Eurovision 2022 - cârcoteli, scandaluri, eliminări pe șest

Anul ăsta m-am uitat și eu pe youtube (că nu știu de ce, tv-ul meu nu are nici TVR1 și nici TVR internațional) să văd Eurovisionul, și am stat cu ochii pe ecran până pe la 2 jumate dimineața. Sincer, nu mi-a plăcut nicio piesă în afară de #Llamame. Nu sunt eu mare patrioată și naționalistă cu atât mai puțin, însă îmi plac piesele dansante și ritmate, cu un spectacol ok în completare. O să zic aici că din ultimele 25-30 de ediții nu mi-au rămas întipărite în memoria muzicală decât #Tornero (Mihai Trăistariu 2006) și My number one (Helena Paparizou, 2005). Adică melodii dansante și ritmate, cum ziceam.

Nu că nu ar mai fi fost și altele, dar nu au rămas agățate nicicum de mintea mea. Altfel, ce să zic? Pe scenele Europei s-au perindat multe nume care au rămas necunoscute și după concurs, lălăite, lungite și scremute, fără sare și piper pe care nu ai răbdare să le asculți mai mult de jumătate de minut, multe exagerări gen măștile de câine? dragon? din spectacolul de aseară (la Elveția era?), sau fracul cu crinolină din pene de struț, costumație grea de peste 50 de kile - citesc pe net - a solistului din Australia, care nu am înțeles nici de ce a venit mascat pe scenă, că arată chiar bine de tot!, un șir nedefinit de excentrici (vezi Conchita Wurst, 2014), sau trupe care vin costumate precum capra de Anul Nou, urlă în microfon și țopăie crăcănându-se pe scenă și imitând ceva hominizi semi-sălbatici din preistorie. Mai pe scurt, un lung șir de glamour și kitsch care nu se distinge decât printr-un amalgam zornăitor de zgomot, lumină și culoare, dar care trece prin concurs mai efemer decât fluturii atrași de magia unui bec aprins.

Deci, luăm locul 18, foarte jos și nemeritat, zic eu și nu doar eu. Sigur, am înțeles de mult că, totuși, voturile se manipulează acolo sus, ca să nu iasă pe primul loc o țară care nu are resurse de a organiza un Eurovision. Bun, deci m-am liniștit, noi nu vom fi niciodată primii, oricât de buni am putea fi la un moment dat. Și mă așteptam să iasă Ucraina pe primul loc, chit că melodia aia nu-mi place deloc și chiar dacă ar fi tra-lă-lăit 3 minute pe scenă fără să facă nimic altceva - deși mă întreb ce resurse vor avea ei la anul să poată organiza un astfel de concurs, dacă la anul va mai exista o Ucraină!

 

Dar stați, citesc pe net că #nușce for superior al #Eurovision a primit cereri de la public să-i descalifice pe ucraineni pentru mesajul politic din finalul piesei, pentru că este interzis de regulament. Dacă e așa, atunci și Moldova ar trebui descalificată, pentru toată piesa lor politică de la cap la coadă! Și toți cei care au zis la finalul interpretării ceva de genul Slava Ukranini sau au avut steaguri ale Ucrainei pe instrumente, nu așa e corect? Aaaa, nu, cică forul sus-pus nu descalifică pe nimeni pentru că mesajele alea erau umanitare, nu politice. Nu mă înțelegeți greșit, susțin Ucraina și nu sunt de acord cu războiul, dar ce se întâmplă la Eurovision nu e cușer!

Și mai citesc tot pe net că juriile din 6 țări au fost deja descalificate de mult, de la semifinala a doua, iar voturile au fost citite de cineva căruia i s-a transmis o listă cu voturi puse cum au vrut organizatorii. Cică acele țări (Polonia, Azerbaidjan, San Marino, România, Georgia și Muntenegru) ar fi vrut să manipuleze votarea juriului. Daaaaa! Păi noi nu avem voie să votăm Moldova și nici ei pe noi (de aceea a apărut că nu a votat-o deloc juriul nostru), dar scandinavii și UK au voie să se susțină ei între ei! Adică, așa cum ar zice George Orwell, unii sunt mai egali ca alții. Și ca să fie totul murdar până la capăt, abia azi, la cca 12 ore de la terminarea concursului, oficialii Eurovision au anunțat acest fapt.

