mult în viaţa lui Kerem crezând că-l poate atrage de partea ei, dar va întâmpina obstacole din partea lui Ece, care o surprinde într-o vizită la el acasă. Ece îi spune lui Kerem de poza lăsată de Cansu, dar el o rupe, dezinteresat, tot cu gândul la planurile sale de răzbunare. Metin şi Sureya sunt convocaţi de avocatul familie ca să deschidă testamentul lui Can şi află cu stupoare că el a lăsat acţiunile pe care le deţinea la firmă lui Cansu, care astfel devine acţionarul majoritar după Metin. Begum din nou este roasă de invidie când aude aşa ceva, şi caută căi de a o manipula pe Cansu ca să fie tot ea cea care va conduce compania.


Cansu, ajutată de Begum, se joacă toată ziua cu Ela, ataşându-se tot mai mult de ea, apoi va găsi o modalitate s-o facă şi pe Sureya s-o iubească, spunându-i că pe Ela Dumnezeu a adus-o în calea lor, în locul lui Can. A doua zi, Cansu, îmbrăcată sobru, merge la companie în prima ei zi de lucru, ca să fie prezentată board-ului de administraţie. Metin anunţă că a găsit şi un nou director comercial, care tocmai vine pe culoar. Când acesta intră, Cansu dă peste merele de pe o tipsie şi din nou, un măr cade la picioarele noului director care este nimeni altul decât Kerem....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 12-13 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 17-18

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.