Ce să mai zic?! Începe să-mi fie poftă de niște lămâie când aud de acest concurs. Chiar nu merită atenția și efortul de a sta o bucată de noapte să-l vezi. Că de votat, nu mă prinde nimeni să votez, că nu sunt sigură că votul meu ajunge la cântărețul votat de mine.

În final, ce spun internauții britanici despre concurs (texte preluate din presă):

"Este timpul ca BBC să retragă finanțarea acestei farse. Nu-mi pasă că Marea Britanie a venit pe locul doi, aș fi simțit la fel dacă am fi venit ultimul. Un șobolan ar fi putut strănuta într-un microfon și Ucraina ar fi câștigat."

"Cântec groaznic care va ajunge în uitare (despre melodia Ucrainei). Nu talentul a câștigat, ci politica. Se știa de la început. Sam Ryder ar fi trebuit să câștige."

"Mi-am pierdut tot respectul pentru unul dintre concursurile mele muzicale preferate. Este păcat că politica trebuie să decidă chiar și un concurs ca acesta. Scuze, Regatul Unit și Spania au fost jefuite în fața milioanelor de telespectatori."

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pe unde pierde casa ta căldura?

Dacă tot au crescut preţurile la energie, posibil să te intereseze răspunsul la această întrebare. În plus, probabil ai observat și tu că, atunci când mergi în vizită la prieteni, deşi au același tip de încălzire, temperatura diferă mult între locuințe. Hm, care o fi explicația? Cel mai adesea, izolația și construcția necorespunzătoare... Toți oamenii își doresc ca locuința lor să păstreze cât mai bine căldura (sau răcoarea). Un studiu realizat de E.ON arată că principalele surse de pierdere a căldurii din casă sunt pereții (35%), ferestrele + ușile (25%) și pardoseala (15%). Care sunt, așadar, sfaturile specialiștilor pentru a-ți optimiza atât confortul termic din locuință, cât și cheltuielile? Știi vorba aia înțeleaptă: "Omul gospodar își face vara sanie și iarna car." Așa că hai să iți spunem acum, în pragul verii, ca să fii pe fază la iarnă!

Asigură-te că pereții sunt izolați corespunzător

Izolarea pereților se poate face atât din exterior, cât și din interior. Dar, dacă stai la bloc, izolarea exterioară nu depinde neapărat de proprietari, cât de administrația locală. Dacă te numeri printre cei care stau într-un imobil reabilitat termic, dar totuși ți se pare că locuința ta pierde căldura, e vremea să te orientezi (și) spre izolarea pereților interiori. Un strat de izolare din vată minerală va asigura un confort termic mult mai bun și îți va aduce câteva grade în plus pe termometru.

Verifică ferestrele și ușile

Chiar dacă ți se pot părea închise bine, e posibil să nu fie chiar așa... Sigur ai observat la o fereastră, aparent închisă etanș, cum se mișcă perdeaua. Astfel de curenți de aer care pătrund în locuință, deşi pot părea inofensivi, pot duce la pierderi de căldură de până la 25-30%. Dacă este vorba de o casă nouă, indicat ar fi ca ferestrele să aibă geamuri cu minimum 3 foi de sticlă și umpleri cu gaz corespunzător. Dacă, însă, este vorba de o locuință veche, una dintre soluții este înlocuirea sticlei normale cu sticlă termoizolantă, care este caldă pe interior. În cazul în care nu există fonduri pentru o schimbare majoră, montarea unor garnituri de cauciuc sau înlocuirea celor vechi poate reprezenta o soluție destul de bună și de impact.

Investește în materiale de calitate pentru pardoseli

Faptul că fundația și plăcile de ciment se află chiar sub podea nu ajută deloc la păstrarea temperaturii din casă. O podea neizolată sau izolată necorespunzător poate duce la pierderea a 15-20% din căldură. Pentru a limita aceste pierderi, o soluție poate fi folosirea unei izolații din polistiren extrudat de cel puțin 5 cm grosime. Alte materiale care pot fi folosite sunt vata minerală sau folia de polietilenă spumoasă. Gata izolația de pardoseală? Bun. Acum ce pardoseală montezi? Parchetul stratificat, parchetul din lemn masiv sau pardoselile din PVC sunt printre cele mai populare tipuri de pardoseli cunoscute ca fiind termoizolante. Deşi primele două variante sunt soluții ceva mai costisitoare, cu siguranță, în timp, vei recupera investiția din costul mai mic al facturilor sau din faptul că vor rezista multă vreme.

Și acum, că tot ai cumpărat un parchet de calitate, te-ai întrebat vreodată dacă îl îngrijești corespunzător? Fie vorba de parchet, PVC sau orice alt material, cu siguranță are „preferințele” lui ca să reziste pe termen lung (și iar să faci economie la portofel). Astfel că un produs cu PH neutru este cea mai bună alegere pe care o poți face, fiindcă acesta conține săpun natural care contrabalansează efectul apei și nu suprasolicită suprafața delicată. Noul detergent de pardoseli Asevi PH Neutru îți garantează că până și cele mai sensibile suprafețe - lemn, pal, marmură, ceramică, porțelan - vor fi protejate împotriva agenților externi. În plus îți parfumează pardoseala într-un mod inconfundabil. Parol!

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Între The Good Doctor și Mucize Doktor

Nu cu mult timp în urmă, în 2021, pe Kanal D a fost difuzat serialul Mucize Doktor, adică Doctorul minune (Taner Olmez în rolul dr. autist Ali). Serial turcesc. Nu reținusem care era povestea de la baza lui, ci doar mi-au plăcut multe din episoadele de la început, până când au început s-o lungească, specific dramelor turcești, ca să te plictisești de uitat la televizor.

De curând, ca fană a serialelor cu medici și spitale, am găsit pe Netflix The Good Doctor, cu Freddie Highmore în rolul principal. Serialul este copie la indigo a lui Mucize Doktor, de fapt, copie la indigo a unui serial sud-coreean. Până acum nu am prea crezut că nici americanii nu au chef de pus mintea la contribuție și preiau serialele altora. Cu copy/paste. OK, înțeleg că e vorba de o preluare legală, sub contract și că trebuie respectate clauzele, dar nu la a copia pur si simplu mă refer, ci mi se pare degradant să faci asta, când ai atâtea studiouri de producție cinematografică, sau atâția oameni la Netflixul ăsta care pot să gândească creativ, nu doar la "hai să facem și noi ca ei, că uite ce rating au avut". 

 Așadar două seriale relativ identice. Adică totul este la fel în linii mari și medii, ca să zic așa. Unele detalii sunt la fel, altele, nu. De exemplu, în varianta americană la spital apare o tânără care a jucat în filme pentru adulți și nu ar vrea ca părinții ei să afle asta. În serialul turcesc nu am văzut un asemenea personaj, chiar dacă apariția a fost secundară și de scurtă durată undeva prin primele episoade ale primului sezon.

Ideea serialului este, pe scurt, următoarea: un tânăr suferind de o anumită formă de autism urmează medicina și este susținut de către un medic care l-a cunoscut de mic să devină chirurg rezident într-un spital important. Dr. Shaun are pe lângă autism ceea ce se numește sindromul savantului, adică în acest caz, o capacitate uluitoare de a "vedea" în mintea lui organele pacientului și de a ști cu precizie ce procedură trebuie efectuată pentru a salva viața acelui bolnav. Sigur că mai și greșește, însă acest lucru se întâmplă foarte rar. Adevărata provocare constă în a depăși prejudecățile oamenilor și a se adapta la locul de muncă pe care îl are.

La prima vedere, îmi place mai mult serialul american, deși, cum ziceam, ambele sunt la fel. Poate din cauza limbii engleze, sau din alte motive care-mi scapă. Personajele sunt mai reale, mai vestice, mai apropiate de ceea ce-mi doresc eu de la un serial. În versiunea turcească, chiar dacă faptele sunt aceleași, parcă transpare gândirea orientală despre familie, închistarea mentală în trecutul glorios de care nu pot scăpa și prezența lui Allah peste tot. Nu că m-ar deranja credința, dar în serialele turcești menționarea numelui lui Allah cam la fiecare scenă e obositoare.

Singurul plus pe care îl are, în opinia mea, serialul turcesc este jocul pe care-l face actorul Taner Olmez. El este mult mai bun în rol, mult mai credibil, deși nu am văzut vreun autist de acest fel niciodată și nu știu cum se comportă, dar Taner are de la mama lui niște ochi mari și curioși, nu i-a fost greu să pară mirat tot timpul, iar timbrul și modulația vocii lui par mult mai reale decât vocea de tip robot a doctorului Shaun din serialul american. Te și obosește aceeași modulație mereu, la orice replică. Taner e perfect în acest rol, pe când Freddie Highmore de la bun început sună oarecum fals, ceea ce-i știrbește din autenticitatea rolului.

Altfel, sunt două seriale de urmărit, pentru că în fiecare din ele găsești ceva diferit, chiar dacă în esență este vorba despre unul și același lucru. Totuși în serialul american intrigile sunt mult mai șterse, relația dintre șefii spitalului nu se vede mai deloc, iar mâncătoriile nu prea există. Din acest punct de vedere, serialul turcesc e mult mai ancorat într-o realitate imediată pe care noi o știm foarte bine, chiar dacă ei accentuează totul destul de mult. În schimb, americanii au alt gen de mentalitate și de comportament, și aceste lupte personale, piedici puse de fiecare contra fiecăruia, nu există decât într-un fel palid și nesemnificativ.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Mașinile electrice, mașinile viitorului

Eu nu am mașină, însă știu să conduc. Motivele pentru care n-o fac sunt mai multe, dar de ceva vreme, pentru că fac o navetă destul de costisitoare până la serviciu și înapoi, din cauză că sunt nevoită să iau taxi până, și de la, stația de microbuz, m-am gândit că nu ar fi rău să-mi cumpăr o mașină electrică, desigur, după ce mai iau niște ore de condus și îmi actualizez carnetul de șofer.

Motivul principal este că o mașină electrică e micuță și mie mi-ar fi mai ușor să o manevrez. Pe de altă parte consumă energie electrică, iar în ziua de azi este un beneficiu deloc de neglijat în condițiile în care prețul benzinei sau motorinei crește ca aluatul cu drojdie, de la o lună la alta. Singurul dezavantaj, aș zice, este viteza maximă pe care o pot dezvolta aceste mașini electrice, de doar 45 de km la oră. Deși, la drept vorbind, pentru o începătoare ca mine, e chiar mai bine să nu mă trezesc apăsând aiurea pe accelerație.

Vehiculele electrice includ acum mașini, autobuze, camioane de toate dimensiunile și chiar și tractoare cu platformă care sunt cel puțin parțial alimentate de la o stație de încărcare electrică. Vehiculele electrice se împart în trei categorii principale:

• - vehicule electrice cu baterie, alimentate cu energie electrică stocată într-un pachet de baterii.
• - mașinile hibrid combină un motor pe benzină sau diesel cu un motor electric și o baterie mare reîncărcabilă.
• - vehiculele cu celule de combustie, folosesc hidrogen pentru a produce energie electrică care să conducă motorul.

Mașinile mici, în general fac parte din primele două categorii iar încărcarea se poate face atât de la o stație electrică exterioară cât și de la una pe care o montăm acasă.

 

O stație de încărcare de uz casnic poate fi montată în garaj, de exemplu, se alimentează la o priză de 220-230V, are dimensiuni reduse, design elegant, puterea maximă de încărcare fiind de 4,6 kw. Este rezistentă și durabilă. O astfel de stație, de tip Gewiss GWJ3001A, este echipată cu un selector manual, care permite reglarea puterii de încărcare, iar prizele iluminate pot fi manevrate cu o singură mână. Produsul vine echipat cu un dispozitiv de protecție împotriva scurgerilor de curent continuu.

 

O stație de încărcare de uz privat, deși poate fi folosită și acasă, însă prețul o recomandă mai curând pentru pentru uz privat, este EVlink Wallbox, 22kW, conector T2 cu obturator, Schneider Electric EVH2S22P04K. Cu această stație bateria ta este încărcată la 80% din capacitate în maxim un sfert de oră. Stația poate fi integrată cu ușurință în orice benzinărie auto sau parcare, fiind compatibilă cu orice vehicul electric. Este durabilă și rezistentă la factorii de mediu și la impact. Alte detalii despre ea găsiți in cartea tehnică, detalii care sunt furnizate, de altfel, pentru orice tip de stație de încărcare.

Așadar o mașină electrică nu este bună doar din motivele pe care le-am enumerat eu la începutul articolului ci și pentru că poți să-i încarci bateriile de acasă, de la serviciu, când ești la cumpărături, fără să fii nevoit să te deplasezi la o stație Peco. Iar pe măsură ce mai multe vehicule electrice ajung pe piață și sunt utilizate pe scară mai largă, noi soluții de reîncărcare – inclusiv adăugarea mai multor locații publice de încărcare în centre comerciale, parcări și locuri de muncă – vor fi necesare.

O serie de alte avantaje vin la pachet cu această mașină a viitorului și anume: 

• - emisiile de la mașini nu sunt numai dăunătoare pentru planeta noastră, ci și pentru sănătatea noastră. Poluanții atmosferici de la vehiculele pe benzină și diesel provoacă astm bronșic, bronșită sau chiar cancer. Rezultă că efectele pe termen lung ale folosirii unei mașini electrice în detrimentul celor pe benzină sau motorină se răsfrâng într-o sănătate mai bună care durează o viață întreagă. 
• - vehiculele electrice au o amprentă de carbon mai mică decât mașinile pe benzină, reducând astfel așa numitul efect de seră. 
•  - electricitatea este mai curată și mai ieftină decât benzina deci această alegere reprezintă o economie atât imediată cât și pe termen lung la bugetul personal.

Cu toate acestea, cârcotașii spun că există și unele minusuri dacă alegi o mașină electrică. Să vedem care ar fi acestea și ce se poate face.

• - mașinile electrice parcurg o distanță mai mică pentru că bateria are o autonomie mai scurtă decât la mașinile pe benzină. Majoritatea modelelor variază între 100 și 150 de km per încărcare. Pentru comparație, o mașină obișnuită va avea o medie de aproximativ 500 de km cu un plin de benzină. Dar dacă nu aveți nevoie de mașină pentru a călători mult, atunci pentru drumurile în oraș sau la serviciu mașina electrică nu constituie un impediment.
• - mașinile electrice durează mai mult să se alimenteze, încărcarea completă a acumulatorului cu un încărcător de Nivel 1 sau 2 poate dura până la 8 ore, iar stațiile de încărcare rapidă au nevoie de 30 de minute pentru a se încărca până la 80% din capacitate. Ce-i drept, acesta poate fi un dezavantaj, deoarece o încărcare a unei mașini obișnuite de la pompă nu necesită atât de mult timp. Dar cu o planificare atentă a timpului dv., sau prin folosirea mai multor baterii de rezervă, problema se poate rezolva.

În general, vehiculele complet electrice, ca orice vehicul, trebuie evaluate pe baza nevoilor personale și a utilizării vehiculului. Există multe avantaje pentru deținerea unui vehicul electric, dar dacă dv. călătoriți mai mult, atunci luați în considerare ce funcționează cel mai bine pentru dvs. și orientați-vă către o mașină hibrid care să poată fi alimentată clasic în caz ne urgență și maximă necesitate.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Monstrul din Peru

Paleontologii de la Universitatea Națională San Marcos din Lima, Peru, au găsit un tip de balenă preistorică fosilizată, cu dinții ca niște pumnale, cu care animalul devora ton și rechini, dar se presupune că putea mânca și pinguini sau alte animale mici.

Fosila a fost descoperită în deșertul Ocucaje, situat la cca 350 km de Lima, capitala țării, și este considerată o piesă cheie în evoluția cetaceelor. Osemintele fosilizate cuprind craniul unui monstru marin prădător care ar fi trăit în apele peruviene în urmă cu 36 de milioane de ani, adică în perioada Paleogenă. Pe atunci, ceea ce astăzi este deșert, aparținea de Oceanul Pacific, zonă care s-a înălțat și a ajuns la suprafață datorită formării prin încrețire a Munților Anzi.

Fosila are 1,35 metri și se află într-o stare foarte bună de conservare, ceea ce permite cercetări amănunțite și ajută la completarea informațiilor științifice despre istoricul balenelor de azi.

Specia recent descoperită, și denumită Ocucaje Basilosaurus, are un aspect diferit de cetaceele de astăzi. Balena de acum 35 de milioane de ani depășea 12 metri lungime și era un prădător, precum balena ucigașă de azi sau rechinul alb. Paleontologul care a descoperit fosila, Mario Urbina, împreună cu echipa sa, a precizat că săpăturile vor continua până când vor fi găsite rămășițele întregului monstru marin.

Craniul fosilizat este acum expus la Muzeul de Științe ale Naturii din Lima și poate fi admirat de către turiști.

sursa foto - Reuters

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!